lui Brâncuși
merg la braț pe Calea Eroilor
spre Poarta Sărutului,
privind nostalgic la Coloana Infinită
agățată de azurul nesfârșit,
lumânare strălucindă în vremurile înnodate cubic
pe malurile Jiului.
Duhul maestrului se odihnește pe Masa Tăcerii,
mâhnit în veci
pentru nedreptatea și egoismul
ce încă dăinuie
pe meleagurile străbune.
Pietre de moară macină timpul
fărâmițat de clipele nepăsării.
În zori, Cocoșul trezește la viață satul cu ii și
oale de lut făcute
de mâini cu dureroase bătături.
Domnișoara Pogany, delicată și grațioasă, privește
culorile răsăritului de dincolo de noapte,
Cumințenia Pământului așteaptă
să se întoarcă în casa cu pridvor
din Hobița cea suferindă de boala indiferenței.
În genunchi, Rugăciunea femeii mame se-nalță la cer.
Ochi triști privesc din depărtare
cu dor nespus de locurile
neprimitoare și reci.
Pasărea Măiastră zboară peste vămile lumii
și duce în nemurire numele geniului
îndrăgostit de piatra care vorbește,
de lemnul care oftează,
de simplitatea artei populare românești și de
rafinamentul
liniilor șlefuite până la Perfecțiune.
Mândru și ambițios românul nostru
cel fără de pereche în lume!
de Marinela
Belu-Capșa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu