Perfecțiune

                                                  lui Brâncuși

 Lumina harului și lumina minții

merg la braț pe Calea Eroilor

spre Poarta Sărutului,

privind nostalgic la Coloana Infinită

agățată de azurul nesfârșit,

lumânare strălucindă în vremurile înnodate cubic

pe malurile Jiului.

Duhul maestrului se odihnește pe Masa Tăcerii, mâhnit în veci

pentru nedreptatea și egoismul

ce încă dăinuie

pe meleagurile străbune.

Pietre de moară macină timpul

fărâmițat de clipele nepăsării.

În zori, Cocoșul trezește la viață satul cu ii și oale de lut făcute

de mâini cu dureroase bătături.

Domnișoara Pogany, delicată și grațioasă, privește culorile răsăritului de dincolo de noapte,

Cumințenia Pământului așteaptă

să se întoarcă în casa cu pridvor

din Hobița cea suferindă de boala indiferenței.

În genunchi, Rugăciunea femeii mame se-nalță la cer.

Ochi triști privesc din depărtare

cu dor nespus de locurile

neprimitoare și reci.

Pasărea Măiastră zboară peste vămile lumii

și duce în nemurire numele geniului

îndrăgostit de piatra care vorbește,

de lemnul care oftează,

de simplitatea artei populare românești și de rafinamentul

liniilor șlefuite până la Perfecțiune.

Mândru și ambițios românul nostru

cel fără de pereche în lume!

                              de Marinela Belu-Capșa