Și nu, nu doar a Statelor Unite… Nu „doar”, nici măcar, a UE… Și nu, nu este nici una dintre acele reguli „scrise” specifice unei economii de piață… Nici măcar a uneia, nu doar nefuncțională, ci, de-a dreptul, disfuncțională. Nu este nici măcar o ipoteză pentru determinarea veridicității unei viitoare teorii de lucru pentru o posibilă nouă definiție economică. Nu este nici măcar o cutumă recunoscută, cu atât mai puțin acceptată, că ar însemna o preipoteză, nu-i așa?! – ce ar putea fi, totuși, validată ca „input” macroeconomic pentru o economie de piață de colonie… Nu a uneia colonizată, pentru că, dacă ar fi fost un mecanism economic cu adevărat de piață, aceasta nu ar fi putut fi colonizată. Nici investițional, nici la nivel de fluxuri de capital, nici sub forma infringementurilor de acaparare a resurselor unei țări… Dar asta nu înseamnă că ea nu este aplicabilă, „funcționabilă”… Nu înseamnă că, depășind neconținutul de cutumă și forma încă fără fond a unei teorii de lucru încă în verificare, încă la nivel de determinare a valorilor sale… funcționale (dar pentru alții!), ea nu este cât se poate de prezentă. În cazul nostru, de peste trei decenii. Nu înseamnă că nu putem stabili, deja ca „modus operandi”, faptul că orice țară care a ajuns a executa lucrări de amploare la nivel de infrastructură într-un alt stat nu este un colonizator! Ba, putem inversa, fără teama de a greși, concluzionând, aproape „a priori”, că un stat nu poate face asemenea investiții dacă nu este deja un colonizator…
Și trebuie să privim doar spre „mahării”
geo-investiționali care au avut asemenea lucrări la noi… Mai multe, mai puține
sau chiar fără pic de conținut… Fără un petic de asfalt sau cu lucrări de
mântuială. Iar concluzia nu ne-ar dura dacă nu am vedea următorul constructor
de autostrăzi de la noi… Următorul colonizator „cu acte”, recunoscute și
finanțate de alții… Mai ales că, deși era vorba că noi vom fi printre primii
chemați să reconstruim în Ucraina, ca recompensare a eforturilor noastre
aproape de economie de război, constatăm că firmele de acolo sunt cele ce ne
asaltează în toate domeniile, trecând de la cel inițial, alimentar (de
„subzistență” economică în vreme de război), la cel agro-alimentar și
industrial expansiv, spre cel de capitalizare a unei țări prin executarea și
controlul infrastructurii, acum și a celei rutiere. Pentru că, iată, Ucraina ne
va face nouă o autostradă!… Asta deși noi trebuia să fim prezenți cu lucrări,
cel puțin în zonele degrevate de război! Ba, mai mult, am acceptat să facem
poduri și puncte noi de frontieră spre Ucraina doar să aibă pe unde sa treacă
valurile de investitori de la București… Dar pare că valul se poziționează, a
fost poziționat!, exact invers… În contra curentul intereselor noastre economice…
Sigur, asta nu înseamnă că dacă ucrainenii fac
drumuri importante, logistic, în România, nu o să primim și noi „ceva” lucrări
la ei… Doar că diferența este atât de predictibilă… Pentru că, în vreme ce
Kievul va face autostrăzi (și nu numai!) pe bani mulți (că doar aici se obțin
cele mai mari „tainuri” pe metrul liniar de autostradă, nu?!), noi vom merge să
facem drumuri la ei, poate chiar obligați de UE printr-un post PNNR imputabil,
la sume cu mult mai mici, ridicole și poate nicicând încasabile… Căci nu doar
stârnirea și războiul în sine sunt fabrici de bani, ci și postrăzboiul ca
reconfigurare a colonizatorilor și a ariilor lor de exercitare a
malversațiunilor.
Cezar
Adonis Mihalache – Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu