Scriitorul, ziaristul, poetul Gelu Dragoș mai adună în buchetul vieții un trandafir. Să fie cu noroc! Și cu sănătate! Cu bucurii și împliniri în toate planurile! Mă bucur că am asemenea prieteni în jurul meu și mulțumesc lui Dumnezeu. Pe lângă faptul că avem o colaborare de excepție în plan literar, Gelu Dragoș, este și un foarte bun sfătuitor. Mă consult destul de des cu privire la proiectele literare și mereu este obiectiv în păreri. Sociabil și prietenos, Gelu Dragoș, își îndeplinește menirea - cea de a nu risipi talantul cuvântului, pe care l-a primit la naștere.
Am demarat multe proiecte literare împreună. Le-am
conceput, le-am început și le-am dus la bun sfârșit. Cu niciunul dintre acestea
nu am dat greș. Împreună, am demarat proiectul unui volum de antologie
colectivă. I-am spus, metaforic ,,OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ,
ÎN TINE, ANOTIMP!". Apoi, am pus bazele organizării unei tabere de
creație, devenind încă din prima ediție, o tabără internațională. Am muncit
împreună iar rezultatele au fost peste așteptările noastre. Dovadă că am
continuat colaborarea. Tabăra literară, poartă același nume - ,,OPREȘTE-MĂ, LA
TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!". Am adunat impresiile,
părerile, criticile, urările într-un alt volum. Aici l-am avut în parteneriat
și pe Nelu Danci - un renumit și valoros poet popular.
Tot împreună am ,,țesut", cu fir de aur, un alt
proiect antologic - ,,ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI - PERSONALITĂȚI ALE
LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA", ajuns la volumul VII și câteva
mii de pagini, fiecare volum depășind pragul de 550 de pagini. Am învățat că
împreună suntem mai puternici și mai buni în plan literar.
Cel mai recent proiect, este PREMIILE REVISTEI ,,DIN
VATRA SATULUI", pentru cărțile și revistele literare, primite de-a lungul
timpului. Am ales ca reper, cărțile și revistele literare primite până la
începutul anului 2024, urmând ca pentru cele primite în 2024, să organizăm anul
acesta festivitatea, credem, în cadrul taberei internaționale de creație.
Mă opresc aici, deși sunt foarte multe lucruri încă
din spus despre Gelu Dragoș - ca prieten, ca om, ca scriitor, ca ziarist. Nu am
spus toate acestea doar de dragul unor cuvinte înșirate de dragul de a fi...
sunt realități în plan literar, care ne bucură și bucură sufletele. S-a muncit
mult! Am muncit mult... Și, între toate acestea, așa cum știți, în fiecare an,
am editat revista ,,DIN VATRA SATULUI", unde Gelu Dragoș, face parte din
colectivul de redacție, încă din momentul fondării ei - 2009. De când suntem pe
piața literară, avem 52 de apariții editoriale, atât cum am putut și cât s-a
putut, în varianta în care costul apariție nu a fost sponsorizat niciodată.
Doar noi am trudit la realizarea acesteia, inclusiv în plan financiar.
Fiind un om cu verticalitate și extrem de sensibil,
uneori numele acestuia a fost motiv de invidie, de ură, de a fi dușmănit.
Prietenii, știu de ce? Nu-i așa!? Se găsesc, minți odihnite, care aruncă cu
noroi, crezând că pot murdări munca depusă. Oricât ar fi încercat, nu au reușit.
De ce? Pentru că Gelu Dragoș este un om cu greutate și cu responsabilitate,
este un om respectat și apreciat de comunitate, la nivel local dar și la nivel național.
Te felicit, prietene, pentru întreaga activitate
literară și îți mulțumesc pentru colaborare. Drumurile, cu siguranță, merg tot
spre înainte. Încă mai avem multe de făcut!
În prag aniversar, îți doresc să te bucuri în
fiecare clipă, de familia care te înțelege, te apreciază și te susține mereu...
așa îți vor fi - te vor iubi și prețui pentru ceea ce ești - puterea
exemplului!
La mulți și sănătoși ani! Cu rodnicie și lucruri de
care să te bucuri... Să nu trăiești întru mulți ani!
Anul Domnului 2024, într-un Făurar geros, a 21-a zi din calendar, din Chiuzbaia, cu respect și apreciere,
Fam. Cristina Erica și Vasile Bele
La mulți ani cu sănătate și horinca de bucate, că-i mai bună decât toate
RăspundețiȘtergere