duminică, 4 mai 2025

A votat și Patriarhul!

 


Astăzi, 4 mai, toată lumea cu drept de vot se îndreaptă către secțiile de votare și votează „de la vlădică la opincă”, fiind un drept câștigat prin morții Timișoarei în sângerosul decembrie 1989. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale.
Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale „Ienăchiță Văcărescu” din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de Știri Basilica a Patriarhiei Române.
Până la ora 18:00 au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 7.813.254 alegători, reprezentând 43,44% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu