sâmbătă, 26 septembrie 2026

Scurtă cronică despre „Serile de Poezie de la Desești” și premiile oferite pe covorul de iarbă al familiei Gheorghe și Viorica Pârja, ediția 2026

Marele Premiu 2026 oferit de Ana Blandiana, a fost câștigat de poetul Nicolae Scheianu!

În fiecare toamnă, satul maramureșean Desești își deschide porțile pentru poeți, scriitori, elevi, iubitori ai cuvântului și oameni care cred că literatura poate apropia suflete și poate da unui loc o strălucire aparte. Serile de Poezie de la Desești au devenit, în timp, una dintre acele întâlniri culturale care nu mai au nevoie de prezentare: au dobândit tradiție, prestigiu și, mai ales, o profundă încărcătură afectivă.

De 47 de ani, poezia este liantul care aduce împreună, la Desești, oameni veniți din țară și de peste hotare, poeți consacrați și tineri aflați la început de drum, scriitori și cititori. Anul acesta au participat iubitori ai cuvântului românesc din Basarabia, Serbia, Ungaria, întreaga Românie. În preajma Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, localitatea Desești devine o adevărată scenă în aer liber, iar cuvântul rostit, versul și muzica se așază firesc peste liniștea Maramureșului Cultural. Aici, în curtea poetului Gheorghe Pârja și Căminul cultural care-i poartă un omagiu sacral poetului Nichita Stănescu, s-au legat prietenii literare perene, s-au întâlnit generații și s-au recunoscut valori naționale. Deseștiul a știut să primească poezia nu ca pe un musafir întâmplător, ci ca pe un oaspete de onoare, căruia i-a oferit, an de an, un loc la masa sa.

Totul a început timid, în 2002 așa cum a spus-o cu sfială, aproape rușinat pentru îndrăzneala sa, poetul și ctitorul „Serilor de Poezie” Gheorghe Pârja. Atunci, în urmă cu 47 de ani, nu s-a instituit un premiu literar dorit în timp, ci un gest de recunoștință față de Poezie și față de memoria lui Nichita Stănescu, cel care, încă din 1979, fusese parte 100% din începuturile acestei extraordinare aventuri culturale.

De atunci, Covorul de iarbă de la Desești a devenit un simbol fiindcă pe el au urcat, pentru a primi Marele Premiu, nume importante ale poeziei românești și europene: Carolina Ilica, Ion Mureșan, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Mircea Petean, Horia Bădescu, Gheorghe Grigurcu, Adam Puslojic (Belgrad), Nicolae Dabija (Chișinău), Szentmartony Janos (Ungaria), Ilie Zegrea (Cernăuți), Ana Blandiana, Echim Vancea, Moshe Itzhaki (Israel), Ioan Moldovan, Arcadie Suceveanu (Chișinău), Adrian Alui Gheorghe, Ioan Pintea, Nichita Danilov, George Vulturescu, Ion Dragoș și Gheorghe Mihai Bârlea iar astăzi, 26 septembrie 2026, poetul Nicolae Scheianu. Meritat! Este un palmares care vorbește de la sine despre anvergura și continuitatea manifestării.

A fost un moment cu atât mai emoționant cu cât premiul din acest an a fost înmânat poetului Nicolae Scheianu de către Ana Blandiana, ea însăși laureată a prestigioasei distincții în 2015. Atunci, marea poetă Ana Blandiana mărturisea că premiul primit la Desești s-a așezat „onorant și intimidant” printre semnele de recunoaștere primite în alte locuri ale lumii și că acestea îi spuneau că „nimic din ce am trăit și am scris nu a fost în zadar”. Cuvintele sale dau măsura adevăratei valori a acestui premiu, pentru că, dincolo de diplomă, de trofeu sau de ceremonia festivă, Marele Premiu „Nichita Stănescu” este o formă de recunoaștere care vine dintr-un loc în care literatura este iubită sincer. Este premiul acordat pe iarba unei curți maramureșene, într-un spațiu în care poezia nu este izolată de viață, ci respiră împreună cu oamenii, iar acest lucru face farmecul inconfundabil al Deseștiului, un Desești condus cu pricepere de Gheorghe Bohotici, primar (peste 7 mandate) și Ioan Ardelean, preot (de peste 20 ani).

La cea de-a 47-a ediție, organizatorii și partenerii — Asociația Culturală Nichita Stănescu, Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Revista „Nord Literar”, Filiala Maramureș a UZPR, Primăria și Consiliul Local Desești, Asociația Grup de Acțiune Locală Mara-Gutâi și Parohia Ortodoxă Desești — fac, la rândul lor, o reverență în fața tuturor celor care au deschis, de-a lungul deceniilor, Porțile acestei așezări pentru poezie și cultură, fiindcă sunt oameni care au înțeles că o localitate poate deveni un reper cultural dacă are curajul să creadă în cultură.

Doresc să mai spun că Deseștiul nu este doar locul în care se acordă un premiu, este locul în care poezia este onorată cu adevărat. Nu-i puțin lucru în vremurile de azi.

Gelu Dragoș, UZPR
















                                       




                                          Foto: Răzvan Ducan&Gelu Dragoș

Un comentariu:

  1. Felicitari Nicu Scheianu! Felicitari Gelu Dragos! Felicitari tinere (nu ti-am retinut numele) pentru preocuparile tale serioase! Felicitari Gheorghe Parja pentru minunata dvs idee!

    RăspundețiȘtergere