Poesis - Răzvan Ducan

 

BĂTRÂNII,

lacrima de sidef din scoica ochiului

.

Avem dilemă nouă,

gândită de demult,

ce facem cu bătrânii,

că trăiesc prea mult?

.

Că vor să mai respire,

că vor să mai vadă,

că vor să mai umble,

cum umblau odată!

.

Că unii vor chiar ani,

să mai ducă flori,

la morminte uitate,

chiar de copiii lor!

.

Că vor să mai trăiască,

îngrijind nepoți,

că vor încă iubire,

să-mprăștie la toți!

.

Că mai vor o pâine,

neavând mai mult

și că din biata pâine

au făcut un cult!

.

Le închidem gazul,

le pregătim Siberii,

reîncălzim Auschwitz-uri,

cu regulile fierii?

.

Le tăiem din pensii,

îi închidem în casă,

le facem colivii

și lanțuri de mătasă?

.

Îi împingem pe scări,

sau prin legi speciale,

că pot trece pe roșu,

pe zebre stradale?

.

Avem dilemă nouă,

gândită de demult,

ce facem cu bătrânii,

că trăiesc prea mult?

.

Pielea să le-o tragem,

spre-a fi folositori,

din șapte, numai una,

zbârcită e a lor!

.

Să-i facem proteine,

reciclând duios,

carnea ce-ndrăznește

să le mai stea pe os!

.

Și oasele bătrâne,

ce-s trebuincioase,

să le luăm cu forța,

să facem clei de oase!

.

Și ce-au mai adunat

în viața lor cea tristă,

să le luăm proteza,

ascunsă în batistă!

.

Și tijele din trupuri

și stenturi, dacă au,

să le luăm și schija,

purtată ca trofeu!

.

Să adârjim poporul,

zicându-i peste poate,

că nu-s decât un cancer,

ce-atacă pe la spate.

.

Să strigăm la miting,

„Jos, Bătrânii, Jos!”,

„Jos!” ce poate-i „Sus!”,

ca s-atârne frumos!

.

Dar of-ul lor cel mare

e că un voal cernit

e pus pe bătrânețe,

doar fiindcă n-au murit.

.

Nevinovată vină,

că încă îndrăznesc,

că-i ține Dumnezeu,

într-un plan ceresc.

.

Avem dilemă nouă,

gândită de demult,

ce facem cu bătrânii,

că trăiesc prea mult?