Se afișează postările cu eticheta „Paşi împreună”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta „Paşi împreună”. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 februarie 2015

Antologia „Paşi împreună”, volumul II este pe piaţă

 Miercuri, 25 februarie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc lansarea celui de-al doilea volum al Antologiei literare „Paşi împreună”, apărută prin grija a două instituţii culturale de seamă din Maramureş: Cenaclul scriitorilor şi Fundaţia „Pro Unione” inclusiv Editura „Gutinul”, director Dan Achim.
          Sala de conferinţe a fost plină, iar întâlnirea a debutat cu un moment de reculegere ţinut în memoria artistului plastic Mihai Olos. În prezidiu au luat loc: editorul Dan Achim, scriitoarea Florica Bud, profesorul universitar dr.George Achim şi criticul literar Augustin Cozmuţa, ultimul şi în calitate de moderator al evenimentului.
         Domnul Augustin Cozmuţa a arătat faptul că Nordul are o tradiţie în realizarea de antologii, numai dacă ne gândim la „Nord statornic” apărută în celălalt regim sau la antologiile realizate de Nicu Scheianu şi Centrul Creaţiei Judeţene, considerând că: „E bine ca scriitorii să fie împreună. Asta vrea să sugereze genericul antologiei. Aici, scriitorii debutanţi stau alături de cei consacraţi”.
Doamna Florica Bud a mulţumit celor care s-au implicat efectiv la realizarea celui de-al doilea volum al Cenaclului: profesorului Dan Achim, doamnei Maria Gârbe şi nu în ultimul rând lectorului de carte, Augustin Cozmuţa. A promis că va exista cât de curând şi un volum III, în aşa fel încât scriitorii care nu au fost cuprinşi în primele două volume să-şi găsească locul în paginile acestei antologii, cu rugămintea ca aceştia să participe la şedinţele Cenaclului iar textele trimise să nu depăşească zece pagini.
          Universitarul George Achim, care a lecturat acest al doilea volum, a spus: „Citind textele publicate, nu am avut surprize, ci doar confirmări. Cei stăpâni pe instrumentele lor mi-au arătat că aşa sunt, iar ceilalţi nu m-au convins. Din păcate nu am avut surpriza scânteii. Am încadrat textele pe trei paliere: al celor valide estetic; sunt apoi câteva întâlniri bune cu nume pe care nu le ştiam, dar care mi-au plăcut şi sunt texte pe care le-aş pune la „Poşta redacţiei” şi-aş răspunde „Mai aşteptăm”.
 Doamna Elisabeta Kirchmajer-Donca nu este de acord în totalitate cu cele spuse de antevorbitor şi consideră că „...până la urmă cei care vor elogia şi aprecia sau nu textele cuprinse în această Antologie vor veni în timp,dacă aceştia vor confirma ori ba!”
        Au mai vorbit: Vasile Dan Marchiş, Ştefan Herţeg, Aurel Pantea, Ioana Ileana Şteţco, Maria Gârbea, Vasile Tivadar, Viorel Thira şi alţii.
        Apreciem efortul doamnei Florica Bud şi editorului Dan Achim care s-au ţinut de cuvânt şi au tipărit o nouă antologie - mozaic literar, iar de acolo de sus, regretatul Ion Burnar cred că mulţumeşte pentru strădania de a exista în continuare un Cenaclu literar atât de dinamic şi valoros ca cel din Baia Mare, condus cu profesionalism şi dragoste de Florica Bud!


                                                                               Gelu Dragoş

joi, 19 februarie 2015

Cenaclul Scriitorilor împreună cu Pro Unione au tipărit o nouă antologie

Cu bucurie semnalăm apariţia în peisajul literar maramureşean a Antologiei literare „Paşi împreună”, Editura Gutinul Baia Mare. Această antologie este realizată de Fundaţia culturală şi Revista Pro Unione, prof. Dan Achim şi Cenaclul Scriitorilor Maramureş, preşedinte Florica Bud, cu scriitori mamureşeni care participă la activităţile cenaclului. Acest proiect cultural este susţinut de Consiliul Judeţean Maramureş atât moral cât şi financiar.
       În această a doua ediţie, după ce primul volum a fost lansat pe data de 1 Martie 2014 în sala cenaclului "Ion Burnar", apar cu poezie: Alexa Gavril Bâle, Rodica Brad Păuna, Florica Bud, Elena Livia Cărăuşan, Diana Teodora Cozma, Gelu Dragoş jr., Leontin Drăgan, Ştefan Aurel Drăgan, Ştefan Herţeg, Marian Hotca, Elisabeta Kiechmajer-Donca şi Gheorghe Pop. Îi parodiază, în stilul inconfundabil, Lucian Perţa pe: Alexa G. Bâle, Rodica B.Păuna, Florica Bud, Elena L.Cărăuşan, Gelu Dragoş jr., Leontin Drăgan, Ştefan A. Drăgan, Ştefan Herţeg, Elisabeta K. Donca şi Marian Hotca. Cu acrostihuri apare Axente Cristea de la Coroieni, iar un capitol important este dedicat prozei, prin: Tatiana Dragomir, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Cornelia Petrescu, Ioan Romeo Roşiianu şi Vasile Tivadar. Critica literară este semnată de Antoaneta Turda şi Vasile Leschian.
      În cuvântul înainte, lectorul de carte, criticul literar Augustin Cozmuţa afirmă despre această nouă apariţie: „La urma urmei, scopul este ca noi toţi să avem ceva de câştigat din asta, intrarea în competiţie fiind resimţită ca o probă în luarea deciziei de a continua sau nu acţiunea, ceea ce lăsăm în urmă influenţând, după cum se ştie ceea ce vom întreprinde în viitor. Iar dacă ne uităm cu mândrie în trecut, înseamnă că putem să privim cu încredere şi spre ziua de mâine, cu sentimentul că timpul trece cu folos pentru fiecare dintre noi.”
       Domnul profesor Dan Achim este mulţumit de colaborarea pe care o are cu preşedintaCenaclului Scriitorilor, valoroasa scriitoare Florica Bud, membră U.S.R. şi consideră că: „...prin consistenţă, să evidenţiem nivelul ridicat şi participarea numeroasă care să-i dea acestei antologii durabilitate şi receptare pozitivă din partea cititorilor ei, a iubitorilor de literatură din Maramureş şi ţară.” Felicitări şi aşteptăm lansarea ei oficială la Biblioteca judeţeană!



                                                                             Gelu Dragoş