Se afișează postările cu eticheta 28 noiembrie 2026. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 28 noiembrie 2026. Afișați toate postările

vineri, 20 noiembrie 2026

Invitație cenaclieră



„Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”
(„Noi, nu”, Nicolae Labiș (n.02.12.1935(Poiana Mărului, com. Mălini - 22.12.1956, București)
Sâmbătă – 28.11.2026, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Ne-am revăzut, în data de 14.11.2026, în Sala de Conferințe a bibliotecii pentru a lansa, postum, volumul de versuri „Întrupare în cuvânt” al doamnei profesoare Lotica Vaida, colega noastră de cenaclu, plecată intempestiv dintre noi, în luna martie. Volumul apărut în condiții excelente la Editura „ Actaeon Books”, Baia Mare, beneficiază de o prefață semnată de doamna prof .dr. Delia Muntean și de postfața semnată de doamna prof. dr. Daniela Sitar-Tăut. Lansarea volumului și evocarea personalității doamnei profesoare Lotica Vaida au avut loc în prezența unui public numeros - familie, prieteni, rudenii, actori, scriitori, muzicieni – care a adus omagiul celei care a educat generații de elevi; activând și pe plan muzical și literar. „Să îi fie memoria binecuvântată!”.
Încheiem luna noiembrie, ce anul acesta ne-a adus ploaia multașteptată dar și zile senine și însorite cu întâlnirea de sâmbătă, 28. Vom avea prilejul să ascultăm, versurile poetului-profesor, Liviu Coroiu. Poetul Liviu Coroiu raportează, de câte ori are ocazia, poezia colegilor noștri, desigur și ce scrisă de Domnia Sa, la poezia universală. Cărțile sale sunt mereu premiate, bucurându-se de o primire călduroasă.
Cum ziua de 28 este o zi binecuvântată, aflându-se aproape de ziua de naștere a lui Liviu Rebreanu(27 noiembrie) și de ziua de naștere a lui Nicolae Labiș(2 decembrie) nu vom trece cu indiferență peste aceste zile atât de importante pentru noi.
„Liviu Rebreanu(n. 27.11.1885, Târlișua - 01.09.1944) Prozator, dramaturg român și membru titular al Academiei Române, Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai de seamă autori canonici din literatura română. S-a născut la 27 noiembrie 1885, în Târlișua, județul Bistrița-Năsăud și a fost primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și Ludovica. În anul 1889, întreaga familie s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea Someșului. A început cursurile școlii primare în anul 1891, a urmat două clase la Gimnaziul „Grăniceresc din Năsăud” în 1895, iar în 1897 s-a transferat la „Școala de băieți” din Bistrița, cunoscută și sub denumirea de „Gimnaziul Evanghelic din Bistrița”, astăzi Colegiul Național Liviu Rebreanu. În 1900 a început să urmeze „Școala Reală Superioară de Honvezi” din Sopron, iar la sfârșitul primului an a obținut calificativul „eminent”, iar în cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, deoarece a avut media scăzută la purtare. Ca sublocotenent în armata austro-ungară a avut numeroase preocupări literare precum: proiecte dramaturgice, lecturi și conspecte. La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri în limba maghiară.
La 1 noiembrie 1909, Liviu Rebreanu a debutat în presa românească, la Sibiu, în revista „Luceafărul” cu povestirea „Codrea” (Glasul inimii) și nuvelele: “Ofilire” (15 decembrie 1908), “Răfuială” (28 ianuarie 1909) și “Nevasta” (16 iunie 1911). La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista „Convorbiri critice”, iar împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista “Scena”, dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 l-a dedicat teatrului, iar până în 1912 a avut diferite îndeletniciri. În anul 1920 apare romanul „Ion”, primul roman obiectiv din literatura română. Romanul ilustrează conflictul generat de lupta aprigă pentru pământ, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o posedă. Despre „Ion”, George Călinescu a scris, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, că este „un poem epic, solemn ca un fluviu american, o capodoperă de măreţie liniştită”. În 1922 este publicat romanul „Pădurea spânzuraților” – roman de război și de analiză psihologică. „Pădurea spânzuraților” a obținut “Marele premiu al romanului”, acordat în 1924 de “Societatea Scriitorilor Români” și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine. În 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să se mai întoarcă vreodată în București. Pe 1 septembrie 1944 a încetat din viață la Valea Mare, la doar 59 de ani. După câteva luni de la înmormântare a fost deshumat și re înhumat la Cimitirul Bellu din București.”(W) Veșnică pomenire!
„Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, com. Mălini, România – d. 22 decembrie 1956, București. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, metaforic, „buzduganul unei generații”. A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira (n. Luca-Asandei), iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. Eugen și Profira Labiș alături de copiii lor, Nicolae și Margareta. Încă de la 5 ani învață să citească de la elevii mamei sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini.[4][5]A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 - 1951,[6] perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni[7], care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava.[5]
În mai 1951, a obținut premiul întâi la Olimpiada națională de limba română, care a avut loc la București. Cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei Viața Românească, care-i publică poezia Gazeta de stradă. În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar. Portretul fizic al lui Nicolae Labiș este sugestiv creionat de Tudor Vianu (citat în: George Bădărău, Nicolae Labiș, Viața și opera, 2001) care mărturisește: „Mă surprindea obrazul lui bucălat de copil, ochii cu umbre adânci, mustața legată, ca a plutașilor de pe Bistrița. Era în înfățișarea lui ceva în același timp proaspăt și arhaic, cum nu mai văzusem niciodată pe figura unui tânăr.”
Activitatea literară
La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Doina Sălăjan, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie.[5]
Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare, propunerile fiind de fiecare dată refuzate de Mihail Sadoveanu, cel ce era la vremea respectivă președinte. De asemenea, acest fapt a fost relatat în cartea „O istorie anecdotică a literaturii române”.
La absolvire a fost angajat ca redactor la revista Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru[5]. Poemul său, Moartea Căprioarei, apare în Viața Românească în acest an.
În 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor scriitori, publică două volume, Puiul de cerb și Primele iubiri, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, Lupta cu inerția, care-i va fi publicat postum, cenzurat, în anul 1958. În poezia lui Nicolae Labiș se regăsesc influențe ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ion Barbu.[8] O frapantă afinitate prezintă Labiș cu Arthur Rimbaud. Reputația lui Nicolae Labiș a crescut după moarte(22.12.1956), fiind perceput ca simbolul unei noi generații, numită „generația Labiș” (Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Aurel Covaci, Alexandru Andrițoiu, Alexandru Căprariu, Ion Gheorghe ș.a.).Poetul „bumerang” este înmormântat la Cimitirul „Bellu.”(W)
Am avut ocazia să o cunosc pe doamna profesoară Margareta Labiș, una dintre surorile poetului, când,în scurta existență a I.C.R.-ului Maramureș, am organizat o întâlnire, doamna Margareta cu publicul maramureșean, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare în pragul Crăciunului, 2013. A fost prezentă și binecunoscuta doamnă deputat Angela Buciu, personalitate de marcă a Băii Mari, dascăl și voce de aur, mesagera cântecului maramureșean pe meridianele globului. Gazdă primitoare a fost domnul prof.dr. Teodor Ardelean, directorul bibliotecii județene. Doamna Margareta Labiș este profesoară de Limba și Literatura Română, o femeie minunată, pe care am avut ocazia să o întâlnesc de mai multe ori, păstrând legătura cu dânsa. Îi dorim sănătate! Dragi colegi, vă aștept să ne mai bucurăm de încă o sâmbătă cenaclieră!

Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș