Se afișează postările cu eticheta An Nou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta An Nou. Afișați toate postările

duminică, 29 decembrie 2024

Un an bun cu sănătate!

 


Doresc tuturor creatorilor și creatorilor care fac parte din Cenaclul Scriitorilor din Maramureș -- activ sau doar cu sufletul -- un an nou plin de satisfacții, iubire și inspirație. La Multi Ani!

 Cu drag, Florica Bud

miercuri, 27 decembrie 2023

LA REVEDERE, 2023!


Și te duci, 2023! Cu bune și cu rele. Cu împliniri și neîmpliniri. Cu lacrimi de tristețe și lacrimi de bucurie. Cu ,,am", sau ,,nu am". Cu ,,pot", sau ,,nu mai pot". Cu emoții. Cu realizări sau nu prea. Cu planuri și proiecte finalizate sau în curs de finalizare. Cu întâlniri literare între prieteni. Ce mai... te duci, 2023.

Lași, noului an, nerealizările din 2023. Lași, pentru 2024, planuri și proiecte frumoase. Ne așteaptă un an, 2024, plin de emoție. Vom derula proiectele aflate în desfășurare și vom începe alte proiecte noi. Cel puțin nu vom sta locului. Nu e cazul meu...

Fiind vorba despre un an care pleacă am să vă mulțumesc, buni și dragi prieteni, pentru clipele de bucurie dăruite sau petrecute alături. Am să vă mulțumesc pentru lecțiile de viață și emoție pe care le-am trăit împreună. Am să vă mulțumesc pentru bun sau rău, pentru mult sau puțin, pentru fiecare lacrimă trăită și cursă pe obraz... tuturor, adâncă prețuire și respect profund.

Vă mulțumesc pentru clipele petrecute împreună, bucurându-ne, fericindu-ne, emoționându-ne. Vă mulțumesc, prieteni de condei,  pentru darurile de suflet primite. Sunteți minunați și mă bucur că existați în viața mea. Am citit mult. Am scris mult. Cu toate acestea încă, din acest punct de vedere, mă simt restanțier, în fața multor prieteni, dar mereu dau vina pe scurgerea prea rapidă a timpului. Cu siguranță, ce nu am apucat să facem în 2023, ne vom strădui să facem în noul an. Doar să fim sănătoși. Sănătatea este cea mai mare avere. Să o prețuim și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.

 

  VASILE BELE, Chiuzbaia (MM)

  28 decembrie 2023

- membru U.Z.P.R., Filiala Vâlcea;

- membru L.S.R., Filiala Cluj-Napoca;

- președinte ASCIOR - Aria Maramureș;

- membru Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.

marți, 3 ianuarie 2023

An nou

 



An nou, an nou, 

bine ai venit!

Vei fi oare unul bun

pentru umilit?

Că de mult te-așteaptă

cu speranța vie,

ca să-l lecuiești

de melancolie,

dăruindu-i dor de viață

și de-nțelepciune,

într-o lume-n care

s-aibă fiecare

după fapte plată,

cum a fost odată;

nu prin sforării,

falsuri și hoții

cum se-ntâmplă-acuma

pe plai mioritic,

unde necinstitul,

chiar nelegiuitul

este ridicat

de-un fârtat mășcat

(̓nalt la stat

și mic la sfat),

care tot așa

a ajuns peltea

prin ștăbească vrere

zisă plagiere.

Căci la noi cutuma

spune răspicat:

Hoțul negăbjit

este promovat!

 

            Sighetu Marmației,                                                         George  PETROVAI

                  2 ian. 2023        

 

miercuri, 1 ianuarie 2020

AN NOU


An nou! An nou! An nou!
Te-așteptăm cu bucurie,
și cu-n- munte de speranțe.
Vrem ca noi să reușim, și
cu tine ca să fim: plini de
viață și voioși, sănătoși și
curajoși, buni, cuminți și
harnici și puternici ca să
ducem, tot ce ne va fi,
dat nouă în viață.

Și-n final, ne mai dorim,
câți mai mulți așa să fiți,
ca noi să fim fericiți.

La mulți ani!


   Alexandrina Spânu 

marți, 31 decembrie 2019

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE - AN NOU - 2020



        1 IANUARIE - "Întreită sărbătoare

1. „Tăierea împrejur a Pruncului Iisus": "Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele IISUS, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece" (Luca 2, 21). În evreieşte  numele său este Iehoşua- prescurtat Ieşua- care se tâlcuieşte "Dumnezeu mântuieşte" sau "Dumnezeu este mântuirea", ori simplu. "Mântuitorul". În greceşte  a fost redat sub forma "IISUS". Dar acest nume apare de regulă alături de cel de "HRISTOS", termen grecesc, care este traducerea ebraicului "Maşiah" adică "MESIA" sau "Unsul lui Dumnezeu". Acest nume complet, de "Iisus Hristos", apare chiar în primul verset al Noului Testament (Matei 1, 1), înţelegând prin el pe "Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Întemeietorul Bisericii şi propoveduitorul credinţei creştine". De la numele grecesc Hristos, s-a dat pentru prima dată, ucenicilor sau adepţilor noii credinţe  din Antiohia Siriei, numele de "CREŞTIN" - din greceşte "hristianos" (Fapte 11,26). Acest nume de creştin îl purtăm şi noi toţi care am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi.
+ + +

2. „Sfîntul VASILE CEL MARE "(330 -1ianuarie 379),  a trăit pe vremea Sfântului şi marelui Împărat Constantin cel Mare. S-a născut în Pont şi a fost unul din marii învăţaţi ai          Bisericii creştine din veacul al IV-lea. A fost arhiepiscop, considerat Doctor al Bisericii, şi unul din cei patru doctori răsăriteni, alături de Grigore de Nazians (Teologul) şi Sf. Ioan Gură de Aur. El s-a bucurat de mic de o educaţie aleasă de la mama sa Emilia şi bunica Macrina. A făcut studii strălucite de filosofie la Cezarea, Constantinopol şi Atena. Cu timpul s-a retras la mănăstire iar în anul 370, a fost ales arhiepiscop  până în anul 379 la moartea sa. Rămâne în istoria Bisericii prin opera teologică, el fiind autorul unei Sfinte Liturghii care se oficiază de 10 ori pe an. A scris lucrări memorabile ca : "Despre Duhul Sfânt", "Hexaimeron", "Omilii la Psalmi", şi o vastă operă împotriva arianismului. Are o impresionantă operă de asistenţă socială, instituind azile pentru bătrâni, spitale, cantine pentru săraci, case pentru primirea străinilor- toate cunoscute sub numele de "VASILIADE". Toate acestea şi multe altele, a făcut din el o personalitate puternică, încât şi azi după 2 milenii mulţi creştini, biserici, schituri şi mănăstiri îi poartă numele.

+ + +

3. „RUGĂCIUNE PENTRU ANUL NOU 2020" : Doamne Isuse Hristoase, Te rugăm pomeneşte în noul an 2020, poporul nostru românesc dreptcredincios, pe toţi aceia care aduc roade şi fac bine în Sfintele Tale Biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci;  Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Tale daruri; dăruieşte-le lor cele cereşti în locul celor pământeşti, cele veşnice în locul celor vremelnice... Cămările lor le umple de tot binele; căsniciile lor în pace şi întru iubire le păzeşte; pe prunci îi creşte, tinereţile le călăuzeşte, bătrâneţele le întăreşte, pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţ îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu Sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică. Pe cei bântuiţi de duhuri necurate îi slobozeşte; cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, călătoreşte; văduvelor le ajută, pe cei bolnavi îi tămăduieşte. Adu-ţi aminte Doamne, şi de cei ce sunt în judecăţi, în închisori, în prigoniri, în amară robie şi în orice fel de necaz, nevoi şi strâmtorare. Adu-ţi aminte Doamne de cei ce au trebuinţă şi de marea Ta milostivire, de cei ce ne iubesc şi de cei ce ne urăsc şi de cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor să ne rugăm pentru dânşii. Adu-ţi aminte Doamne Dumnezeul nostru şi de POPORUL NOSTRU ROMÂNESC, şi peste toţi varsă mila Ta cea bogată, împlinind tuturor cererile cele spre mântuire" AMIN!
"LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!" tuturor ROMÂNILOR, indiferent de etnie sau religie; "LA MULŢI ANI FERICIŢI!" tuturor, care poartă numele marelui Sfântului Vasile, cu toate derivatele aferente. Un "adagio" pentru FRAŢII ARDELENI, de a fi cu "mare luare aminte la pământul sfânt", de a nu fi batjocorit  şi... de a fi demni de cei care s-au jertfit pentru el şi pentru noi, şi  să nu uite predicţia "Sfântului Ardealului"... "CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!"

Cu dragoste creștinească,
PROF. OLIMPIA MUREȘAN , L.S.R.Maramureș
PĂRINTELE ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL, MUREȘ


luni, 31 decembrie 2012

Urare din partea pictoriţei Marinela Cherecheş CĂLUŞERU


Vechiul calendar șterge un an și ne dă șansa unui  nou început.
Să privim cu încredere în viitor.
 Nu-i așa că-i minunat  să avem în fiecare an un nou început. Să punem punct și să o luăm de la capăt. După ce ne-am făcut bilanțul să închidem într-un sertar al memoriei tot ce a fost rău, dureros și trist, să tragem învățămintele și să luăm cu noi în 2013 tot ce ne-a ajutat să fim mai buni. Vă doresc să vă trăiți viața cu entuziasm, bucurie, iubire și să aveți mereu zâmbetul pe buze.
Şi ce mai zice clipul de mai jos:
http://www.youtube.com/watch?v=CDmvqqaAueM

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Urare de Anul Nou din partea Redacţiei revistei IZVOARE CODRENE



Când ultimele file cad din calendar
S-aprind steluţe-n crengi de brad ;
Ca semn de Mare sărbătoare-  
Când toţi urează celor dragi
Cuvinte sfinte şi tandre de iubire !

La fel vă urăm şi noi, un sincer LA MULŢI ANI, NOROC ŞI SĂNĂTATE  MAXIMĂ !!! AN NOU FERICIT !!!
                                                            Izvoare Codrene