miercuri, 27 decembrie 2023

LA REVEDERE, 2023!


Și te duci, 2023! Cu bune și cu rele. Cu împliniri și neîmpliniri. Cu lacrimi de tristețe și lacrimi de bucurie. Cu ,,am", sau ,,nu am". Cu ,,pot", sau ,,nu mai pot". Cu emoții. Cu realizări sau nu prea. Cu planuri și proiecte finalizate sau în curs de finalizare. Cu întâlniri literare între prieteni. Ce mai... te duci, 2023.

Lași, noului an, nerealizările din 2023. Lași, pentru 2024, planuri și proiecte frumoase. Ne așteaptă un an, 2024, plin de emoție. Vom derula proiectele aflate în desfășurare și vom începe alte proiecte noi. Cel puțin nu vom sta locului. Nu e cazul meu...

Fiind vorba despre un an care pleacă am să vă mulțumesc, buni și dragi prieteni, pentru clipele de bucurie dăruite sau petrecute alături. Am să vă mulțumesc pentru lecțiile de viață și emoție pe care le-am trăit împreună. Am să vă mulțumesc pentru bun sau rău, pentru mult sau puțin, pentru fiecare lacrimă trăită și cursă pe obraz... tuturor, adâncă prețuire și respect profund.

Vă mulțumesc pentru clipele petrecute împreună, bucurându-ne, fericindu-ne, emoționându-ne. Vă mulțumesc, prieteni de condei,  pentru darurile de suflet primite. Sunteți minunați și mă bucur că existați în viața mea. Am citit mult. Am scris mult. Cu toate acestea încă, din acest punct de vedere, mă simt restanțier, în fața multor prieteni, dar mereu dau vina pe scurgerea prea rapidă a timpului. Cu siguranță, ce nu am apucat să facem în 2023, ne vom strădui să facem în noul an. Doar să fim sănătoși. Sănătatea este cea mai mare avere. Să o prețuim și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.

 

  VASILE BELE, Chiuzbaia (MM)

  28 decembrie 2023

- membru U.Z.P.R., Filiala Vâlcea;

- membru L.S.R., Filiala Cluj-Napoca;

- președinte ASCIOR - Aria Maramureș;

- membru Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu