Lumea s-a săturat de profilul ăsta de lider agitat. Generează dezordine, stres, neîncredere, instabilitate.
Există furioşi care-l urmează deoarece identifică în
ţintele lui de distrus şi ţintele lor de distrus. Puşi pe răzbunare orice-ar
fi, aceştia investesc în războinici, nu în pacificatori. Moarte migranţilor,
moarte LGBT-iştilor, moarte asistaţilor sociali, moarte celor care sunt altfel
decât ei, cu asta defilează pe social media şi în spaţiile neîngrădite unde se
pot dezlănţui.
Identificăm în jurul nostru tot felul de blamabili:
corupţi, alcoolici, pedofili, proxeneţi, drogaţi, extremişti, hoţi, nebuni,
fanatici religioşi, perverşi sexuali etc. Sunt prea mulţi, prea diverşi şi prea
împrăştiaţi peste tot în lume ca să poată fi exterminaţi. Ei trebuie combătuţi,
de acord, dar altfel.
În trecut unii s-au dezlănţuit împotriva
protestanţilor, alţii împotriva evreilor… Cruciade, băi de sânge, holocaust… Şi
rezultatul?
Ne răspunde cu un rictus ironic istoria: rezultatul
a fost de fiecare dată exact pe inversul scopului urmărit. De ce? Pentru că extincţia
este privilegiul naturii. Cere timp lung, la scară planetară, şi nu
funcţionează după capriciile sau voinţa de moment a unor vânjoşi vremelnici.
Istoria nu doar consemnează ce-a fost, dă şi pilde
pentru ce va fi.
La întrebarea din titlu mai toţi, probabil, s-au
gândit la marele blond pălmuit electoral azi-noapte, chiriaş efemer la Casa
Albă. El este personajul momentului, supus de propriul popor examenului
umilinţei. Confuz, contradictoriu, ameninţător, sfidând realitatea. Dar, inca,
presedinte al SUA.
Eu, însă, hotărând să scriu acest articol, cu acest
titlu, am avut în vedere un alt personaj. Unul parţial autohton, care, în
contradictoriu cu dimensiunea sa cuantică, a ales să ragă asurzitor, ca leul
din fabulă, deşi este doar un biet guşter sâsâit, de curând învins de propriile
lui năpârliri.
Mă refer la Dominic Fritz, guralivul ex-primar de
Timişoara şi viitor ex-preşedinte al USR. Provenit din falanga teutonă, acesta
s-a pomenit deodată fără coledzi şi fără leafă oficială, tocmai el, care, … cu
famelia lui… Ceea ce, parol …, intolerabil.
Ca reacţie la situaţia sa personală de avarie, a
simţit nevoia să iasă la rampă tumultuos, să se arate bătăios şi tranşant,
mobilizator până la anarhism, cum îi stă bine şefului unei oşti aflate în
degringoladă. I-a îndemnat pe români să urmeze exemplul răzmeriţelor sociale
din Europa şi să se lase încurajaţi de “măcelul electoral din SUA”. Iată un
fragment din acest delir “ebrietal” al lui Dominic Fritz:
„Bună dimineața istorică! Măcel electoral în SUA –
democrații au obținut o victorie copleșitoare și vor avea o majoritate clară în
ambele camere ale congresului. Donald Trump devine “lame duck„… Să nu mai auzim
deci că nu putem câștiga, că suntem prea visători. După Ungaria și Serbia, e
încă un exemplu: Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm
intimidați”. „Aviz borfașilor aroganți din România (mă uit la tine, PSD): furia
românilor vă va mătura și pe voi”.
Un astfel de mesaj este îndreptăţit să transmită
orice cetăţean obişnuit care nu-l înghite pe Trump. După câte decepţii a
generat politica haotică şi păguboasă a acestuia, veto-ul popular este
binemeritat.
Ca preşedinte de partid parlamentar, însă, într-o
ţară care se doreşte băgată în seamă de cel mai important partener strategic al
său, aşa ceva este inadmisibil. O jubilaţie de tipul “te-au tranşat, ce bine-mi
pare” reprezintă nu doar sinucidere politică dar şi o trădare a interesului
naţional.
Înţelepciunea populară încadrează aşa o astfel de
gafă: Fiecare pasăre pe limba ei piere”.
Eu aş încadra-o încheind acest articol cu un post –
titlu:
“Triumful prostiei: când hormonii înving neuronii”.
Autor:
Conteledesaintgermain.ro
Sursa:
Cotidianul
