Banchetul zeilor roșii

Sunt momente în care politica își lasă masca pe masă, între două pahare de Moet & Chandon, și rămîne cu fața goală. Și hîdă. Fără discursuri, fără lozinci, fără promisiuni electorale, fără predica despre solidaritate și echitate socială. Ajunge o fotografie. Sau, dacă norocul ține cu noi, un album întreg. Iar dacă pozele vin de la o petrecere cu blănuri scumpe, diamante cît nucile, ceasuri de lux, costume croite la milimetru și doamne încărcate ca vitrinele de la Bulgari, tabloul e gata. Mai lipsește doar ramă de aur, scuze, de platină voiam să zic.

Sîmbătă seara, botezul creștinesc de Halloween

Botezul din familia lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a adunat lumea bună a PSD la ceea ce presa a numit petrecerea anului, la complexul de lux Venue. Naș a fost Sorin Grindeanu, șeful partidului. Au venit Marcel Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Paul Stănescu, Florin Manole, Bogdan Ivan, Alexandru Rogobete, Alexandru Rafila, alți miniștri, foști miniștri și fruntași ai social-democrației. Pentru coloana sonoră a fost adus Al Bano, ca să le cînte distinșilor oaspeți Felicità, adică „Fericire”. Olimpul roșu a fost onorat cum se cuvine. Undeva, pe o stradă din Timișoara, unde poate răzbăteau undele sonore din local, un bătrîn rebegit de frig își făcea socoteala dacă după facturi îi mai rămîn bani de pîine.

În imaginile difuzate de România TV și de alte media, blănurile au fost la înălțime, costumele Brioni au stat ca turnate, pantofii Loro Piana și-au făcut datoria, poșetele Hermes au răspuns ”prezent”, bijuteriile de zeci de mii de euroi au scînteiat, iar meniul a fost pe măsură. Ciolacu a venit cu Sorina Docuz, iubita lui cu 23 de ani mai tînără, în sfîrșit „oficială”. Alte cupluri au completat decorul unei seri în care eleganța părea să se întreacă cu prețul unui apartament de bloc pe fiecare țoală în parte.

                                                      Aici începe grotescul.

PSD s-a vrut, măcar cu vorba, partidul celor mulți și nevoiași. Partidul care povestea despre solidaritate, protecție socială, pensii, salarii, ajutoare, despre omul care nu se mai descurcă de la o lună la alta. Și-a făcut din sărăcia românilor un capital electoral pe termen nelimitat. Numai că, din cînd în cînd, cortina se ridică și vedem că unii dintre predicatorii solidarității au ajuns să locuiască într-o lume care nu mai are nimic de împărțit cu cea a alegătorilor lor.

Cît s-au ciocnit paharele la banchet, în țară s-au adunat facturile neplătite. Cît și-au etalat blănurile de zeci de mii de euro strălucirea sub lumini, milioane de oameni și-au numărat banii din portofel și s-au întrebat ce pot amîna de data asta: rata, întreținerea, curentul sau mîncarea. Cît au sclipit diamantele pe mese, bătrîni din sate și orașe și-au împărțit pensia între medicamente și lemne de foc, iar unii au renunțat la tratament pentru că nu-l mai pot plăti.

Sunt copii care adorm flămînzi. Sunt familii care sting lumina mai devreme pentru economie. Sunt părinți care își inventează scuze în fața copiilor pentru Moș Nicolae ori Moș Crăciun, cînd nu mai au bani nici pentru lucrurile de bază. Sunt oameni care muncesc o lună întreagă și află că salariul nu vine, că patronul are probleme. Asta e România adevărată. Cea care nu încape în pozele de la botez și nu are loc la masa VIP.

Contrastul doare și mai tare cît timp vorbim despre oameni cu funcții publice, plătiți din bani publici. Lideri politici, miniștri, parlamentari, șefi de administrații locale, adică oameni care, pe hîrtie, trăiesc din salariile funcțiilor pe care le ocupă. Iar societatea are tot dreptul să întrebe de unde vine această lume a luxului ostentativ și cîtă prăpastie s-a căscat între veniturile declarate și viața afișată de cei care conduc țara îndemnînd poporul să consume mai puțin, că e recesiune.

Așa arată aristocrația de partid. Fără titluri nobiliare și blazoane reale moștenite, ci fabricată în laboratoarele puterii, crescută pe funcții publice, hrănită cu privilegii politice și tot mai convinsă că i se cuvine totul. O aristocrație care vorbește în numele poporului, dar locuiește într-o altă galaxie, printre stele. Care invocă chibzuința în discursuri și o uită cu totul cînd televiziunile opresc filmarea.

Faptul că petrecerea s-a desfășurat la vedere, cu presa lăsată să filmeze și cu fotografii puse public în circulație, spune și mai mult. Nu s-a văzut nicio grijă de discreție, nicio teamă că imaginile ar putea stîrni furie, nicio tresărire de bun-simț în fața unui popor care trece printr-o perioadă grea. Totul a fost expus cu naturalețea celor care nu mai simt nevoia să dea socoteală nimănui. Cînd ajungi să nu mai pricepi de ce ar deranja o asemenea paradă, ai pierdut de mult contactul cu pămîntul.

Într-o țară în care oamenilor li se cere să îndure, să înțeleagă, să economisească și să aibă răbdare, zeii de la masa PSD au ales să petreacă. Și au făcut-o în lumina reflectoarelor, cu fast, cu blănuri și diamante, cu muzică italiană și cu aerul că nimic nu-i mai poate atinge.

Greu să nu-ți zboare gîndul la petrecerea de logodnă a interlopilor din ”Secretul lui Bachus”, măcar aia era, însă, de circuit foarte închis. Sîmbătă seara, la banchetul zeilor roșii, sfidarea și nesimțirea față de popor au atins cota maximă. Dovadă că uneori, de Halloween, nu toți au nevoie de măști grotești pentru a se înfățișa ca niște monștri.

(Bogdan Tiberiu Iacob)