Se afișează postările cu eticheta Bota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bota. Afișați toate postările

duminică, 13 martie 2016

Comunicat de presă - Senator Sorin BOTA


Parcarea de pe DN 18

Senatorul PSD Sorin Bota a primit vineri în audiență pe cetățenii afectați de construirea parcărilor  de pe DN18, care, împreună cu primarul localității Giulești   și-au exprimat revolta față de modul în care CNADNR a procedat în cazul acestui proiect și față de maniera în care s-au realizat exproprierile fără a exista o înștiințare prealabilă sau o consultare publică în acest sens. Compania de Drumuri Naționale nu a catadicsit nici măcar să analizeze dacă este oportun sau nu ca acea parcare să se facă acolo, atât ca necesitate pentru camionagii, cât și ca limitare a oportunității de dezvoltare a localității. Zona în care este propusă realizarea acestei parcări este, de altfel, singura în care localitatea se poate dezvolta din punct de vedere al construcțiilor.
 Conducerea CNADNR, atât de la nivel central, cât și de la nivel regional, nu s-a deplasat la discuții cu cetățenii. În 2014, Prefectul Județului Maramureș, împreună cu cei din conducerea CNADNR Cluj, au promis că acele parcări nu se vor realiza în locațiile respective. Între timp nu s-a întâmplat nimic și azi suntem în același punct.
Oamenii sunt foarte hotărâți, lăsând să se înțeleagă și faptul că numai peste ei vor putea intra utilajele pe acele terenuri. Soluțiile pe care le-au identificat împreună ar fi: - realizarea parcărilor pe actuala locație a organizării de șantier ce se află la 1,2 km, lucru perfect fezabil;
        - menținerea și dezvoltarea parcării din vârful Gutinului, parcare existentă ce trebuie doar amenajată corespunzător;
        - a 3-a soluție ar fi renunțarea la construcția acestor parcări, fiind în fapt doar niște locații ale căror utilitate transportatorii din zonă nu le văd rostul deoarece nimeni nu oprește înainte de destinație într-o parcare.
„Nordul României, zona Sighet - Valea Izei, este, de altfel, un „punct terminus” pentru orice transportator sau punct de plecare (nimeni nu folosește parcarea înainte de a ajunge la destinație sau imediat după plecarea în cursă, prin urmare, rostul acelei parcări, în acea zonă, nu se justifică)”, a punctat senatorul.
 Senatorul PSD Sorin Bota s-a angajat ca, pe lângă demersurile făcute până acum, personal și în scris, la conducerea Ministerului și a Companiei, să reia aceste demersuri împreună cu conducerea județeană a PSD, săptămâna viitoare, încercând obținerea unui punct de vedere favorabil. În caz contrar, oamenii afectați vor acționa Compania de Drumuri și proiectantul în judecată, urmând ca PSD să le ofere asistență juridică gratuită în această speță.

                                    Cabinetul senatorului

vineri, 4 octombrie 2013

Audieri la comisia pentru Rosia Montana

Comunicat de presă senator Sorin BOTA

 Senatorul PSD Sorin Bota a prezentat comisiei pentru Rosia Montana starea poluarii in localitatile maramuresene aflate in imprejurimile iazurilor cu cianuri, precum si efectele in timp ale infestarii cu arsen si metale grele ale fantanilor din partea de vest a judetului.
Praful cu cianuri, ce se ridica de pe haldele de steril si malul iazurilor cu cianuri de la Bozanta si Tautii de Sus in zilele cu vant, se depune peste culturile locuitorilor din zona, ajungand de multe ori sa fie inhalate de acestia. Numarul de bolnavi de cancer, in zona Baia Mare, a ajuns cu mult peste media oraselor din Romania si acest lucru se datoreaza in mare masura si acestor exploatari cu cianuri.
Cel mai important lucru, in finalul discutiilor, a fost solutia pe care senatorul Sorin Bota a propus-o comisiei. Aceasta solutie urmeaza sa fie prezentata in fata Parlamentului si se refera la renegocierea clauzelor juridice si comerciale din contractul cu RMGC, intens discutate si mediatizate. „Acest contract ar putea fi impartit in doua faze: in prima faza doar unul din cei patru munti sa fie exploatat, timp in care vom vedea daca ceea ce prezinta pe hartie si in teorie reprezentantii Gold Corporation este sustenanabil, fezabil si suficient de sigur din punct de vedere al protectiei mediului. Daca toate lucrurile sunt asa cum ei le prezinta azi, vom putea trece in faza a 2-a a exploatarii zacamintelor sau nu. In termen de un an de zile, domnul Goldstein ar putea finaliza tehnologia prin metoda tiosulfatului de sodiu la scara industriala si daca aceasta se incadreaza in parametrii de rentabilitate pe care domnia sa i-a prezentat atat in fata comisiei, cat si cu alte ocazii, RMGC ar trebui sa recurga la achizitionarea acestei tehnologii, si in Romania sa se utilizeze numai aceasta tehnologie pe baza de tiosulfat de sodiu. Pentru ca acest lucru sa se realizeze, Guvernul va trebui sa acorde sprijin in vederea obtinerii autorizatiilor necesare pentru constituirea fazei tehnologice, de probe si teste necesare in vederea punerii la punct a tehnologiei prin tiosulfat de sodiu. Proiectul poate fi implementat pe o parte a fostei platforme Romplumb, la Baia Mare, pusa la dispozitie de catre stat pe baza de contract de comodat timp de un an de zile. Uzina Romplumb are dotarile necesare pentru a putea fi implementat acest proiect la scara industriala suficient de mare pentru a putea fi demonstrata viabilitatea ei. Inventatorul, cu sustinerea pe care o are din partea municipalitatii la Baia Mare, ar putea suporta cheltuielile pentru dezvoltarea tehnologiei”, a precizat senatorul maramuresean.
„Vrem minerit, dar nu cu orice pret si fara respectarea normelor de mediu.  Cantitatea si calitatea metalelor pretioase trebuie sa fie controlate de Monetaria Statului, iar tehnologia trebuie sa respecte cele mai drastice norme de mediu, asa cum am expus si in proiectul meu de lege cu privire la exploatarea resurselor naturale cu continuturi de metale pretioase ale Romaniei,” a concluzionat senatorul Sorin Bota.

Cabinetul senatorului


joi, 28 februarie 2013

Comunicat de presă senator Sorin Bota

Ieri, la sediul central al PSD, şeful departamentului de transporturi şi infrastructură din cadrul partidului, senatorul Sorin Bota, a avut o întâlnire de lucru cu asociaţiile patronale din transporturi UNTRR şi FORT. Împreună au întocmit un calendar de măsuri de ordin legislativ cu privire la îmbunătăţirea climatului din domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane. În sensul sprijinirii intereselor transportatorilor rutieri români, au fost sabilite un set de măsuri prioritare de rezolvat pe termen scurt (în număr de 16) şi un alt set de măsuri pe termen lung, de natură legislativă şi instituţională. Toate acestea vor fi înmânate premierului Victor Ponta, în vederea analizării şi obţinerii unor decizii imediate, precum şi pentru constituirea unui calendar de implementare pe termen mediu şi lung.


Departamentul de Transporturi al PSD

marți, 14 februarie 2012

Proiect – Schi în Maramureş


Un nou proiect marca „Sorin Bota” se desfăşoară în această perioadă în Maramureş.

Asociaţia de tineret „Liga Valorilor”, la iniţiativa şi cu sprijinul financiar al domnului senator Sorin Bota, care sponsorizează întreaga acţiune, a organizat un program de iniţiere în schi, destinat elevilor din liceele maramureşene. Acest program are ca scop educarea tânărului prin sport. De altfel, practicarea sportului în diverse forme se răsfrânge în ansamblul vieţii sociale, aducând continuitatea stucturală a întregului sistem formativ şi educaţional al individului. Pentru început, beneficiarii acestui proiect sunt elevii de la două licee din colegiul 2 Senat: este vorba de Liceul Agricol din Seini, respectiv Liceul Teoretic „Petru Rareş” din Târgu Lăpuş. Aceştia au fost împărţiţi în două grupe a câte aproximativ 40 – 45 de elevi şi transportaţi pe pârtiile aparţinând domeniului schiabil Şuior, respectiv Icoana – Cavnic, unde beneficează gratuit de echipament de schi şi monitori profesionişti. Programul a debutat ieri, urmând a se desfăşura pe o perioadă de 4 zile, din care 2 zile săptămâna aceasta iar 2 săptămâna viitoare. „Acest proiect este unul benefic atât pentru elevi cât şi pentru administratorii pârtiilor de schi, deoarece elevul, învăţând să schieze şi iubind acest sport, va continua să vină la schi împreună cu prietenii şi familia, fiind un mod deosebit de plăcut şi sănătos de petrecere a timpului liber pe perioada de iarnă", a declarat senatorul Sorin Bota. Acest proiect este un exemplu de promovare turistică şi ar putea fi preluat atât de Consiliul Judeţean, la nivel local, cât şi de Ministerul Turismului, la scară mai largă, ca o iniţiativă menită să ducă la dezvoltarea economică a judeţului nostru şi nu numai.

Cabinetul senatorului Marius Bota