Parcarea
de pe DN 18
Senatorul PSD Sorin Bota a primit
vineri în audiență pe cetățenii afectați de construirea parcărilor de pe DN18, care, împreună cu primarul
localității Giulești și-au exprimat
revolta față de modul în care CNADNR a procedat în cazul acestui proiect și
față de maniera în care s-au realizat exproprierile fără a exista o înștiințare
prealabilă sau o consultare publică în acest sens. Compania de Drumuri Naționale
nu a catadicsit nici măcar să analizeze dacă este oportun sau nu ca acea
parcare să se facă acolo, atât ca necesitate pentru camionagii, cât și ca
limitare a oportunității de dezvoltare a localității. Zona în care este propusă
realizarea acestei parcări este, de altfel, singura în care localitatea se
poate dezvolta din punct de vedere al construcțiilor.
Conducerea CNADNR, atât de la nivel central,
cât și de la nivel regional, nu s-a deplasat la discuții cu cetățenii. În 2014,
Prefectul Județului Maramureș, împreună cu cei din conducerea CNADNR Cluj, au
promis că acele parcări nu se vor realiza în locațiile respective. Între timp
nu s-a întâmplat nimic și azi suntem în același punct.
Oamenii sunt foarte hotărâți,
lăsând să se înțeleagă și faptul că numai peste ei vor putea intra utilajele pe
acele terenuri. Soluțiile pe care le-au identificat împreună ar fi: - realizarea
parcărilor pe actuala locație a organizării de șantier ce se află la 1,2 km , lucru perfect
fezabil;
- menținerea și dezvoltarea parcării
din vârful Gutinului, parcare existentă ce trebuie doar amenajată corespunzător;
- a 3-a soluție ar fi renunțarea la
construcția acestor parcări, fiind în fapt doar niște locații ale căror
utilitate transportatorii din zonă nu le văd rostul deoarece nimeni nu oprește
înainte de destinație într-o parcare.
„Nordul României, zona Sighet -
Valea Izei, este, de altfel, un „punct terminus” pentru orice transportator sau
punct de plecare (nimeni nu folosește parcarea înainte de a ajunge la destinație
sau imediat după plecarea în cursă, prin urmare, rostul acelei parcări, în acea
zonă, nu se justifică)”, a punctat senatorul.
Senatorul PSD Sorin Bota s-a angajat ca, pe
lângă demersurile făcute până acum, personal și în scris, la conducerea
Ministerului și a Companiei, să reia aceste demersuri împreună cu conducerea
județeană a PSD, săptămâna viitoare, încercând obținerea unui punct de vedere
favorabil. În caz contrar, oamenii afectați vor acționa Compania de Drumuri și
proiectantul în judecată, urmând ca PSD să le ofere asistență juridică gratuită
în această speță.
Cabinetul
senatorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu