MESAJ DE ZIUA AVIAȚIEI ROMÂNE ȘI A FORȚELOR AERIENE

ECOURILE ZBORULUI

„Odată ce ai încercat zborul, vei păși pentru totdeauna pe pământ cu ochii ridicați spre cer, acolo unde ai fost și vei dori mereu să te întorci” Leonardo da Vinci

Din vremurile de demult, omul a privit cerul cu uimire și cu teamă și a ascultat cu atenție ecourile pământului și ale cerului. Omul a căutat o legătură, o posibilitate de a comunica cu cerul, la început prin intermediul zeilor, apoi prin anumiți aleși ai Divinității (profeți, proroci, sfinți, îngeri). Mai târziu a descoperit sufletul ca parte a dumnezeirii și conștiința care le-ar putea înlesni comunicarea directă cu Dumnezeu. Apoi, la inițiativa Sfântului Duh, Tatăl a trimis pe Unicul Său Fiu, pe Iisus Hristos, pentru a-i împăca cu El, ai apropia de El, a le ierta păcatele oamenilor și a le împărtăși Planul Tatălui de Mântuire a tuturor oamenilor.

Dintru începuturi, Dumnezeu l-a așezat pe om în mijlocul Creației Sale, punându-l stăpân peste tot și peste toate, făcând multe minuni și dăruind multe daruri acestuia, printre care și ZBORUL, care comportă multe și felurite ecouri.

1. Ecoul zborului ca dar al lui Dumnezeu. Dumnezeu atotputernicul a înlesnit omului urcarea la cer, prin zbor. Aceasta pentru ai arăta omului că există posibilitatea urcării fizice la cer și a-l determina, apoi în inițierea, cunoașterea și realizarea zborului lăuntric, al luminii taborice, zborul spiritual, zborul în lumină, în duh și-n adevăr.

2. Ecoul zborului ca cel mai măreț și îndrăzneț vis al omului. Această năzuință a omului de a se avânta spre înalt, spre necunoscut, și-a găsit, de-a lungul existenței omenirii, o vie reflectare în mituri și legende: de la păsările și animale mitice și zei și eroi zburători până la încercările inocente de imitare a zborului păsărilor. Dintru început, oamenii visau că într-o zi și ei vor putea zbura ca păsările.

3. Ecoul zborului ca o credință puternică. Credința pionierilor aeronauticii românești și mondiale a fost atât de mare, încât într-o zi, spre uimirea lor și a asistenței publice, au zburat. Credința în puterea și măreția zborului, probabil că declanșează un război lăuntric ce dă naștere la o forță, o energie creativă de neimaginat. În această situație, se poate spune, pe drept cuvânt, că orice vis poate deveni realitate, chiar și zborul.

4. Ecoul zborului ca o chemare. Piloții sunt creați de divinitate mai mult pentru cer decât pentru pământ, de aceea ei mai sunt numiți și oamenii cerului. Pilotul primește o chemare și o misiune specială de slujire a cerului.

5. Ecoul zborului ca o cruce. Pilotul la fel ca și preotul are de dus o cruce, care nu este deloc ușoară și la îndemâna oricui, pentru că zborul presupune multe renunțări, multe sacrificii, mergând uneori până la sacrificiul suprem. Talentul pentru zbor se șlefuiește, dar nu se câștigă, poate cel mult sporește prin studiu; cu el te naști.

6. Ecoul zborului ca taină. Mare taină este aceasta. Cum a urcat Prorocul Ilie cu carul de foc la cer? Cum s-a înălțat la Cer Iisus Hristos, de față fiind ucenicii?

7. Ecoul zborului ca model de înălțare pe verticală. Dacă preoții sunt lumină și nădejde pentru credincioși în urcușul duhovnicesc spre lumina taborică, piloții sunt nădejdea zborului. Totuși, cum se poate explica sau ce reprezintă dorința de a zbura? Greu de explicat. Totul este credință, voință, motivație, inspirație, perseverență, îndrăzneală și multă disciplină, indiferent de obstacolele pe care le întâmpini. Restul este pricepere și talent. În această idee, se pare că Cerul nu este de partea celor indiferenți și fricoși, ci dă un avânt incredibil celor îndrăzneți.

8. Ecoul zborului ca formă de apreciere, prețuire și aleasă cinstire. Piloții merită din plin tot respectul, prețuirea și cinstirea din partea cetățenilor, a societății civile, din partea statului, pentru că acesta are de dus o cruce grea și de îndeplinit o misiune specială, de slujire a cerului, într-un mod deosebit. Pe acești temerari ai cerului, nu numai oamenii ar trebui să le poarte respect deosebit, ci și cerul. De aceea, mă-nclin în fața voastră și vă salut: Cer senin!

Pentru noi, aviatorii, oameni care iubim albastrul cerului, care suntem fascinați de ideea zborului, care facem parte din marea familie a cavalerilor aerului și sorbim din pocalul visului de aur al omenirii, pentru noi, cei care trăim pentru a zbura, „Aurel Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe câmpul de bătălie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaților... Pasărea lui nu și-a oprit numai o clipă aripile, ea va pluti totdeauna deasupra sufletelor noastre, o uriașe pasăre albastră a credinței românești”, așa cum avea să spună prietenul și neobositul susținător al său, Octavian Goga. De mai bine de o sută de ani, vocea genială a eroului aerului, Aurel Vlaicu, urmașul lui Icar, fiul lui Dedal, răsună din bolta cerească:

„Fără mine/ păsările cerului/ nu vor mai dansa/ tangoul lor ciudat./ De foarte departe,/ eu le voi cânta/ dintr-un fluier de argint fermecat”.

Dintre toate ecourile zborului, cel mai măreț rămâne totuși, acela că este un dar minunat al lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii.

La mulți ani aviatorule, oriunde ai fi, în cer sau pe pământ!

Cer senin!

Președintele Ligii Aeriene Române, Filiala Cluj

Comandor (r) Ștefan Popa

Nr. 15 din 16 iulie 2024, Cluj-Napoca 

CAMARADUL – OMUL DE LÂNGĂ TINE

 

Orice militar, indiferent de grad și funcție, pe câmpul de luptă, duce o luptă aprigă, în primul rând, cu el însuși, cu temerile sale, în al doilea rând, cu adversarul, având permanent privirea îndreptată către cel de lângă el, către camarad, așa că merită respectat, apreciat, încurajat. Fiecare om, fie el și ostaș duce înlăuntrul ființei sale o cruce pe care nimeni nu o știe, ci numai Bunul Dumnezeu. Fiecare om este unic și special. Pentru că așa cum spune filozoful „și a trăi este un semn de curaj”. Cine este camaradul? În dicționar ni se dă o definiție simplă: tovarăș de armă. Or, se știe că un camarad nu este numai atât, el reprezintă mult mai mult. El este omul de lângă tine, care luptă alături de tine, umăr la umăr, cel care îți simte respirația, care îți inspiră încredere și curaj, cel care îți asigură spatele și care își pune în pericol viața pentru a-ți asigura securitatea și pentru îndeplinirea misiunii.

Camaradul este acea persoană care îți i-a voința și inima ta în voința și inima lui. Este acea persoană care are răspunsuri potrivite la temerile tale, care te îmbărbătează, care îți dă curaj să mergi mai departe, care urcă împreună cu tine pe muntele eroismului, care are voința și puterea sacrificiului suprem. Dar ce este curajul? Un mare om politic și strateg militar, Napoleon Bonaparte, a spus aceste cuvinte: „Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe, deși nu ai putere”. Tot el a spus că: „Vitejia vine din sânge, curajul din gândire”. Vă spun o mică întâmplare: un cioban trebuia să treacă cu oile sale pe un pod foarte strâmt și cam dărăpănat. Dar la oi le era frică să treacă podul. Atunci, ciobanul, inspirat, a luat un miel în brațe și a pășit primul pe pod. După el a prins curaj mama mielului și l-a urmat pe cioban și apoi au trecut și celelalte oi. Așadar, pentru a ajunge la curaj este nevoie de un impuls, de o forță motrice care să te împingă înainte. Un exemplu demn de încredere îl găsim nu la un general, ci la o tânără care lupta cu arma în mână alături de camarazi, pentru prima dată, este vorba de Ecaterina Teodoroiu, care sub impulsul unei forțe venită din lăuntrul ființei sale și a unei inspirații inefabile folosește niște cuvinte magice care s-au întipărit în mintea soldaților: „Înainte, băieți! Nu vă lăsați, sunteți cu mine!”.

Camaradul știe tot timpul pentru ce trăiește, de ce trăiește și pentru ce trebuie să moară. Se spune că nu contează cât de mult trăim, ci felul în care murim. El este legat de locul unde s-a născut, de locul copilăriei, de casa părintească, de prispa casei pe care a stat, de familia lui, de neamul lui de țara lui, de frumosul nume de român, de credința lui, de iubirea lui pentru adevăr, libertate și dreptate. Camaradul știe că prin jertfa lui, dă un sens vieții și un rost nu numai vieții lui de pe pământ, ci și morții, căci a muri pentru aproapele tău sau pentru țară, nu este pagubă, ci un câștig. El dă dovadă de înțelepciune, arătându-ne faptul că „nimic nu este de necucerit pentru cei curajoși, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneți!”.

Într-o zi am primit o carte, pe care era scris aceste cuvinte: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”. Și văzând ce a scris, l-am întrebat pe autor de ce mi-a scris aceste rânduri și el mi-a răspuns: „Acest verset din Biblie m-a marcat pentru toată viața și m-am gândit că voi aviatorii sunteți mai aproape de acest cuvânt pentru că sunteți gata în orice moment să vă jertfiți pentru aproapele vostru camarad, pentru patrie. Cine este pregătit să se jertfească pe altarul patriei, astăzi, când războiul este lângă noi? Greu de spus, greu de făcut. Camaradul este pregătit pentru ce este mai greu și unde nu dorește nimeni să meargă, la război.

În aviație, camaraderia capătă alte valențe și este mai mult prețuită. Profesionalism, camaraderie, încredere, aceștia sunt cei trei piloni atât de importanți pentru securitatea zborului. Pilot, tehnician, navigator, stat major, meteorolog, transmisionist etc. toți formează o echipă, toți simt, trăiesc și respiră securitatea zborului și, nu numai. Nu pot exista unul fără celălalt. De aceea, camaraderia în aviație e sfântă.

Comandor (r) Ștefan Popa