Poesis - Călin Ioan DRAGOMIR

 

Manuscris

Mama mea cu păr cărunt

Îți mulțumesc că m-ai făcut

Că m-ai zidit

M-ai întărit,

Și în mine ai crezut.

Îți mulțumesc pentru ce ești!

Îți mulțumesc pentru că ești!

Și orice-ar fi în drumul meu

Voi crede în tine mereu!

Mama mea cu trup slăbit

Știu că mereu m-ai iubit!

Și oriunde și oricând

Tu vei fi ultim cuvânt!

Călin Ioan DRAGOMIR

De ce vreau să plec din România după 15 ani de experiență în presa locală, națională și internațională!

Am privit multă vreme în jurul meu, încercând să găsesc motive să rămân. Am crescut cu povești despre sacrificii, despre cum fiecare generație a tras mai tare pentru un viitor mai bun. Dar, în timp ce anii trec, iar speranțele se împuținează, mă lovesc de o realitate care nu se schimbă: fețele triste și goale ale celor care, parcă, au uitat să mai spere.

România a fost și este o țară cu un potențial uriaș. Peisajele ei încă mă fac să mă pierd cu privirea, tradițiile încă îmi încălzesc sufletul, iar limba, cu toate nuanțele ei, îmi rămâne aproape. Și totuși, nimic din aceste comori nu mai este suficient pentru a înăbuși sentimentul acela constant de apăsare.

Pe stradă, la birou, în mijloacele de transport, oriunde mă uit, întâlnesc oameni obosiți. Ochii lor vorbesc despre compromisuri, despre vise lăsate la colțul drumului, despre o luptă perpetuă pentru a supraviețui, nu pentru a trăi. Zâmbetele sunt rare, iar când apar, sunt mai degrabă o mască decât o reală expresie de bucurie.

Am obosit să văd cum talentul se irosește, cum oameni inteligenți și creativi aleg să plece, cum cei rămași își târăsc viețile printr-un sistem care îi sufocă. În loc să ne ridicăm unii pe alții, ne prăbușim împreună. Nu e vina unui om sau a unei generații, ci a unui întreg mecanism defect care ne-a dezumanizat treptat.

Poate că cineva îmi va spune că fug. Dar nu fug de responsabilitate, ci fug de apatie. Fug de sentimentul că orice ai face, nimic nu se schimbă. Plec pentru că vreau să trăiesc într-un loc unde speranța e reală, unde oamenii încă mai visează, unde nu sunt doar un număr într-o statistică.

Nu vreau să mă obișnuiesc cu fețe goale și priviri pierdute. Nu vreau ca tristețea să devină normă. Poate că într-o zi voi reveni, dar până atunci, simt că trebuie să plec pentru a nu mă pierde și eu în această mare de resemnare.

Plec, dar iau cu mine ceea ce iubesc din România: limba, amintirile și visul că, poate, într-o zi, zâmbetele se vor întoarce și aici. Până atunci, îmi caut un loc unde viața să fie mai mult decât o luptă.

Călin Ioan DRAGOMIR

Edito(Real)

Este clar!

Trăim intr-o lume care se întoarce cu susul în jos și invers.

România în schimb sta aproape cel mai prost din toate punctele de vedere, relatează surse din media.

Reiese momentan ca în Europa suntem primii la curvăsărai, și înșelătorie,și ultimii la lucruri pozitive.

Analfabetismul funcțional a atins cote alarmante.

Școala online nu face decât sa umple capul copiilor cu "varză murată".

Trecând peste introducere, am ținut sa scriu aceste mențiuni pentru că mai deunăzi mi s-a întâmplat ceva care a lăsat urme adânci în conștiința mea.

Mă aflam la un chioșc de ziare și în fața mea o doamnă trecută și sincer ( nu am obiceiul sa spun despre femei ca sunt urate) dar asta a fost din calea afară.

Nu avea nici cea mai mică simetrie sau armonie pe tot cuprinsul feței.

Deschizându-şi gura, i-am observat proteza nespălată și ruginita care a cerut " Glasul Maramureșului", un cotidian care nu mai exista de trei luni în varianta print.

Mi s-a făcut greață și scârbă în același timp.

Dar țeapa în inimă am primit-o când doamna a cerut în schimb " orice ziar numai să astupe ceva"

- " Doamnă, da-ti-mi un ziar, nu contează care, numai să ascut ceva, nu pentru citit".

Am rămas încremenit câteva secunde. Apoi mi-a venit o întrebare:

Pentru cine mai scriem noi dragi colegi?

Mai are vreun rost?

Presa locală este exterminată!

Presa centrală este cumpărată!

Către ce ne îndreptăm?

Călin Ioan DRAGOMIR, 25.09.21