E GATA cea de-a doua carte de poezie a studentei care-a debutat tot la Editura ECREATOR.
vineri, 30 mai 2025
Semnal editorial - „Galaxia din noi”, Colecția Poesis, editura „eCreator”, autor ANTONIA PITU
E GATA cea de-a doua carte de poezie a studentei care-a debutat tot la Editura ECREATOR.
marți, 29 aprilie 2025
IOAN ROMEO ROȘIIANU, LILIANA MOLDOVAN, Scrisori și alte sacrificii poetice, Colecția Poesis, Editura Ecreator, Baia Mare, 2025
TIMPUL IUBIRII ȘI AL SPERANȚEI
Motto:
„Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta. Ai spus toate vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în
Kant. Numai că le- ai combinat altfel.”
Garabet Ibrăileanu
„Versul va rămâne veșnic o înaltă ținută literară.” Tudor
Arghezi
Volumul de poezii cu titlul Scrisori și alte sacrificii
poetice este o călătorie literară captivantă în care cei doi autori își exprimă
planul vieții așa cum îl percepe fiecare iar acesta fiind extrem de fragil
apare IUBIREA nemuritoare care e un refugiu și o speranță, fiind în același
timp tematica poeziilor cu exprimarea
atributelor acesteia, teama, mirarea, admirația etc. Iubirea ca uitare, ca
fericire, teama de moarte, declarația de acceptare între un „EL” și o „EA” de
cele mai multe ori neidentificați, anonimi, care „văd ideile dragostei.” Astfel
„EL” se confundă uneori cu poezia/ frumoasa poezie apărută pe coala albă de hârtie, poetul scrie
mânat de sentimentul nesiguranței, al temerii de nimicnicia vieții, al încercării de a răspunde la întrebări
existențiale.
Se așteaptă un răspuns de la „EA” pe măsura înțelegerii
poetei Liliana Moldovan. Aceasta nu întârzie să apară, astfel că fiecare poezie
scrisă de Romeo Roșiianu are un răspuns.
O idee poetică poate fi exprimată într-o sută și mie de
forme. Repetarea unor versuri corespunde cu refrenul din muzică, se adâncește
sensul ideii sau se exprimă aceeași idee într-o altă formă verbală. În poezie
prin repetare și completare se adaugă noi nuanțe spirituale, se completează ideea ce se vrea a fi
exprimată. Ca ritm, melodie și imagine intuitivă ideea poetică exprimă
frământarea secretă a interiorității poetului.
Pentru asemănare și diversitate în același timp s-au asociat
doi autori Ioan Romeo Roșiianu din Baia Mare și Liliana Moldovan din Tg. Mureș.
Atmosfera lirică e aceeași nu numai ca răspuns poetic, ci și ca alegerea
cuvintelor potrivite spațiului de exprimare.
Felul de a scrie astfel de poezii ca răspuns la o idee
poetică mă duce cu gândul la poeziile scrise de Veronica Micle către Eminescu
și nu-mi explic de ce versurile Veronicăi nu sunt atât de cunoscute pe cât ar
merita.
I.R
Roșiianu: „ Mai știi când ți-am arătat în crucea amiezii
O lacrimă pe
obrazul cerului?
Așa aș fi
vrut să fac, Iubito,
și nici
măcar martori n-am avut când mă luptam cu mine însumi
Când eu îmi
ziceam în urechea stângă să plec
Și când tot
eu îmi ziceam în cea dreaptă să stau.”
Al ei
răspuns: „Ingenioasă e pana versului tău/ Indecis balansul între bine și rău,/
între a fi iubire și a pleca din ea./ De-ai fi făcut tristeții jurământ/ În
zâmbetul meu, revino, curând.”( Iubito, de când ai plecat și până acum)
Folosirea
versului liber duce spre un raport echitabil între ritm, melodie și idee, deși pe alocuri ritmul e stăpân ca expresie
firească a eului interior tumultuos iar în alte cazuri melodia primează uneori
ritmului.
La umbra de
tristețe și nostalgie din poezia „Scrisoare de pe patul de spital”
Liliana Moldovan răspunde cu optimism și speranța de mai bine:
I R Roșiianu
– „Și chipul tău frumos nu era să-mi aline orbitele goale/ priviri goale de suișuri aveam în dimineața
aceea/ și nimeni nu știa de ce inima/ bate de una singură și nesilită de
nimeni”
Al ei
răspuns: „Te chem de prin abisuri să te-ntorci,/ Unde mai ești și cum să te
găsesc? / Îmi scrii de la fereastra cu patul de spital. De mult te știu, / de
mii de veacuri te doresc... / Repet: E multă inimă în tine/ Și e foarte bine!”
Completarea
ideii și/cu amplificarea sentimentului se poate observa și din poezia Scrisoare
despre plecarea ta:
I.R .R „-O,
ce tare m-a durut tăcerea ta și ochiul s-a închis când te-ndepărtai grăbită-n
vântul amiezii.”
Al ei
răspuns: „Mă depărtam grăbită-n vântul amiezii/ Așa ai constatat, așa a fost./
Neșterse amintiri prinse de-al inimii rever/ Toate s-au dus!/ Nimic nu s-a
întors.”
Se poate lua
ca exemplu o altă poezie a celor doi poeți legați sufletește prin aceleași idei
Scrisoare despre o poezie pe cord deschis.
I.R.Roșiianu:
„iubim viața pentru că este o minciună frumoasă/ urâm moartea pentru că ea este
un crunt adevăr/ acum n-a mai rămas nimic în mine de acuzat și zdrobit/ de
aceea-ți spun să nu uiți că-n aceeași cutie intră și pionul și regele/ ultimul
lucru pe care-l vede un soldat nu e glonțul ci pământul sau cerul/ ultimul
lucru pe care-l simte un om care iubește ca mine/ e durerea acută.”
Al ei
răspuns: „Iubesc ca și tine poezia pierdută/ De ridul tău m-am atașat/ aud a
inimii chemare/ în vers m-arunc,/ să uit că doare... Să nu murim în zori,/ în
cioburi să ne regăsim,/ Cu mierea din venele întinerite,/ iubirea s-o
reconstruim.”
Marele
Eminescu dădea o definiție poeziei:„acel trandafir ce crește în potir de aur.” Imagini
metaforice ascunse-n versuri, gânduri de iubire unde persoana iubită se
confundă deseori cu poezia, cu farmecul ei. Și ca să fiu în ton cu titlul
volumului închei cu versuri din „ Sacrificiu pentru persoana iubită”:
I, R.
Roșiianu: „Eu nu mai pot să vin la tine/ o moarte cruntă nu mă iartă/ am de
ales la rău și bine/ să-mi las trecutul lângă poartă.”
Al ei
răspuns:
„Eu tac și
plâng, acum, iubite/ De șoaptele tale neatinsă devin./ Tu-mi ești neprețuită
amintire/ Departe sunt de tine... Îți scriu, iubitul meu,/ Din nou: Iubirea noastră rămâne iar fără ecou.”
Prof. OLIMPIA
MUREȘAN, UZPR, Asociația Scriitorilor, Baia Mare, MM
sâmbătă, 15 iunie 2024
MARIANA KISS, SUFLETE DESCĂTUȘATE, Colecția Poesis, EcREATOR, Baia Mare, 2024
Motto: „te
îmbrățișez prieten drag
din orice
colț al lumii ești
îți așez
sufletul meu în prag
privește-l e
plin de povești”
Coperta
acestei cărți ar putea fi un rezumat al sentimentelor împărtățite de autoare
cititorilor săi. Ea înfățișează o îmbrățișare
a două inimi tinere simbol al mulțumirii și al fericirii celor două
persoane.
Semnificația
titlului volumului de poezii Suflete descătușate ne duce cu gândul la
libertatea omului care vrea să iubească și să fie iubit iar descătușarea
sufletului pare a fi scrisă în cartea bucuriei; scopul vieții noastre este să
fim fericiți și mântuiți iar fericirea e numai atunci „când ceea ce crezi, ceea
ce spui și ceea ce faci sunt în armonie.”
(Ghandi)
Fericirea
fiind un ideal al imaginației și nu al rațiunii este căutată mereu de poeți
care adună senzațiile imaginației creatoare în versuri revelatoare.
Autoarea nu
știe care e natura visărilor sale, pendulează între real și imaginar „nu știu
unde te-am mai întâlnit/ poate la ușa zefirilor/ când frământau
anotimpuri” ( nu știu)
Deoarece
acele ceasornicului nemilos„fug spre întuneric” regretul iubirii pierdute
izbucnește iar versul și muza poeziei reține clipele fericite: „te-aștept de
mult timp iubire
nu-mi știu
locul fără tine
versul n-are
nemurire
lacrima în
loc mă ține
nu știu când
e zi sau noapte
nici
anotimpuri nu mai sunt
n-am mai
auzit nici șoapte
cioplindu-mă
în lutul sfânt” (creația nestinsă)
Se pare că a trecut mult timp iar umbra
amintirilor fericite o „strigă” mereu: „e mult timp de când/ gândul meu a
poposit/ pe tâmpla viselor mele/ să se contopească cu ele” (umbra infinitului)
Cu o tainică
iubire, cu un suflet mereu tânăr „câteodată aș vrea să fiu steaua/ ce îți
luminează noaptea” (câteodată)
Iar iubitul
imaginar: „mi-ești zeul frumos din Empireu/ tu mi-ești culoarea din peneluri/
mi-ești cerneala visului nocturn/ cu care scriu pe cerul înstelat/ vreau în
fiecare clipă să-ți spun/ dorul din piept ce m-a măcinat” ( tu mi-ești culoareadin peneluri)
Dacă nu am
simți durere, dacă nu am visa „am avea aripile frânte/ ne-am pierde / în
coamele valurilor” totul pare veșnic,
mai ales iubirea care nu moare: „știu/ nu poți fără mine/ știi/ nu pot fără
tine/ chiar dacă suntem râuri/ și curgem separat” (lacrima lunii)
-„ tu și eu/ regizăm și jucăm/ fiecare
scenă/ dintr-o piesă de teatru/ unde iubirea descătușată/ ne face să ne
pierdem/ în sublimul absolut” (sublimul
absolut)
Scriitoarea
Mariana Kiss încearcă prin versuri meșteșugite să ne spună că nimeni nu este
dator cu fericirea ta în afară de tine
și că „ nu există fericire de care să-ți
amintești fără tristețe. ( O. Paler) iar acest volum de poezii aduce un plus
valoric liricii feminine prin spontaneitatea și originalitatea de care a dat
dovadă autoarea.
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni,MM, 2024
.
vineri, 14 iunie 2024
MARIANA KISS, MIEZUL GÂNDURILOR, Colecția Poesis, Editura Ecreator, Baia Mare, MM
Motto: „nu știam cum/nu știu când/ versul s-a eliberat/ mi-a ieșit din nou în cale/ învelindu-mă/ într-o pânză fină/ țesută din litere și cuvinte/ ce-mi mângâiau/ sufletul ostenit” (miezul gândurilor)
Aceste
versuri fac parte din poezia care dă titlul volumului și par a fi o profesiune de
credință, o explicare a ființării actului artistic ce urmează a fi pus pe
hârtie.
Se pare că
orice scriitor și mai ales poeții sunt supuși unor frământări sufletești
intense, a unor sentimente reținute ce abia așteaptă să iasă din matca lor prin
exprimare în cuvinte potrivite pentru a fi percepute și de alții, cititori,
scriitori, oameni sensibili la frumos.
Poezia din
acest volum e scrisă în vers alb, fără semne de punctuație, având în centru
exprimarea sentimentului iubirii ; apare ca o prozodie care nu se termină dal capo al fine. Ca idee
exprimarea nu se termină la un vers, ea se continuă indiferent de rima apărută
între timp, în alt rând al comunicării poetice:
„mi-a pus în
buzunarși două curcubeie unul alb și
unul colorat
să fac multe drumuri cu ele când de
lume mă voi
fi săturat m-a sărutat ușor pe
obrazul
stâng privindu-mă duios s-a înălțat
lăsându-mi
câteva lacrimi ca să plâng
iubirile
pierdute-n neant le-am auzit din văzduh
cum îmi
spune să-l aștept că va mai veni o dată
când amurgul
vieții mele va apune
în chip de
înger cu aripa frântă” (astrul
suferinței adânci)
În acest fel
poeta Mariana Kiss într-un răgaz de liniște scrie poezia sufletului său.
Se spune că
iubirea este cea mai puternică forță din Univers, de aceea iubirea părinților,a
omului din apropiere sunt completări ale „eului ”poetei.
-„fără voi
bărbaților/ ce am fi noi femeile/ niște biete umbre/ pe pământ/ fără iubirea
voastră/ am fi deșeuri seci/ bătute de vânturi sălbatice/ n-am avea sprijin/
n-am avea alinare/ n-am avea împlinire (fără voi)
Iubirea
mamei ca și iubirea într-un cuplu idealstrăbate majoritatea poeziilor, multe
fiind nostalgice după timpuri apuse.
„mama este
sânul vieții
Este
luciditatea adolescenței
Este
cumpătul maturității
Este creația
divină” (mama creația divină)
Într-un alt
portal, într-un univers paralel al gândurilor luminoase apare un zâmbet de
lumină spre iubire, „iubește femeia
ce ți se închină/ măsoară-i dorința în zâmbet de lumină; deși clipe nebune
îi dau târcoale „o, clipe nebune, din care labirinturi ale amintirilor/ să vă
adun?; mergând mereu pe căineumblate „Cronos m-a ademenit/ pe căi
neumblate/ mi-a furat/ zâmbetul dimineții/ mă privesc / în cristalul amiezii/
văd cum se apropie vertiginos amurgul/ pe caii lui de foc”...
-regretul
iubirii pierdute: „ninge cu flori de salcâm/ peste doi menestreli/ pierduți
printre manuscrise/ la marginea nopții”
-privire
spre trecut: „eu nu te mai găsesc printre curcubeie/ nu mi-ai lăsat a
eternității cheie”
-„sunt
versuri/ care fac ochii cerului/ să plângă/ sunt versuri/ care fac diminețile/
să zâmbească (versuri)
Trecând prin experiența poeziei
inspirată de muza creatoare, prin nostalgia amintirilor, prin așteptarea și
bucuria fericirii, poeta Mariana Kiss
aduce un nou suflu personalizat în lirica feminină.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, U. Z .P. R. , Ulmeni, M M
miercuri, 13 martie 2024
LUCIA STEFFENS, INIMA DIN PALMĂ, Colecția Poesis, Editura ECREATOR, Baia Mare, 2024
Sentimentul dragostei de oameni, de români și România, de Luceafărul nostru Eminescu, copilăria, mama - sunt tot atâtea teme care străbat de la un capăt la altul volumul de poezii scris de Lucia Steffens.
Poezia
de-nceput „Te-am ales să te visez” ne aduce-n prim plan zbuciumul
sufletesc al tinereții, al iubirii ne/împărtășite, toate situate într-un vis
frumos, dar și dureros, așa cum e și „Eul” poetic al autoarei care caută în
stăfundurile conștiinței sale exprimarea sentimentelor potrivite.
„Te-am
strigat mai stai cu mine,
Dar ochii-ți
triști erau lacrimi străbătute
Nimic nu mă
ținea în nopți târzii,
Doar
imaginea unei iubiri pierdute...
Atunci am
luat hotărârea să te revăd,
Măcar în
visul nopților durute,
Știam și
chiar am înțeles de-acum,
Că m-am
pierdut în lume printre vise.”
Vise și
realități redate- n versuri surprinzătoare în amintiri: „În amintiri sfărâmate
de iubire,/ În culori din curcubeul răsărit/ Lacrimi au plecat pe-o apă de
izvor/Noi am rămas prin gânduri călători/ Și vom rămâne plânși o vreme,/ Pe-un
ram verde crud și înflorit,/ Acum când anii tineteții au trecut,/ Doar prin
clipă, frumoaselor dorințe... Să întâmpinăm primăveri binevenite.”
(Ți-am prins
inima în palmă)
Andreea
Marin prin emisiunea tv„ Surprize, surprize” ar fi putut fi sursa de inspirație
la poezia Relația la distanță:
„Ne
împărtășim visele, temerile toate,/ Până târziu în noapte, apeluri și mesaje/
Și deși distanța aduce lacrimi multe,/ Dragostea noastră persistă să existe.”
Dorul pentru
mama poetei care acum trăiește-n altă lume o face ca aici pe pământ să-i „cinstească
frumosu- i nume: „Te iubesc, măicuța mea,/ Veșnica ta pomenire,/ Sus pe cer
ești ca o stea,/ Să fii înger, ai menire.”
( Mama
mea dragă )
Dragostea
împărtășită(visată) într-o Conversație de iubire între „El” și „Ea” :
„Iubito,
În noaptea
asta voi fi lângă tine,/ Tu să m-aștepti... că vin plin de idei/ Vreau să-ți aștern iubirea... cum e bine,/ Să mor
de drag... să te iubesc de vrei.”
Iubite,
Vreau să-mi
faci... coroniță din iubire,/ Că am să vin... Și sărutări să-ți dau mereu/
Încet să te dezmierd... privirea să te admire/ Iar de Dragobete să mă iubești
pe mine.”
Deși
locuiește departe de țară poeta Lucia Steffens nu a uitat imaginea poetului
nepereche Eminescu și nici datinile și obiceiurile românești amintindu-și În
noaptea Sfântă de Crăciun – „Când Maica Domnului a plâns/ Și Magii daruri
au adus,/Și azi copiii toți privesc/ Brazi împodobiți frumos/ Daruri în cinstea
lui Hristos!”
-ca și
Eminescu- pentru care a dezvoltat o mare admiratie a talentului său poetic (ca
de altfel, mii și mii de români) – poeta Lucia Steffens dorește țării sale:
„Slăvit să
fie poporul ce are astăzi un cuvânt/ Să fie libertate și pace pe pământ/ Să nu
ne vindem țara la dușmanii străini.../ La mulți ani, frumoasă Românie!”.
-poeta Lucia
Steffens trece prin această viață cu bune și cu rele iar fericirea o găsește în
vise, credință și poezie.
„În viață am
trecut prin multe/ Și am avut cu toții nevoi/ Am șters și lacrimi de pe față/
Și m-a bătut și vânt și ploi/ Și-am îmbrăcat ca toți o mască/ Mințindu-mă că totul este bine!/ Cuvântul meu
azi mă demască,/ Că am ținut lacrima în mine,/ Mai scriu o poezie și încă una,/
În poezie-s cea mai fericită./ Și ce va spune lumea, mi-e totuna,/Sunt
înțeleaptă ca o carte împlinită.”
(Am
trecut prin viață)
OLIMPIA
MUREȘAN, Ulmeni, MM,
2024





