Divorțul și adolescenții

 „Divorțul și adolescenții sau cum rămânem părinți când nu mai suntem parteneri”, este unul dintre subiectele cel mai frecvent solicitate de părinții care vin la atelierele Într-un copil stătea pitit un adult.

„Nu vreau să sufere copiii din cauza noastră.” O frază rostită într-o terapie de cuplu, ajunsă și ea la final.

Și totuși, uneori, exact acolo ajungem. Nu din răutate, ci din durerea copleșitoare care ne face să uităm că, deși relația de cuplu se încheie, rolul de părinte rămâne pentru totdeauna.

Un divorț va aduce oricum suferință în viața copiilor. Indiferent ce vârstă au copiii.

Așa încât, dacă vă aflați în pragul unui divorț sau tocmai ați divorțat, ghidați-vă acțiunile după fraza: Divorțul se întâmplă între doi adulți, nu între părinți și copii.

Divorțul este între doi adulți. Punct.

Oricât de mult ne-ar tenta să explicăm, să justificăm, să cerem validare sau chiar alinare de la copiii noștri, adevărul rămâne acesta: divorțul este o decizie luată de adulți. Adolescenții nu sunt arbitri, confidenți sau aliați.

Adolescenții pot avea opinii, reacții, preferințe. Și este normal să le aibă. Divorțul, însă, nu este responsabilitatea lor. Este momentul în care să fie susținuți, ascultați și însoțiți, nu să poarte greutatea unei decizii de adult.

„Divorțul nu este din vina ta” – clar și repetat

Mulți adolescenți, chiar dacă nu o spun direct, duc în ei o vinovăție tăcută. Se întreabă dacă nu cumva notele, comportamentul sau stările lor au contribuit la ruptură. Este esențial să audă, în mod repetat, că divorțul nu are legătură cu ei. Și nu doar să audă, ci să simtă acest lucru în atitudinea noastră.

Pentru că adolescenții au o tendință naturală de a se simți responsabili pentru ceea ce se întâmplă în familie,  pot ajunge să creadă că dacă ar fi fost „mai buni la școală”, „mai ascultători” sau „mai prezenți în familie”, părinții ar fi rămas împreună.

Dacă există un mesaj pe care copiii și adolescenții au nevoie să îl primească în mod repetat și consistent  în timpul divorțului părinților, acesta este: „Nu ai făcut nimic greșit. Ești iubit la fel de mult, de amândoi.”

Povara divorțului nu le aparține. Trebuie să fim noi, adulții, cei care le ridicăm această greutate de pe umeri. Prin cuvinte. Prin acțiuni. Prin modul în care vorbim despre celălalt părinte. Chiar și atunci când durerea este încă vie.

Un model sănătos despre relații

Poate părea paradoxal, dar divorțul poate deveni o lecție importantă. Dacă rămânem într-un mariaj doar „de dragul lor”, riscăm să le transmitem că iubirea înseamnă compromis dureros, lipsă de respect, suferință constantă sau renunțare la propriile valori și vise.

Uneori, cea mai sănătoasă lecție este aceasta: când nu mai este bine, ai voie să pleci. Ai voie să alegi liniștea și respectul, chiar dacă asta înseamnă o schimbare majoră. Atunci divorțul nu este un eșec, ci o recalibrare necesară. Pentru adolescenți, poate fi o experiență care doare, dar care, gestionată cu grijă, poate deveni și un spațiu de învățare despre limite, respect și autenticitate.

Fără blamare, fără etichete

Divorțul încheie o relație de cuplu, nu și pe cea de părinte. Surprinzător pentru unii, relația cu copiii poate chiar să devină mai bună. Fără tensiunile zilnice, fără conflictele constante, părinții pot deveni mai disponibili emoțional pentru copiii lor.

Adolescenților le face bine să vadă că, deși familia lor nu mai există așa cum o știau, iubirea și sprijinul rămân constante.

Una dintre cele mai dificile provocări este să nu-l vorbești de rău pe fostul tău partener. Fiecare părinte este parte din identitatea copilului. Când îl critici sau îl discreditezi, copilul simte, indirect, că o parte din el este „greșită”.

Respectul între părinți, chiar și după separare, este un cadou emoțional uriaș pentru copil.

Alienarea parentală reprezintă acele comportamente, uneori subtile, alteori explicite, prin care un părinte îl îndepărtează pe copil de celălalt părinte. Poate lua forma unor comentarii aparent nevinovate:

• „Tata nu a vrut să vină la tine.”

• „Mama are alte priorități acum.”

• „Dacă l-ai cunoaște cu adevărat, ai înțelege.”

Sau poate fi doar o tăcere grea când copilul vorbește despre celălalt părinte. Un oftat. O privire care spune mai mult decât orice cuvânt.

Adolescenții sunt extrem de sensibili la astfel de mesaje. Ei procesează informația, o internalizează, și încep să pună la îndoială nu doar relația cu părintele „criticat”, ci și propria lor valoare. Un adolescent gândește așa: „Dacă tata este atât de rău, iar eu semăn cu el, ce spune asta despre mine?”

Alienarea parentală îl îndurerează profund. Îl obligă pe adolescent să aleagă o tabără când el, de fapt, vrea să îi iubească pe amândoi.

Când suntem răniți, căutăm aliați. Căutăm să ne justificăm deciziile. Vrem să fim personajul bun din poveste. Copilul nostru, însă, nu are nevoie de un câștigător și un perdant. Are nevoie de doi părinți prezenți, iubitori și disponibili emoțional, chiar dacă aceștia nu mai locuiesc sub același acoperiș.

La finalul zilei, adolescentul nu vrea să știe cine a greșit. Vrea să știe că este în siguranță. Că este iubit. Că nu trebuie să aleagă. Că are voie să-și trăiască și să-și exprime propriile emoții.

Un model de succes?

Nu cred că există. Dar:

Păstrați conflictele între adulți. Discuțiile grele, reproșurile, negocierile pe bunuri, toate acestea aparțin spațiului vostru, nu celui în care se află copilul. Folosiți un terapeut, un mediator, un prieten de încredere. Nu adolescentul.

Vorbiți neutru despre celălalt părinte. Nu e nevoie să îl lăudați, să-l aplaudați. Dar nici să îl criticați. Un simplu „Tata te iubește foarte mult” sau „Mama abia așteaptă să te vadă” e suficient.

Permiteți copilului să își exprime toate emoțiile. Tristețea, furia, confuzia, toate sunt normale. Nu le minimizați. Nu le corectați. Fiți prezenți și ascultați.

Fiți constanți și previzibili. Într-o perioadă de schimbare, rutinele și promisiunile respectate devin ancore de siguranță. Fiți acolo când și unde spuneți că veți fi.

Căutați ajutorul unui profesionist. Un terapeut de familie sau un psiholog specializat poate oferi sprijin atât copilului, cât și vouă, în navigarea acestei tranziții.

Întrebări pe care să i le adresați adolescentului

Sunt doar câteva sugestii. Reformulați-le după propriul stil de comunicare, astfel încât să sune firesc și să fie sincere:

Te ajut, prin atitudinea mea, să ne iubești liber, fără să te simți vinovat și fără condiții?

Poți vorbi liber cu mine despre ce simți și gândești?

Ai uneori tendința să mă protejezi?

Ți-am spus și ți-am arătat suficient de clar  că divorțul nu este deloc din vina ta?

Este ceva din ce fac sau spun care te face să te simți inconfortabil sau prins la mijloc?

Simți că trebuie să alegi între mine și celălalt părinte?

Și câteva sugestii de introspecție pentru tine, părintele:

Îi încurajez adolescentului meu relația cu celălalt părinte sau o sabotez?

Mă bucur sincer când petrece timp cu celălalt părinte sau transmit tensiune?

Îi respect nevoia de a-l iubi pe celălalt părinte fără să se simtă vinovat pentru sentimentele lui?

Când mă simt respins de adolescentul meu, reacționez ca părinte sau ca fost partener?

Cum reacționez când copilul îl apără sau îl preferă pe celălalt părinte?

Nu putem elimina complet durerea pe care o aduce un divorț. Dar putem avea grijă ca amintirea pe care o va păstra adolescentul să nu devină traumatică. Iar asta ține, în mare parte, de felul în care noi, ca părinți, alegem să traversăm acest proces.

Autor: Daniela TORDOI

Sursa: https://danielatordoi.ro/divortul-si-adolescentii/

Apariţii editoriale valoroase primite la redacţie

 Am să fac vorbire prima dată despre romanul Danielei Tordoi (născută în Sighetu Marmaţiei, actualmente psihoterapeut şi scriitor în capitală) nu pentru că a avut două lansări de succes în Bucureşti şi Paris, ci pentru că am făcut parte din cei peste 500 de spectatori la prezentarea cărţii în oraşul natal. Criticul de film, Irina.Margareta Nistor consideră că autoarea prin romanul „Planta busolă” încearcă: „să ne vindece, măcar parţial, cu zâmbete, iubire, speranţă, în care ne regăsim nostalgic, curcubeie, Marseilleza, ca în Casablanca, umor, titluri celebre, misterul serii de Sfântul Niculae, cafea turcească, ciocolată neapărat amăruie, , că-i mai rafinată, şi biblioteci, sincronicităţi, flori şi Paris, arome, magnetism, o Prinţesă: splendida şi irepetabila Martha Bibescu, un strop din elixirul zeilor, dar şi din Micul Prinţ, un avion, racord cu Saint-Exupery...Suficient cât să ghiceşti că e o autoare cu sânge albastru, precum cerneala vintage, din călimările de altădată, la care probabil a visat, atunci când, pentru prima dată, şi-a imaginat că va scrie o carte, poftindu-ne într-o călătorie iniţiatică, prin sufletul ei generos şi prolific!”. Romanul „Planta busolă” a apărut la Editura ARS LONGA din Iaşi, Colecţia Alpha.

Vineri, 31 martie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” scriitorul şi colegul în ale scrisului editorul Nicolae Goja de la „Graiul Maramureşului” ne propune pentru cei care am mai ratat câte un editorial al Domniei sale cartea de peste 260 de pagini numită sugestiv pentru acest popor - „Ţara Păcălelilor”, Editura „Eurotip” Baia Mare. În posfaţa cărţii, bibliotecarul Ioan Nemţiu crede că: „Parcurgerea editorialelor lui Nicolae Goja îţi oferă (cel puţin) un dublu confort. Eşti asigurat, pe de o parte, că cele consemnate respectă tipicul şi definiţia editorialului, surprinzând realitatea cotidiană în dinamismul ei, şi, pe de altă parte, materialul – cel puţin în cazul unor/multor editoriale – este ambalat (şi) într-o notă fină de umor care te binedispune şi te face să înţelegi starea de lucruri prezentată, în toate articulaţiile ei.”

Profesorul Ioan Ţiplea de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare afirmă că: „Parcurgând „Ţara Păcălelilor”, îţi poţi da seama că gama acestor probleme, cu tot numărul şi cu toată diversitatea copleşitoare şi năucitoare a acestora, poate fi ordonată tematic. Indiscutabil, pe un virtual portativ, ce ar putea fi configurat şi decriptat în cartea lui Nicolae Goja, tonul este dat de textele de ordin politic, iar în siajul lor, cum este şi firesc, se regăsesc cele din domeniul şcolii şi al educaţiei, al celui de justiţie şi ordine publică, cele de ordin ecologic, administrativ şi edilitar, cele de ordin religios, spiritual şi cultural, cele de ordin bugetar şi salarial...”

Nicolae Goja, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a mai publicat romanele: „Ilca”(1993); „Iad în raiul de acasă”(1999); „Clopotul cu două limbi” (2002); „Fabrica de iarbă”(2011); „Doi pe o cruce”(2015) şi „Cimitirul copiilor”(2016).

Bibliotecara Maria Gârbe ne trimite cartea”Oameni, cărţi, fapte”, Editura „Eurotip” Baia Mare, director Pamfil Godja, carte care se doreşte a fi „un instrument de informare, cunoaştere şi valorificare” pentru cei care lucrează în domeniul bibliotecilor, a celor care ne oferă o lume întreagă, prin citirea lor!

Autoarea a fost bibliotecară peste 39 de ani! A pus sufletul şi a muncit cu pasiune la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare dar şi la biblioteci comunale cum ar fi Cicîrlău (localitatea natală) sau Bârsăul de Sus. Ca orice bibliotecar ştia să facă achiziţie de carte, să ţină evidenţa publicaţiilor, să întocmească cataloage cu fişele cititorilor sau să organizeze acţiuni prin care să facă cunoscut fondul de carte. În „Oameni, cărţi, fapte” aduce un omagiu celor care au slujit cărţile din arealul unde Maria Gârbe a activat. Aş aminti câteva nume: patronul spiritual al bibliotecii Cicîrlău, pr. Ioan Ştiru, prof. Ana Balea, preoteasa Florica Bob, regretatul poet Ion Burnar, prof. Carolina Cuceu (n. Zete), bibliotecarele Simona Dumuţa, Maria Gluck, Aurica Hereş, Roxana Nedelea, un adevărat memoriu de activitate îi face directorului bibliotecii şi secretar-şef la IP3 Baia Mare prof. Ioan Oşan. Este o carte-ghid pentru cei care au ales nobila profesie de bibliotecar. La final, cităm din autoare: „Am fost o rotiţă dintr-un sistem, o picătură într-un ocean. Poate că n-am mutat munţii din loc, dar am încercat...” Noi credem că aţi reuşit, doamna bibliotecară Maria Gârbe!

Poetul Ioan Potop, membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureş este la a şaptea carte numită „Tărâmuri sufleteşti”, evident de poezie.Volumul încă proaspăt cu miros de cerneală, este tipărit la Editura „Enesis” Baia Mare, director Aurel Jentea.

Dr. George Sârbu, în posfaţa semnată spune: „Ultimul volum de versuri intitulat sugestiv „Tărâmuri sufleteşti” reprezintă un adevărat tur de forţă, un turnir poetic prin care luptă cu lancea, cu cuvântul, pentru a-şi apăra propria lume. Poetul posedă o inteligenţă şi abilitate artistică remarcabile, pot fi menţionate anumite tandemuri de genul istorie-metaforă, tradiţie-modernitate, arhaic-ultramodern, desuet-actual, luptă-reverie, exemplele putând continua. Este un adept al simţului frumosului, al normalităţii, al tuturor aspectelor care au darul de a ne face existenţa cât mai plăcută cu putinţă.” Vă propun un poem semnat Ioan Potop:

Îndemnul refuzat

Dragostea cu izvor de dor

Întru supoşenie şi ajutor

Faţă de stăpânul gospodar

Acceptă din instinct ca dar.

Câinii înconjurându-ne jucăuşi

Ne invită insistenţi pe furiş,

Să ne manifestăm ca ei

Să uităm de griji şi nevoi.

De suntem posaci, ursuzi

Şi-i tratăm tot cu refuz,

Guduratul, jucăuşia încetineşte

Privirea vioaie se umezeşte

Că nu ne purtăm fireşte, omeneşte.

                                                                                      Gelu DRAGOŞ

Daniela Tordoi îşi lansează „Planta Busolă” şi în Sighetu Marmaţiei natal

Scriitoarea Daniela Tordoi, psihoterapeut, născută la Sighetu Marmaţiei - vă invită, joi, 23 martie 2017, ora 18,oo la Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei, Sala de spectacole, la lansarea romanului său „PLANTA BUSOLĂ”, „un roman de căutare, un roman cinematografic”, după spusele autoarei. Moderatorul evenimentului este profesorul Dorel Todea.

Cartea a fost lansată cu succes în Bucureşti, iar varianta franceză a romanului la Paris. Sunt invitaţi toţi sighetenii iubitori de literatură bună şi în special fostele colege de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, promoţia 1985.

                                                                                    GDL

Fotografia zilei - Adrian PĂDURARU, Daniela TORDOI şi Matei GEORGESCU