Dintr-un regat micuț, cât un șopron,
Ușor să-l sări, dacă te joci șotron,
Malefic prinț veni în țara noastră,
Crăpa-i-ar pipota albastră!
El tot venea rostogolind mangoți,
Peste mișei și sluți fanarioți
Și poposi pe crestele Vrâncioaei
Să-l ardă veșnic, focul Ghionoaiei!
Având fitil mai greu de-aprins
Și-un sloi în piept, palidul prins,
Grozav de trist că s-a gripat pendula,
Pușcă pe ursul Arthur, la Ojdula.
Sus Luna, cearcăn, sfert dintr-o
potcoavă,
Jos Arthur, cel vândut pe o carboavă,
Simțind în carne plumbii cum îi mușcă
Răpus cu derogarea lui Molușcă.
Cutremur se iscă, chiar replici,
Unda porni către complici,
Arginții zornăiră-n buzunare,
Doar codrii fremătau a răzbunare!
Prin lacrimi, bolta îi părea aproape,
În spate, lași cu ochii morți sub
pleoape,
Căzu mirat, cu spatele la pușcă,
Urs liber ce nu cunoscuse cușcă.
În agonie, Arthur blestema:
”Braconieri haini, cu-albastre mațe,
Cerul s-arunce anatema
Și tête à tête, trofeu să vă agațe!”
Doia Popescu-Brăila