Se afișează postările cu eticheta Doina Konta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doina Konta. Afișați toate postările

joi, 13 ianuarie 2022

O serie de cursuri de formare continuă la Casa Corpului Didactic Maramureș

 


Unul dintre aceste cursuri este ”Instrumente și resurse în format digital utilizate în instruirea elevilor”. Programul are ca scop abilitatea cadrelor didactice de a utiliza eficient tehnologii și instrumente, respectiv resurse în format digital, utilizate în diferite etape a procesului de predare și evaluare a elevilor. Pentru acest program au fost constituite trei grupe și se derulează până la sfârșitul lunii februarie 2022.

Un alt program, care se derulează în această lună este ”Coerența nivelurilor de referință lingvistice la limba franceză în învățământul gimnazial și liceal”. Programul este dedicat profesorilor debutanți sau cei care sunt la început de activitate în învățământul liceal și gimnazial.

Programul care a debutat anul trecut, în luna noiembrie, este cel destinat profesorilor de științe, respectiv învățarea centrată pe competență, de la predare până la evaluare și are ca scop competența în formarea continuă și se focusează pe aplicabilitatea unor tehnici și instrumente de lucru pentru disciplinele cuprinse în aria curiculară matematică și științe.

Un alt program destinat cadrelor didactice este cel legat de „Integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă”. Programul are ca scop dobândirea competențelor de specialitate privind elaborarea și individualizarea serviciilor cu sprijin educațional pentru elevii cu nevoi speciale integrați în învățământul de masă.

”Pentru toate programele, activitățile se desfășoară online și sunt constituite în grupe de formare” – a spus Doina Konta, director la Casa Corpului Didactic Maramureș.

Pentru detalii şi înscriere accesati https://www.ccdmaramures.ro/ sau sunaţi la nr. de telefon 0262-275.935.

 

                                                                                          GDL

miercuri, 17 noiembrie 2021

DAI CARTE, DAI PARTE, DAI ARIPI!

 

CASA CORPULUI DIDACTIC MARAMUREȘ a inițiat un proiect prin care sprijină instituțiile de învățământ din județ, care nu beneficiază de bibliotecă școlară, să-și constituie un fond de carte. Primii elevi care vor beneficia de acest proiect sunt cei ai Școlii Gimnaziale "George Pop de Băsești". În acest sens, vă rugăm pe toți cei care doriți să contribuiți la realizarea proiectului „DAI CARTE, DAI PARTE, DAI ARIPI!”, să donați cărți. Donațiile se pot face la CASA CORPULUI DIDACTIC MARAMUREȘ, CORPUL "A", la parter, zilnic între orele 9,00-14,00, până în data de 10 decembrie 2021.

Vă mulțumim!
Nota bene!
Pot intra în instituție, pentru a dona cărți, doar persoanele care dețin certificat verde.
Vă rugăm să aduceți cărțile ambalate.

director Doina KONTA

joi, 4 noiembrie 2021

Casa Corpului Didactic Maramures. Conferința din 4 noiembrie 2021 - ”Vaccinarea pentru imunizarea organismului uman”


 Casa Corpului Didactic Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează astăzi, 4 noiembrie, începând cu ora 14,00, o conferință cu tema „Vaccinarea pentru imunizarea organismului uman”. Acțiunea se va derula în sistem online, pe parcursul a două ore.

La activitate este invitat domnul dr. Rareș Pop, directorul Direcției de Sănătate Publică Maramureș.
Pot să participe toți cei interesați, utilizând aplicația gratuită Webex, în limita celor 1.000 de locuri disponibile.
Link-ul de conectare va fi transmis tuturor participanților înscriși.
#Vaccinare pentru imunizare!