Se afișează postările cu eticheta Finteusu Mic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Finteusu Mic. Afișați toate postările

miercuri, 22 aprilie 2020

Amendați după ce au participat la o ceremonie religioasă


Mai multe persoane care nu au respectat măsurile impuse prin ordonanțele militare au fost sancționate de oamenii legii. Este vorba despre 19 oameni din Finteuşul Mic, comuna Satulung, care au participat la o ceremonie religioasă pe malul unui pârâu.
Polițiștii din Șomcuta Mare au făcut verificări cu privire la desfășurarea, luni, 20 aprilie, a unei ceremonii religioase penticostale pe malul pârâului Bârsău. Au fost identificate 19 persoane care au încălcat prevederile ordonanțelor militare și care au fost sancționate contravențional. Amenda pentru fiecare participant a fost de 2.000 de lei.
                                                                                                 CLL

luni, 2 martie 2020

VERȘ FUNEBRU LA MOARTEA POETULUI IOAN VOICU


(FINTEUȘU MIC - MARAMUREȘ)
Născut la data de 1949,
Decedat – 26 februarie 2020
Tristă, tristă adunare,
Ce-ați venit la a mea-ngropare,
Haideți aproape de mine,
Să vedeți ce-i omu-n lume!
Luptă omul și trudește,
Pe lume cât el trăiește,
Dacă Domnul la-nzestrat,
Viața-n poezii și-a dat.
Asta a fost viața lui,
În balade, poezii,
Zi și noapte, el scria,
Zi și noapte, medita.
Și-nterviuri o luat,
De la oamenii din sat,
Când seara se întorceau,
De la câmpul ce-l lucrau.
Balade și poezii,
În toate cărțile lui,
Care au fost publicate
Și de alții preluate.
Care s-au îmbogățit,
Pe el, nu au dat nimic,
Nici n-au vrut să recunoască,
Munca să i-o răsplătească.
Domnul Sfânt mă inspira,
Îngerul mă ajuta,
Să nu scriu de rău de nime,
Doar numai de fapte bune.
Ochii mei nu mă mai dor,
De lumina stelelor,
Nu mă dor că s-au închis,
Steaua mea, și ea s-a stins.
Eu mă duc nucul rămâne,
Nu știu cine a mai scrie,
Că el tot îmbătrânește,
La nime nu trebuiește.
Dar pe mine m-a iubit,
Scânduri el mi-o dăruit,
Să m-așez cu trupu-n ele
Și să-mi iau – LA REVEDERE!
La multe porți am bătut,
Să m-ajute la-nceput
Și la primari din comune,
Cu salar și lefuri bune.
Îi rugam în disperare,
Când aveam câte-o lansare,
De carte, cu poezii,
Sponsori îi treceam pe ei.
Acuma când plec din lume,
La toți m-aș ruga de bine,
De v-am greșit vrând, nevrând,
Azi eu plec de pe pământ.
Mărioară știi tu bine,
De când eu am stat cu tine,
Câte nopți nu am dormit
Și eu poezii am scris.
Eu mă duc și tu rămâi,
Alături de-ai tăi copii,
Nu mă uita-n rugăciune,
C-am fost alături de tine.
La nepoți și la nepoate,
Strănepoți și strănepoate,
Le mulțumesc cu iubire,
La a noastră despărțire.
Că au vrut să fie bine,
La plecarea mea din lume,
Să fiu dus cum se cuvine,
Acolo în veșnicie.
Voi surori și voi cumnați
Și toți prieteni adunați,
La care mi-am spus durerea,
Plângerea și mângâierea.
Nu mă dor picioarele,
De umblat cărările,
Cărarea mea s-a oprit,
Eu astăzi v-am părăsit.
Aicea aproape de-a dreapta,
M-așteaptă mama și tata,
Să le cânt o poezie,
Ce se-ntâmplă-n astă lume.
Le-oi spune că m-ați iubit
Și cu drag m-ați petrecut,
Verșul mi-ați făcut să-mi placă,
Acuma când plec de-acasă.
Să se facă noaptea noapte,
Brumă verde pe pământ,
Ochiul meu să cadă iarăși,
Lacrimă de dor și cânt.
Umbrele să fie cerul,
Care strânge unde nu-i,
Nici durere, nici iubire,
Peste cel al nimănui.
Sufletul să-mi fie iarăși,
Peste margine de vis,
Eu să fiu din nou același,
În lumina mea iubiți.
(autor IOAN BRETAN VARGA, diacon al Bisericii Ortodoxe Finteuşu Mic)




















Foto: Gelu Dragoş

marți, 25 februarie 2020

Poetul-baladist Ioan Voicu va scrie pentru îngeri


O veste tristă, cutremurătoare deşi pe undeva aşteptată, ultima dată fiind internat în stare gravă la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rusdea” din Baia Mare, ne-a sosit de la Satulung. Poetul Ioan Voicu a trecut Styx-ul.
 Informaţia ne-a fost confirmată de către consilierul local Mihai Zmicală, directorul Căminului cultural „Ioan Buciuman Spiridon” Satulung, unul dintre apropiaţii familiei.
Cei care l-au preţuit în viaţă şi i-au citit baladele inconfundabile, cântate astăzi peste tot în România şi lume, îl pot conduce pe ultimul drum vineri, 28 februarie 2020, ora 13,oo în localitatea Finteuşu Mic, locul unde a văzut lumina zilei.
Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet drept şi bun!
                                                                                                          
                                                                                                         Gelu Dragoş



vineri, 5 mai 2017

Întâlnire de lucru pentru soluţionarea transportului elevilor romi care frecventează cursurile Colegiului Tehnic Transilvania Baia Mare


Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş a convocat o  întâlnire de lucru în vederea soluţionării problemei legată de transportul elevilor romi care frecventează cursurile Colegiului “Tehnic Transilvania” Baia Mare şi efectuează zilnic naveta pe ruta Finteuşu Mic – Baia Mare.
Întâlnirea a avut loc în data de 3 mai 2017, ora 12, la Școala Gimnazială din Finteuşu Mic. La întâlnire a participat  subprefectul judeţului, Gavriş Ardelean, inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Cristina Moldovan,  reprezentanți ai Inspectoratului Şcolar Maramureş, Colegiului Tehnic „Transilvania” Baia Mare, Primăriei Comunei Satulung, directorul unității școlare din Finteuşu Mic, părinţi şi elevii care sunt înscrişi la Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare.
Obiectivul întâlnirii a fost acela de a soluţiona problema legată de lipsa transportului unui număr de 20 de elevi romi care sunt în clasa a XI-a la Colegiului “Tehnic Transilvania” Baia Mare. Din cauza lipsei transportului, elevii nu au frecventat şcoala timp de o lună, aceştia aflându-se în situaţia de abandon şcolar.
Subprefectul judeţului, Gavriș Ardelean, a purtat discuţii cu primarul localităţii Satulung, Mureşan Bujorel Vasile, în vederea alocării sumei de 4.000 Ron, care ar acoperi cheltuielile de transport până la sfârşitul anului şcolar 2016-2017. Valoarea abonamentului lunar pe ruta Finteuşu Mic – Baia Mare este în cuantum de 160 Ron, iar valoarea decontată conform OUG 29/2013 este 88 Ron.
Timp de două luni, elevii de etnie romă din Finteuşu Mic s-au aflat în imposibilitatea de a efectua naveta (nu au beneficiat de transport), iar o parte dintre aceştia au abandonat cursurile şcolare.
Este foarte important să găsim soluţii pentru rezolvarea transportului, având în vedere faptul că aceşti elevi au reuşit să ajungă în clasa a XI-a, a afirmat subprefectul Gavriș Ardelean.
În cadrul întâlnirii, primarul localităţii Satulung, Mureşan Bujorel Vasile, a precizat ca o să aloce această sumă timp de două luni.
Cei 20 de elevi romi din Finteuşu Mic vor beneficia de transport începând cu data de 8 mai 2017, acesta fiind asigurat de un transportator local.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș