Apariţie meteorică în peisajul politic, Florin Cîţu rămâne o enigmă în jurul căreia se vor broda tot felul de scenarii. Cine l-a inventat, cum a ajuns să fie preferat de preşedintele Iohannis în defavoarea lui Ludovic Orban, cine sunt cei care, aşezaţi în spatele lui, s-au autointitulat „echipa câştigătoare”?
Dincolo de inerentele speculaţii sunt câteva semne de întrebare deosebit de serioase şi, totodată, îngrijorătoare. Prima dintre ele este fundamenatală pentru a înţelege climatul politic de după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului 2020.
Întrebarea este dacă Florin Cîţu avea capacitatea politică şi pregătirea profesională de a conduce un guvern? În al doilea rând este greu de înţeles ce a văzut preşedintele Iohannis în Florin Cîţu din moment ce a pariat exlusiv de el.
Omul în sine nu este vinovat. Fără talent oratoric, fără capacitate toracică de a conduce un discurs politic spre o finalitate care să işte ropote de aplauze, dar şi fără carismă, Florin Cîţu a fost, până la urmă, o victimă a celor care au dorit să facă din el o simplă marionetă.
În acelaşi timp, economistul Cîţu a fost victima cifrelor astronomice, a celor 80 de miliarde de euro de la UE, pe care a crezut că îi poate utiliza pentru a transforma România într-un tigru al Europei. În fond, premierul Cîţu a gândit ca un contabil care nu vede decât încasările, nu şi cheltuielile.
A crezut în PNRR ca într-o minune. A văzut în prima tranşă, de 30 de miliarde de euro, un balon de oxigen care vor salva nu doar economia, ci şi bolnavii de Covid.
În sfârşit, votul masiv din parlament pentru căderea guvernului a pus capăt unui experiment politic probabil foarte costisitor. Este suficient să amintim achiziţionarea unui număr de 120 de milioane de doze de vaccin. Oricâte circumstanţe atenuante i-ai căuta, nu găseşti la o serie de decizii ale guvernului o logică economică şi socială.
Aceste neajunsuri personale nu scutesc restul politicienilor de critici la fel de necruţătoare. Florin Cîţu nu a fost singurul politician căruia i s-a pus pe cap o pălărie prea mare. Au intrat în partide prea multe persoane slab pregătite profesional, dar şi de o moralitate îndoielnică.
Odată cu schimbarea de generaţii, clasa politică are un nivel intelectual tot mai scăzut. Preşedintele Iohannis, un teoretician al analfabetimsului funcţional, ar trebui să includă în analizele sale şi analfabetismul politic.
Un alt termen drag preşedintelui Iohannis este „resetarea”. Înlăturarea lui Florin Cîţu s-a făcut în urma unui efort politic amestecat, la care practic au contribuit toate partidele parlamentare. PSD, USR şi AUR au votat la vedere împotriva lui Florin Cîţu. UDMR şi Minorităţile s-au abţinut. Grupul lui Ludovic Orban s-au prefăcut că nu votează pentru demiterea premierului.
Prin urmare, ţinând cont de voinţa partidelor parlamentare, cum şi-a putea permite preşedintele Iohannis să-l mai nominalizeze tot pe acelaşi prim ministru? Resetarea este, de fapt, un nou început pentru coaliţia PNL-USR-UDMR. Personalitatea primului ministru este determinantă pentru calitatea guvernării.
În acelaşi timp trebuie ţinut seama de conjunctura politică şi economică internaţională în condiţiile pandemiei care a cuprins întreaga planetă.
Cel mai uşor lucru pentru un politician, pentru un partid, este să înjure celelalte partide. Dar la ce-i foloseşte unui liberal să-l facă praf pe un social-democrat? Ce câştigă un politician de stânga înjurând un politician de dreapta?
Cam la atât de rezumă confruntarea şi competiţia politică din această perioadă. În această greşeală se complace şi preşedintele Iohannis. Între Ludovic Orban şi Florin Cîţu, deşi au făcut parte din acelaşi partid, s-au lăsat dominaţi de orgolii, lupta lor s-a dus şi pentru controlul resurselor. Înainte de toate, Florin Cîţu a fost victima cifrelor uriaşe, a miliardelor de euro din PNRR care l-au năucit.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
