Odraslele ...de Ilie Şerbănescu

Cei care s-au aflat la "butoanele" banilor publici în ultimii 25 ani, mulţi dintre ei aflaţi acum după gratii, sau de-abia scăpaţi de acolo, ne lasă moştenire ceea ce noi am numit "next generation". Adică progeniturile lor - bogaţii cu averi deja spălate.

Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc şi fata lui Videanu până la cei doi puişori cu dinţi sănătoşi, pregătiţi pentru ros, dăruiţi naţiei române de soţii Dana şi Adrian Năstase.      

 Dacă DNA n-ar fi declanşat ceea ce a declanşat, pentru  mulţi dintre aceşti tineri lupişori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii.De pildă, Andrei Hrebenciuc era  deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la
 televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei 3…        

   Să nu mai vorbim că aproape toţi şi-au făcut studiile pe bani grei  în străinătate…Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, şi-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică - o excepţie, iar fiica, Ada, şi-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele  postuniversitare, de consultanţă financiară, în
 Belgia. Un alt premier, Radu Vasile, şi-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris.
 Predecesorul său, Victor  Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit acelaşi colegiu american ca şi  odrasla fostulului preşedinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el  tradiţia, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în  SUA. Câteva exemple :       

Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul şef  al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de  presă. Juniorul a mai deţinut până în martie şi o
cafenea în Cluj Napoca, Arts Caffe, vândută în martie unui  lanţ de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei şi din călătoriile
 dese la Monaco şi pe coasta amalfitană, împreună cu  prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.     
 Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să  studieze la o universitate din Boston, unde taxa de şcolarizare depăşeşte 50 000 de dolari pe an. Locuieşte într-un apartament a cărui chirie depăşeşte şi ea aceeaşi sumă, însă juniorul primarului penal nu pare să aprecieze  eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism şi substanţele chimice folosite pentru umflarea muşchilor.
      Ilinca Nichita - Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a  organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă  fastuoasă la care au participat toţi şefii PSD, în
 frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar şi, după nuntă, presa din Iaşi a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizaţie de  construcţie pentru un birou notarial în centrul oraşului.
     Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreţ (Alex Maţaev) să filmeze un
 videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permiţînd  publicului să vadă cum arată proprietatea uriaşă a  familiei liderului PSD, numai suprafaţa construită a
casei depăşind 1300 de metri pătraţi. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permiţînd  electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are  deja un automobil de lux.
    Mihnea şi Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un oraş  deloc ieftin, după cum se ştie. Fratele său, Andrei,  a învăţat tot economie, dar în Italia, după care  s-a întors în ţară pentru a se ocupa de restaurantul  Bonton din Herăstrău. Şi-a deschis în 2013 un club şi la Neptun.
     Agathe Blaga.  Fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că exact în urmă cu 3 zile soţul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de  600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre  contractele pe care le-a primit firma soţului său de la stat
    Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obişnuită a  cafenelelor de fiţe de pe Dorobanţi şi a magazinelor  scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat şi ea tot la Londra dar  ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost  ceasul Hublot de 15 000 de euro şi poşeta Hermes
 de 7000 de euro
 Ana şi Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea  Geoană învaţă în America, la Universitatea  Pennsylvania, unde taxele şi cazarea costă în jur de 50 000 de euro pe an. Şi fratele ei,  Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor  pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în  România, datorită pictorialelor pentru diverse
 reviste.

O listă aproximativă de odrasle privilegiate:
 1. Andrei Hrebenciuc
 2.Vlad Cosma
 3. Răducu Mazăre
 4. Victor şi Andrei Berceanu
 5. Elena şi Ioana Băsescu
 6.Daciana Sârbu
 7. Alin Petrache. Un caz  aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, şeful Comitetului Olimpic Român. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul  lui Adrian Năstase, când al PDL. „Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac  între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master la Colegiul  Naţional de Apărare, a lucrat numai în  administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic Român, la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere, 67.000 de  euro. „Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o maşină  personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere  aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau  primite prin donaţie.

                                            Ilie Şerbănescu: DURERE !  

Scrisoare deschisă către toţi românii      
”Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit pînă cînd am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru  revenirea capitalismului ..  Acum sînt la pensie.
Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plată facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant  că eu, ca şi dumneavoastră, că plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa. Deci eu, atunci cînd fac duş sau cînd îmi fac un
 ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franţa.          -
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.          -
 Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi  multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.          -
 Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.       
Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. ..Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte  la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau ungur.
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în  rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau in Rusia.
Fereasca Dumnezeu de vreun  împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am  făcut, dar sînt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobînzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară  de CEC, nu mai e nici o banca românească.        -
 Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfă e aproape 90% de import.     
 Deci .. Toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro...ne apartine!   
 Cît mai poate dură o asemenea situaţie?   
 Dumnezeu să ne lumineze mintea!
 Cat timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca sa facem plata  la Paris, ca şi pînă acum?"
      

Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Asa poate Dumnezeu va lumina mintea unora si altora!!!
     

 Cu drag,
                 Ilie Şerbănescu

O nouă împărțire a sferelor de ­influență este inevitabilă

Pentru a-și promova interesele comune, dar și interesele specifice, marile puteri ale lumii își împart vastul areal colonial de pe mapamond pe zone (geografice) sau pe sectoare (economice) de influență tocmai pentru ca interferențele (și deci conflictele) să se reducă spre binele colonialist comun. Ultima, dar nu cea din urmă, dintre împărțirile sferelor de influență a avut loc puțin înaintea intrării în secolul XXI. După ce în anii ‘90 toate țările foste comuniste din Europa Centrală și de Est au trecut cu arme și bagaje în tabăra capitalului, tabăra respectivă, plină de foste și actuale puteri coloniale, a dat o bătălie de un deceniu pe zona cu pricina, așa-zis ieșită din comunism, deci tocmai bună de intrat în arealul colonialist.

Dincolo de emoțiile generate din perspectiva trăitorilor zonei, importanța concretă a acestei zone – politică și economică – se dovedea, la scară mondială, de rangul doi, dacă nu chiar de rangul trei, de interes. Fără Rusia, aceasta nu reprezintă vreo mare însemnătate. Or, Rusia, după o prăbușire notorie, reușise deja o recuperare, cel puțin în măsura în care scăpase de lațul colonialist, indiferent  al căreia dintre puterile coloniale.

Și atunci, America, prezervându-și fief-urile tradiționale, a găsit mai profitabilă preluarea jocurilor în Asia, către care se deplasa centrul de putere economic al lumii, lăsând Europei de Vest nou-veniții din Europa Centrală și de Est. Așa se explică absorbția rapidă a principalelor țări din Europa Centrală și de Est în deja autobotezata Uniune Europeană, după ce purtase diferite nume de la inaugurarea din anii ‘60. În configurarea de la începutul anilor 2000 trăim și acum!

Dar vremurile și condițiile de la începutul anilor 2000 au apus definitiv. Deși nu se prea vrea a se vedea lucrurile cu ochii de azi, aproape totul este schimbat. America nu mai este cea de atunci. A pierdut teren. UE nu mai este cea de atunci. Comparativ, a câștigat teren. Nici Rusia nu mai este cea de atunci. A recuperat teren. Nici China nu mai este ce era atunci. A depășit mai multe terenuri de joc. Ecuația s-a complicat. Cea bipolară – care a gestionat lumea după cel de-al doilea război mondial – nu mai este posibilă. Trebuie găsită o formulă care să includă oricum nou-veniții ce nu existau practic în perioada războiului rece: China și Germania.

Că lumea întreagă nu mai este cea de la începutul anilor 2000 o arată și faptul că la conducerea țărilor membre ale G20 (cele mai importante țări ale lumii) se aflau atunci, în aproape toate, guvernări considerate cu vederi liberale, în timp ce acum avem, în supermajoritatea acestora, guvernări considerate ori autocrate, ori „populiste”, mai simplu spus – care nu convin colonialismului actual: autocrații, pentru că îi ridică acestuia în cale instrumentul statal, iar așa-zisul „populism”, pentru că îndrăznește, chiar din interiorul unor state-puteri coloniale, să dea prioritate intereselor naționale proprii, taxate drept înguste și depășite. Balanța este alta și se schimbă mereu și mereu!

Nici ecuația colonială nu mai este aceeași de la ultima împărțire a sferelor de influență la începutul anilor 2000. America – marea putere mondială – și-a reformulat strategiile și și-a reidentificat partenerii, rivalii, vrăjmașii. Să fim serioși! Rusia nu figurează printre vrăjmași, în ciuda zgomotelor politice, sancțiunilor economice și altor asemenea. China – marea Chină care a trecut pe locul doi în lume la putere economică – ocupă totuși locul doi  și la rivalii sau vrăjmașii Americii. Primul loc este ocupat însă de departe, în ochii Americii, de Germania. Nu se prea discută în acești termeni, chiar se ezită a se pune problema în clar, dar asta este realitatea: Germania este văzută ca inamicul numărul 1.

Nu pentru că Germania ar fi progresat într-atât economic încât să ia locul Americii pe podium și nici pentru că UE, al cărui conducător evident este Germania, ar fi devenit prima putere ­colonială, ci pentru că strategii americani, și nu numai ei, văd ca pericol înaintarea unui alt Reich german (al IV-lea) pe arti­culația structurilor deja constituite ale UE.

Industria germană, vehiculul principal al colonialismului german, a oferit în mod neașteptat argumentul faptic că Germania, care se pregătea de al IV-lea Reich, nu mai are legătură cu miturile pe care cu dibăcie caută să le propage în lume. A reieșit, după investigații nici măcar aprofundate, că industria auto germană mințea: îi mințea pe clienți, mințea autoritățile cu privire la parametrii în care se lăuda a se înscrie. Mai rău, un lanț întreg de corupție la cel mai înalt nivel căuta să acopere minciunile.

Americanii au lansat atac după atac: Volkswagen, Audi, Porsche, BMW, Mercedes, toate măsluiau soft-ul de măsurare a poluării. Miliarde peste miliarde de amenzi. Milioane de mașini rechemate în service. Și afacerea, bine botezată „Dieselgate”, este probabil în plină desfășurare. Nici celebrele Siemens – pentru, am numi noi mai pe românește, șpăgi de-a binelea! – și Deutsche Bank – pentru manevrarea necomercială a dobânzilor! – n-au scăpat autorităților americane puse pe căutat.

Buba americano-germană a spart și aproape-aproape de granițele Germaniei înseși. Conflictul din Ucraina are toate ingredientele unei intruziuni multiple din afara țării și poartă îndeosebi amprenta unei încercări reușite de destabilizare pe traiectul Germania-Rusia, ca o încercare de a împiedica o înțelegere politică între cele două puteri, alimentată de complementaritatea economică excepțională a acestora. Vânturarea NATO pe la granițele Ucrainei, cererile precise ale SUA de a înzestra cu armament greu vecinii din NATO ai Ucrainei probează nici dragoste pentru Ucraina, nici ostilitate față de Rusia, ci nimic altceva decât încercarea țintită de a împiedica Germania să ajungă la aranjamente pe zone de influență în regiune.

Criticile deschise la adresa gazoductelor care leagă Rusia direct de Germania prin Marea Baltică, cu ocolirea Ucrainei și Poloniei, precum și încurajarea americană deschisă a Poloniei pentru o politică independentă vizează tot Germania. Haosul politic din România are tot sorginte într-o înfruntare germano-americană.

Pentru România, euroatlantismul la care se închină a devenit un nonsens, „euro (adică Germania) și „atlantism” (adică America) sunt mai mult în despărțire decât împreună! Interesul măcar aparent al Americii pentru România nu are ca explicație decât situarea României, ca și în cazul Ucrainei, pe traseul Germania-Rusia.

Autor: Ilie Şerbănescu

Sursa: romanialibera.ro

Ilie Șerbănescu: “Să nu ne amăgim cu proiecte de ţară pentru o ţară care nu se mai află sub control naţional, ci sub controlul străin!”

Preşedintele Iohannis a anunţat elaborarea unui proiect de ţară, acela arhireclamat de ani şi ani şi privit ca un fel de premântuire a României. Urmează a lucra la acesta o comisie prezidenţială, din care fac parte experţi de notorietate din diferite domenii şi reprezentanţi ai partidelor parlamentare, căci proiectul nu va fi (doar) o strategie minunată, dar fără responsabilităţi, ci va fi asumat politic.

Au abundat reproşurile în perioada postcomunistă că România a hălăduit prin ape tulburi tocmai în lipsa unui proiect de ţară, deşi există susţineri că programele de aderare la NATO şi UE au jucat în mod indirect, dacă nu şi direct, prin toate exigenţele interne şi externe pe care le implicau, rolul unui proiect de ţară. De la atingerea respectivelor obiective, doar aderarea la euro ar mai fi putut juca acest rol, dar cum adoptarea euro devine mereu mai improbabilă, un proiect (propriu-zis) de ţară s-ar arăta indispensabil. Elaborarea proiectului anunţat ar umple golul, urmând a stabili unde ar vrea România să ajungă şi bineînţeles cum!

Necesitatea deci a unui proiect de ţară ar fi în principiu în afara discuţiei, iar asumarea politică, tot în principiu, ar mări probabilitatea de înfăptuire. Obiectivele nu se cunosc – abia urmează a fi stabilite –, astfel încât nu se pot dezbate în această fază posibilităţile concrete de atingere a obiectivelor în funcţie desigur de realismul acestora şi de resursele disponibile şi mobilizabile.

Cu alte cuvinte, prevăzutul proiect de ţară rost ar avea, obiective îi pot fi asociate o mie, iar resurse vor exista practic pe măsura obiectivelor propuse. Totuşi, acestui proiect îi lipseşte ceva! Proiectul n-are obiect! Și, parafrazând povestea aceea cu dragostea, dacă obiect nu e, nimic nu e! În urmă cu cel puţin 15 ani ar fi avut obiect. Acum nu mai are. În urmă cu 15 ani, România, bună sau rea, încă aparţinea românilor, buni sau răi, cum erau ei! Acum, poate mai bună decât atunci (lucru discutabil, dar totuşi admisibil!), nu mai aparţine românilor! În proporţie de peste jumătate, activele şi cifra de afaceri din economie sunt deţinute de capitalul străin şi, foarte important de semnalat, este vorba de jumătatea de control (care are în mână sectoarele strategice şi decizia în economie), în timp ce jumătatea încă aparţinând românilor este cea care pune pingele. Resursele de petrol şi jumătate din cele de gaze naturale, distribuţiile de energie (cele care strâng banii din economie, căci energie consumă toată lumea), industria auto, metalurgia feroasă, metalurgia neferoasă, industria materialelor de construcţie, telefonia fixă, telefonia mobilă, băncile, asigurările, retailul şi, într-o măsură crescândă, pădurile şi pământurile agricole sunt sub controlul străinilor. Românii – companii şi indivizi – au ajuns de fapt chiriaşi în ţara lor (sau, cu numele, încă a lor!).

Proiect de ţară?! Se apucă, altfel spus, chiriaşii de o treabă care nu este a lor! Proiectele unei entităţi, indiferent care este aceasta, nu pot fi decât proiectele proprietarului respectivei entităţi! Proprietarul deţine activul în cauză şi deci decizia. Chiriaşul nu are nici jurisdicţie şi nici resurse de a mai face ceva, indiferent dacă se întâmplă să fie fostul proprietar! Oricum se face până la urmă doar ceea ce vrea proprietarul şi nu chiriaşul! În capitalism, proprietarul decide şi de-acum proprietarul în România este, în cadrul majorităţii de control din economie, străin.

Într-un apartament chiriaşii pot zugravi, pot schimba eventual faianţa sau chiuveta, dar nu pot reamenaja pereţii, nu pot umbla la structura de rezistenţă. Iar de chiriaşi care să proiecteze modernizări pe banii lor ale apartamentului în care sunt chiriaşi nu s-a prea auzit, căci sunt prostii pure! Românii nu mai dispun de resursele lor, de pădurile lor, de industriile lor (câte mai sunt), de utilităţile lor publice, de pământurile lor, de banii lor. În aceste condiţii, este un exerciţiu inutil să te amăgeşti cu strategii şi proiecte de ţară, căci oricum nu mai dispui de mijloacele şi pârghiile pentru a le transpune în viaţă, başca faptul că stăpânul extern decide să facă tot numai ceea ce vrea el.

Orice obiective de dezvoltare ţi-ai propune, acestea nu pot avea vreo bază de realizare. Capitalul străin va face tot numai ceea ce este în interesul său. Iar interesele sale de profit nu se suprapun câtuşi de puţin cu interesele de dezvoltare a ţării. De cele mai multe ori sunt chiar disjuncte.

Ce obiectiv şi-ar putea propune un proiect de ţară în România, când toate resursele de petrol nu mai aparţin românilor, când petrolul şi gazele ce urmează a fi exploatate din Marea Neagră nici nu se ştie dacă vor tranzita măcar teritoriul României, când singura ţară din zonă cu resurse de hidrocarburi, cum este România, este şi singura care nu are o companie sub control naţional de distribuţie a carburanţilor?!

Ce obiectiv naţional ar putea fi stabilit în industria auto, când nimic din aceasta nu este sub control românesc sau ce obiectiv structural ar putea fi formulat în această industrie când doar 30% din producţie reprezintă automobile, iar restul de 70% constituie de fapt componente şi accesorii?!

Ce obiectiv să se proiecteze în materie de exporturi, când 70% din acestea sunt livrări ale multinaţionalelor care operează în România, în cazul cărora ”românii” nu cunosc nici măcar destinaţia respectivelor livrări din România, şi când, oricum, din primii 100 de exportatori doar 3 sunt cu capital românesc.

Să fim serioşi! Acum 15 ani poate mai era ceva de făcut. Acum este târziu, nenică!

Să nu se creadă cumva că aceste realităţi au fost doar neglijate sau ”uitate” în legătură cu anunţarea prevăzutului proiect de ţară. Care, deşi este în proporţie de aproape 100% economic, ar urma să fie elaborat fără participarea actorilor din economie! Prezenţa mediului de afaceri între cei ce vor lucra la acest proiect este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire! Cine să asigure respectiva prezenţă? Capitalul românesc, nu, căci nu decide nimic în economia din România?! Potrivit realităţilor însele, ar fi trebuit să fie vorba de capitalul străin, pur şi simplu în calitatea sa de proprietar şi decident! Anumite ramuri ale acestui capital străin (în frunte cu AmCham) şi-au şi arătat explicit insatisfacţia! Dar, prin invitarea eventuală a capitalului străin la elaborarea proiectului, Iohannis ar fi făcut-o rău de oaie. Ar fi dat cărţile pe faţă! Proprietarul străin ar fi fost chemat să hotărască oficial, sub egidă prezidenţială, cum să arate proiectul, zis românesc, de ţară!

Să nu ne amăgim cu proiecte de ţară pentru o ţară care nu se mai află sub control naţional, ci sub controlul străin. Un proiect de ţară pentru România ar putea dobândi semnificaţie doar dacă, luându-se în considerare în mod serios că ne aflăm în capitalism, ar avea în vedere întoarcerea în prealabil a proprietăţii asupra ţării în mâna românilor. Și, abia apoi, din calitatea firească de proprietar, s-ar face proiecte, indiferent dacă mai măreţe sau mai puţin măreţe. Va stabili oare prevăzutul proiect de ţară o retrocedare către români a proprietăţii asupra economiei din România?! Și iarăşi şi iarăşi, să fim serioşi!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Odraslele... de Ilie Şerbănescu

                                                   " Fă bine ţării tale !

Cei care s-au aflat la "butoanele" banilor publici în ultimii 25 ani, mulţi dintre ei aflaţi acum după gratii, sau de-abia scăpaţi de acolo, ne lasă moştenire ceea ce noi am numit "next generation". Adică progeniturile lor - bogaţii cu averi deja spălate.
Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc şi fata lui Videanu până la cei doi puişori cu dinţi sănătoşi, pregătiţi pentru ros, dăruiţi naţiei române de soţii Dana şi Adrian Năstase.      

Dacă DNA n-ar fi declanşat ceea ce a declanşat, pentru mulţi dintre aceşti tineri lupişori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii.

De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei3…        

Să nu mai vorbim că aproape toţi şi-au făcut studiile pe bani grei în străinătate…

Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, şi-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică - o excepţie, iar fiica, Ada, şi-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanţă financiară, în Belgia. Un alt premier, Radu Vasile,
şi-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris.
Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit acelaşi colegiu american ca şi odrasla fostulului preşedinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiţia, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA.

Câteva exemple :       

Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul şef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de
presă. Juniorul a mai deţinut până în martie şi o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanţ de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei şi din călătoriile dese la Monaco şi pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.     
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de şcolarizare depăşeşte 50 000 de dolari pe an. Locuieşte într-un apartament a cărui chirie depăşeşte şi ea aceeaşi sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism şi substanțele chimice folosite pentru umflarea muşchilor.
Ilinca Nichita - Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toţi şefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar şi, după nuntă, presa din Iaşi a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizaţie de construcţie pentru un birou notarial în centrul oraşului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreţ (Alex Maţaev) să filmeze un videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permiţînd publicului să vadă cum arată proprietatea uriaşă a
familiei liderului PSD, numai suprafaţa construită a casei depăşind 1300 de metri pătraţi. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permiţînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea şi Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un oraş deloc ieftin, după cum se ştie. Fratele său, Andrei, a învăţat tot economie, dar în Italia, după care s-a întors în ţară pentru a se ocupa de restaurantul Bonton din Herăstrău. Şi-a deschis în 2013 un club şi la Neptun.
Agathe Blaga, fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că exact în urmă cu 3 zile soţul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soţului său de la stat.
Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obişnuită a cafenelelor de fiţe de pe Dorobanţi şi a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat şi ea tot la Londra dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost
ceasul Hublot de 15 000 de euro şi poşeta Hermes de 7000 de euro
Ana şi Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învaţă în America, la Universitatea Pennsylvania, unde taxele şi cazarea costă în jur de 50 000 de euro pe an. şi fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.

O listă aproximativă
1. Andrei Hrebenciuc
2.Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor şi Andrei Berceanu
5. Elena şi Ioana Băsescu
6.Daciana Sârbu
7. Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, şeful Comitetului
Olimpic Român. Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am
înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master la Colegiul Naţional de Apărare, a lucrat numai în administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic Român, la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din  declaraţia de avere, 67.000 de euro.    „Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o maşină
personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau primite prin donaţie.

                                                      Ilie Şerbănescu: DURERE !

Scrisoare deschisă către toţi românii.

Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit pînă
cînd am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului .. 

Acum sînt la pensie. Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit .Chivernisesc banii în primul rînd pentru plată facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi cîte altele.

Tot uitindu-mă prin facturi am observant că eu, ca şi dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa.
Deci eu, atunci cînd fac duş sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franţa. Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.         
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.       
Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau maghiar.
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau in Rusia. Fereasca Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobînzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o banca românească.

Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfă e aproape 90% de import.     
Deci .. Toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro...ne apartine!   
Cît mai poate dură o asemenea situaţie?   
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cat timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca sa facem plata la Paris, ca şi pînă acum?
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Asa poate Dumnezeu va lumina mintea unora si altora
     

                                                               Cu drag,
                                                        Ilie Şerbănescu

Scrisoare deschisă către bucureșteni și toți românii

Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș . Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie.

Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am sperat mult mai mult . Acum sînt la pensie . Să nu credeți cumva că m-am pricopsit . Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată facturilor.

Știți și dumneavoatra, poate mai bine ca mine, că viață de bucureștean te obligă la folosirea unor  servicii și facilitate publice indispensabile cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră.  Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o  companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța. Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța.

Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.

Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă la Paris să se integreze în UE. Telefonul, indiferent că-l plătesc la Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura să zic ceva la telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine. Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Ăștia, mărturisesc că nu știu de unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe  nici el dacă mai e român sau european.

Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa, că nu mai e în tot Bucureștiul un PECO românesc. Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă în București, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.Deci ne integrăm cu succes și în sistemul financiar European, cu portofel cu tot. Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de  import.

Deci cam astea sînt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 24 de ani. Am fost  predați la pachet, pe post  de consumatori captivi, unor companii străine care ne calculează prețurile în euro, deși noi sîntem plătiți în lei! Pe facturi prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare din aceste companii de utilități.

Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară? Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țara . Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării. Pagubele sînt uriașe!

Au dispărut, în ultimii 24 de ani peste 1200 de întreprinderi productive: fabrici,uzine, combinate, cooperative, sisteme de irigații și cîte altele!

În România, primul război mondial + al doilea război mondial + cutremurul din 1977 nu au distrus 1200 de întreprinderi. Politicienii ultimilor 24 de ani au reușit performanța!

Nici bomba de la Hiroșima + bombă de la Nagasaky nu au reușit performanță asta, e dovedit statistic . Deci politicienii noștri din ultimii 24 de ani sînt mai răi că bomba nucleară. Nu mai vorbesc de recordul de a crește datoria publică la 20 miliarde de euro. I-au spus datorie publica, deși nu ne-au întrebat pe noi, poporul, atunci cînd au contractat-o, dar ca să fie siguri că e datoria noastră, a poporului și că noi o vom plăti… noi și nepoții noștri!

Cît mai poate dură o asemenea situație? Ce fel de țara vom lasă noi moștenire copiilor și nepoților noștri?! Mulți dintre ei caută de pe acum să-și facă o situație prin alte țări. Cifre neoficiale spun că vreo 4 milioane de tineri români muncesc în străinătate și din generațiile care se ridică mai toți vor să plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți găsești un loc de muncă în țara ta.

Nimeni nu cere de pomană . Toată lumea dorește un loc de muncă ! Fără producție autohtonă de bunuri, doar cu consum și servicii și alea livrate de străini vom pieri ca țara și ca neam în cîțiva ani de zile.

Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și recapete controlul asupra serviciilor publice și asupra întregii economii!

Serviciile publice sînt afaceri cu clienți captivi. Ele trebuie să fie în mînă românilor, a statului român, altfel ne vom trezi cu prețuri din ce în ce mai mari !

Dumnezeu să ne lumineze mintea!

În caz contrar vom trage apa la București și vom face plata la Paris,ca și pînă acum!

Fă un bine țării tale! Citește și dă mai departe!

Cu drag,

Ilie Şerbănescu