Poesis - Ioana ILIEȘI

 

Am ales...

Puteam să fiu o demnă întrupare,

O lebădă înveșmântată-n albul

Ce ne cuprinde-n grație și visare,

Un ochi de rai discret, ascuns de colbul

Din mirare.

Puteam să ard în fiece secundă,

Dar m-am ascuns în scame de rutină,

Iar când beatitudinea abundă,

Toți porii sufletului îmi suspină

Într-o undă.

Puteam să fiu un firicel de iarbă,

Să îmi iau din pământ înțelepciunea,

Să o recit când ziua-mi este oarbă

Și-un roi de viespi perturbă rațiunea,

Să m-absoarbă.

Puteam să zac în fiecare clipă

Ce s-a-mbrăcat în a vieții farsă,

Dar zborul m-a ales, îi sunt aripă

Când răsăritul zorile își varsă,

Le disipă...

Puteam să fiu o lacrimă-n văzduhul

Ce-și plânge bucuria și-ntristarea;

M-am metamorfozat, cuminte-n stihul

Ce-n scrieri își găsește alinarea,

Uitând oful.

Puteam să fiu dulci licăriri în noapte,

Dar sunt un tandru freamăt de poveste,

Slobod în universu-mi blânde șoapte

Purtate de-adierile celeste

Tot mai apte.

Puteam să fiu, într-un mănunchi, o cheie,

Să îmi descui un drum plin de-nțeles,

Să strâng la piept vrăjitele condeie,

Să mă înalț prin ele... și-am ales

Să fiu femeie. 20.07 2025

Invitație literară - Magia cuvintelor - 12 iulie 2025, ora 17,00 - Prundu Bârgăului

 

Și cerul are neajunsuri...

Covor de liniști se așterne

Peste tumultul toamnei vânăt,

Vântul se-ascunde într-un geamăt

Și-apoi se varsă-n ploi nocturne.

Fuior de resemnări deșiră

Bruma, cu ochiul ei cel rece,

Zvâcnirea verdelui petrece

Spre rădăcini fără de ură.

Bolta cerească-i răscolită

De întrebări fără răspunsuri,

Și cerul are neajunsuri,

Când vremea-i prea mototolită…

Ioana Ilieși

03.11.2024

Poesis - Ioana ILIEȘI

 

Te-am răsucit pe fusul toamnei mele

Mi te-am zidit din lacrimile lunii,

Într-un vitraliu cu visări celeste,

S-au strecurat în visul meu și spinii

Ce ticluiau cum pot să te conteste.

Mi te-am compus din frunze nenuntite,

Ce risipesc în jurul lor rumoare,

Prin care-aleargă doruri netrăite,

Cu fețele-nverzite de-așteptare.

Eu te-am descris cu ochii treji ai minții,

Filigranând șuvoaiele de zbateri,

Din urma ta culeg răbdarea sfinții

Și năzuința fără de abateri.

Mi te-am țesut pe firele speranței,

Te-am răsucit pe fusul toamnei mele,

Te-am așezat pe brațele credinței,

Să-mi împletești în visuri albe stele.

Ți-am adunat fiori ce dau năvală

Prin labirintul amorțit de vreme,

În care se-așternu tăcerea pală

Și-n care e prea târziu-i prea devreme.

Te-am reclădit din cioburi prea rănite

De neputința visurilor oarbe,

În bălțile-așteptării amorțite

Mustește seva vieții, ce ne-absoarbe.

Pe coarda dragostei de viață

Când joc șotron cu lacrimile sorții,

Le-arunc în pătrățele-ndepărtate,

Să nu le-aud gemând, le fac uitate,

Slobod în hăuri lacătele morții.

Când joc ping-pong cu vântul îndoielii,

Eliberez furtunile din mine,

Le-arunc spre el și-o mare de suspine

Se tăvălește-n drumu-nvălmășelii.

Mă prind la șah c-un vechi prieten, timpul,

Eu urmăresc mereu să fac rocada,

El mi-ar da mat, desigur, eu sunt prada

Care-amăgește-n taină anotimpul.

Și sar pe coarda dragostei de viață…

Îmi ung cu mir privirile-nverzite,

Culeg surâs din palme îmblânzite;

Timpu-i hoinar în bucla șugubeață.

Ioana ILIEȘI

17.08.2023