Nicușor Dan n-a fost niciodată altfel, cred. Tot
ăsta era și când a obținut un post călduț la Institutul de Matematică al
Academiei Române, unde zău c-am încercat să aflu din toate sursele oficiale
„sigure și eficiente” cu ce anume s-a ocupat, dar m-am lovit de Nebuloasa Orion
și-am renunțat.
Tot ăsta era și când se juca de-a nino! nino!
„salvarea Bucureștiului”, stând cu curul pe asfalt și bătând la fund, cu
lingura, o cratiță care n-avea nicio vină. Tot ăsta era și când umbla bezmetic
cu sugarul învelit în pelinci, la -6 grade Celsius, prin București, protestând
împotriva Ordonanței 13 și explicând că-l duce cu el pe bebe și la proteste,
dar și la tribunal, ca să-i „creeze amintiri”!
Tot ăsta era și când, printr-o glumă a sorții (dar
și a alegătorilor), s-a trezit Primar-General-cu-cinci-stele și a explicat
bucureștenilor că apa caldă ajunge numai dacă ajunge, iar dacă nu, nu! Tot ăsta
era și atunci când a candidat pentru președinție și când, tot printr-o glumă,
dar de astă dată a uriașei mașinării influenceriste, a fost înșurubat la
Cotroceni!
Nicușor Dan a fost mereu același, cel DE ACUM,
adică! Deoarece pentru atât de evidentul „fel de a fi” al lui Nicușor
„schimbarea” ar fi o boală letală.
Cu toate astea… pentru a nu știu câta oară în
ultimii 35 de ani se întâmplă așa: un grup de indivizi cu o părere excesiv de
bună despre ei înșiși și dezgustător de disprețuitori la adresa tuturor celor
care au o opinie diferită față de a lor, monopolizează sectorul „deștepții
nației” iar de pe această poziție de top, pe care și-o revendică în mod
neobrăzat, îți explică pe îndelete ce anume trebuie să votezi.
Dacă nu votezi așa, ești prost. Iar în spatele lui
„ești prost” vin la rând, la post scriptum, și toate celelalte: putinist,
conspiraționist, analfabet, reacționar, asistat social, știrb, etc. În timp ce
„deștepții nației” sunt taman invers: pro-europeni, pro-„am încredere în
știință”, educați, cetățeni onorabili, cu conturi frumușele în bănci și cu
danturi având implanturile la zi!
Nu cred că e unul dintre acești „inteligenți și
rafinați” care să nu fi știut că Nicușor e un „calcă-n străchini” fără
speranță, incompatibil cu președinția, precum Baba Cloanța cu titlul de Miss
Univers!
Însă ei nu ni l-au „recomandat” imperativ pentru
vreo calitate anume și nu s-au deplasat ca să înfulece sarmale „dă Cotroceni”
și să se pozeze cu platourile aburinde pentru că ar fi crezut că omul ar fi
capabil să ne facă viața mai bună, ci strict pentru că se așteptau ca NICUȘOR
SĂ LIVREZE (!!!!) ceva potrivit cu aspirațiile lor. Adică, exact așa cum a
sintetizat crucișătorul CETEPEU: „…să pună PSD la punct”! Atât! E o problemă
simplă de arsură în ficați și de revanșă!
În mintea acestor cugetători, noi, ceilalți cetățeni,
nu existăm decât ca niște accidente istorice, bune de prostit o dată la
patru-cinci ani. Accidente utile periodic, deci. Iar după perioadele electorale
ei cred că ar fi cazul să intrăm din nou în faza de hibernare și să nu mai
deranjăm ființele raționale cu opiniile noastre „neconforme”.
Realitatea este că tactica lor funcționează. Cel
puțin pentru prezidențiale, de 22 de ani încoace, a funcționat fără reproș.
Ce-i drept, era cât pe ce să se producă o catastrofă în 2024 și să se aleagă
altcineva decât… dar a intervenit salutar Curtea Constituțională și lucrurile
s-au aranjat! Iar la cât sunt de controlate astăzi alegerile, când autobuzele
din Republica Moldova au început să funcționeze impecabil, cu plăcute escale de
„dans și bune maniere” pe la secțiile de votare din diaspora, nu cred că vom
mai avea surprize.
Numai că, fără niciun fior, la puțin timp după ce
ne-au recomandat călduros „minunea din noiembrie” – pardon! „minunea din mai”,
influencerii cei inteligenți șterg pe jos cu alesul lor cu mai multă vigoare
chiar decât o facem noi, ăia care nu l-am votat, îi dau scrisorile-napoi și-l
scuipă între ochi. Apoi se uită-n jur după următoarea „minune” pe care să ne-o
vâre pe gât.
Și uite-așa, Tudor Chirilă constată, la numai un an
de la prezidențiale, că alesul lui face „lucruri iraționale”:
„Ce este și mai înspăimântător este că sunteți
complet desprins de realitate. Nu suntem influensări (plătiți) ăștia care v-am
susținut și acum vă acuzăm de trădarea votanților dumneavoastră și a valorilor
pe care pretindeți că le susțineți, dimpotrivă am fost acuzați că am fost
plătiți să vă susținem (ce glumă proastă), nu suntem altceva decât cetățeni
(…). Deși îndemnați cu cinism la calm și rațiune faceți lucruri absolut
iraționale sau care se pot citi doar în logica unui atac la democrație și stat
de drept.” (Tudor Chirilă, 14 iunie 2026)
Ana Blandiana e și mai tranșantă și cu glasul ei
pisicesco-arpagicesc ne zice:
„N-am nicio îndoială că e bolnav, că e anormal, că
capul lui – este evident – funcționează altfel decât capetele noastre. Dar asta
nu înseamnă că nu funcționează ca un trădător al propriilor idei. Este clar că
merge cu fiecare pas și se adâncește împotriva propriilor lui idei din campania
electorală și din toată viața de până acum!” (Ana Blandiana, 21 iunie 2026)
CTP-ul, cu fața lui de țestoasă-aligator care-ți
ofilește elanul, pune cu precizie virgulița sub „ț”:
„Nicușor Dan e mult mai perfid decât l-am crezut.
Avea o datorie față de popor, să pună PSD la punct!” (CTP, 15 iulie 2026)
Corina Băcanu, fata aia care nu știe cum să-și țină
limba-n gură, că mereu îi iese pe-afară, mai ales când se uită cruciș, îl
spurcă pe „ales” uitând ce poze de colecție făcea cu dânsul cu prilejul
împărțitului sarmalelor de la Cotroceni:
„Și atunci cine mai ești tu, Iudă? Ție chiar nu ți-e
rușine? Nu ți-e rușine că oamenii care au crezut în tine sunt dezamăgiți? Nu
ți-e rușine că ești exact ce am spus că nu vrem? Nu ți-e rușine că ești
concurent la Insula Despărțirii, invers față de acum câteva luni când ne cereai
voturile, iubirea și nu mai aveam loc de tine pe social media?” (Corina Băcanu
Călărașu, 2 noiembrie 2025)
Iar adeptul „spațiilor mici” și vânătorul de
rinoceri Dan Teodorescu îl repudiază pe Nicușor mai subtil, ce-i drept… dar nu
suficient de subtil încât să nu înțelegem și noi, proștii:
„Am crezut în Oana Gheorghiu şi o să cred în
continuare. Am crezut în Diana Buzoianu şi o să cred în continuare. Am crezut
în Ilie Bolojan şi o să cred în continuare. Am crezut în Nicușor Dan şi… o să
cântăm mâine la Braşov.” (Dan Teodorescu, 6 mai 2026)
În concluzie: se vede treaba că ei, „deștepții” care
l-au votat pe Nicușor, sunt mult mai proști decât noi ceilalți, care nu l-am
votat!
P.S. Dar să nu-i subestimăm, totuși… Undeva, în
subsolurile puturoase ale acestor afaceri electorale se învârt o mulțime de
bani! Bani trecuți, bani prezenți și bani viitori. Sărăcia lucie de la
suprafață acoperă ca o pojghiță punga de parai care bolborosește dedesubt și la
care instalația de foraj populară nu poate să ajungă.
Acolo însă „petroliștii” atașați regimului
recomandat de deștepții neamului se vor mufa mereu și mereu fără opreliști…
Autor:
Luminița Arhire
Sursa:
Gandeste.org
