Să ne cumpărăm licurici, zic!

Nu mai cred în crize, după ce am văzut atâtea mostre de manipulare și de confecționare a unor contexte de panicare a populației, doar pentru ca, în spatele unor asemenea perdele de fum, să se poată crea avantaje (ca să nu le spun tunuri) pentru unele grupuri de oameni. Dar... deloc-deloc nu mai cred! De prea multe ori am văzut asta.

Acum e episodul „criza energetică”.

Am citit de dimineață un titlu de știre: „Raed Arafat le cere românilor să se pregătească pentru pene de curent. Ce trebuie să conțină kitul de urgență”. Ni se recomanda să avem în casă apă, baterii, radio cu baterii, alimente neperisabile, medicamente esențiale și alte surse de iluminat. Păi să ne cumpărăm licurici, zic! Am simțit că-mi urcă sângele-n cap văzând că brusc s-au apucat niște unii să ne dea sfaturi despre cum e să trăiești fără curent. Știm, domnilor! Știm al naibii de bine, că am trăit, am supraviețuit și-am chiar învățat în vremurile acelea. Însă, când aud cuvântul „kit” mă și gândesc că e posibil să se distribuie din nou populației asemenea kit-uri pe modelul celor de igienă distribuite în pandemie. Nu vi se pare că situația e la fel? Atunci au fost afaceri faronice cu kituri, cu vaccinuri și cu tot ce era legat de pandemie. Apoi, cum s-a declarat închisă pandemia, au început alte afaceri cu închirieri de spații, cu cazări, cu transporturi, cu beneficii către victimele războiului din Ucraina și către cei care le ajută. Acum... poate ne trezim cu alte kit-uri, cu lumânări, lanterne și radiouri cu baterii. Poate o fi reală criza energetică (deși, România exportă curent), dar eu nu mai pot crede în toată povestea asta. Deloc!

Asemenea sfaturi îmi chiar jignesc inteligența. Eu știu de ce am nevoie. Dar, dacă vă spun că tot ce am în casă (centrală, aparatură de gătit, laptop-ul care este esența muncii mele) are nevoie de curent cum e? Dacă ar fi ceva mai frig și aș avea nevoie de încălzire, cum ar fi? Ar trebui să-mi fac un foc în mijlocul casei? Că... și cu lemnele am înțeles că e o problemă. Să-mi dau foc la cărți? Cu ele aș chiar supraviețui câteva zile...

A propos, pe ulița Dâmburilor, la mama, tocmai s-a închis iluminatul public. Aștept să se răzuiască și asfaltul de pe uliță, că abia atunci aș simți pe deplin gustul comunismului. Al acelui comunism în care umblam noaptea cu lanterna, aveam benzina pe tichet, ne scriam temele cu mănuși, mâncam la lumânare, și înjuram în șoaptă...

Al acelui comunism cu care, isteric, ne tot amenință unii... ca și cum n-ar fi tocmai ei la butoane.

Dana GAGNIUC BUZURA