Bătrânul, peștele și marea

Recent, am revăzut filmul „Bătrânul și marea”, după celebra nuvelă, cu același nume, a scriitorului american Ernest Hemingway. Cu actorul Spencer Tracy în rolul principal. Nu mai știu a câta oară l-am văzut! Una din pasiunile mele din tinerețe în materie de film. Dar și autorul american face parte dintre scriitorii care mi-au întărit pasiunea pentru proza de peste Ocean. Cu acest prilej, mi-am adus aminte de poemul amplu „Acest bătrân pescar, Hemingway”, scris de colegul Vasile Radu Ghenceanu în vremurile când visam în poezii. Când am trecut și eu Oceanul, am fost urmărit de imaginea pescarului din nuvelă, pe care scriitorul l-a înzestrat cu profunde însușiri umane. Hemingway este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, iar nuvela este ultima operă cu adevărat importantă a autorului. Despre ce ne vorbește autorul în nuvelă? Unii îi spun roman. Eu îi zic o nuvelă cât un roman.
Bătrânul Santiago, pescar sărac, dintr-un sat de pe coasta Cubei, se pregătește să iasă din nou în larg, la pescuit. După aproape trei luni de trudă zadarnică. Pleacă pe mare însoțit de un băiat care, în scurt timp, va renunța la aventură. Bătrânul, singur, veghează la frământarea mării, în căutarea unui pește mare. Pândește momentul fluxului și așteaptă. Doar el, pescarul Santiago, barca, marea și așteptarea. Deodată, plasa de pescuit se mișcă, semn că ceva a mușcat din momeală. Își zice bătrânul, cuprins de o mare emoție, vecină cu bucuria: „Trebuie să fie un pește foarte mare, pentru că trage de funie și duce barca în larg. Dar aceasta este bine legată și nu poate să scape. Cu un asemenea pește m-am făcut bogat…” Trebuia să-l aducă la suprafață. Dar peștele se zbate aprig în adâncul întunecos, având la celălalt capăt bătrânul cu barca sa.

Timp de două zile și trei nopți s-a dat lupta dintre om și pește. Care dintre ei va obosi mai întâi? Care dintre ei va câștiga lupta? O luptă pe viață și moarte. Viața pescarului și moartea peștelui. Mâinile lui Santiago sunt pline de sânge, umărul care ținea funia era istovit. Îi este foame. Culege câteva scoici crude din barcă. Se gândește numai la pește, prada care trebuie să fie scoasă la suprafață. Îi este frig. Are în barcă un sac care îi este de folos. Îl cuprinde setea. Mai are puțină apă dulce într-o sticlă. Peștele se zbate și îl trage pe Santiago tot mai mult spre larg. Pescarul râvnește spre țărm. Lupta este dârză. În cele din urmă, prada pescarului obosește. Peștele țâșnește spre lumină. Plutește la suprafață în apropiere de barcă. Pescarul ochește peștele. Este mare, așa cum a visat când a pornit în larg. Un pește sabie. Bătrânul îl străpunge cu harponul. Este prea mare ca să intre în barcă. Nici puterile nu prea îl ajută. Hotărăște să-l tragă încet spre mal. Între timp, omul din barcă încearcă să evalueze minunăția de pește. Cât costă pe piața din sat? Duce dorul unui creion, ca să facă socotelile câștigului.

Între timp, barca se îndrepta încet spre țărm. Santiago era un pescar fericit. Nu a prevăzut pericolul rechinilor care se apropiau de marele pește. Abia apucă să-i numere. Sunt vreo trei, ba cinci. Și mai vin. Bătrânul acum se luptă cu răpitorii. A dovedit câțiva, dar numărul lor a fost mare. Au început să muște cu poftă din peștele lui Santiago. Când bătrânul a acostat la țărm, din peștele prins mai rămăsese doar scheletul. Bătrânul a ajuns la căsuța lui obosit, dezamăgit de soartă și necăjit cum nu a mai fost vreodată. Îl înviorează un cuget profund: „Omul nu este făcut să fie înfrânt. Un om poate fi distrus, dar nu înfrânt!”

Santiago parcă îndeplinește un destin. În care omul și natura se înfruntă pentru a scoate la suprafață taine din legile firii. Este o meditație asupra condiției umane. Pescarul Santiago, când este învins de uneltele lumii, în repetate rânduri promitea că va spune rugăciuni, că se va închina Sfintei Fecioare dacă va reuși să prindă peștele râvnit, dar de fiecare dată amâna, sub varii motive. Când a prins peștele cel mare nu a mulțumit Celui de Sus, ci, spune scriitorul, dorea o unealtă de scris să-și facă socotelile câștigului. Și multe alte pilde care fac din nuvela scriitorului american o oază de înțelepciune. Stil simplu, dar profund simbolic. Așa că am lăsat canicula și frământările politice și v-am invitat, stimați cititori, într-o răcoroasă oază literară. Și la meditație asupra condiției umane. 

de Gheorghe Pârja