Se afișează postările cu eticheta Mircea Crişan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Crişan. Afișați toate postările

vineri, 7 iunie 2013

...se întâmplă la biblioteca - săptămâna 10-14 iunie 2013

Luni, 10 iunie
ora 13, Sala de Conferinte
Va avea loc lansarea celui de-al 3-lea volum de poezii a poetului şi jurnalistului Mircea Crişan, intitulat sugestiv „Între Dumnezeu şi femeie. Întotdeauna”.
Evenimentul, la care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de poezie, va fi presărat de surprize şi multe momente artistice.

Marți, 11 iunie
ora 13, Sala Maramureș
Biblioteca Județeană organizează conferința de presă „Un an de Povestiri digitale la bibliotecă”.

Miercuri, 12 iunie
ora 13, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea documentarului biobibliografic Nicolae Iuga – 60.

ora 17, Sala de conferințe
Va avea loc festivitatea de închidere a cursurilor After-School English, program derulat de Asociația American International School of Transylvania în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și Consiliul Britanic de-a lungul a 8 luni și având ca beneficiari copii cu vârsta între 5-11 ani.

Vineri, 14 iunie
ora 9-16, Sala de Conferințe, Sala Maramureș
Va avea loc un simpozion de comunicări și referate organizat de Centrul Județean de Resurse și Activități Educaționale și Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică.



Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

luni, 3 iunie 2013

Poetul maramureşean Mircea Crişan la o nouă carte de poeme!


Luni, 10 iunie 2013, ora 13,oo Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean, va găzdui prezentarea unui nou volum de poeme semnate MIRCEA CRIŞAN. Noul volum se numeşte "Între Dumnezeu şi femeie" şi este un elogiu adus femeii în toate ipostazele ei.

                                                                                           G.D.L.

marți, 28 mai 2013

REMÉMBER. „Dintre sute de catarge” Mireşu Mare – locul II

 Saptamana trecuta, s-a desfasurat Concursul revistelor scolare organizat de Inspectoratul Scolar si Casa Corpului Didactic Maramures. Se pare ca efectele crizei economice se resimt si in acest domeniu, iar asta se poate deduce din faptul ca, daca anul trecut au fost inscrise in concurs peste 80 de reviste, anul acesta au fost circa 55. Membrii juriului au catalogat interesul elevilor pentru revistele scolare ca fiind unul „surprinzator”, mai ales ca sunt tot mai multe publicatii scoase fara ajutorul financiar al institutiilor de invatamant. Surpriza din acest an a venit din partea unor reviste din comunele Maramuresului, care au reusit chiar sa surclaseze reviste cu traditie in asemenea competitii, iar asta, pentru ca unii nu s-au mai obosit sa vina cu „noutati”, crezand, probabil, ca detin „reteta succesului” mergand pe calapodul pe care au castigat premii anii trecuti. Ca fapt divers, va spunem ca pentru juriu a lasat un gust amar faptul ca pe coperta unei reviste aparea chipul unui politician, care desi e, printre altele, si scriitor, parca nu-i sta bine sa „umbreasca fata unei reviste scolare”. Trebuie sa mai stiti ca, printre criteriile de jurizare, au cantarit mult valoarea articolelor, estetica paginii si, nu in ultimul rand, densitatea si consistenta creatiilor elevilor. Premiile s-au acordat pe patru sectiuni. La sectiunea reviste literare, premiul I s-a acordat revistei „Iluminari” a Liceului Regele Ferdinand Sighetu Marmatiei si revistei „Lumina” a Scolii nr. 1 Baia Sprie, premiul II pentru „Eminesciana” – Colegiul National „Mihai Eminescu”, respectiv „Pasi in doi” – Gr. Sc. Industie Mica Sighetu Marmatiei, iar locul III s-a acordat revistei „Orizont” – Gr. Sc. Tehnic „Carmen Silva” si revistei „Voievodul Stelar” – Scoala Lucacesti. O alta sectiune a fost dedicata revistelor tematice. Astfel, s-a premiat revista de matematica „Zece cu steluta” a Colegiului „Gh. Sincai” si revista de franceza „Pages” tot de aici, revista pentru prescolari „Raza Soarelui” a gradinitei „O. Cazimir”, revista de istorie „Clepsidra” a scolii „Dr. Victor Babes”, respectiv revista de chimie „Satelit” de la Liceul „C.D. Nenitescu”. Cea de-a treia sectiune a fost dedicata revistelor mozaic. Premiul I l-au luat „Interferente” de la Col. Nat. „Vasile Lucaciu” si „Tinere aripi” de la Scoala Pribilesti. Premiul II s-a acordat revistei „Mai altfel” – Gr. Sc. „Gh. Lazar”, revistei „Raze” – Sc. Miresu Mare, „Steaua Polara” – Sc. „O. Goga” si revistei  „Curcubeu” – Sc. „D. Cantemir”. Premiul III s-a acordat revistei „Universalis” – Gr. SC. „C.D. Nenitescu”, respectiv „Flori de sanziene” – Sc. Nr. 1 Borsa. O alta sectiune a stabilit premii pentru revista clasei. Astfel, premiul I s-a acordat revistei „Copilaria” de la Scoala „O. Goga” si revistei „Licurici” de la Gr. Sc. Industial Cavnic, premiul II pentru revista „Dintre sute de catarge” – Sc. Miresu Mare, iar premiul III pentru „Glasuri de copii” – Sc. „L. Blaga”.

Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Revistele şcolare în criză

La startul concursului revistelor şcolare de anul acesta, organizat de Casa Corpului Didactic Baia Mare, au fost prezente 40 de reviste. Jurizarea a avut loc vineri la prânz, juriul fiind format din scriitorul Nicoară Mihali, poetul şi jurnalistul Mircea Crişan şi subsemnata.
Este nevoie de un curs pentru coordonatorii revistelor
"Din start se simte nevoia reluării unui curs de iniţiere în redactarea revistelor şcolare. Unele reviste deja consacrate, gen «Steaua polară» de la Şcoala «O.Goga», «Curcubeu» de la Şcoala «D. Cantemir», ţin ridicată ştacheta. Altele respiră greu din cauza materialelor-plăcintă semnate de profesori, care ocupă spaţiul creaţiilor semnate de elevi", a opinat Nicoară Mihali, redactor la Casa Corpului Didactic. Printre revistele literare care merită menţionate se numără "Iluminări", de la Liceul Pedagogic "Regele Ferdinand" şi "Crisalide", de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", în care poezia ocupă un loc prioritar: "Aş vrea să fiu primăvara, să readuc totul/ La viaţă sau măcar/ O picătură de rouă într-o dimineaţă". Şcoala "Blaga" din Baia Mare a fost în zi de sărbătoare. S-a dezvelit bustul poetului, semnat de sculptorul dr. Ioan Marchiş, iar în paginile revistei "Hyperion" este semnat articolul "Cruciada lui Blaga": "Blaga este un cruciat care a plecat să cucerească Ierusalimul. Dar a sfârşit precum personajele sale, izolat şi umilit de noua orânduire socială. Aproape de Premiul Nobel în anul 1957, nimeni din autorităţile vremii nu a găsit timpul necesar pentru susţinerea literaturii lui". Revistele din mediul rural se apropie cu paşi repezi de imaginea revistelor urbane. Este vorba despre revista "Vimce" de la Vişeu de Jos şi "Vocea copiilor" Fărcaşa. În rândul revistelor clasei se remarcă în mod special revista "Dintre sute de catarge" de la Şcoala Mireşu Mare, coordonată de institutorul jurnalist Gelu Dragoş, care îi învaţă pe copii, la propriu şi la figurat, să se lupte cu viaţa precum o face Bud Spencer (celebru în rolul Piedone) în filmele sale.
Premiile concursului
Iată premiile I acordate de juriu: • Reviste literare: "Iluminări" - Liceul Pedagogic "Regele Ferdinand", "Crisalide" - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", "Universalis" - Colegiul Tehnic "C.D. Neniţescu"; • Reviste tip mozaic: "Curcubeu" - Şcoala "D. Cantemir", "Pe strada Eminescu" - Şcoala "S. Bărnuţiu", "Vimce" - Şcoala Vişeu de Jos, "Freamăt de aripi" - Şcoala "Traian Vuia" Tăuţii Măgherăuş; • Reviste tip ziar: "Paşi în doi" - Liceul Tehnologic Marmaţia, "Tic Tac" - Colegiul "Dragoş Vodă" Sighetu Marmaţiei", "ADN" - Liceul Teoretic "Emil Racoviţă". Premiul special al juriului: revistei "Dintre sute de catarge" - Şcoala Mireşu Mare. S-au mai acordat premii speciale revistelor jubiliare ("Hyperion" - Şcoala "Lucian Blaga"); creaţii literare ("Basmele lui Tic Tac" - Colegiul "Dragoş Vodă"), premiul pentru traduceri ("Antologia «Cuvânt în lume»" - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu"); reviste de fizică (Liceul Teoretic Sanitar şi Colegiul Naţional "M. Eminescu") şi revista de matematică "Argument", precum şi revistei "Excelsior", ambele ale Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai".


                                                                     ANCA GOJA

marți, 18 decembrie 2012

FOTOGRAFIA ZILEI

Fotografie de la lansarea cărţii de poeme "Distanţa dintre umbră şi apă" a poetului şi gazetarului MIRCEA CRIŞAN.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Premiile revistelor şcolare maramureşene din 2012


Vineri, 1 Iunie a.c., de la ora 12,oo la Casa Corpului Didactic a avut loc jurizarea celor 50 de reviste trimise Inspectoratului Şcolar Maramureş de către şcolile şi liceele din Maramureş, care dau importanţă acestei activităţi de promovare, până la urmă, a imaginii şcolii şi de oglindire a activităţilor şcolare şi extracurriculare desfăşurate pe parcursul unui an şcolar de către unitatea şcolară respectivă.
     Juriul condus de către inspectorul de limba şi literatura română prof. Valentina Todoran şi scriitorul Nicoară Mihali, după notarea fiecărei reviste în parte de către membrii juriului la secţiunea unde a fost încadrată, după aproape trei ore, au hotărât câştigătorii şi premiile:
  1. Premiul de excelenţă„Excelent!”, revista Centrului de Excelenţă la Limba Română Baia Mare;
  2. Premiul special pentru creaţie şi culoare„Tresare gândul”, foaie literară, Liceul de Artă Baia Mare;
  3. Premiul special al juriului – „Cronici de liceu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
  4. Secţiunea reviste literare:
Marele premiu: „Înălţări”, revista Cercului de lectură „Alexandru Ivasiuc” a Colegiului „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei;
Premiul I: „Iluminări”, Catedra de limba română, Liceul „Regele Ferdinand” Sighetu Marmaţiei;
Premiul II: „Armonia”, Liceul de Artă Baia Mare;
                   „Crisalide”, Antologie de creaţie literară şi nu numai..., Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
Premiul III: „Cuvânt în lume”, Antologie de creaţie literară şi artistică, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare în colaborare cu Cenaclul Scriitorilor din Maramureş;
Menţiune: „Definim creaţia”, Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare;
  1. Secţiunea tip mozaic gimnaziu (urban):
Premiul I: „Spriana”, revistă editată de Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Baia Sprie în colaborare cu revista CCD Maramureş „Şcoala maramureşeană”;
Premiul II: „Pe strada Eminescu”, Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnuţiu” Baia Mare;
                  „Cascada”, Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Creangă” Borşa;
Premiul III: „Igniş”, Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” Baia Mare;
  1. Secţiunea tip mozaic gimnaziu (rural):
Premiul I: „Raze”, Şcoala cu clasele I-VIII Mireşu Mare;
                 „Universul copilăriei”, Şcoala cu clasele I-VIII Dumbrăviţa;
Premiul II: „Vimce”, Şcoala gimnazială Vişeu de Jos;
                  „Identitate”, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” Valea Chioarului;
Premiul III: „Glasul Cosăului”, Şcoala cu clasele I-VIII Călineşti;
                    „Mereu prieteni”, Şcoala cu clasele I-VIII Ardusat;
                    „Semenii”, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Moisei;
  1. Secţiunea tip mozaic liceu:
      Premiul I: „Interferenţe”, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare;
                       „Liceenii altfel...”, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic;
      Premiul II: „Cronos”, Liceul Teoretic „Petru Rareş” Târgu Lăpuş;
                         „Universalis”, Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare”;
      Premiul III: „Şcoala Băiespriană”, Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie;
                          „Paşi în 2”, Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii Sighetu Marmaţiei;
     Menţiuni: „”Amprente”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Baia Mare;
                     „Paşi spre viitor”, Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare;
  1. Revista clasei:
Premiul I: „Comoara din noi”, Clasa a IV-a, Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare;
Premiul II: „Zumzet”, Clasa a III-a, Şcoala cu clasele I-VIII „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei;
Premiul III: „Generaţii, Generaţii”, Clasa a IV-a, Şcoala cu clasele I-VIII „Nichita Stănescu” Baia Mare;
                    „Albinuţele sportive”, Ciclul primar, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare;
Menţiune: „Noi...încercări”, Clasa a III-a, Şcoala de Arte şi Meserii Vişeu de Jos;
  1. Reviste tip ziar:
Premiul I: „Axa”, Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă” Sighetu Marmaţiei”;
                 „ADN”, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare;
Premiul II: „Tic Tac”, Clasele a V-a şi a VI-a, Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă” Sighetu Marmaţiei”;
Premiul III: „Revista noastră”, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 13 Baia Mare;
  1. Reviste de specialitate:
Premiul I: „Le voyageur francophone no 16”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
                  „Flam(m)es, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare;
Premiul II: „Satelit”, Cercul de fizică „Isaac Newton”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
                   „Micul Cetăţean”, Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare;
Premiul III: „Tinerii tehnicieni...”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare;
                    „Drepturile omului”, Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare;
Menţiune: „U4Energy-U4Europe”, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Baia Mare;
  1. Secţiunea reviste C.D.I.
Premiul I: „Zâmbet şi culoare”, Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Luca Caragiale” Baia Mare;
                 „Jurnalul unui CDI dinamic şi inovator”, Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare.
  1. Secţiunea reviste jubiliare:
Premiul I: „Amprente”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Baia Mare.
   Câteva observaţii după această  nouă ediţie a Concursului revistelor şcolare din Maramureş se impun. Într-un an destul de sărac economic, dar şi an electoral, în şcolile din judeţ au văzut lumina tiparului până la această dată doar un număr de 50 de reviste sau cel puţin atâtea au participat la concursul organizat de către Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic Maramureş. Comparaţi acest număr de publicaţii cu anii buni când erau peste 120 de reviste şi trageţi singuri concluziile!
  Există  însă o mare bucurie prin faptul că nu s-au pierdut pe drum revistele temerare care publică în mod special creaţii literare ale elevilor: „Iluminări”, „Interferenţe”, „Înălţări”, „Crisalide”, „Raze”, „Curcubeu”, dar de departe cea mai bine realizată revistă după umila mea părere este revista de istorie „Cronici de liceu” a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare. Mi-au mai plăcut şi „Definim creaţia” a Colegiului Tehnic „George Bariţiu” şi „Cuvânt în lume” a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
       L-am abordat la sfârşitul activităţii de ieri pe scriitorul şi sufletul acestui concurs, redactorul-şef al revistei „Şcoala maramureşeană” - Nicoară Mihali care mi-a declarat: „În calitate de cunoscător al fenomenului dragă Gelu, consider că o parte din revistele trimise la inspectorat au fost făcute din mersul trenului. Multe dintre ele nu ţin cont de prezentarea estetică, multe au fost spiralate, cu o tehnoredactare superficială, cu multe greşeli de exprimare şi ortografice, în timp ce două reviste m-au impresionat din acest punct de vedere, revistele de la şcolile Dumbrăviţa şi Mireşu Mare, cu o tehnoredactare de nota 10.
    Încă mai sunt reviste care cultivă subiecte puerile, bunăoară un profesor îi îndeamnă în editorial, pe elevii de liceu să renunţe la învăţătură şi să iubească femeia, l-am citat pe autor. Sunt reviste, puţine ce-i drept, care publică fotografii erotice sau şi mai grav fotografii ce ţin mai mult de estetica urâtului, cu articole care vorbesc despre bolile incurabile ale lumii pentru a-ţi crea o stare oribilă.
   Aflându-ne în anul Caragiale descoperim într-o revistă intitulată „Lumea lui Nenea Iancu” a Colegiului Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare o fotografie a marelui dramaturg care a oferit-o domnul Vasile Lohan, originar din Ţara Oaşului, prin celebra formulă „simt enorm şi văd monstruos”, Caragiale făcând trecerea din lumea comediilor în faza literaturii tragice.
În revista „Spriana” aflăm că scriitorii Gheorghe Pârja şi subsemnatul s-au întâlnit cu elevii în Proiectul Naţional „Scriitorii mai aproape de noi”, întru respirarea cuvântului adus de lira lui Orfeu. Într-o revistă de ţară, o învăţătoare vorbeşte de lumea florilor care trezesc o emoţie nemărginită. Îşi aminteşte de cei 40 de ani şi de vremea serenadelor, apoi conchide (citez): În septembrie când clopoţelul va anunţa sfârşitul vacanţei, pentru mine va începe o vacanţă lungă, lungă...
Cu regret trebuie să mă repet şi să spun că sunt şi reviste comerciale, se tipăresc doar de dragul de a primi premiu, de a face punctaj pentru gradaţie de merit sau pur şi simplu postează materiale copiate de pe internet:
„Brav stejar cu fruntea lată
Ai crescut vlăstare mii
Şi-ai avut drept călăuză
Dragostea pentru copii.”
Revin la un ton pozitiv şi reafirm faptul că fiecare revistă prezintă gândurile şi bucuria debutului. În paginile acestor reviste timpul copilăriei se apropie de sfârşit. Există reviste şcolare cu nume deosebit de frumos alese, ar fi suficient să spunem numele revistei de la Şcoala „Simion Bărnuţiu” din Baia Mare „Pe strada Eminescu” iar la capătul acestei străzi se întrevăd „RAZE”le, revistă atât de reuşită şi consecventă cu rubricile ei care-i dau o puternică identitate, revistă premiată an de an, a Şcolii din Mireşu Mare care vorbeşte printre altele despre scriitorul animalelor mici, Emil Gârleanu.
Dincolo, dinspre Maramureşul istoric, la Vişeu de Jos, locul unde s-a născut actualul ministru al educaţiei, prof. Liviu Marian Pop, un director de şcoală, Vasile Tomoioagă, culege date despre o mare personalitate a Maramureşului – Arthur Coman, ilustru botanist, membru al Academiei de Ştiinţe din mai multe ţări ale lumii, pentru a-l pune pe frontispiciul şcolii. Felicit din nou revistele editate de colegiile „Regele Ferdinand” şi „Dragoş-Vodă” din capitala Maramureşului Nordic.
      În alte reviste avem hiturile şi numele cântăreţilor aşezate în topurile muzicii internaţionale moderne, în contrast cu imaginea nunţii din Maramureş şi cu lacrimile miresei, care mi se pare „că-i frumuşică, şi cum foc să fie altfel când ochii îi sclipesc, doar o ajuns-o cea mai importantă zi din viaţa ei”.
   Mulţumim domnule Nicoară Mihali pentru această amplă „radiografie”a revistelor şcolare din 2012 şi concluzionez  spunând că ASEMENI SĂRBĂTORII NUNŢILOR DIN CHIOAR ESTE ŞI SĂRBĂTOAREA REVISTELOR ŞCOLARE, CÂND TINERELE TALENTE BAT CU EMOŢIE ŞI SPERANŢE LA POARTA GLORIEI ŞI A NEMURIRII.

                                                                               GELU DRAGOŞ
                    

vineri, 1 iunie 2012

JURIZAREA REVISTELOR ŞCOLARE DIN MARAMUREŞ

Astăzi, 1 Iunie, a avut loc prin Decizia nr. 1423 din 31 mai 2012 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş jurizarea revistelor şcolare din Maramureş. Comisia numită de către inspector şcolar general, Mariana Pop a fost formată din: inspector şcolar de specialitate, Valentina Todoran - preşedinte; inspector şcolar pentru activităţi extracurriculare, Amelia Baciu; prof. pentru învăţământ primar, Gelu Dragoş; Nicoară Mihali, scriitor, redactor şef CCD Maramureş; Anca Goja, jurnalist "Graiul Maramureşului; Mircea Crişan, jurnalist "Gazeta de Maramureş".
La concurs s-au înscris un număr de 50 de reviste iar juriul au acordat premii la următoarele secţiuni: 1. Reviste literare; 2. Reviste tip mozaic gimnaziu urban; 3. Reviste tip mozaic rural; 4. Reviste tip mozaic liceu; 5. Revista clasei; 6. Reviste tip ziar; 7. Reviste de specialitate; 8. Reviste C.D.I.; 9. Reviste jubiliare. De asemenea s-au acordat: Premiul pentru Excelenţă; Premiul special al Juriului; Premiul Special pentru Creaţie şi Culoare. Vom reveni cu un amplu articol pe marginea acestui eveniment deosebit al CCD şi IŞJ Maramureş şi cu lista completă a premiilor obţinute de şcolile şi liceele cele mai merituoase.

                                                                                                   G.D.