Frumoasele noastre duminici. Astăzi nimeni nu vrea să devină sfânt!

 

Duminica a 12-a după Rusalii ne pune înainte întâlnirea lui Hristos cu tânărul bogat (Matei 19, 16-26) Este o Evanghelie despre avere, dar, în profunzime, nu despre bani este vorba, ci despre ceea ce îl împiedică pe om să fie cu adevărat liber.

Tânărul vine la Iisus cu o întrebare care, la prima vedere, pare desăvârșită: „Învățătorule, ce bine să fac ca să am viața veșnică?” Nu întreabă cum să câștige mai mult, cum să fie fericit aici, pe pământ, ci cum să dobândească viața veșnică. Are, deci, o preocupare spirituală autentică. Și mai mult, spune că poruncile le-a păzit din tinerețile sale.

Atunci Iisus îi spune ceva care schimbă cu totul sensul întâlnirii: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-mi.”

Tânărul pleacă întristat. Aici este miezul. Nu pentru că avea avere, ci pentru că averea îl avea pe el. Hristos nu spune că bogăția este, prin ea însăși, un păcat. Nici că omul trebuie să-și abandoneze responsabilitățile și bunurile pentru a fi creștin. El dezvăluie însă o primejdie mult mai subtilă, aceea ca lucrurile pe care le avem să ajungă să ne stăpânească, să devină centrul existenței noastre.

Poți să ai puțin și să fii rob banului. Poți să ai mult și să fii liber. De aceea, după plecarea tânărului, Iisus spune ucenicilor: „Cu anevoie va intra bogatul în împărăția cerurilor.” Iar ucenicii, cutremurați, întreabă: „Atunci cine poate să se mântuiască?”

Răspunsul este una dintre marile chei ale întregii Evanghelii: „La oameni aceasta este cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.”

Și aici povestea noastră de duminică se deschide către ceva mult mai larg. Omul modern, asemenea tânărului din Evanghelie, are adesea impresia că poate rezolva totul singur. Își construiește siguranța din avere, carieră, statut, proprietăți, relații, influență. Strânge, adună, agonisește. Și, uneori, abia târziu descoperă că poți avea totul și să-ți lipsească tocmai ceea ce este esențial.

Tânărul bogat avea multe. Dar, în momentul întâlnirii cu Hristos, a descoperit că mai avea ceva de pierdut: siguranța pe care și-o construise în jurul averii sale. Poate că acesta este motivul pentru care Evanghelia lui Matei nu ne spune numele lui.

El poate fi oricare dintre noi. Fiecare om are „averea” lui. Pentru unul sunt banii. Pentru altul este orgoliul. Pentru altul puterea. Pentru altul confortul. Pentru altul trecutul de care nu vrea să se despartă, o ură, o ambiție, o vanitate, o certitudine.

Și poate că, dacă Hristos ne-ar spune astăzi: „Lasă acel lucru și urmează-Mi”, am pleca și noi, asemenea tânărului, întristați. Pentru că întrebarea adevărată nu este: „Cât am?”, ci: „De ce anume nu sunt în stare să mă desprind?”

Acolo începe adevărata noastră întâlnire cu Evanghelia. Duminica aceasta nu ne cere, așadar, să disprețuim lumea și bunurile ei. Ne cere să le punem la locul lor. Să nu confundăm a avea cu a fi. Să nu ajungem să ne măsurăm viața prin ceea ce posedăm.

Pentru că într-o zi toate lucrurile pe care le-am strâns vor rămâne aici. Și va rămâne doar omul din noi. Iar întrebarea lui Hristos, simplă și grea, va continua să ne urmărească: „Ce folos îi este omului dacă va câștiga lumea întreagă, dar își va pierde sufletul?”

Iată de ce mergem mai departe. Din duminică în duminică, întâlnim oameni diferiți, întâmplări diferite, minuni și parabole diferite. Dar, de fapt, Evanghelia ne aduce mereu în fața aceleiași întrebări: ce facem cu viața care ne-a fost dată?

Iar tânărul bogat ne lasă astăzi cu una dintre cele mai grele lecții: Nu este suficient să nu faci răul. Trebuie să fii capabil și să renunți la ceea ce te împiedică să faci binele. Și, poate, aceasta este adevărata desăvârșire spre care ne cheamă Hristos.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992, scriitorul devenit preot sugerează acest salt calitativ și, simultan, lipsa de avânt a omului contemporan atunci când afirmă: „De ce să accepți să fii soldat când poți deveni general? De ce să fii valet când poți deveni împărat? Dacă sfințenia e la îndemâna întregii lumi, de ce atunci întreaga lume dorește să devină orice altceva, dar nu sfânt?… În zilele noastre, omul vrea să ajungă în cosmos, pe Lună, pe planetele Marte, Venus, Mercur. Pretutindeni. E un lucru frumos și foarte înalt. Dar în rai, care e încă și mai înalt și mai frumos, nimeni nu vrea să ajungă. Nimeni nu vrea să devină sfânt”.

Autor: Grigore Ciascai

Sursa: Redactia 9