de Gheorghe Pârja
Am coborât în Livada cu prieteni și pe aleea
principală am văzut locul de popas al prietenilor care au plecat departe.
Printre ei și actorul, bunul prieten Paul Antoniu, care a plecat din această
lume într-o zi de 19 august, în urmă cu șase ani. Măi, cum trece vremea! Paul
Antoniu a fost un actor care și-a iubit nespus de mult profesia. Eu îl alintam
cu titlul unei poezii a prietenului nostru comun, Ioan Alexandru: Teribilul
actor! Așa am aflat cum s-au întâlnit în roluri episodice la teatrul clujean.
Între ei a fost o prietenie frumoasă și profundă. Lui Paul Antoniu nu-i era
suficientă scândura scenei, ci și-a pus în mișcare și pedagogia teatrală. A
regizat, prin orașe și sate, piese dramatice, de prestigiu, cu actori amatori.
Dintre ei s-au ales și statornici spectatori. Apoi, Paul Antoniu era un mare
iubitor de poezie. O recita în felul lui. O dorea știută și trăită de cât mai
mulți oameni. Credea că autorii își spun poeziile altfel decât actorii. Așa a
inițiat celebrele recitaluri în Baia Mare, Poezia din Turn, în vecinătatea
Teatrului Municipal. Recitalurile au fost înregistrate, așa că a rămas un
tezaur liric și actoricesc inedit.
Mi-a dăruit o parte din acele voci, dintre care
unele nu se mai întorc. Cum este și vocea lui, cu inflexiuni particulare,
adecvată pentru rostirea poeziei. A fost și un fin și avizat meloman. Putea fi
oricând profesor la Conservator. Cine avea răbdare și aplecare spre muzica
marilor compozitori, în preajma lui se putea întâlni cu Orfeu. Arhetipul
artistului care farmecă oamenii, dar și pietrele. L-am descoperit și ca un cronicar
muzical de excepție. A susținut în paginile ziarului nostru, sâmbătă de
sâmbătă, timp de câțiva ani, rubrica Zodiile lui Orfeu. Peste 200 de biografii
de compozitori, cu comentarii avizate. Textele au fost adunate în două volume
masive, care ilustrează buna cunoaștere a genului. De la prietenul Ioan
Alexandru a luat cuvântul care luminează: „Muzica lui Bach este o dovadă că
Dumnezeu există.”
Ca fiu de preot greco-catolic avea o reverență
aparte pentru martirii acestei biserici. Le cunoștea cărțile îndemnului
național, jertfa lor pentru popor. În dialogurile noastre, și nu au fost
puține, își amintea de salutul preotului din Letca, tatăl lui: „Să ne trăiești
cât tricolorul!” Am fost în multe împrejurări literare împreună prin județ. Ba
m-a dus, cu un prilej, în satul lui natal, Letca, unde mi-a arătat curtea
părintească și m-a îmbogățit cu o sumedenie de amintiri. De neuitat. A fost o
prezență fericită la Serile de Poezie de la Desești, unde recitalurile lui au
rămas statui de aer în cosmosul satului. Cred că mierlele din grădină au
învățat muzica din versurile recitate.
O viață de om dăruită artei! Știa că fără cultură
suntem o mulțime oarecare. Dispunând de memoria actorului, avea la îndemână un
regal de pilde și îndemnuri. Actorii sunt, cred eu, cei mai privilegiați
artiști, fiindcă pot trăi viețile mai multor personaje. Până într-o zi când dau
seama doar de viața lor. Ei se risipesc în noi și-i purtăm mai departe, ca pe o
icoană din mănăstire. Eu voi purta povestea frumoasă a lui Geo Bogza, despre Eminescu
și sufletul neamului românesc, recitată de Paul Antoniu ca pe o rugăciune. Ne
aducea aminte de vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe Pământ. După ce
au fost adăpostiți peste noapte, și apoi ospătați de oameni primitori dintr-un
sat, Sfântul Petru l-a rugat pe Dumnezeu să facă un bine pentru ei. Fă-i să-și
vadă sufletul!, l-a rugat sfântul. Din acei oameni s-a născut Eminescu, spune
basmul.
Nu greșesc dacă spun că Paul Antoniu, tocmai această
minune a făcut pentru noi: să ne vedem sufletul prin artă. Așa mi l-am văzut și
eu, cu o zi înaintea stingerii lui din viața pământească, când, într-un text,
l-am pus în legătură cu Simfonia destinului. Da, destinul bătea la ușă. A fost
ultimul spectacol. Să ne amintim de un mare om, un artist complex, o autoritate
în cultura Maramureșului. Închei cu strofa prietenului Ioan: „Actori de
comedie, de cinema actori/ actori de dramă supți de tragedie/ erau regizori
aspri cu întrebări din munți/ ce le puneau pe scena luminilor și mie.” Apoi,
s-a spart decorul unui nor, și a plecat din lume, Teribilul actor. Te-ai dus,
boierule, te-ai dus!
Nu te-am uitat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu