sâmbătă, 22 august 2026

BJPDBM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 24-28 august 2026

Activități extramuros


Joi, 27 august, de la ora 13.00

La Casa de Cultură din Fărcașa, va avea loc lansarea cărții «Printre amintiri și vise», un eveniment cultural dedicat întâlnirii cu lumea cărții și cu autorul acesteia, Mircea Paușeniuc, activitate ce va fi moderată de dr. Teodor Ardelean.

 

Activități la Filiala Traian


Luni, 24 august, ora 16

Club de lectură la Filiala Traian!

Îți place să citești, să descoperi povești captivante și să îți faci prieteni cu aceleași pasiuni? Atunci te invităm cu drag la clubul nostru de lectură! Vom citi, vom discuta, vom împărtăși idei și vom descoperi împreună magia cărților. Fiecare întâlnire este o nouă aventură, plină de imaginație, creativitate și voie bună! Nu uita să aduci cu tine un caiet în care să îți notezi impresiile, ideile preferate și cele mai frumoase citate din lecturile noastre. Te așteptăm cu drag să faci parte din comunitatea noastră de cititori! Hai să descoperim împreună bucuria lecturii!

Spor la citit și ne vedem la club!

Clubul de lectură este coordonat de bibliotecarele Ioana Dunca și Anamaria Pop.

 


Miercuri, 26 august, ora 16

Atelier de joacă la Filiala Traian! Hai să ne jucăm împreună!

Vă invităm să faceți un exercițiu de renunțare la telefoane, tablete, calculatoare pentru câteva ore și faceți o plimbare până la bibliotecă! Într-un cadru frumos și relaxant, printre cărți, vom iniția un nou proiect prin care vă propunem să ne jucăm, să citim, să învățăm, să socializăm, să ne împrietenim.
Atelierul este coordonat de bibliotecarele Ioana Dunca și Anamaria Pop.


Joi, 27 august,
ora 10

„Cartea – prietenul nostru”

Activitate realizată la Filiala Traian, împreună cu elevi de la Liceul Tehnologic Special, coordonați de profesorii Sztodolnik Silvia-Doina și Bud Cristina.

Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu