Invitație literară - Moment poetic „Cuvânt în lume” la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare

 

Dragi colegi, ne vedem mâine -- vineri,17.05.2024, orele 11.45 -- la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare pentru Momentul Poetic „Cuvânt în lume”. Vom citi din creație proprie și vom oferi cărți (ale noastre sau ale colegilor și prietenilor noștri) cu dedicație elevilor și profesorilor prezenți.

FLORICA BUD,

președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

Întâlnire cu academicianul Ion POP la Mireşu Mare

 

Moment poetic - Mircea Dorin Istrate

 

LUMILE   DIN  MINTEA  NOASTRĂ

 

Înfinitu-i de la mine, înapoi  și înainte            

Și îl lături cât cuprinde nesfârșita veșnicie,  

E afundul fără margini, e înaltul în tărie,

Necuprinsul, ne-nțelesul, din puțina noastră minte.

 

Noi, setoși de-a ști mai multe despre lumi ce ne-nconjoară

Tot scrutăm cu-luare-aminte afunzimile cerești,

Și din ce ghicim pe-acolo, încropim mereu  povești

Despre lumi nebănuite și-a lor taine bunăoară.

 

Și așa aflăm ce mare-i lumea-n lung și în lățime

Și că dânsa-n nici-o parte n-are  țărmuri mărginite,

Și că noi, și poate și-alții din străfunduri adâncite,

Suntem doar cât o nimica, dar cu-n sâmbur de gândire.

 

Și-uite-așa, în boaba minții ținem lumile cerești,

Și-apoi taine ce acuma  încă bine-s ferecate,

Greu le dezlegăm cu-ncetul, pas cu pas, până ce poate

Vom avea, la fel ca alții, mari puteri dumnezeiești.

 

Ei, și-atunci, în cele vremuri, peste ani, poate o mie,

Cărări-vom lumea asta până dincolo de zare,

Să vedem ce-i mai departe peste-ntinsa ceea mare

De luceferi și de stele din întinsa galaxie.

 

Cu regret, vom da uitării lumea noastră pământeană,

Cuibul care ne-a fost Raiul înseratelor povești,

Despre zei ce țin în mână înălțimile cerești,

Despre lumi îndepărtate, dincolo de-a zării geană.

                                  *

 De ne-om coborî vre-odată din ceresc pe-o altă humă,

Ce vor spune oare ceia ce vor face fețe, fețe?

Că suntem dumnezeirea ce-a venit ca să-i învețe

Din ceresc, ca să le facă fericită viață bună?

 

Cum să-și rânduiască viața, fie-le mereu mai bine?

Cum să facă fapte bune în iubire și-n iertare?

Cum un Rai le fie totul la mai toți, de fiecare

Vace-vor ce nu făcut-am noi, așa cum se cuvine?

                                **

Îmi vedeți? suntem aceași, noi de noi, cu-aceleași chipuri,

Important e numai dară ce avem în astă țeastă,

Cum visarea și-apoi gândul ne deschide o fereastră

Înspre lumi din astă minte,  ce îmi sunt din alte timpuri.

 

    ACEASTĂ  VARĂ  CARE  VINE

 

Se coc cireșele de mai,

Iar crângu-ntins e tot o floare,

Se-ntrec în cântec zburătoare

Și toate parcă-ți spun: No hai!

      Să fii părtași la sărbătoare.

 

Să-ți bucuri sufletul și gândul,

Să fii scăldat în strălumină,

Să crezi c-a Raiului Grădină

Te-a-nfiorat, și-ți ține rândul

      La clipa ceea, ce-o să vină.

                       **

De-acum vom da în lunga vară

Și-ncet topi-ne-om iar sub soare,

Ne vom ruga de-o dulce boare,

Și toate-n noi  visa-vor iară,

      Izvorul sfânt, cu-a lui răcoare,

 

Și umbra poalei de pădure,

Și-o scaldă-n lenevoasa vale,

Frăguța dulce din cărare,

Iar în poiene, neagra mure,

     Și-un somn sub stele, în vsare.

                   ***

Vă bucurați de tot și toate

Cât încă sufletul vă-ncântă,

Cât clipa vieții încă-i sfântă,

Și cât simțim de-acum că poate,

     Această vară, ne încântă.

 

              Mircea Dorin Istrate

Moment poetic cu ANNA ŞIMON (debut la blogul MOARA LUI GELU)

Femeie

Acum că aripi ţi-ai întins

Şi ai cuprins ce nu-i cuprins,

Fără frică tu să fii

C-o s-ajungi din nou să fii!

Să vezi, să simţi şi să trăieşti

Cum fu odată în poveşti

Cu plâns, cu ţipăt şi cu jale

Dar cu-al tău suflet pe-a sa cale.

Nu dispera! Nu-ţi fie frică!

Chiar de acum, încă, eşti mică,

Acolo înlăuntrul tău

Ia formă o inimă de leu.

Căci o zeiţă s-a trezit

Cum demult fu hărăzit

De sfere înalte şi senine

Care-au decis c-acum e bine

Ca sufletul să prindă viaţă,

Să lege totul cu o aţă.

Astfel ca tu să înţelegi

Cum este bine să trăieşti.

Cum viaţa ta să împlineşti

Mult mai deplin ca în poveşti,

Ca tu iubirea să-ntâlneşti

Ca OM, FEMEIE din poveşti.

Poem de început sau sfârşit de lume

Şi acum că taci

TU urli cel mai tare

Şi acum când cânţi

Ei nu te mai aud.

Te doare rău,

Te doare cel mai tare

TOT ce deoparte ai lăsat

TOT ce nu ai făcut.

Şi când gândeşti

Că ai trecut oceanul

Tu vezi, de fapt,

Că era doar un râu

Şi că, deasupra ta,

Deschis e-acum tavanul

Care-nainte greu te apăsa,

Dar a trecut...

Deschide ochii! Simte, râzi, gândeşte!

Că poate totuşi ar mai fi ceva,

Ceva, acolo, dincolo de tine,

Ceva ce de demult, de fapt, era.

Doare

De ce doare? Când te doare

De-ţi vine s-o iei la vale?

Şi să urli în cuvinte

Fiindcă n-ai destulă minte.

Vai! Ce doare! Când mă doare

Capul prost lovit e tare

Şi mă doare TOT, mă doare!

Fiindcă n-am ştiut CE doare.

Am tot stat şi am gândit

Am stat, iar, şi-am socotit

„Doamne, proastă eşti tu, fată!

Mai că s-a dus viaţa toată!”

Şi acum în ceasul zece

Realizezi cum vremea trece

Şi începi a înţelege

Cum în viaţă ar cam merge.

Chiar de-i greu de priceput

Eu acum am început

Să învăţ cum să trăiesc

Cum să văd, să simt, iubesc,

Şi chiar de este ceasul zece

Pân’ la doişpe tot oi drege.

A fi tot o veselie

Bucurie, fericire,

Uite că am reuşit

În sfârşit! De am trăit!

Moment poetic cu Vasile GOGEA

Întoarcerea în inimă

 Poți ajunge în inima altcuiva în multe feluri:

cu un cuvânt,

cu un sentiment,

cu un gest.

 Cu lama unui bisturiu

 sau cu un glonț.

Dar nu te poți întoarce în inima ta decât dizolvat

în propriul tău sânge.

 Insomniile Poetului

Dis de dimineață

Poetul Cetății

se așează pe scările de marmură

ale Bibliotecii.

Bibliotecarii,

ucenicii

magistrului de retorică,

tribunii și senatorii,

aristocrații

și scribii Curții

trec

pe lîngă el

fără să-l vadă.

Spre seară,

ies, pe rînd,

avînd ascunse,

în buzunare, pagini rupte

din cărțile Poetului.

Ultimul,

ca și cum ar părăsi un soclu improvizat,

sau un foișor de veghe,

Poetul

se retrage

la o adresă necunoscută

și

rescrie, toată noaptea,

poemele furate.

Un autoportret

 în lumina dimineţii

de august

o umbră de decembrie:

timbru fiscal

pe ziua

de naştere

 Clepsidra fără nisip

  în lipsa lui

  a nisipului

  timpul trecut

  şi timpul rămas

  rămîn egale

 ca-ntr-un popas

Moment poetic cu George TEI

 IDEE

Nu mă cobor în drumurile voastre -
Sunt prea sărac, dar vă privesc de sus
Cum se rotesc luminile albastre
Şi mi se-ntinde mâna lui Iisus.

Îmi pare că, de-aici, mă văd mai bine
Cum, înecat în mările amare,
Revin să îmi îngrop întâia rană -
Ultim impuls căzut spre înserare.

Şi nostalgia vremilor cu lună
Mă trec peste acele nopţi târzii
În care îmi rupeam câte o strună 
Când aplecarea nopţii către zi

Îmi deschidea ideile fugare
C-un ultim vis lăsat ca amanet.
Din tot ce am trecut peste mirare 
Mi-a mai rămas un ultim, fals, sonet.

Dar nu mă sperii... Tainele pe care 
Le ştie lumea toată, nu Destinul, 
Mi se agaţă de o întrebare,
Intrând pe poarta nopţii, mărind chinul...

Redevenind poetul de-altă dată
Cobor încă o treaptă să-mi revin
Şi mă întreb: nu este prea ciudată
Ideea asta rătăcită-n vin?

Moment poetic cu Aurelia Oancă

VOM FI...

Voi fi a ta pân’ la sfârşitul lumii
Şi înapoi eu tot a ta voi fi,
Vom împleti cununile genunii
Şi din genuni mereu ne vom iubi.

Voi aduna din stele căzătoare,
Şirag de perle-n raze adunate,
Vom fi noi doi chiar steaua călătore,
Printre planete şi eternitate.

Vei fi izvorul meu cu apă vie,
Din el voi bea cu suflet însetat,
Te voi iubi şi-n marea veşnicie,
În mine eşti ţesut, de dor purtat.

Voi fi celulă în a ta simţire,
Voi fi şi viaţa ce o căutai,
Pe-a veacului parcurs voi fi iubire
Şi voi culege tot ce tu îmi dai.

Când vom veni din nou pe-acest pământ,
Vom fi doar noi şi cu iubirea noastră
Şi îi vom face atunci viu legământ,
Brodat în jur cu fir de floare-albastră.

Fir ce-a ieşit din ochii mei odată,
Când tu ai apărut în calea mea,
Te port în suflet cu un dor udată,
Vom fi doi fluturi care pot zbura,

S-adune stele, să le-nşire-n raze,
Cu frunze verzi le vor împodobi,
Vor construi pe veci iubirii oaze
Şi vor jura că-n veci se vor iubi !

Baia Mare, 24.07.2017

Moment poetic cu Iacob ONIGA

Dragi prieteni, nu vă uit!

S-ar putea

S-ar putea să uit că exist,

S-ar putea să uit că sunt trist

S-ar putea să iubesc fără rost

şi să uit ce am fost.

S-ar putea să mă-nchin la trecut,

S-ar putea să te vreau tot mai mult,

S-ar putea ca să-mi placi tot mereu

şi să uit că sunt eu.

S-ar putea să mă vrei astă-seară,

S-ar putea să refuz prima oară,

S-ar putea să ne vrem mai apoi,

dezbrăcaţi prin noapte şi ploi.

S-ar putea să-mi spui c-ai să pleci,

S-ar putea să ne ude picurii reci,

S-ar putea să te-ntorci iar la mine,

dar simte-te bine.

S-ar putea să-mi spui c-am greşit,

S-ar putea să-mi spui c-am minţit,

S-ar putea să mai vrei să iubeşti,

ca-n faine poveşti.

Poezie selectată din volumul „Fotografia unui Vis” – 2015