PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

        

Jignirile, pacea și...diavolul

1. „TOŢI OAMENII RĂZBUNĂ MAI CURÂND JIGNIRILE CE LI SE ADUC LOR, DECÂT PE CELE CE I SE ADUC LUI DUMNEZEU".

Jan Hus (1369-1415),

teolog reformator ceh, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. El a contribuit la dezvoltarea limbii literare cehe prin scrierile sale. A studiat la Universitatea din Praga, absolvind studiul universitar cu gradul "Magister Artium". Ajunge decanul Facultăţii de Filosofie, mai târziu ajunge rector, predând filosofia şi teologia. A predicat ca preot criticând lăcomia şi viaţa de desfrâu a clerului catolic, proprietăţile şi avuţiile lumeşti, a militat pentru libertatea gândirii, recunoscând numai Biblia ca o autoritate supremă în credinţa creştină. Nu a acceptat teza conform căreia Papa nu greşeşte (ar fi infailibil). Contribuie la traducerea Bibliei şi a Vechiului Testament în 1413. Condamnă cruciadele şi "bulele papale". Pentru ideile sale la care nu a dorit să renunţe în  nici un fel, în data de 6 iulie 1415 a fost ars pe rug împreună cu manuscriptele sale, cenuşa  fiindu-i împrăştiată în Rin. Execuţia lui Hus şi prigoana declanşată împotriva adepţilor săi a fost una din cauzele directe ale declanşării războaielor Husite (1419-1436). Scrie prietenilor de rămas bun: "Mă bucură faptul că acuzatorii mei, au trebuit să citească cărţile mele, (în speranţa că vor găsi ceva necurat), mai sârguincios decât Sfânta Scriptură".

+  + +

2. „POPORUL ROMÂN ARE ÎN FIINȚA SA O ADEVĂRATĂ VOCAȚIE DE PACE. La noi nu se cunosc războaie de asuprire și nedreptățire a altora, ci numai războaie de apărare a ființei naționale, a gliei străbune și a credinței celei drepte, moștenită din neam în neam. NOI AM PRIMIT EVANGHELIA PĂCII ÎN ZORII NAȘTERII CA POPOR ȘI NE-AM CĂLĂUZIT DUPĂ EA TOATĂ ISTORIA NOASTRĂ. Firea românului s-a modelat  după preceptele evangheliei, trăite intens de către  înaintașii noștri. De aceea, ROMÂNUL ESTE UN OM DE PACE, PRIETENOS, ESTE GENEROS ȘI DARNIC, BUNĂTATEA ȘI OSPITALITATEA LUI DEVENIND PROVERBIALE. Deși istoria ne-a fost destul de vitregă, totuși am reușit să ne păstrăm ființa și unitatea, legate de glia în care ne-am născut, ca și CREDINȚA CARE NE-A FOST TOTDEAUNA SCUT ȘI NĂDEJDE”.

Emilian Birdaș (1921 - 1996 ),

s-a  născut în Maramureșul istoric, în localitatea Rohia, primind la botez numele de Ioan. A intrat de tânăr la Mănăstirea Rohia (1953), fiind tuns în monahism cu numele de EMILIAN. Mai târziu a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Și-a început studiile la seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1936, dar le-a întrerupt din cauza ocupației Transilvaniei de Nord de hortiștii unguri.. A slujit o perioadă ca administrator parohial în unele parohii din jurul Rohiei și în jurul Mănăstirii „Sf. Ilie” din Toplița (1942-1944). Și-a reluat apoi studiile la Seminariile „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și „Nifon mitropolitul” din București și la Institutul Teologic Universitar din București (1948-1952). În timpul studiilor a fost hirotesit protosinghel, funcționând un timp ca preot la Mănăstirea Călugăra - Oravița, stareț al Mănăstirii „Martirii Neamului” din Baia de Arieș, apoi ca responsabil al internatului școlii de cântăreți de la Mănăstirea „Radu Vodă” din București. După absolvirea facultății este numit ca preot slujitor la „Catedrala Patriarhală” București, apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor. În anul 1958 devine preot paroh al Catedralei din Alba Iulia, unde la acel moment nu era episcopie. În 1973 arhimandritul Emilian Birdaș a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de „Rășinăreanul”, ocupându-se de problemele pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș. La 25 ianuarie 1976 a fost instalat ca episcop în „Catedrala Reîntregirii” din Alba Iulia, unde a păstorit până în anul 1990. Ca episcop, s-a ocupat de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și pictarea lor. În timp ce în alte eparhii se demolau bisericile, acesta s-a opus cu vehemență distrugerii acestora, pilduitoare în acest sens fiind salvarea bisericii „Sf. Nicolae” din Miercurea Ciuc. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și repararea alor sute de lăcașuri de cult. În anul 1990 a fost înscăunat ca arhiereu vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, iar în anul 1994 a fost ales ca episcop al reînființatei episcopii de Caransebeș. Aici a început construcția catedralei episcopale și a reluat tipărirea Foii Diecezane și Calendarului Românului. A publicat studii de teologie și istorie, predici, articole. A editat „Îndreptarul ortodox”, „Cartea de rugăciuni”, volumul „Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia de Alba Iulia”, a reeditat „Noul Testament de la Bălgrad din 1648” și „Bucoavna de la Alba Iulia din 1699”. La 10 noiembrie 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

+ + +

3. „De multe ori neştiind să deosebim lucrurile bune de cele rele, cădem pradă iluziilor trimise de diavol”.

Casian Romanul (360-435),

a fost unul dintre reprezentanții cei mai de seamă ai literaturii și monahismului creștin din sec. IV și V, fiind cinstit ca sfânt părinte al bisericii creștine, atât ortodoxă cât și catolică. O perioadă de cinci ani a viețuit la Ierusalim (380-385). Merge pe urmele Sfinților Treierarhi, a sfinților Antonie și Pahomie. În literatura bisericească a folosit și introdus în occident patericul, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieții monahale sunt îmbrățișate prin convorbiri sau discursuri reale ori imaginare rostite de către părinții de seamă ai bisericii din Orient. Moare la mănăstirea sa din Marsilia unde este și canonizat în sec. V, fiind omenit pe 23 iulie.

...........

P.S. „Preoţia fără suferinţa pentru Hristos este numai o carieră, nicidecum o misiune, care este cu totul altceva”  (II, Timotei, 3, 12).

Prof. Mureșan Olimpia – L.S.R. Maramureș

Pr. Ilie Bucur Sărmășanul – L.S.R. Mureș

Fragmente din cartea „1001 de cugetări vol.x.”de prof. Mureșan O limpia și preot Bucur Ilie-Sărmaș-Mureș

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ”

1. „Simplu fapt că în faţa Muzeului Naţional de Istorie a  României a fost amplasată statuia de o indecenţă cumplită a invadatorului şi exploatatorului Traian - ucigaşul de daci, cel care a dus în sclavie mii dintre strămoşii noştri, a decretat zeci de zile de petreceri la Roma ca urmare a înfrângerii dacilor, a scutit de taxe şi impozite întreaga Romă luni întregi pentru că îşi umpluse vistieria de aurul dacic - spune totul despre calitatea multora dintre cei care ne scriu astăzi istoria. La fel de multe spune tăcerea lor în legătură cu distrugerea  a zeci de situri arheologice. Sunt în schimb şi oameni, istorici, arheologi, lingvişti, cu dragoste de ţară şi de meserie, oameni care au altă percepţie asupra trecutului nostru şi pentru care dovezile privind gradul de cultură şi civilizaţie a strămoşilor noştri, nu sunt simple scorneli, ci adevărul unui popor care a rezultat: "POPORUL ROMÂN".

P.S. Reactivarea adevărului istoric, devine un fapt urgent care trebuie rezolvat, şi cade pe umerii acelora care au această competenţă. Atâta timp, cât nu facem front comun pentru istoria patriei, să nu ne mirăm că alţii care-şi atribuie istoria noastră ne strigă în faţă: Ardealul e- pământ unguresc; mămăligari, opincari, sărăntoci, vinituri"... Dor aceste cuvinte fraţi români? Atunci să trecem la reconstrucţia istoriei patriei până nu ajungem ca şi Kosovo sau mai nou Ucraina...(n.a).

Valentin Roman - "Pe urmele Geto-Dacilor"

2. „Nu cu mult timp în urmă, câţiva absolvenţi ai facultăţilor de istorie din cadrul universitar de stat din Bucureşti şi Timişoara relatau fapte ale unor profesori care cenzurau pur şi simplu orice manifestare a sentimentului patriotic, acuzându-i pe studenţii care prezintă în mod elogios unele personalităţi sau evenimente ale istoriei noastre de... "NAŢIONALISM". Acest cuvânt a devenit unul cu conotaţii negative, se pare. Este rău, după părerea unora, să-ţi iubeşti patria, să îţi respecţi strămoşii şi să cercetezi întâmplările trecutului pentru a descoperi adevărul. A devenit aproape un păcat să ceri să afli alte lucruri decât cele predate după pofta unora sau să fii român în ţara ta. Mai mult decât atât, în şcoli unii profesori susţin teza potrivit căreia poporul nostru s-a format la sud de Dunăre şi a ajuns pe pământul de azi al României prin... migraţie, iar acest lucru este posibil prin includerea pe listele bibliografice adresate studenţilor a unor lucrări care aparţin unor autori maghiari, traduse în limba română şi predate în instituţiile de stat din ţara noastră".

3.„LIMBA ROMÂNĂ" este limba naţiei noastre; trebuie s-o onorăm  şi să priveghem la conservarea ei fiindcă ea este "vestimentul (îmbrăcămintea) unei naţii". Ea este proprietatea noastră; Ea ne-a păstrat şi ne-a condus prin furtunile cele grele ale timpurilor barbare şi tot numai limba leagă între sine membrii naţiei răspândiţi sub diferite guvernări. "Limba română este una dintre cele mai dulci şi armonioase limbi din Europa, încât cei ce se ocupă de dânsa fac patriei un serviciu însemnător şi merită recunoştinţa noastră".

Gheorghe Asachi (1788-1869),

cărturar umanist, poet, scriitor roman

4. „În viaţa POPORULUI ROMÂN" pot foarte multe să lipsească: cultura, industria, ştiinţa, arta şi artele; dar „LIMBA NU POATE SĂ LIPSEASCĂ"; ea se naşte odată cu el, creşte şi se dezvoltă, înfloreşte şi se vestejeşte, îmbătrâneşte şi moare odată cu poporul".

Timotei Cipariu (1805-1887),

lingvist, filolog, scriitor român

5. „LIMBA ROMÂNĂ” este limba maternă a poporului român. Ea este organul prin care se conservă și se propagă tradițiunile părintești seculare din generațiune în generațiune; căci ea este mediul prin care se țin și se strâng legăturile din tată în fiu, între familie și seminții, între seminție și națiune... căci ea este semnul cel mai caracteristic al unei națiuni, unica condiție fundamentală a naționalității, căci ea este apărătoarea și scutul datinilor și a tot ce face pe o națiune să fie.

Gavril Munteanu (sec. XIX), publicist

6. Marele nostru drept de a exista ca „POPOR” cu aspectul lui și însușirile lui caracteristice stă tocmai în „LIMBA ROMÂNĂ”. Oricari ar fi fost numărul radicalelor străine în limba noastră, poporul român a creat o limbă, n-a rămas la un dialect. El a supus la legile geniului lui romantic tot ce a fost străin, a topit tot, a vivicat tot și a scos o limbă cu legile, cu subțiimile, cu energia și cu fizionomia ei. Iaca opera maselor, a sărăcimei, a poporului, iar nu a cutărei clase bogate sau a cutărui grup de învățați...”.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858-1918),

scriitor, dramaturg, orator, critic român

7. „LIMBA ROMÂNĂ”... este ființa vie care ne vine din timpurile cele mai îndepărtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scumpă moștenire a strămoșilor care au lucrat, generație de generație, la elaborarea acestui product sufletesc. Fiecare dintre noi care vorbim această limbă avem nu numai dreptul, dar și datoria de a iubi, înainte de toate, poporul a căruia este această limbă și această amintire istorică”.

Nicolae Iorga (1871-1940)

8. „Avem o singură ISTORIE, un singur EMINESCU, o singură DUNĂRE, și un singur DUMNEZEU. Avem o singură PATRIE, și ea se cheamă LIMBA ROMÂNĂ”. „Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i frontierele despărțitoare. De POPORUL ROMÂN depinde pe unde vor trece mâine granițele U.E.: pe râul Prut sau pe dincolo de Nistru. Este o misiune a istoriei de care poporul român trebuie să fie mândru și pe deplin responsabil! Să ne regăsim mai întâi în ROMÂNIA, iar împreună cu ea - și-n UNIUNEA EUROPEANĂ. E unica noastră șansă. Așa să ne ajute Dumnezeu”.

     Nicolae Dabija (1948 - ),scriitor, istoric literar, om politic, patriot unionist basarabean

A selectat și consemnat Olimpia Mureșan - membră a Ligii Scriitorilor Români-Filiala Maramureș