După succesele răsunătoare la toate alegerile de care s-au ocupat nemijlocit în acest ultim an, serviciile noastre secrete par a se fi relaxat. Au trecut pe regim de sărbători de iarnă, lăsând plastilinele partidelor lor de bambilici să se joace și ele, singure, o lună – două în nisip. De-a guvernarea, gen!
Este în firea militarilor. După ce dau totul pe câmpul de luptă, c-așa le cere țara, cum scapă într-o permisie vor să-și recupereze cu vârf și indesat civilia neconsumată.
Așa și-acum! I-au confecționat încă un mandat de președinte lui Iohannis, au înlocuit guvernul PSD cu guvernul „meu”, au ciuruit partidul monolit pentru a-și oferi între ei, din el, cadouri pe bucățele… Ce să li se mai ceară?
Se vede că au luat o pauză de la misiuni politice după brambureala ce-a cuprins țara. O brambureală cu atât mai comică (tragi – …?) cu cât are damfuri hilar euforice, ca după o paranghelie bahică.
Au zis generalii: să-i lăsăm pe clăbucii ăștia să se-nfoaie și ei nițel la frecangeală (scuze, dar așa vorbesc militarii) că, oricum, săpunul din care se trag duhnește de la o poștă a leșie de cenușă, de-aia de se umflă puțin și se stinge repede.
Marile teme cu care comedienii din titlu încearcă să ne demonstreze câtă nevoie aveam de ei sunt:
Câțu – bugetul e pe butuci, trebuie doar să deblochez ghilotina, nu mă dau dus nici după o moțiune împotriva mea votată de Parlament;
Orban – am făcut și voi face scurtă la mâna cu care de obicei ciupesc coardele, de atâtea ordine de demitere semnate zilnic împotriva stafiilor PSD cuibărite prin toate cotloanele puterii;
Iohannis – voi retrage toate ordinele și medaliile acordate de-a lungul timpului unor penali ce fac țara de râs.
Teme grele, de țară serioasă care și-a ales cu dibăcie conducătorii.
Și mai e o temă capitală la care guvernul Orban, în ansamblul său, trudește din greu prin comunicate contradictorii și mișcări de camuflaj: desființarea pensiilor speciale. Și-au dat și ei seama că pensiile speciale împotriva cărora diatribizaseră cu spume la gură când, nefiind la putere, dădea bine, nu au fost acordate unor neica – nimeni pe care să-i tratezi cu flit și cinism ci, așa cum le spune și numele, unor „speciali”. Specialilor din justiție, din serviciile secrete, din armată și din ministerul de interne, personaje, nene, de K1, care au brațul lung și pumnul greu. Cu ăștia nu te pui dacă n-ai arcade din carbin și nas din titan. Și politicienii noștri e clar că n-au!
Așa că acum, când trebuie făcut și ceva efectiv după atâta gargară propagandistică, și domnul Iohannis, și domnul Orban și domnul Câțu, și alte doamne și domni pe care sfârșitul de an ni i-a adus deghizați în chip de salvatori ai neamului, s-au trezit, fără voia lor, puși la butoane pe bune. Dacă până acuma ei doar simulau și alții, ceilalți (care, cum vă spuneam, și-au luat o mică permisie de sărbători) dădeau ordinele de dat și făceau treaba de făcut, iată că, de-odată, pilotul automat a fost trecut pe pauză și bravii noștri politicieni trebuie să se descurce cât de cât cu manșa pe care o țin în mână. Așa că, din cele 200 000 de pensii speciale, au mai rămas să fie desființate cam 5000. A celor „nepericuloși”, gen piloții de avioane și comandanții de nave grele.
Senzația mea, de spectator încă răbdător, este că băieții ăștia ai lui Iohannis sunt întocmai după chipul și asemănarea tătucului lor: leneși, superficiali, blocați în idei mediocre și revanșarde, absolut impotenți dacă le dai pe mână ceva serios de făcut pentru țară.
Deocamdată, avionul în care suntem cu toții dă semne de vrie. Tare mi-e teamă că, la ce pregătire au piloții ăștia de conjunctură și la cât le tremură mâna, ne vom trezi (e un fel de-a spune) într-un picaj fără scăpare, înecându-ne în propria adrenalină.
La stand up comedy ca la stand up comedy: palavrageală, porcărele și miștouri ieftine. Greu de condus o țară cu improvizații și improvizatori.
