Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a avut o reacție furibundă și a exprimat condoleanțele președintelui iranian Pezeshkian pentru moartea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei.
duminică, 1 martie 2026
Vladimir Putin: O crimă cinică!
miercuri, 23 aprilie 2025
De citit!
Mi-a luat ceva timp să traduc textul, dar cred că merită citit. Are logică și ar trebui să dea de gândit . Când au atacat rușii occidentul? În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost nevoiți, fasciștii trebuiau înfrânți și americanii au întârziat cu debarcarea.
marți, 18 iunie 2024
vineri, 3 februarie 2023
PUTIN: „INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT: SUNTEM DIN NOU AMENINȚAȚI CU TANCURI GERMANE, LA BORDUL CĂRORA SE AFLĂ CRUCI”
„Cei care atrag țările europene, inclusiv Germania, într-un nou război cu Rusia și cu atât mai iresponsabil declară acest lucru drept un fapt împlinit, cei care se așteaptă să câștige o victorie asupra Rusiei pe câmpul de luptă se pare că nu înțeleg că un război modern cu Rusia va fi complet diferit pentru ei.
Nu ne trimitem tancurile la granițele lor, dar avem ceva ca
răspuns, iar utilizarea vehiculelor blindate nu va pune capăt problemei. Toată
lumea ar trebui să înțeleagă acest lucru. Continuitatea generațiilor,
valorilor, tradițiilor, toate acestea sunt ceea ce distinge Rusia, ne face
puternici și încrezători în noi înșine, în dreptatea noastră și în victoria
noastră.
Pentru cei care ne amenință, aparent, adevărul simplu este de
neînțeles: toți oamenii noștri, cu toții am crescut și am absorbit tradițiile
poporului nostru cu lapte matern. Generația de învingători care ne-a creat țara
cu munca, transpirația și sângele lor și ne-a predat-o ca moștenire.
Incredibil, dar adevărat: suntem din nou amenințați cu tancuri
germane, Leopard, la bordul cărora se află cruci și vor lupta din nou cu Rusia
pe pământul Ucrainei, în mâinile ultimilor descendenți ai lui Hitler, în
mâinile lui Bandera.
Din păcate, vedem că ideologia nazismului, deja în forma sa
modernă, manifestarea sa modernă, creează din nou amenințări directe la adresa
securității țării noastre”, a spus Putin. El a mai subliniat că țara este din
nou și din nou forțată să respingă agresiunea Occidentului colectiv.
(libertatea.ro)
E, acuma, orice om sănătos la cap se întreabă: de ce ne trebuia
acum acest război? Când economia globală abia își revenise după marea criză
financiară din 2008? Da, bă, zice tembelul, dar nu Rusia a invadat Ucraina?
Da, bă, tembelule, a invadat-o după 8 ani în care etnicii ruși din
Ucraina, Donbass, au fost bombardați. 14.000 de morți și un million de
refugiați. Viețile alea aveau vreo valoare? Sau ăia erau animale? Dacă Ucraina
făcea așa cu etnicii români din Bucovina de Nord, la fel spuneai? Era bine?
Cât de orb să fii să nu vezi cum acest război a fost pregătit?
Și abia așteptau ca Rusia să invadeze Ucraina? Cât de prost să fii să nu vezi
harta intereselor din această țară? Imbecilii spun că dacă mai gândești logic
ești vector al propagandei ruse.
Nu, băi, imbecililor, voi sunteți inconștienți, nu vă pasă de
voi, de familiile voastre. Nu știți ce vă așteaptă. Dacă mâine îl înrolează pe
fiul tău, la fel gândești? Și eu am un fiu. Nu puteam trăi noi fără război?
Cine a declanșat războaie în ultimii 30 de ani? Rusia? China? Sau NATO? Da, dar
le-a făcut să „democratizeze” lumea!
Nu mai ține minciuna! Gata! Viețile noastre, securitatea și
siguranța noastră sunt puse în pericol de Occident. Și am explicat de ce.
Fiindcă a aruncat în aer vechea ordine internațională.
Acum, Secretarul General NATO n-ar fi trebuit să aibă odihnă. Ci
să facă naveta între Washington, Kiev, Moscova, Beijing, Ankara, Bruxelles. Are
asta în fișa postului. Ce face momâia? Nimic. Îl interesează mai mult să se
vaccineze lumea. De ce n-o face? Fiindcă asta i se spune.
Autor:
David Angelo
marți, 8 martie 2022
Rătăciri
Oameni dragi, că mie îmi sunteți cu adevărat dragi, dând câteva pagini din istoria Lumii, vedem că în antichitate un mare împărat al Persiei-Darius, neputând opri furtuna, a biciuit apa mărilor. Este de râs, dar era și semnul sigur al decăderii acestuia și astfel de aventuri s-au mai întâmplat în lume, unele devenind chiar filme.
marți, 1 martie 2022
Ce câştigă Rusia, ce pierde Putin?
de Dumitru Păcuraru
Inevitabilul s-a produs. Rusia a atacat Ucraina după
toate regulile unei invazii militare, din mai multe părţi. Singura latură din
care armata rusă nu putea ataca teritoriul Ucrainei rămâne linia România,
Ungaria, Polonia, Slovacia. Ucraina nu este o ţară mică. Raportată la România,
are o populaţie dublă, la fel şi ca suprafaţă. Din punct de vedere economic,
PIB-ul Ucrainei se ridica în anul 2021 la 160 de miliarde euro, în timp ce
PIB-ul României se ridica în acelaşi an la 240 de miliarde euro.
Aşadar, comparând-o cu ţara noastră, ţinând seama de
populaţie şi suprafaţă, Ucraina nu este o ţară dezvoltată. Din punct de vedere
militar, după ce a cedat Rusiei
arsenalul nuclear moştenit de la URSS şi şi-a redus numărul de militari,
Ucraina este o pradă uşoară pentru Rusia.
Este o chestiune de timp până să fie ocupată în
întregime. Uşor de ocupat, greu de
controlat, vecina cu care avem cea mai lungă graniţă, poate susţine un război
de uzură pe termen lung, cu mari costuri pentru ambele tabere.
Ce câştigă Rusia? Asta se întreabă şi populaţia
Federaţiei Ruse. Îşi va termina Vladimir Putin cariera ca un mare conducător,
refăcând vechiul imperiu comunist? Orice invadator, orice dictator nu poate
sfârşi decât fie ca Hitler şi
Mussolini, fie ca Stalin. Dacă expediţia
ucraineană iese prost, Putin riscă să se confrunte cu o revoltă populară din
partea ruşilor.
Indiferent de rezultatele militare, de un succes
răsunător nu poate fi vorba. Putin a reuşit să-şi ridice în cap jumătate din
globul pământesc, în timp ce celeilalte jumătăţi nu-i pasă.
Războiul
este la porţile Europei. Acest lucru interesează în cel mai înalt grad
populaţia României. Ocuparea Ucrainei înseamnă că devenim vecini teritoriali cu
Rusia, de la gurile Dunării până la Halmeu, Sighet, Suceava.
Un element
care îngrijorează întreaga Europă este ocuparea centralei nucleare de la
Cernobâl de către armata rusă. De
asemenea, un vas turcesc a fost lovit în Marea Neagră de obuze ruseşti. Întâmplătoare sau voite, astfel de incidente
pot fi urmate de riposte dure din partea ţărilor afectate.
După primele zile ale invaziei se observă că armata
ucraineană nu a dat dovadă de o rezistenţă fermă. Invadarea ei seamănă izbitor
cu ocuparea Poloniei, a Cehoslovaciei, de către armata hitleristă. Este o
problemă de timp, însă finalitatea nu poate fi alta.
Rusia nu are nicio şansă în faţa valului de proteste
din lumea întreagă. În acelaşi timp 35% din populaţia Federaţiei Ruse nu sunt
de acord cu invadarea Ucrainei. Se poate vorbi despre un sfârşit al epocii
Putin? Este prea devreme. Depinde de mersul evenimentelor.
Cu toate că Rusia pare izolată, abia acum se vede
că, totuşi, există foarte multe conexiuni economice, dar şi de securitate. Se
credea că doar gazul rusesc a devenit o armă strategică, însă ceea ce
îngrozeşte este poziţia lui Vladimir Putin care ameninţă că Rusia va reacţiona
aşa cum nu s-a mai văzut în istorie. Având toate caracteristicile unui
războinic medieval, liderul de la Moskova demonstrează că Rusia nu are doar
gaz, ci şi arme, tancuri, avioane, rachete. Oficialii români, de la
parlamentari la preşedintele ţării, declară la unison că România se află sub
umbrela de securitate a NATO. Este liniştitor, însă nu suficient. Deocamdată
marile puteri lovesc Rusia cu măsuri economice, cu un embargo cum nu s-a văzut
nici în timpul războiului rece. Va răspunde Vladimir Putin cu bombe adevărate? Avertismentul preşedintelui
american este fără dubiu. NATO va răspunde pe măsura agresorului.
Până la urmă Rusia nu are nimic de câştigat din
această aventură, iar Putin îşi joacă ultima carte.
vineri, 3 februarie 2017
Putin, după întâlnirea cu Viktor Orban: Ungaria este un “partener de încredere” şi “stabil”. La București domină anarhia în stradă
Viktor Orban şi Vladimir Putin au evidenţiat necesitatea intensificării eforturilor antiteroriste.









