(poeților Ion Burnar și Daniel Hoblea, in memoriam!)
Pe la
sfârșitul veacului trecut,
ani
mulți ab urbe condita,
la
marginea Imperiului
în cetate,
la Porolissum
s-a pierdut
în noapte poetul Burnar
Ascunși
după un hățiș
de pahare
verzi și amare
noi l-am văzut
când a luat azimutul
și glonț s-a-ndreptat
către ușă
și am zâmbit,
și am cârtit
că, cine știe
unde-o să-ajungă
și cine
știe ce himeră
o să-l poarte
pe aripi până departe,
și ne vom
face vinovați cu toții
de
trădare de frate.
și l-am lăsat să
deschidă ușa
și să se reverse-n afară
aplecat
pe sub zidurile garnizoanei
târându-și
sandalele
și zdrăngănindu-și
scutul...
De astfel
de-ntâmplări are nevoie
istoria
ca să ne-ncețoșeze memoria.
căci nici
acum nu
se știe prea bine
pe
unde-a ieșit din
cetate
și de ce
nu l-au zărit
străjerii
când
își trăgea cu-nverșunare
trupul
după sine
cum își trag
luntrașii bărcile la mal
și de ce
nici acum nu s-a
mai întors
să-și ia toga
uitată-n bodegă
și nici papirusul
din care ne citise ceva
despre
barbarii de dincolo de ziduri
din ținutul care se vedea
din turnuri
în depărtare.
Nicolae SCHEIANU