Se afișează postările cu eticheta Papa Francisc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Papa Francisc. Afișați toate postările

vineri, 25 aprilie 2025

Papa Francisc iubea România!


 „Iubea foarte mult România” spune preotul român care a stat la căpătâiul Papei Francisc...

Un preot român a fost printre cei care au însoțit catafalcul Papei Francisc la intrarea în Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Părintele Iulian Misariu l-a cunoscut pe Suveranul Pontif, devenind vecin cu acesta în urmă cu cinci ani, când s-a mutat la Vatican.
Misariu a povestit pentru TVR Info despre ultima sa întâlnire cu Papa Francisc, care a avut loc cu o zi înainte de Paște, dar și despre momentele în care l-a vegheat în capelă.
Misariu, care face parte din Ordinul călugăresc al Franciscanilor Minori Conventuali, a spus că „Sfântul Părinte Papa ieșea dintr-o scurtă vizită în bazilică, iar noi, câțiva, ne îndreptam spre intrare. Eu urma să intru la spovezi în cadrul basilicii, iar Sfântul Părinte a schimbat traiectoria și l-a rugat pe secretar să vină să ne salute. Atunci a venit, mi-a dat mâna și m-a binecuvântat.”
A fost ultima binecuvântare pe care preotul Iulian Misariu a primit-o de la Suveranul Pontif, chiar în Sâmbăta Mare. Misariu a povestit pentru sursa citată că întâlnirile cu Francisc I erau o obișnuință pentru el, deoarece locuiește la mai puțin de 200 de metri de reședința Sfânta Marta.
Născut în localitatea băcăuană Traian, Iulian Misariu a urmat studiile teologice la Padova și, în 1997, a fost hirotonit preot la Institutul Franciscan din Roman. De cinci ani se află la Vatican, unde își îndeplinește misiunea spirituală.
„Serviciul şi misiunea pe care am primit-o cu acordul Vaticanului şi aşa am reuşit să ne apropiem şi mai mult prin întâlniri, prin colocvii, prin binecuvântări, audienţe generale (…) Sfântul Părinte iubea foarte mult România, şi de fiecare dată când îi spuneai că eşti din România surâdea şi îşi amintea de experienţa frumoasă pe care a avut-o în 2019", a declarat preotul Iulian Misariu.
Imediat după moartea Sfântului Părinte, preotul Iulian Misariu s-a înscris pe lista Priveghiului pentru a-l veghea în Capelă. „Am făcut şi prima noapte şi a doua noapte iarăşi. Eram singur cu doi soldaţi, cu doi elveţieni, gărzile personale care făceau de gardă şi eram singur cu Sfântul Părinte. În momentele respective, va spun sincer că mă gândeam la atâtea mii de persoane şi atâţia mii de conaţionali care şi-ar fi dorit să fie prezenţi şi am zis: Doamne, vreau să-i reprezint pe toţi, să-i aduc pe toţi în această rugăciune, în acest moment", a mai spus Misariu.
El s-a rugat pentru Papă inclusiv în timpul procesiunii în care a însoţit sicriul cu trupul neînsufleţit până la Bazilica Sf. Petru.
„Rolul nostru se va încheia vineri seara, când va trebui să fim prezenţi la închiderea capacului. Este un ritual în care şi noi suntem implicaţi. Sâmbătă, la inmormântare vom fi într-un loc în Piaţa Sf. Petru şi ne vom ruga şi acolo. Ne vom ruga şi pentru credincioşii care ar fi voit şi ar vrea să fie prezenţi aici. Sunteţi în sufletul nostru şi vibraţi cu noi în aceste momente.", a conchis părintele Iulian Misariu.

C.L.

luni, 21 aprilie 2025

PAPA FRANCISC

 

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat Vaticanul luni într-o declarație video, preluată de toate  agențiile internaționale de presă.

Papa Francisc a vizitat România în 2019, unde s-a întâlnit la București cu Patriarhul Daniel , alături de care s-au rugat în Catedrala Neamului .
        Apoi , pe Câmpia Libertăţii din Blaj a oficiat ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri. La Iași a vizitat Catedrala Sfânta Maria, Regină, unde l-au întâmpinat
 peste 140.000 de pelerini . Papa Francisc a ţinut de asemenea o liturghie în Harghita, la Şumuleu Ciuc, locul celui mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. Aproape 100 de mii de oameni au înfruntat ploaia şi ceaţa ca să îl aştepte.

Ulterior, în fața a zeci de mii de credincioşi veniţi în Piaţa San Pietro de la Vatican, Papa Francisc a declarat: „Îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică și Îi cerem, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să binecuvânteze România și Biserica din această ţară”.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ŞI SĂ-L ODIHNEASCĂ . +


N. Grigorie LĂCRIȚA




Papa Francisc, demnitatea de a muri în picioare...

A fost, poate, cel mai blând dintre pescari, cel mai firesc dintre regi, cel mai aproape de oameni dintre toți cei ce au purtat alb. Un Papă care n-a ridicat vocea, dar a cutremurat conștiințe. Care nu s-a înălțat pe tronuri, ci a coborât în străzi, în mahalale, în închisori, în colibe și în inimile celor uitați de toți.

Când lumea era asurzită de strigătul celor puternici, el a vorbit în șoaptă. Când altarul devenise uneori podium, el a ales tăcerea, rugăciunea, mersul cu pasul.
A fost păstorul care nu a venit să domnească, ci să însoțească. Și poate că tocmai de aceea, omul și-a recunoscut din nou Păstorul.
Într-o epocă obsedată de imagine, Papa Francisc a ales simplitatea.
A renunțat la fastul papal, a locuit într-o cameră simplă, a purtat pantofi obișnuiți, nu coroane, nu trene. Dar a avut o inimă mai grea decât orice mantie, o inimă care a purtat durerile lumii.
A vorbit despre milă mai presus de lege, despre iubirea care nu întreabă dacă ești demn, despre iertarea ca formă supremă de adevăr. A pus în centrul Bisericii nu dogma, ci omul. Nu autoritatea, ci compasiunea. Nu zidurile, ci drumurile. Un Papă al genunchiului plecat.
Francisc nu a fost un Papă care să zdrobească dogme, ci unul care a rescris în inimile noastre literele vii ale Evangheliei. A îngenuncheat în fața bolnavilor, a sărmanilor, a celor de altă credință și a celor care nu mai aveau nicio credință.
A învățat lumea că smerenia nu este slăbiciune, ci forța verticalității. Că poți fi tare fără a fi dur. Că poți fi conducător fără a comanda. Că poți iubi fără să ceri nimic înapoi.
Ieri, slăbit, cu trupul aproape frânt, Papa Francisc s-a arătat din nou în fața mulțimii. Nu pentru a fi privit, ci pentru a oferi, în tăcerea sa, o lecție: demnitatea de a muri în picioare. Nu se plânge, nu cere mila nimănui. Nu își strigă durerile. Le oferă.
Lumea întreagă îl privește ca pe o icoană vie a curajului tăcut, a credinței fără emfază, a sfințeniei care nu are nevoie de titluri. Și chiar dacă trupul se clatină, sufletul său rămâne drept. Iar inimile a milioane de oameni bat acum la unison cu a lui.
Moștenirea sa nu e în cuvinte. E în lacrimile celor săraci. Ce rămâne după Francisc? Nu discursurile, nu textele doctrinare, nu decretul vreunui sinod. Ci copiii pe care i-a îmbrățișat, bătrânii pe care i-a ascultat, deținuții cărora le-a sărutat picioarele, răniții cărora le-a șters sângele lumii de pe frunte.
Rămâne convingerea că Biserica nu e o fortăreață, ci un spital de campanie. Că între Rai și Pământ nu e drum decât dacă îl parcurgem împreună.
Acum s-a dus, dar va rămâne printre noi. Nu în statui, ci în gesturi. Nu în piatră, ci în carne vie, acolo unde un om se oprește și ajută pe altul. Acolo unde cineva renunță la dreptatea lui pentru o pace mai mare. Acolo unde Biserica devine ceea ce a fost menită să fie: inima lui Hristos în lume.
Papa Francisc nu a fost un om mare. A fost doar un om profund. Și, în acest secol al zgomotului, profunzimea este cel mai rar și mai sfânt dar...

C.L.

duminică, 20 aprilie 2025

Iisus plânge lacrimile celor care suferă...

 


Papa Francisc, aflat încă în convalescență după pneumonia gravă de care a suferit recent, și-a făcut apariția la balconul bazilicii Sfântul Petru de la Vatican, duminică, la scurt timp după ora 12:00 (10:00 GMT), la sfârșitul liturghiei pascale, pentru a oferi binecuvântarea tradițională ”Urbi et Orbi”, transmit agențiile AFP și EFE.
„Paște Fericit!”, a rostit papa Francisc, care și-a făcut apariția într-un fotoliu rulant și fără canule nazale pentru oxigen, în fața miilor de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru pentru a celebra cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, nu a participat la niciunul dintre ritualurile Săptămânii Mare, fiind încă în convalescență după ce a petrecut 38 de zile în spital pentru pneumonie bilaterală și a fost externat la 23 martie.
În omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paștelui și care, în absența sa, din cauza convalescenței după infecția respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piața Sfântul Petru de la Vatican, papa Francisc a afirmat că Iisus „plânge lacrimile celor care suferă”.
Papa l-a delegat pe Comastri să oficieze această slujbă, la care au participat aproximativ 35.000 de persoane, în Piața Sfântul Petru.
În omilia sa, Papa i-a invitat pe credincioși să iasă ”să îl caute pe Hristos în viață, să îl caute pe chipurile fraților și surorilor lor, să îl caute în viața de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puțin în acel mormânt”.
„El este viu și rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă și multiplicând frumusețea vieții în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi”, a transmis papa la ceremonia de încheiere a Săptămânii Sfinte.
Papa a avut o altă apariție surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă.
Papa Francisc s-a deplasat în după-amiaza Joii Mari la închisoarea Regina Coeli, în apropiere de Vatican, pentru a saluta deținuții, așa cum a făcut de la începutul pontificatului său.

luni, 27 ianuarie 2025

Vestea bună vine de la Vatican!

 

Papa Francisc spune că Biserica Catolică acceptă o dată comună pentru Paști! Papa Francisc a afirmat sâmbătă că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paşte, în timp ce această sărbătoare religioasă este adesea celebrată la date diferite în funcţie de calendarele religioase folosite, notează AFP.
„Biserica Catolică este dispusă să accepte data dorită de toţi, o dată a unităţii", a declarat el improvizând şi îndepărtându-se de textul omiliei rostite la liturghia de închidere a săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor.
„Într-o manieră providenţială, Paştele va fi celebrat în acest an în aceeaşi zi în calendarele gregorian şi iulian, tocmai în cursul acestei aniversări ecumenice", a spus papa referindu-se la Conciliul de la Niceea, care a avut loc în urmă cu 1700 de ani şi este considerat primul conciliu care a avut ca scop rezolvarea problemelor dintre diferitele biserici, potrivit Agerpres.
„Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidenţă să servească drept aducere aminte tuturor creştinilor să facă un pas decisiv spre unitate şi asta în jurul unei date comune pentru Paşte", a conchis suveranul pontif.
Ziua în care se sărbătoreşte Paştele este calculată în general, în funcţie de biserică, după calendarul iulian sau gregorian, ducând uneori la diferenţe de câteva săptămâni.

C.L.

miercuri, 12 iunie 2024

Ca să nu adoarmă enoriașii! Papa Francisc le cere preoților să scurteze predicile!

Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc.

Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, „trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment”, a spus papa Francisc în timpul audienţei sale săptămânale.

Ea nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, „pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate”, a spus suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani.

„Uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc”, a adăugat el.

O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută de obicei după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase.

Papa Francisc a vorbit în trecut despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, însă propria sa utilizare a limbajului a ajuns de curând în centrul atenţiei publice.

Suveranul pontif a stârnit controverse întrucât a folosit, potrivit unor relatări apărute în presă, un termen profund dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT.

Papa Francisc a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul „frociaggine”, un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin „pederastie”, pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat.

Cu toate acestea, potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, papa Francisc a repetat acest termen, marţi, în timpul unei întâlniri cu preoţi din Roma.

C.L.

marți, 12 aprilie 2022

Papa Francisc propune un armistițiu de Paști în Ucraina

 

Papa Francisc a îndemnat Moscova și Kievul să ajungă un armistițiu de Paști în Ucraina, care să ducă la negocieri pentru o pace durabilă, scrie Mediafax.

„Lăsați armele jos!”, a spus Papa la finalul slujbei din Duminica Floriilor pentru romano-catolici, la care au asistat zeci de mii de oameni în Piața Sfântul Petru, în Vatican.

„Să înceapă un armistițiu de Paști. Dar nu pentru a ne reînarma și a relua luptele, ci un armistițiu pentru a ajunge la pace prin negocieri reale”, a spus Papa citat de Sky News.

Mai multe runde de negocieri au avut loc în Belarus sau prin legături video de la începutul războiului, în luna februarie.

Până acum, delegațiile nu au reușit să ajungă la un acord de încetare a focului.

                                                                                        C.L.L.

vineri, 19 martie 2021

SUNTEM LA FINALUL VREMURILOR!

 
Papa Francisc șterge Biblia și sugerează crearea unei noi cărți.  Papa Francisc a surprins lumea astăzi declarând că Biblia este complet depășită și are nevoie de schimbări radicale;  astfel, Biblia este anulată oficial și biserica anunță o întâlnire cu personalități înalte, în care se va decide cartea care o va înlocui, precum și titlul și conținutul.

  Mai multe nume sunt deja studiate, dintre care cea mai plauzibilă este Biblia 2000.
    „Nu putem continua să încercăm să vorbim publicului nostru într-o lume cu totul nouă cu o carte veche de câteva mii de ani.  Pierdem ucenici și trebuie să ne străduim să modernizăm biserica, să rescriem Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă este doar Vechiul Testament, în care există câteva pasaje care ar fi mai bine să nu le repetăm. "Știrea a devenit o bombă printre cei mai conservatori susținători, care cred că Papa Francisc șterge Biblia și propune o nouă carte. http://thereisnews.com/pope-francis-cancels-bible/. * Despre ce Biblie * * vorbesc? *
    *Ai grija.  Suntem în ultimele zile ... *

    * Există un profet fals care vrea să schimbe legile lui Dumnezeu *

  2 Tesaloniceni 2: 3-4 (KJV)
  3. Să nu vă amăgească nimeni în nici un fel: căci ziua aceea nu va veni decât dacă apostazia va veni mai întâi și nu va apărea omul păcatului, fiul pierzării;
  4 Oricine se împotrivește și se înalță mai presus de toți cei care sunt numiți Dumnezeu sau venerați;  deci el, ca și Dumnezeu, stă în templul lui Dumnezeu, arătându-se a fi Dumnezeu.

  Citirea acestei scripturi confirmă faptul că o persoană în această poziție este numită * un om al păcatului *.
  [3/6 12:48] Cheche Cyrille: * Unde se duce lumea?  *

  🔺1- Adulterul este legal în Africa de Sud.  Niciun bărbat sau femeie nu mai are dreptul să refuze pe altul din cauza adulterului.
  🔺2- Statele Unite au confirmat că, pentru ca toate țările din lume să stabilească relații bune cu marile puteri, aceste țări trebuie să accepte căsătoria între persoane de același sex (femeie cu femeie sau bărbat cu bărbat).
  # 3 - Germania tocmai a semnat o lege prin care se proclamă că incestul nu mai există, adică frații se pot căsători, mamele se pot căsători cu fiii lor, iar tații se pot căsători cu fiicele lor.
  # 4 - Orașul Miami a fost acum proclamat orașul sexului public.  Asta înseamnă: pe stradă, în biserică, la piață, pe terenul de fotbal, dacă ai nevoie de sex, te poți distra în aer liber fără probleme.
  # 5 - Canada permite zoofilia (sexul cu animalele).  În Spania, filmele pornografice sunt permise în școli și universități.
  🔺6- Fetele minore pot practica prostituția.
  Marg Lucker afirmă că orice fată de 10 ani care se confruntă cu plăcere sexuală nu trebuie împiedicată să afle cum funcționează corpul ei.
  # 7 - În cele din urmă, Statele Unite au făcut posibilă deschiderea bisericilor satanice în public.

  Dragi frați și surori, sfârșitul este aproape, plecarea spre glorie se apropie.  Domnul Isus se întoarce cu adevărat în curând!

  MARANATA
  ▪ Creștinii își permit să se distragă și diavolul vrea să ia cu el cât mai multe suflete pentru a-i salva de mila divină.
  Să fim atenți.
          * Dacă aveți un minut ... împărtășiți această postare.  *
      ➖ De ce dormim în biserici și nu în baruri?
        ➖ De ce este atât de greu să vorbești despre Dumnezeu, dar atât de ușor de bârfit?
        ➖ De ce este atât de ușor să ignori mesajele lui Dumnezeu, dar ușor să trimiți mesaje murdare?
        ➖ Vei trimite acest mesaj prietenilor tăi sau îl ignori?

  Iisus a spus: _ „Dacă mă negi înaintea prietenilor tăi, eu te voi tăgădui în fața Tatălui meu”.
          * Dacă îl iubești pe Isus, trimite acest mesaj prietenilor tăi și tuturor, dacă este posibil.  Fă-o pentru Împărăția lui Dumnezeu. Fii sănătos.  Amin!!!*


Sursa: INTERNET

duminică, 20 decembrie 2020

Consumerismul ''ne-a răpit Crăciunul'', deplânge papa Francisc

 Papa Francisc a deplâns duminică consumerismul care ne-a "răpit Crăciunul" şi a făcut apel creştinilor, cu prilejul rugăciunii duminicale Angelus pe care a oficiat-o în faţa pieţei Sf.Petru, să profite de aceste zile de sărbători pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"În aceste vremuri dificile, în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm, să facem ceva pentru cei care au mai puţin. Nu al nu ştiu câtelea cadou pentru noi sau pentru prietenii noştri, ci pentru un nevoiaş la care nimeni nu se gândeşte", a spus Papa de la fereastra Palatului Apostolic.

"Să nu ne lăsăm pradă consumismului, de ideea că trebuie să cumpărăm cadouri, de această frenezie de a face lucrurile. Ceea ce contează este Iisus. Consumerismul, fraţi şi surori, ne-a sechestrat Crăciunul", a deplâns papa Francisc.

După rugăciunea Angelus, pronunţată în faţa mulţimii de credincioşi care îl ascultau în Sf. Petru, papa i-a reamintit pe marinarii din întreaga lume care sunt blocaţi pe navele lor şi care nu se pot întoarce acasă din cauza pandemiei.

Pandemia de coronavirus a făcut ravagii mai ales în problema lucrătorilor maritimi, mulţi dintre ei - se estimează că aproape 400.000 de angajaţi ai marinei, a reamintit papa - sunt blocaţi pe navele lor, dincolo de limita contractelor şi nu se pot întoarce acasă.

De aceea, el a cerut guvernelor "să facă tot posibilul pentru ca ei să se poată întoarce acasă la cei dragi".

Papa Francisc va începe joi slujbele de Crăciun, cu sfânta liturghie din noaptea de Ajun, tradiţional nocturnă dar care anul acesta a fost devansată la ora 19:30 (18:30 GMT), pentru a respecta interdicţia de circulaţie impusă în Italia începând cu ora 22:00.


Sursa: HotNews.ro

luni, 2 martie 2020

Un sfat pentru fiecare zi a acestei luni, de la Papa Francisc



1. Ești încrezut? Ai osteoporoză la suflet. Asta e vanitatea: să trăiești ca să te prefaci, să trăiești ca să lași impresii, și să trăiești ca să hrănești aparențele. Iar asta frământă sufletul.
2. Creștinii să fie miei, nu lupi. Miei, nu proști.
3. Acumularea este o trăsătură a omului. Să creezi lucruri și să domini lumea e o misiune. Aceasta este lupta pentru fiecare zi: să te îngrijești bine de bogățiile pământești, ca ele să devină bogății cerești.
4. Iubirea constă mai mult în fapte decât în vorbe. […] Sentimentul adevărat este concret, nu acela din telenovele.
5. Un suflet captiv nu este luminos. Un suflet luminos, care nu este înlănțuit, un suflet care merge înainte și îmbătrânește frumos, îmbătrânește ca vinul de calitate. Îmbătrânind devine și mai bun. În schimb, sufletul întunecat e ca vinul prost: trece vremea și se face ca oțetul.
6. Bârfele ating mereu această dimensiune a criminalității. Nu există bârfe nevinovate. […] Așa e bârfa, la început e dulce, iar apoi te distruge, îți distruge sufletul. Bârfele sunt devastatoare.
7. Să nu ne plângem de toate. Să cântăm și să mergem înainte.
8. Corupția e ca și cum le-ai da copiilor tăi să mănânce pâine murdară. Lumea care și-a pierdut demnitatea, afundându-se în corupție, va lua cu sine pe lumea cealaltă nu banii pe care i-a câștigat, ci lipsa de demnitate.
9. Să nu devenim proprietarii naturii, ci să o ajutăm să crească.
10. Bogățiile pot sluji pentru a face lucruri bune, dar dacă le strângi ca pe o comoară, ele îți fură sufletul
11. Dumnezeu iartă întotdeauna. Nu obosește iertând. Să nu încetăm să cerem iertare.
12. Cu toții avem ezitări, cu toții avem limitări: nu vă înspăimântați! Cu toții le avem!
13. Ne temem de bucurie. Ne temem de apropierea lui Isus, fiindcă asta ne umple de bucurie. Și așa se explică nenumărații creștini cu aspecte de înmormântare, nu?
14. Să citim și să recitim Divina comedie. Suntem în ”pădurea întunecată” a vieții? Să-l căutăm pe Dante.
 15. Să-L rugăm în fiecare zi pe Dumnezeu pentru a ne ajuta să-I înțelegem voința.
16. Să ne deschidem spre surprizele lui Dumnezeu, să nu ne încuiem în sistemele noastre.
17. Pentru a face pace nu este nevoie să chemăm Națiunile Unite, ci să folosim, între soț și soție, cele trei formule magice: ”mulțumesc”, ” îmi dai voie?”, ”iartă-mă”.
18. Atunci când familia se roagă, legătura se păstrează. Atunci când soțul se roagă pentru soție, iar soția se roagă pentru soț, acea legătură devine puternică.
19. O familie care nu mănâncă aproape niciodată împreună sau în care toată lumea de la masă se uita la televizor sau la smartphone, este o familie sărăcăcioasă.
20. E normal oare ca în căsnicie lumea să se certe? Da, e normal. Se mai întâmplă. Și câteodată zboară farfuriile. Dar dacă este o iubire adevărată, vine iute împăcarea. Eu îi sfătuiesc pe soți: certați-vă cât vreți, dar nu terminați nicio zi fără să vă împăcați.
21. Să te bucuri de munca rodnică! Să strecurăm câteva ”scântei” de sărbătoare și în cadrul muncii.
22. Suferim? Să sperăm în ajutorul lui Dumnezeu. Și vom cuceri zâmbetul.
23. Cei răi par norocoși, dar în fața lui Dumnezeu nu au nume.
24. Să ne rugăm din suflet, nu ca papagalii.
25. Care sunt cele mai importante datorii ale creștinului? Slujba de duminică? Postul? Abstinența? Nu. Prima datorie este să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
26. De la ceilalți avem multe pretenții, dar când e rândul nostru, reacționăm ridicând vocea, de parcă am fi stăpânii lumii. Pe când, în realitate, suntem cu toții fiii lui Dumnezeu.
27. Nu vă mulțumiți să trăiți în genunchi, în mediocritate, aveți curajul să visați!
28. Ajunge doar să deschidem ușa, iar El face tot restul. Să ne deschidem sufletul pentru ca El să ne poată vindeca și să ne poată duce înainte. Vă asigur că vom fi mai fericiți.

*Citatele sunt preluate din cartea Sfaturi prietenești de la Papa Francisc.




miercuri, 1 ianuarie 2020

Papa Francisc a îndemnat credincioșii să renunţe la utilizarea telefoanelor în timpul mesei şi să vorbească unii cu ceilalţi!



Papa Francisc a îndemnat duminică oamenii să vorbească unii cu ceilalţi în timpul mesei şi să nu-şi mai folosească telefoanele mobile. Suveranul Pontif a menţionat exemplul lui Iisus, al Mariei şi al lui Iosif drept model pe care familiile îl pot urma.
Iisus, Maria şi Iosif  ”se rugau, munceau şi comunicau unii cu ceilalţi”, a spus papa Francisc, potrivit Agerpres, care preia Reuters.  Papa s-a adresat credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru pentru a lua parte la rugăciunea săptămânală ”Angelus”.
„Mă întreb dacă voi, în familiile voastre, ştiţi cum să comunicaţi sau sunteţi precum copiii aceia care, atunci când sunt la masă, vorbesc toţi pe telefonul mobil… e linişte ca în timpul slujbei, dar nimeni nu comunică”, a spus suveranul pontif.
„Trebuie să începem să comunicăm din nou în familiile noastre”, a adăugat papa Francisc. „Taţi, părinţi, copii, nepoţi, fraţi şi surori, aceasta este o sarcină pe care să vi-o asumaţi astăzi, în ziua dedicată Sfintei Familii”.Integral pe http://stiri.tvr.ro/


FAMILIE, LOCUL UITĂRII ...



 Nu există o familie perfectă.  Nu avem părinți perfecți, nu suntem perfecți, nu ne căsătorim cu o persoană perfectă și nici nu avem copii perfecti.  Avem reclamații de la alții.  Ne dezamăgim reciproc.  Prin urmare, nu există o căsătorie sănătoasă sau o familie sănătoasă fără exercitarea iertării.  Iertarea este vitală pentru sănătatea noastră emoțională și supraviețuirea spirituală.  Fără iertare, familia devine o arenă a conflictului și o reducere a pedepselor.
 Fără iertare, familia se îmbolnăvește.  Iertarea este asepsia sufletului, curățarea minții și libertatea inimii.  Cine nu iartă nu are pace în suflet sau comuniune cu Dumnezeu.  Durerea este o otravă care intoxică și ucide.  Păstrarea durerii în inimă este un gest autodistructiv.  Este autofagie.  Cel care nu iartă devine bolnav fizic, emoțional și spiritual.
 De aceea, familia trebuie să fie un loc de viață și nu de moarte.  Teritoriul de vindecare și nu de boală;  scenariu de iertare și nu de vinovăție.  Iertarea aduce bucurie când întristarea produce tristețe;  în care durerea a provocat boala.


 Papa Francisc

marți, 24 decembrie 2019

Mesajul Papei Francisc de Crăciun: „Nu lăsați ca greșelile Bisericii să vă îndepărteze de Dumnezeu”


Papa Francisc le-a recomandat credincioșilor romano-catolici, marți, în timpul predicii de Crăciun, să nu permită ca greșelile făcute de către reprezentanți ai Bisericii Catolice să îi îndepărteze de Dumnezeu, făcând referire la scandalurile privind abuzurile sexuale din ultimii ani.
„Crăciunul ne reamintește că Dumnezeu continuă să ne iubească pe toți, chiar și pe cei mai răi dintre noi. Poți avea idei greșite, dar Dumnezeu continuă să te iubească. Foarte des ne gândim că Dumnezeu este bun cu noi dacă noi suntem buni și ne pedepsește dacă suntem răi. Dar El nu este așa”, a spus Papa Francisc în cadrul predicii.
Fără a le menționa în mod explicit, Papa Francisc a făcut referire și la problemele cu care se confruntă Biserica Catolică în ultimii ani, printre care scandalurile privind abuzurile sexuale în care au fost implicați numeroși preoți, dar și scandalurile financiare în care a fost implicată Biserica.
„Să ne gândim la pruncul Iisus și să ne lăsăm cuprinși de dragostea Lui. Orice merge greșit în viețile noastre, orice nu funcționează în cadrul Bisericii, orice probleme sunt în lume nu vor mai fi scuze. Vor intra pe un plan secundar în fața iubirii lui Iisus, în fața căreia nu avem nicio scuză”, a spus Papa.
În încercarea de a combate scandalul privind abuzurile sexuale din cadrul Bisericii, Papa Francisc a anunțat săptămâna trecută modificarea felului în care aceste acuzații vor fi tratate și a eliminat regula privind „secretul pontifical”, care a permis acoperirea acestor fapte timp de decenii.
Miercuri, 25 decembrie, Suveranul Pontif va transmite mesajul „Urbi et Orbi” (Către cetate și lume, n.red.) și va binecuvânta miile de persoane aflate în Piața Sfântul Petru de la Vatican. DIGI 24

luni, 3 iunie 2019

Mesaj de suflet al Papei Francisc pentru românii din diaspora


Papa Francisc a adresat, vineri, 31 mai 2019, un prim mesaj în cadrul vizitei istorice desfăşurate în ţara noastră, precizând, într-un discurs ţinut la Palatul Cotroceni, că se bucură că se regăseşte într-o ţară atât de frumoasă, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, transmite Romanian Global News.
În discursul său, Papa a îndemnat la unitate și armonie și nu a uitat să facă o mențiune despre românii din diaspora, într-un context în care zilele acestea se vorbește mai mult decât oricând despre românii plecați în străinătate.

Papa Francisc a adus și un omagiu călduros românilor care au emigrat pentru a-și putea ajuta familiile.

"Trebuie să recunoaștem totodată că transformările generate de deschiderea spre o nouă eră au atras după sine, odată cu beneficiile, și apariția unor inevitabile obstacole de depășit și a unor consecințe care nu sunt întotdeauna ușor de rezolvat pentru a păstra stabilitatea socială și pentru buna administrare a țării. Mă refer în primul rând la fenomenul emigrației, care a determinat milioane de oameni să-și lase casa și patria pentru a căuta noi oportunități de lucru și de viață demnă. Mă gândesc la depopularea atâtor sate care, în câțiva ani, s-au văzut părăsite de o mare parte a locuitorilor lor", a mai spus Suveranul Pontif".
"Aduc omagiu sacrificiului făcut de numeroșii fii și fiice ale României care, prin cultura, patrimoniul și valoarea muncii lor, îmbogățesc țările în care au emigrat, și care prin fructele muncii lor ajută familiile rămase acasă în patria lor", a spus Suveranul Pontif în discursul său, susținut vineri, 31 mai, la Palatul Cotroceni.

Papa Francisc a salutat progresele făcute de România în ultimii 30 de ani, a cerut tuturor forțelor politice, sociale și economice să lucreze împreună pentru binele comun al poporului român.

"Dumnezeu să binecuvânteze România!", și-a încheiat Papa Francisc discursul în apaluzele prelungite ale audienței de la Palatul Cotroceni

Sute de oameni l-au aşteaptat, duminică, pe Papa Francisc la ultima oprire a Sanctităţii Sale în România, pe Aeroportul din Sibiu. Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019" a anunţat că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, traseul de deplasare al Sanctităţii Sale spre aeroportul din Sibiu s-a modificat, fiind ales planul de rezervă, pe cale rutieră. Schimbarea planului prin care s-a ales calea terestră, şi nu elicopterul, nu a afectat programul anunţat iniţial.
Un curcubeu a apărut deasupra Aeroportului din Sibiu în momentul în care aeronava în care se afla Papa se pregătea să decoleze, la încheierea vizitei apostolice de trei zile a Sfântului Părinte în România.
                                                                                            
                                                                                                            RGN

duminică, 2 iunie 2019

Papa Francisc, mesaj scris în română pe Twitter, la plecarea din România


Papa Francisc a transmis un mesaj călduros pe Twitter după vizita sa de trei zile în România. Suvernaul Pontif a binecuvântat cetățenii României și a spus că se roagă pentru aceștia.
„Fecioara Maria să-și întindă ocrotirea ei de mamă peste toți cetățenii României care, în decursul istoriei, și-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți și mă rog pentru ca ea să vă călăuzească pe calea credinței”, a scris Papa Francisc, pe pagina de Twitter.
Papa Francisc a efectuat o vizită de trei zile în România. El a ajuns în mai multe zone ale țării și a ținut mai multe discursuri care îndeamnă la pace și unitate.
Suveranul Pontif a vizitat Bucureștiul, unde a ajuns la Palatul Cotroceni și la Catedrala Mântuirii Neamului, apoi la Șumuleu Ciuc și la Iași.
În a treia zi, Sanctitatea Sa a fost la Blaj și apoi a decolat de pe aeroportul din Sibiu, spre Roma.


                                                                                             C.L.L.

sâmbătă, 1 iunie 2019

Momentul care l-a emoționat pe Papa Francisc, la Iași: "Uite, acum și eu pot să visez"


Papa Francisc și-a întrerupt discursul pe care l-a rostit la Iași, în fața a peste 150.000 de oameni adunați în zona Palatului Culturii, și a povestit un moment care l-a emoționat în vizita sa din capitala Moldovei.
”Aici, la intrarea în piață, era o femeie bătrână, destul de bătrână, o bunică. Pe brațe își ținea nepotul de mai puțin de două luni. Când eu am trecut, mi l-a arătat. Zâmbea și era un zâmbet complice, ca și cum mi-ar fi spus «uite, acum și eu pot să visez». În acel moment m-am emoționat și nu am avut curajul să merg și să o chem aici, în față. De aceea am povestit asta. Bunicii visează când nepoții merg înainte și nepoții, atunci când au rădăcini”, a povestit Suveranul Pontif.
Pe scena amenajată în Piața Palatului Culturii din Iași, Papa Francisc a susținut un discurs emoționant, după ce a ascultat povestea unui tânăr student și cea a unei familii cu 11 copii, unii dintre ei plecați la muncă în străinătate.


Sursa: HotNews.ro

vineri, 1 februarie 2019

George Simion: „Papa Francisc, întâmpinat în România de către Viktor Orban? Inacceptabil!”


 Premierul altui stat vine pe pământ românesc ca vodă prin lobodă de câţiva ani, anunţă românii din centrul ţării. Am uitat oare de ei? De regulă foarte rezervat, din cauza specificului zonei, P.S. Andrei, episcopul Covasnei si Harghitei a tras un semnal de alarmă public: niciun oficial înalt al statului român nu şi-a anunţat prezenţa la Şumuleu Ciuc, în inima României, pe parcursul vizitei Suveranului Pontif!!!

La 20 de ani de la prima vizită a unui Suveran Pontif în România, a recent canonizatului Papă Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, ţara noastră va fi din nou gazda conducătorului universal al Bisericilor Catolice. Sanctitatea Sa Papa Francisc I va vizita în perioada 31 mai-2 iunie, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice, Bucureştiul, Iaşul şi Blajul, dar şi Mănăstirea franciscană de la Şumuleu Ciuc, în apropiere de Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. Salutăm această vizită, amintindu-ne că sosirea regretatului Papă Ioan Paul al II-lea a fost un moment istoric, prima deplasare a unui Suveran Pontif catolic într-o ţară majoritar şi tradiţional ortodoxă după aproape o mie de ani de la Marea Schismă şi zeci de ani de la retragerea anatemei reciproce dintre cele două ramuri principale ale creştinismului apostolic, dar şi momentul cu care a început ieşirea României din izolarea la care o condamnaseră mineriadele de la începutul anilor '90. Sunt sigur că la Iaşi, primarul Mihai Chirica va şti cum să întâmpine un asemenea oaspete. Ne îngrijorează însă Harghita...

Din păcate, această vizită începe sub auspicii nu atât de favorabile precum cele ale voiajului istoric din anul 1999. Astfel, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Ortodox al Covasnei şi Harghitei, a reclamat recent faptul că nu a fost anunţat încă de vizita Papei în eparhia sa şi nici nu a fost invitat să participe la evenimentul de la Şumuleu Ciuc, aşa cum ar fi fost normal potrivit relaţiei ecumenice care leagă cele două biserici, chiar în mai mare măsură decât cu celelalte biserici ortodoxe.

Totuşi, dacă aceasta este o chestiune care ţine de relaţiile dintre culte, în schimb evenimentul de la Şumuleu Ciuc cuprinde o anomalie chiar mai gravă şi de neînţeles într-un stat independent şi suveran. Cine îl va întâmpina pe Suveranul Pontif în inima României, la Şumuleu Ciuc, din partea autorităţilor laice? Ei bine, nu Preşedintele Klaus Iohannis, care este unul dintre autorii invitării Papei în România, nici prim-ministrul Viorica Dăncilă, nici vreunul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, ci premierul Ungariei, Viktor Orban.

„Este inadmisibil într-un Stat Român de unde toţi politicienii iau salariu, să-l întâmpine pe Papa Francisc prim-ministrul Ungariei. Marea ruşine a românilor! Marea ruşine a românilor!" - P.S. Andrei, Episcopul Covasnei şi al Harghitei.

Acesta se va afla în afara jurisdicţiei sale, care este ţara vecină şi parteneră Ungaria, astfel că este peste puterea noastră de înţelegere în ce calitate îl va întâmpina domnul Orban pe Sanctitatea Sa la Şumuleu Ciuc. Desigur că domnia sa ar putea participa la acest eveniment ca persoană privată, ca turist venit să viziteze România, sau în calitate oficială, dar atunci numai pe baza unui acord cu statul român şi împreună cu omologul său, premierul României, doamna Viorica Vasilica Dăncilă.

PREMIERUL ALTUI STAT VINE PE PĂMÂNT ROMÂNESC CA VODĂ PRIN LOBODĂ!

Problema mi-a fost semnalată de către membrii Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş. Prin urmare, solicit Guvernului României să ia măsurile care se impun ca vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc I să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, cu respectarea tuturor uzanţelor şi protocoalelor diplomatice, iar pe întregul traseu al vizitei importantul oaspete să fie întâmpinat cum se cuvine de reprezentanţii competenţi ai statului român. În ce priveşte participarea la diferitele evenimente ale vizitei a unor oficiali străini, chiar dacă parteneri în Uniunea Europeană, în calitatea lor formală, se cuvine ca aceasta să aibă loc numai cu aprobarea statului român şi în condiţiile în care suveranitatea şi independenţa României nu este viciată în niciun fel. Regret să văd cum, din pricina unei coincidenţe de interese de moment dintre puterea de la Bucureşti şi cea de la Budapesta, încă o dată, încă în perioada celebrării Centenarului Marii Uniri, se încalcă sensibilităţile istorice, se permite discriminarea în propria lor ţară a românilor din cele două judeţe unde aceştia sunt minoritari şi, cel mai grav, se pune între paranteze suveranitatea de stat a României pe întregul său teritoriu.

În calitatea mea de candidat independent la un post de europarlamentar, am promis că voi fi alături de românii din Harghita şi Covasna în această campanie, după cum am fost şi până acuma şi voi fi şi de acum înainte. Consider un pericol pentru toţi românii politica externă agresivă dusă de populistul Viktor Orban şi inadmisibil ca Ungaria, un stat mult mai mic decât noi, să joace rolul de lider regional, pe când diplomaţia noastră să aibă mai mereu reacţii târzii şi fade...

                                                                              RGN


vineri, 18 ianuarie 2019

Papa Francisc vizitează Catedrala Mântuirii Neamului pe 31 mai, ctitoria lui PF Daniel

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului probabil în data de 31 mai, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, precizând că publicul va avea acces la eveniment. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti rugăciuni şi cuvântări.

 “Este o certitudine întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel. Există deja discuţii care se poartă între Episcopia Romano-Catolică şi Patriarhie. Biserica Română nu este coorganizator, noi nu avem nicio implicare în organizarea acestei vizite. Vom fi gazdele acestei întâlniri care va avea loc la Palatul Patriarhiei. (…) Da, în data de 31 mai. (…) Asta se va întâmpla într-o singură zi, probabil, în prima zi a vizitei întrucât am înţeles că, ulterior, va pleca din Bucureşti. (…) Programul vizitei se configurează acum, nu a fost comunicat. Prin martie ni se va comunica şi nouă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Vasile Bănescu spune că Papa Francisc se va întâlni cu Patriarhul Daniel la Palatul Patriarhiei, în sala în care a fost primit în anul 1999 şi Papa Ioan Paul al II-lea, iar ulterior vor merge la Catedrala Naţională.
“La dorinţa Papei Francisc de a vizita noua catedrală se va merge acolo unde evident va fi acces public, iar cei doi (n.r – Papa Francisc şi Patriarhul Daniel) vor avea un cuvânt, se va rosti rugăciuni, se va cânta. Programul nu e definitivat, dar acestea sunt reperele generale”, a explicat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române spune că în funcţie de numărul de persoane care vor veni vor decide dacă să monteze monitoare în afara Catedralei.
“Deocamdată nu am primit din partea Bisericii Româno-Catolice numărul oaspeţilor pe care ei îi pot convoca, dar accesul va fi public şi câtă lume va încăpea în Catedrală va intra. Cine nu găseşte loc va rămâne afară, vor fi ecrane pe care se va difuza întâlnirea”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Administraţia Prezidenţială a anunţat că Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc. Prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă şi singura în România a liderului Bisericii Catolice a avut loc în perioada 7-9 mai 1999. Atunci, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România la invitaţia Patriarhului Teoctist.


                                                                                                 N.N.


duminică, 23 decembrie 2018

Papa Francisc critică ”vacarmurile consumismului” de Crăciun

Papa Francisc a reamintit că sărbătoarea Crăciunului, care anunţă Naşterea lui Iisus în tradiţia creştină, nu poate fi redusă la o ”sărbătoare tradiţională frumoasă” şi la ”vacarmurile consumismului”, informează AFP.

„Maşina publicitară vă invită să faceţi schimb de cadouri tot timpul noi pentru a face surprize. Dar îi place această sărbătoare lui Dumnezeu?!”, i-a întrebat suveranul pontif pe credincioşii veniţi să-l asculte în timpul audienţei generale de miercuri.

„Crăciunul înseamnă să preferi vocea tăcută a lui Dumnezeu vacarmurilor consumismului”, a subliniat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din întreaga lume.

„Dacă Crăciunul rămâne doar o sărbătoare tradiţională frumoasă, unde noi ocupăm locul central şi nu El, va fi o ocazie pierdută. Vă rog, să nu transformăm Crăciunul într-un eveniment monden!”, a recomandat el.

„În zilele astea, alergăm ca niciodată în restul anului”, a povestit el, considerând această frenezie opusă unui sentiment religios. „Nu va fi Crăciun dacă căutam licăririle strălucitoare ale lumii, dacă ne îndopăm cu cadouri, prânzuri şi cine, dar nu ajutăm nici măcar un om sărac”, a adăugat Papa Francisc.


Sursă: Agerpres

luni, 25 decembrie 2017

Papa Francisc vrea să schimbe ”Tatăl Nostru”



 Papa Francisc vrea să schimbe ”Tatăl Nostru” spunând că Biserica Catolică ar trebui să traducă diferit expresia ”nu ne duce în ispită”, scrie Reuters.
Într-un interviu, Papa Francisc susține că actuala traducere a celei de-a șasea cereri pe care I-o adresăm lui Dumnezeu când ne rugăm nu este corectă și că ar trebui folosită o altă exprimare.
„Aceasta nu este o traducere bună”, a spus Papa într-un interviu. Francisc a spus că Biserica Catolică din Franța a decis să folosească fraza „nu ne lăsa să cădem în ispită” ca alternativă și a indicat că această variantă ar trebui aplicată la nivel mondial.
Rugăciunea, numită și „Rugăciunea Domnului”, face parte din cultura liturgică creștină și este memorată din copilărie de sute de milioane de creștini.
Actuala variantă a rugăciunii este o traducere din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca antică, care, la rândul ei, a fost tradusă din limba aramaică, limba vorbită de Iisus.
În prezent Biserica Ortodoxă Română acceptă următoarea variantă a rugăciunii Tatăl Nostru: Tatăl nostru/ Care ești în ceruri/ Sfințească-se numele Tău/ Vie împărăția Ta/ Facă-se voia Ta/ Precum în cer așa și pre Pământ/ Pâinea noastră cea de toate zilele/ Dă-ne-o nouă astăzi/ Și ne iartă nouă greșalele noastre/ Precum și noi iertăm greșiților noștri/ Și nu ne duce pre noi în ispită/ Ci ne izbăvește de cel rău/
Ca a Ta este împărăția/ Slava și puterea/ În numele Tatălui/ Al Fiului/ Al Sfântului Duh/ Amin.