Te-ai dus, boierule, te-ai dus!

 

                                                                                         de Gheorghe Pârja

Temperamentul meu, suficient de montan, mi-a fost pus în mișcarea lumească și de prietenia cu mari actori români. Se întâmpla când prietenul meu actorul nu era pe scenă sau în film, ci în vâltoarea străzii ori pe sub poale de pădure. Atunci îl priveam cu ochiul omului, nu cu cel al spectatorului. Între noi nu mai era regizorul care construia un rol pentru artist, ci omul se purta cum îi era firea. M-am bucurat de prietenia unor actori care au rămas personaje memorabile în teatru și film: Ovidiu Iuliu Moldovan, Vladimir Găitan, Anton Tauf și, nu în ultimul rând, Paul Antoniu. Cu Paul Antoniu, actor și scriitor, am avut zilele mai apropiate, nopțile mai luminate și cuvintele mai prietenoase. De aceea, în urmă cu un an, când a plecat definitiv de la întâlnirile noastre pământești, s-a făcut un gol de suflet și auroră. Pentru mine, un an fără Paul Antoniu a fost un timp mai rarefiat, căutam prin urbe făptura inconfundabilă a actorului, cu prietena lui, bicicleta, dar și rostirea cuvintelor alese, care întruchipau sufletul românesc.

Dacă olarii sunt cei mai vechi plăsmuitori ai acestui pământ, actorii sunt printre primii oameni care au jucat viața și cuvintele. Prin acest ochean i-am privit pe actori. Așa mi-a fost aproape, până acum un an, Paul Antoniu. Cel care a dinamizat viața teatrală, culturală a Maramureșului. A lăsat câteva repere care au lucirea lor. Dacă vreți, memoria culturală a Ținutului. Deoarece a deprins limba viguroasă și proaspătă, ruptă direct din existența neamului nostru țărănesc atât de matur spiritual. Deși era fiul preotului din Letca, așezare de care era extrem de mândru, a trăit aproape de jertfa și credincioșia oamenilor legați de pământ. A cunoscut sănătatea și vigoarea arhaicei seminții din care provenea. Avea în privire lumina speranței și în suflet sacra perseverență. Era sortit să facă lucruri durabile.

Cum sunt și cele două masive volume de comentarii muzicale „Zodiile lui Orfeu”, alcătuite din articole publicate, timp de vreo patru ani, săptămânal, în ziarul nostru de sâmbăta. L-am susținut în acest demers, care, iată, a făcut istorie. Vinerea dimineața, venea în redacție, cu articolul în mână spunând de fiecare dată: „Am venit, boierule, cu textul!”. Cuvântul feudal, boierule, făcea parte din rostirea lui frumos colorată. Apoi recitalurile de poezie care au rămas repere în rândurile iubitorilor de lirică ascultată. Nu uit prezența tonică, de-a lungul a câțiva ani, la Serile de Poezie Nichita Stănescu de la Desești. Și acum întreabă scriitorii de departe, care l-au ascultat recitând, dacă mai vine actorul Paul Antoniu? Iar eu le zic tris­tul adevăr. După cum am mai spus, avea o admirație de fiu pentru mama mea Doca. De ziua ei, într-un an, i-a dăruit icoana sfințită a Maicii Domnului, o copie de la Nicula. Și acum stă pe peretele casei mele părintești.

Nu trebuie uitată aventura actorului pentru a conserva texte și voci ale autorilor maramureșeni sub emblema: Poezia din Turn. La o oră fixată, din Turnul lui Ștefan din Baia Mare, în locul clopotelor se auzeau, peste o parte din oraș, sunetele cuvintelor. Nu uit nici astăzi miracolul lui Paul Antoniu prin care a făcut să cânte cuvintele limbii române sub cupola Cerului. Arhiva aceea este un document prețios pentru istoria poeziei maramureșene. Îl prețuia nespus pe Eminescu. Legendar devenise textul lui Geo Bogza, care povestea despre sufletul românesc din care s-a întrupat Eminescu. L-am ascultat de zeci și zeci de ori și de fiecare dată parcă-l auzeam pentru prima oară. Ne aducea aminte de vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau printre oameni. Într-o noapte, au fost găzduiți în casa unor gospodari care i-au ospătat și le-a oferit un culcuș cald. Dumnezeu l-a întrebat pe Sfânt: cum să le mulțumim? Doamne, i-a spus, fă-i să-și vadă sufletul!

Din acei oameni s-a născut Eminescu. Actorii trăiesc viața multor personaje, dar vine vremea când își trăiesc propria viață, propria moarte. Ei se răspândesc în public. Așa fac parte din trăirea noastră. Cu un prilej, Paul Antoniu a dat un răspuns profund despre existența lui: „Ajută-mă, Doamne, să nu mor în viață!” Eu îl alintam cu titlul unei poezii a prietenului nostru Ioan Alexandru: „Teribilul actor.” Iată prima strofă: „Actori de comedie, de cinema actori/ actori de dramă supți de tragedie/ erau regizori aspri cu întrebări din munți/ ce le puneau pe scena luminilor și mie.” A avut trei domenii în stăpânire: teatrul, muzica și poezia. Lui i se potrivește cuvântul feudal pe care ni-l dăruia nouă. Așa că pot spune: te-ai dus, boierule, te-ai dus! Mâine, 19 august, se va împlini anul. Dar Eminescu ne mângâie cu aripa versului: „El n-a fost când era, el e când nu e.” Nu l-am uitat pe actorul Paul Antoniu. Dovadă și acest text.

S-A STINS ACTORUL PAUL ANTONIU!

Vocea lui a amuțit, sufletul lui s-a avântat în călătoria cea mare pe CĂILE VEȘNICIEI. Mai sărac, mai tăcut, cumva mai întunecat va fi de-acum mediul cultural băimărean, dar umbra lui Paul va mai trece uneori prin sălile de conferințe, la dezbateri, recitaluri, spectacole, pledoarii... Doamne odihnește-l, iartă-l și primește-l la Tine pe sensibilul, distinsul, pe talentatul și valorosul actor PAUL ANTONIU ! Condu-l, Tu, Doamne, pe Calea Veșniciei, în alai de îngeri, până-n locul luminat din Cer pe care-l merită din plin. Răsplata Ta, Doamne, pentru credința, iubirea și talentul lui! Fie-n veci neuitat și pomenit în orașul nostru nordic, aici în Templul Artei din Baia Mare! EL, în eternitate ACTORUL - PAUL ANTONIU!

dr. Filip Terezia

AMINTIRI; LACRIMI ȘI FLORI PESTE MORMINTE

                                    La mănăstirea Nicula

                            

                                                           de Paul Antoniu

Motto:  " Nu lăsa măicuță / Să pierim pe cale / Căci noi suntem fii / Lacrimilor Tale... "

                                      ( Din cântecul pelerinilor în drumul lor spre mănăstirea Nicula ).

         

 ...Ale lacrimilor din ochii și de pe obrajii Măicuței Sfinte din icoana făcătoare de minuni, miracol care timp de 26 de zile ( anul 1699 ) a uimit sute și mii de pelerini care veneau să se închine, cu o neasemuită evlavie, în fața înlăcrimatului chip din fața lor. Icoana este lucrarea preotului Luca din Iclod pictată în anul 1681. Se spune că Măicuța Sfântă din icoană plângea amarnic de mila creștinilor asupriți de către hoardele păgâne, dar erau și lacrimi prevestitoare ale cumplitelor suferințe ce s-au abătut, prin vremuri, asupra românilor din Transilvania  de care, cu tristețe și revoltă chiar, ne mai amintim când ne întărâtă unii nostalgici, căci aceștia își transmit din generație în generație asemenea blestemate nostalgii.Îmi vine în minte acum un scurt fragment din poemul-avertisment, " Ascultă străine " de Romulus Vulpescu: ..." Dar tu bine ia seama străine: În numele meu înflorit cum e iia / Mai e și mânia ! "  Și-n acest an, astriștii din Gherla ( Despărțământul  " Ioan Alexandru ", președinte - cucernicul preot Ioan Morar) ne-au invitat la cea de-a IX-a ediție ale colocviilor de la Nicula, în zilele de vineri 21 și sâmbătă 22 septembrie. Și-n acest an câțiva băimăreni ( subsemnatul cu familia și doamna Ileana Cozmuța)- mai puțini ca-n alți ani!- am răspuns, cu bucurie, Prezent! Ca de obicei, în prima zi, mai spre după amiază, la cimitirul mănăstirii a avut loc o slujbă  de pomenire pentru sufletele celor de-ACOLO , printre primele nume pomenite fiind ale celor vrednici de neuitare, Ioan Alexandru și Vasile Avram, nume de prim rang în literatura și-n cultura acestui neam, așa precum a reieșit din predica Părintelui Mitropolit Andrei, mai cu seamă când s-a referit la Ioan Alexandru, considerat, pe drept cuvânt, ca fiind cel mai important poet creștin. La sfârșitul Sfântului parastas am depus flori, am aprins lumânări și le-am stropit cu lacrimi mormintele plutitorilor prin pulberea de stele. În  următorul ceas ne-am bucurat de invitația Părintelui Mitropolit, de-a face o scurtă vizită, pe dinăuntru, la noua biserică ce se construiește sub deluțul din apropiere, pentru ca împreună să admirăm  (de pe schele uneori...) picturile, cele finisate mai ales, dar și pe cele aflate  încă în lucru. O surpriză  de proporții  noi cei prezenți am trăit în momentul în care Părintele Mitropolit ne-a dăruit fiecăruia câte un exemplar din cartea părintelui Alexandru Moraru întitulată " Domnitorul Mihai Viteazul (1593 - 1601 ), Erou al Națiunii Române și Martir al Bisericii Străbune", carte apărută la Editura Renașterea în acest An al Centenarului, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit care semnează și prefața. Pe a doua și a treia copertă citim gânduri de preamărire ale Domnitorului Martir semnate de către academicienii Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei, și a Pr. Academician Mircea Păcurariu. A urmat apoi un program de voie până la masa de cină, marea majoritate dintre noi vrut-am să participăm, înainte de toate, la Sfânta vecernie, pe tot parcursul acesteia, Sfânta Icoană făcătoare de minuni  se afla în fața ușilor împărătești pentru a o putea adora sărutându-i chipul și închinându-ne EI cu smerenie, până seara târziu. Afară câteva credincioase, pline de evlavie, în coate și-n genunchi înconjurau bisericuța  de lemn  ( monument istoric) cea veche de mai bine de 400 de ani.

               A doua zi ( sâmbătă 22 septembrie ), după ivirea zorilor, gazde și oaspeți deopotrivă, ne-am trezit din somn la auzul celor șase clopote care, prin glasul lor, ne vesteau începutul unei zile și făceau să vuiască pădurile ce împodobeau mirific dealurile din împrejurimi. După un copios mic dejun, cinstitele gazde ne-au poftit în sala numită SFÂNTUL ȘTEFAN cel MARE, din clădirea Centrului de cercetări patristice. La intrarea în sală, spre bucuria noastră, pe masa oficială, gazdele ne-au pus la vedere câteva teancuri ce conțineau cărțile autorilor Gheorghe Pârja (" Ochii Basarabiei", apărută în acest an, sub egida Bibliotecii Județene " Petre Dulfu " - Baia Mare ) și Teodor Ardelean (" Gânduri pentru o... Bibliotecă de Idei", la Ed.Școala Ardeleană - 2017 ). Pentru ambele volume cererea a fost mult prea mare față de oferta, nu prea îndestulătoare ca să ne ajungă la toți, interesul nostru fiind la cote maxime. La intrarea în sală, oaspeții s-au bucurat la auzul unui fundal sonor cu cele mai cunoscute pricesne, în interpretarea magnifică a dragei noastre Angela Buciu, program audiat de pe un C.D. din fonoteca de aur a subsemnatului. Tot astfel s-a încheiat, în jurul amiezii,prima parte a Colocviilor... 

                   Înainte de a prezenta desfășurătorul programului părții a doua a Colocviilor, ediția a IX-a, 2018, se cuvine a-i numi pe organizatori: 

- Sfânta Mănăstire Nicula, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, părinte stareț Arhimandrit Nicolae Moldovan.

-  Societatea Astra - despărțământul " Ioan Alexandru " din Gherla, președinte Pr. Ioan Morar. Acestora, cu recunoștință, li se cuvin mulțumirile noastre pentru condițiile excelente pe care ni-i le-au oferit pe tot parcursul desfășurării lucrărilor. 

                   - Cuvântul de deschidere ne-a fost adresat de către Pr. Ioan Morar . Au urmat la cuvânt : 

- Prof. Dr. Florin Bengean:" Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire".

- Prof. Univ. Dr. Virgil Nistru Țigănuș :" Grafii ale spiritului în interpretarea Prof. Mircea Muthu ". 

- Ion Onuc Nemeș , jurnalist și Directorul Bibliotecii Județene din Sibiu  " Oameni de care Țara are nevoie : Dr. Teodor Ardelean și prof. Areta Moșu, președinta Societății Astra din Chișinău". Pe parcursul discursului, domnul Onuc Nemeș, de nenumărate ori și-a exprimat profundul regret că nici de data aceasta dl. Teodor Ardelean, confratele său, nu ne-a putut onora cu prezența la aceste Colocvii ... " tocmai Domnia Sa, eminent scriitor și filozof, ctitorul bibliotecii - catedrală din Baia Mare, OMUL de care Țara are atâta nevoie ". Și tot așa mai departe, aprecierile fără asemănare la adresa D-lui dr. Teodor Ardelean, ascultându-le, sufletele noastre, ale băimărenilor ( și nu numai...) simțeam cum dau în floare.

--- Scriitorul Nicolae Băciuț ne-a reamintit că în aceste zile s-au împlinit 100 de ani de la înveșnicirea marelui poet George Coșbuc, presărându-și discursul cu câteva poeme recitate excepțional, precum și câteva poeme din opera lui Grigore Vieru, interpretarea,                       ( recitate! ) și ale acestora fiind viu aplaudate.

--- Elevii (foști și actuali) de la Colegiul Național  " Silvania  " din Zalău și de la Centru Județean de Excelență - Sălaj,  coordonați cu mult profesionalism de către Prof. Ioana Tuduce au recitat cu aleasă simțire din opera poetică a lui Vasile Avram , un valoros  fiu al Sălajului, de-o notorietate la nivel național, precum a reieșit  cu asupra de măsură și din prezentările bio-bibliografice prezentate nouă tot de către minunații elevi de la Colegiul amintit, coordonați, desigur, tot de către Doamna Prof. Tuduce, la modul excelent și la acest capitol. Prestația lor în cadrul acestor Colocvii a fost considerat cu adevărat un regal cultural. De-o asemenea părere a fost și Doamna Felicia Avram, soția văduvă a celui omagiat de către mai mulți vorbitori în cadrul acestor Colocvii. Ca un gest de simpatie le-am dedicat elevilor de la Colegiul din Zalău (recitatorilor cu osebire...) poemul în proză " În poarta Raiului " de Geo Bogza, gestul meu fiind primit cu bucurie sinceră, în poem fiind vorba despre un dialog destul de sever, taman în poarta Raiului, dintre Sf. Petru și un...  actor ( și recitator printre alte... păcate) săvârșite în viața-i pământeană.

--- Doamna Ileana Cozmuța a citit, cu emoție în glas, un fragment din Jurnalul soțului său, gazetarul și OMUL de-o cuprinzătoare cultură, plecat dintre noi în urmă cu aproximativ doi ani. Ne-am amintit cu dor și drag de el și de prezența-i plină de cucernicie la Sfintele liturghii ( chiar și cele nocturne ), dar și de prelegerile sale de un nivel de-a dreptul academic, la toate Colocviile la care a participat. Lină să-i fie plutirea prin pulberea de stele până dincolo de ...dincolo !

 --- Unii vorbitori, precum preoții Marius Morariu, Emanuel Cășvean, Cătălin Varga, și încă vreo doi, ne-au vorbit, cu acribie, despre alți mari scriitori precum Mitropolitul Valeriu Anania ( viețuitor la Sfânta mănăstire Nicula după revenirea în țară din S.U.A. ), despre Ioan Alexandru considerat, cu dreptate, ca fiind cel mai important poet creștin din literatura acestui neam cu credință în Dumnezeu. Și pe locul lui de veci am aprins o lumânare, crucea i-am împodobit-o cu flori,  pe mormînt i-am picurat câteva lacrimi pline de dor, iar la plecare ne-am rugat pentru odihna sufletului său, promițându-i neuitarea.  

  De la masa oficială ne-a mai vorbit, în stilu-i personal, și Ion Apostol Popescu, renumit exeget al spiritualității românești din Ardeal, ș.a.

--- După ora prânzului, organizatorii ne-au poftit din nou în sala-amfiteatru, atât de frumos și inspirat numită - Sala " Sfântul Ștefan cel Mare "- din clădirea Centrului de cercetări patristice. Și iarăși, la intrare, am auzit glasul scumpei noastre Angela Buciu cântând pricesnele neauzite în prima parte. În scurta pauză dintre cele două părți ale Colocviilor am cunoscut-o pe Domna Raveca Vlașin, fostă profesoară la un liceu din Dej ( orașul liceanului ce am fost...) care mi-a citit două superbe poeme dedicate Centenarului Marii Uniri. Am rugat-o să le mai citească  și de la microfonul din sala de conferințe, chiar la începutul  celei de-a doua părți a evenimentului la care participam cu mare interes. Succesul Doamnei Vlașin a fost cu totul deosebit, autoarea copleșită fiind de emoții, dovadă fiind cele cîteva lacrimi de pe obraz.

        Am urmat eu cu un mini recital de poezie potrivit momentului ce-a cuprins trei poeme selectate din volumele Domnului Prof. Univ. Dr. Virgil Nistru Țigănuș de la Universitatea   " Dunărea de Jos " din Galați, poeme dedicate lui Ioan Alexandru, Mitropolitului Valeriu Anania și poemul " Nicula după sfinte tipare" . Am mai dat citire Treptei a cincea din "Imn Eminescului "  ( poem în acrostih cu zece trepte), celebră lucrare a Înaltului Prelat, autorul, printre altele, și a poemului dramatic " Steaua zimbrului " pe care  l-am jucat, cu mare succes pe scena Teatrului nostru, prin anii  '80, personajele principale fiind preamăriții Bogdan și Dragoș. Spectacolul, la cererea autorului a fost filmat de către un post de televiziune din S.U.A. și transmis pentru o mare comunitate de români din Detroit.  După transmisia televizată, autorul ne-a onorat cu un emoționant mesaj de mulțumire pentru întreaga echipă.

--- Am dorit neapărat ca la finalul microrecitalului meu poetic de la aceste Colocvii să dau citire și poeziei " Măicuță dragă ", un strigăt de disperare al unei copile din Chișinău care consideră că măicuța ei este România, pe noi cei de dincoace de Prut considerându-ne frații ei buni. Autoarea acestui plânset poetic este o elevă din clasa a XII-a, Lucia Stegărescu fiindu-i numele din catalog. Este considerată o eminentă printre colegii ei de la școlile cu profil umanist. Iată ce-i scrie ( printre altele ), măicuței sale numită România: " ... Te rog măicuță ia-mă acasă... / Mi-e inima însângerată / Fiindcă mi-au pus sârmă ghimpată / Ș-apoi eu nu mai suport / La Prut să mi se ceară pașaport..." ș.a.m.d.  Iar la final ne transmite un scurt mesaj : " Noi copii ai Tricolorului din Basarabia vă mulțumim pentru că transmiteți mesajul Unirii tuturor românilor. "

---Penultimul punct din programul acestor Colocvii de la Nicula ( ediția a IX-a ) a constat în proiecția video a documentarului, de la TVR-Cultural, " In memoriam, Valeriu Anania ".

Finalul acestui eveniment cultural, cu toții ni l-am dorit  a fi unul apoteotic, drept pentru care am proiectat celebrul concert cu ODA  BUCURIEI de Ludwig van Beetheven în interpretarea monumentală a 1o.ooo ( zece mii ) de coriști japonezi, întregul ansamblu fiind sub bagheta celebrului dirijor Yutaka Sado, evenimentul grandios având loc pe un stadion din Tokio.  La final, comentariile au fost de prisos.  Un sprijin important pentru rezolvarea  problemelor de ordin tehnic l-am primit din partea Pr. Macarie căruia îi mulțumesc frumos și pe această cale.

Într-o scurtă paranteză nu pot să nu remarc fericit, emoționantul gest al fiicei noastre, Anca Lăpușcă (pentru prima dată la Nicula), medic de familie din Arad, care ne-a însoțit  și care aproape tot timpul și l-a dedicat îngrijirii unei măicuțe acolo viețuitoare, dar cu totul neputincioasă pe care Anca noastră a însoțit-o clipă de clipă  oferindu-i sprijinul în toate cele, spre  emoționanta si sincera noastră părintească admirație.  

 În acest AN SFÂNT pentru noi toți românii  mi-e drag să Vă dau binețe, acum la final, cu urarea de la bunul meu părinte învățată: SĂ  TRĂIȚI  CÂT  TRICOLORUL !  AMIN.        

In memoriam MIHAI EMINESCU

                                        

                             " NU  CREDEAM  SĂ - NVĂŢ  A  MURI  VREODATĂ"

                                                      ( Mihai Eminescu:  ODĂ << în metru antic >> )

                                                                          Paul Antoniu

Motto-uri:

          ---  Mihai Eminescu : "...Şi nime-n urma mea / Nu-mi plângă la creştet, / Doar toamna  glas să dea / Frunzişului veşted..." ( Mai am un singur dor )

          --- Ioan Alexandru : " Mihai Eminescu - o mare bătălie câştigată a poporului Român. "

        --- Nicolae Iorga : " Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti."

                                 Închinare Luceafărului Blând

Î.P.S Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN  EMINESCULUI  (1) *

                                                       ( Fragmentele 1 & 2, în acrostih )

 Motto: " Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc " (Tudor Arghezi).

                E mult de când te-nsinguri spre nopţile de-apoi

                Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.

                Intrăm cu tine-n lume şi parcă ieri ne-au fost

                Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.

                Enciclică serbare. Ne-nvălui în rotund.

                Stâlpări de foc se-adună şi-n tine se pătrund.

                Cenuşile-nserării pe slove ni le cerni

                Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.

Ies taine din vitralii şi-n soare se-nfloresc.

Hotar cu ne-nceputul, văzduhul pământesc

Aprind roi de patimi când visul tău colindă

Imperii de tăcere din care cânturi cresc.

                              

I. L. Caragiale:  ÎN  NIRVANA ..." El îşi făcea o plăcere din necaz şi din durere o voluptate. Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist, comunicativ şi ursuz, blând şi aspru, mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate, aci de-o abstinenţă de pusnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii, fugind de oameni şi căutându-i, nepăsător ca un bătrân stoinic - ciudată amestecătură - fericită pentru artist, nenorocită pentru om. Era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările. Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul spre cimitir, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme şi o bucată de timp din care să scoţi un alt Eminescu, nu se va mai găsi, poate !

        Să doarmă în pace răzvătitul om şi geniu, Luceafărul pe a cărui frunte a fost pecetluită durerea şi revolta, acum e fericit. El s-a-ntors în Nirvana - aşa de frumos cântată, atât de mult dorită - pentru dânsul prea târziu, prea devreme pentru noi. "  (Apărut în gazeta " Constituţionalul" din 2o iunie 1890 ).

George Călinescu:..." Astfel se stinse cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc.Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale vor răsări păduri sau  vreo cetate, şi câte-o stea se va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale ". (Din documentarul TVR <<Ipoteşti>> ).

Tudor Arghezi: INSCRIPŢÍE  PE  ANFORA  LUI.

           Păşiţi încet, cu grijă, feţii mei

           Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei

           Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr

           Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.

                                   <   <   <   O   >   >   >

                                                  ŢIE

Ceahlăul e statuia ta...

Luceafărul te aştepta

De veacuri vechi, mai multe sute,

Piscul în creştet, cald, să ţi-l sărute.

         S-a întâlnit adâncul cu înaltul

         Şi nu mai scăpărase, din piatra ţării, altul.

         Fusese noapte-n cerul aşternut

         Pân-ai primit botezul de sărut.

Singura luna, sfânta, v-a văzut,

Fecioara scumpă de tristeţi şi jale

De peste toate dragostele tale.

Eşti al pământului tu, Doamne, dintre lunci,

Ori ai rămas în ceruri ostatec de atunci?

                                 ( Din volumul " LUI  EMINESCU "- Ed. Junimea - 1972 )

Geo  Bogza: UN DOR FĂRĂ SFÂRŞIT

 Motto: " De ani şi ani mă tot întreb în ce loc al ţării s-ar cuveni să fie mormântul                 LUI, spre cel mai  mare şi nobil folos al neamului nostru ? "        

                                                                                                         ( Geo Bogza )

        EL trecea printre noi suav şi pur, purtându-şi fiinţa de fum de lemn de mesteacăn; neauzit şi inpalpabil, sfâşiat de imense dureri, înveşmântat în visul său, prinţ al unei imaginare Danemarce, domn al unui regat de himere, mângâiat pe frunte de cele mai stranii raze ale lunii, ceresc menestrel plutind prin nemurire, rouă a ochilor mei răniţi de hidoşenie, rouă a sufletului meu mistuit de urâtul lumii. Dintre noi toţi cine oare s-a apropiat, cât de cât, de puritatea Lui ? Neauzit şi impalpabil trecea printre noi şi nu-şi întindea mâinile decât spre ceea ce nu putea fi atins.                                                                                                                              Fără saţiu poţi fi în faţa atâtor bunuri lumeşti; El n-a fost mistuit de-un asemenea nesaţiu. Cu ochii sticlând, cu mâinile tremurând, fără saţiu poţi fi în faţa grămezilor de aur, dar El n-a fost mistuit de-un asemenea nesaţiu. Fără saţiu poţi fi - deşertăciunea deşertăciunilor - în faţa atâtor onoruri şi vane măriri; El n-a fost mistuit de  un asemenea nesaţiu. Dar fără saţiu mai poţi fi - şi pe El un asemenea nesaţiu l-a mistuit - în faţa a ceea ce nu poate fi atins nici cu mâna, nici cu gândul ci numai presimţit cu fiorul fiinţei.

        Un dor nemărginit l-a mistuit faţă de nevăzuta rochie de mireasă a lumii. 

Un dor fără sfârşit l-a purtat printre noi, acelaşi dor l-a dus dintre noi. Nemărginită, fără putinţă de-a fi potolită a fost iubirea pe care i-am purtat-o cât a avut fiinţă pământească. Nemărginit, fără putinţă de-a fi stins este dorul nostru după fiinţa-i nepământeană.                                                                                                                                  ( Din volumul " Paznic de far "- Ed., Minerva-1974).

                                         

                                      Geo Bogza:  M  O  T  T  O

     ( La volumul - antologie  LUI  EMINESCU -- Ed., Junimea 1972 )

      În tinereţea mea pe EL nimeni nu l-a tăgăduit. În acea vreme noi am rostit un rechizitoriu împotriva tuturor, clasici sau contemporani de mare prestigiu, dar pe EL nimeni nu l-a tăgăduit. Oricât de tare şi din orice parte ar fi bătut vântul, şi oricât ar fi cântat cocoşii a treia oară, pe EL nimeni nu l-a tăgăduit (...).

       Atâta timp cât pe aceste pământuri soarelui i se va spune soare, iubirii iubire şi poeziei poezie, pe EL nimeni nu-l va tăgădui.

                                              <   <   <   O   >   >   >

Preot  Gheorghe Pop - Seini: SĂMÂNŢA  DE  ETERNITATE

                                                                                                                                     Pe dealul Comja la Seini,

 Sămânţă de eternitate...

 Cuvântul are rădăcini

 Şi suflet viu fără de moarte.

               Scris cu brazi în Cartea Firii,

               EMINESCU cosmic nume

               Logos întrupat să cânte

               Dorul românesc în lume.

Plecînd urechea la pământ

Auzi o inimă cum bate

De la Nistru pân' la Tisa

Ritmul sfânt de unitate.

                Se sprijină cerul pe brazi

                LUCEAFĂRUL coboară blând

                De acelaşi dor purtat şi azi

                Prin vămile iubirii pribegind.

( Din volumul " Învins de iubire "- Ed., Gutinul - 1994 )

Grigore Vieru:  LEGĂMÂNT

                                            Lui Mihai  Eminescu

Ştiu: cândva la miez de noapte

Ori la răsărit de soare

Stinge-mi-s-or ochii mie

Tot deasupra cărţii sale.

Am s-ajung atunce poate

La mijlocul ei aproape   

Dar să nu-mi închideţi cartea

Ca pe recile-mi ploape.

           S-o lăsaţi aşa, deschisă,

           Ca băiatul meu ori fata

           Să citească mai departe

           Ce n-a dovedit nici tata.

Iar dacă dânşi n-au s-auză

Al străvechii slove bucium

Aşezaţi-mi-o ca pernă

Cu toţi codrii ei în zbucium.

                   ( Din volumul " Constelaţia lirei "- Ed., Cartea Românească - 1987 )

Lucia Olaru - Nenati:  EMINESCU  TRAGE  SĂ  MOARĂ

         În fiecare an, la 15 iunie calvarul sfârşitului celui mai mare poet român ne revine în minte ca un martiraj cu semne adânci în viaţa naţiunii.

          Mereu şi mereu ne tulbură sfârşitul prea timpuriu, la numai 39 de ani al Omului deplin al culturii noastre, sfârşit precedat de atâta suferinţă nemeritată. Nu se poate să nu ne întrebăm, cunoscându-i viaţa devenită legendă, ce rosturi ascunse i-au hărăzit atâta suferinţă, boală şi umilinţă. Deşi am citit, am aflat, cum destui au fost cei ce-au ridicat glas în public pentru uşurarea vieţii şi suferinţelor sale, cum problema susţinerii sale materiale a făcut chiar obiectul unor dezbateri, şi în final, a unei legi în Parlamentul ţării, rămâne totuşi greu de înţeles şi de acceptat în prisma istorică, imaginea unui Eminescu sărac lipit pământului, umilit de nevoi şi nesiguranţa totală a vieţii, silit să "cadă pe capul" surorii sale infirme, Harieta, chinuit de suferinţele fizice degradante, privat de cea mai elementară formă de subzistenţă. Iar aceste lucruri îşi sporeau ecoul înzecit în sufletul şi conştiinţa unui om cu demnitatea de-a dreptul nobiliară a lui Eminescu.

           Nu rămâne de acceptat decât concluzia tulburătoare că toate aceste lucruri au fost hotărâte aşa de către o instanţă superioară pentru a servi ca jertfă unui ţel înalt, la scară naţională şi istorică. Crezând a nu greşi prea mult înţelegem că această jertfă a avut ca scop un fel de mântuire în cultură prin suferinţa unuia pentru toţi.

            Dacă ar fi aşa încă ar fi un lucru de înţeles. Şi mai ales dacă jertfa ar fi pururi folositoare. Dar când numele lui este din ce în ce mai uitat sau chiar profanat acolo unde se cere cinstit; când mitul literaturii şi culturii în general este din ce în ce mai corodat ; când locul cărţilor mari ale naţiunii este luat în preocupările oamenilor de azi de către cărţile comerciale de duzină, scrise după reţete de prost gust; când însăşi deprinderea de-a citi este în alarmantă diminuare, înlocuită fiind de reflexul tot mai puternic al înghiţirii pasive a unor filme şi programe subculturale de televiziune; când regulile elementare de comportament sunt tot mai des încălcate în favoarea unor manifestări lipsite de demnitate şi umanism; când decade pe zi ce trece înţelegerea între oameni, respectul şi mila faţă de suferinţa aproapelui; când dispare vertiginos orizontul înalt al idealităţii şi totul este murdărit de patima banului şi animalităţii, când... etc. etc., te întrebi cui mai e de folos azi jertfa martirului naţional, Eminescu ?

            Şi nu poţi răspunde altceva decât că, dacă nu ne trezim măcar în al unsprezecelea ceas şi nu ne regăsim toate atributele ce ne-au fost conferite prin această jertfă în mod simbolic, înseamnă că el, Eminescu, acela care n-a murit atunci în 1889 ci s-a mutat într-un plan superior, al memoriei ideale, abia acum trage să moară.

                         ( Articol apărut în  GAZETA  DE  BOTOŞANI - 14 iunie 1996 )

                                              " SÂ  NU  MĂ  BAŢI "

Paul Antoniu

         Cred c-am pierdut şirul anilor trecuţi, de când, într-o zi de toamnă târzie mi-a fost dat să-l descopăr pe Eminescu într-un suflet şi o minte dintr-acelea mai rar întâlnite printre..." Noi cei din mila Sfântului / Umbră facem pământului"... Era  pe vremea brânduşelor înflorite de-a doua oară. Un soare palid, parcă beteag de boala poeţilor, cu raze vlâguite de foamea luceferilor care nu vor să se stingâ nici în mormintele apelor din fântâni, ne mai încălzeau spatele, nouă, celor de pe peron, fiecare cu gândurile lui sfredelind prispele caselor de la zeci de kilometri depărtare.

        Cu picioarele încălţate în nişte bocanci scâlciaţi, înfăşurate în nişte obiele zdrenţuite, cu paşi şovăitori s-a apropiat de mine un om sărac. Cu ochi blajini pe care nimicul pusese stăpânire, mă privea atât de ciudat încât mă simţeam dispărând încetul cu încetul, risipindu-mă în toate cele din preajmă. În palme ţinea două mere lovite.

        --- Lăudăm pe Isus, domn părinte, mi-a dat bineţe cu glas stins.

        --- În veci, Amin, dar să ştii că nu sânt părinte...

        --- Atunci de ce porţi barbă?

        --- ? ? ?

        --- Nu vrei să voroveşti cu mine? Să ştii că şi io-s om ca tine, numa că-s cam              beteag.

        --- Mă doare capul şi-s cam obosit, i-am răspuns fără chef de vorbă.

        --- Culcă-te şi dormi.

        --- Pe banca asta nu pot.

        --- Hai în sala de aşteptare şi culcă-te pe banca mea. Am io grijă de bagaje.

        --- Nu cred că mai am timp să dorm.

        --- Nici să-mi citeşti hârtia asta?

        --- Dă-o-ncoace.

        --- Citeşte tare să ştiu unde m-au încadrat... De ce taci ?

        --- Schizofrenie recurentă.

        --- Asta-i bună că nu dă depresii.

        --- ???...

        --- Ţi-i frică de mine? Să nu-ţi fie că rău nu fac la nimeni. Am şi prieteni; n-                ai vrea şi tu să fim prieteni?

        --- Ba, da !

        --- Atunci dă-mi nişte lei... 

        --- N-am mărunt.

        --- Hai să schimbăm la chioşc.

        --- Hai!

     M-a-nsoţit. L-am făcut să creadă că am schimbat, şi i-am dat cu ceva mai mult decât nişte...mărunţiş.

         --- Prea mulţi mi-ai dat şi n-am să-ţi dau rest.

         --- Nu-i bai, păstrează-i pe toţi.

         --- Eu nu cerşesc numai câţi îmi trebuie.

     O tăcere de sfârşit de lume s-a aşternut între noi.În palma-i tremurândă mărul lovit acoperea o parte din mărunţiş, monede ce sclipeau nefiresc, înmulţindu-le parcă. 

       --- De unde eşti? m-a-ntrebat după o vreme.

       --- De-acasă de la mine, i-am răspuns cam plictisit.

       --- Şi ce râu trece pe lângă casa ta?

       --- Săsarul.

       --- N-am auzit. Nu mai trece şi alt râu?

       --- Trece şi Tisa, dar mai pe dincolo de deal.

       --- De Tisa am auzât.

       --- De la cine?

       --- " De la Nistru pân' la Tisa / Tot românu plânsu-mi-s-a "...

       --- Cuuum a-i spus???

       --- Aşe cum a-i auzât !

       --- Şi cum îi mai departe?

       --- Îţi spun da' să nu mă baţi.

       --- Spune! Nu te teme că nu te bat.

       --- " Vai de el român săracu / Înapoi tot dă ca racu / Nici îi merge, nici se-                    deamnă / Nici îi este toamna toamnă..."

        --- Taci !

        --- Tac, numa' să nu mă baţi.

        --- Nu te bat, dar lasă-mă...Lasă-mă singur.

        --- Îmi pare rău că te-am supărat. Iartă-mă !

        --- O să-mi treacă !

        --- Gata! Am plecat. Lăudăm pă Isus, domn părinte.

        --- În veci Amin.

    După ce m-am urcat în tren am descoperit în sacoşa întredeschisă, strecurat pe-ascuns, " restul " refuzat : mărul lovit înfăşurat în două frunze încă vii, bolnave de dor de Eminescu.

                            Din volumul " Pe urmele paşilor mei " ( N-am fost un...cineva ),                          în curs de apariţie.

Î.P.S. Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN  EMINESCULUI  ( 2 )*

Extazele cernelii doar tu ni le-nfiori,

Mihaiul nostru unic şi-al unicei splendori,

Izvoade noi de-am strânge, tot am culege-n cale

Norocul de-a-l petrece pe-al tău din ale tale.

Eternă stalagmită din stea stalactitară,

Statura ta ne-adună sub cer şi peste ţară.

Cuvântul tău din ziuă-l purtăm cu noi prin ere,

Uşure ca-ntr-o moarte şi greu ca-ntr-o-nviere.

Menit ai fost să scaperi un verb de foc prin oameni.

Icnesc în furci mişeii, nebunii-n cuşcă rag,

Hienele-ncolţite stau gata de arţag,

Abraşe că din toate-n nimic nu li te-asameni,

Instanţă ţi-este vorba, condeiul tău, toiag.

     Bucură-te-nflăcărare adunată-ntr-o scânteie

     Bucură-te strop de rouă revărsat în curcubeie

     Bucură-te ram pe care stelele-n ciorchin roiră

     Bucură-te alăută-n zbor cu strunele spre liră

     Bucură-te văz lăuntric ce-n auzul alb se-nscrie

     Bucură-te Poezie!

     Bucură-te -ntregul nostru ce prin secoli s-a tot frânt

     Bucură-te darul pâinii de-a se-ntoarce în cuvânt

     Bucură-te ne-mpărţirea inimii ce ni se-mparte

     Bucură-te bucurie din adânc şi de departe

     Bucură-te cel ce-n moarte printr-o carte ni te dai

     Bucură-te-nveşnicirea Eminescului Mihai!

                         <  <   <   O   >   >   >

    *  I.P.S Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN  EMINESCULUI - Poem în stil bizantin în douăsprezece cânturi.  

    Sursa materialelor:  Arhiva Paul Antoniu.