Se afișează postările cu eticheta Sorin Rosca Stanescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sorin Rosca Stanescu. Afișați toate postările

duminică, 6 septembrie 2026

Prețul dictaturii de catifea


În special începând din decembrie 2024, în România a fost instaurată, prin încălcarea gravă a regulilor democratice și, implicit, a Constituției, o dictatură. E drept, una de catifea. Și de aici rezultă o serie întreagă de costuri în varii domenii și din ce în ce mai mari. Ultima „lecție” de acest fel a avut loc zilele treute, când partidele politice așa-zis europene și occidentale au mai primit o palmă severă, absolut necesară, de la Curtea Constituțională. Și, din păcate, cu o întârziere de patru luni.

Patru luni au trecut din momentul în care, sesizată fiind, pe bună dreptate, că a fost încălcat algoritmul politic cu rea-credință, aceleași partide care au fost co-autori ai loviturii de stat, Curtea Constituțională a constatat în mod definitiv și irevocabil că a fost încălcat în mod flagrant principiul proporționalității în ceea ce privește numirile care s-au făcut de coaliția aflată atunci la putere și încă nespartă în consiliile de administrație ale televiziunii publice și radioului public. Nici în ruptul capului aceste partide nu au vrut să ia în considerare clasamentul decis de alegători la ultimele alegeri parlamentare. Pe locul întâi a ieșit PSD, pe locul doi AUR, formațiuni urmate de celelalte partide. În consecință, un minim respect față de regulile democratice consacrate în Constituție și în alte legi importante, dar și în practica europeană de care pretind că aparțin partidele din fosta coaliție, ar fi trebuit ca situația de fapt electorală și din legislativul României să se reflecte și în componența consiliilor de administrație. Cu bună știință, această regulă a fost încălcată.

După patru luni, în fine, Curtea Constituțională și-a motivat decizia și, din acest moment, ea devine executorie. Iar decizia este echivalentul unei palme zdravene date pe obrazul tuturor liderilor politici așa-zis pro-europeni. Consiliile de administrație ale celor două instituții de presă ale statului sunt desființate tocmai fiindcă nu a fost respectat algoritmul electoral, iar președinții acestora – directori generali – Adriana Săftoiu la TVR, desemnată de Guvern și votată de consiliul de administrație, și Robert Schwartz de la USR – sunt demiși. În mod obligatoriu, cele două importante instituții de presă vor primi o altă conducere. Este de presupus că la Radio va fi numit, așa cum este și cazul, un reprezentant AUR.

Dar încălcarea regulilor democratice are costuri nu numai în ceea ce îi privește pe autori, ci și în ceea ce privește societatea în general. Din momentul constatării, în urmă cu patru luni, a desemnărilor neconstituționale și până în prezent, când, în fine, judecătorii CCR, ocupați până peste cap, au reușit performanța de a redacta decizia, au trecut patru luni, timp în care toate deciziile adoptate – bune sau rele – își păstrează valabilitatea și nu mai pot fi anulate retroactiv. Este un cost pe care îl plătește întreaga societate.

Încă o dată, vechea alianță aflată până mai ieri la guvernare și-a dat în petic și s-a făcut de rușine la nivelul unei Europe pe ale cărei principii respectivele partide afirmă că le respectă cu sfințenie.

 

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: CorectNews

joi, 27 august 2026

Marele cașcaval și șobolanii din cămară


Nimeni nu poate să îmi spună că sunt fan Bolojan și susținător PSD, dar nu reușesc să înțeleg cum oare și-au dat demisia din Guvern toți pesediștii, iar Bolojan, deși i-a înlocuit pe toți, nu i-a schimbat și pe cei puși la marele cașcaval.

Când spun marele cașcaval, mă refer acum la funcțiile ce, la prima vedere, par a fi salarizate conform unei scheme legale și îndeobște folosite în mai toate aranjamentele Monstruoasei Coaliții PSD+PNL+USR+UDMR.

Și acum, că tot este vară și mergem în concedii cu avionul, murind de cald în Aeroportul Otopeni, m-am aplecat un pic asupra acestui caz.

În general, Aeroportul Otopeni a fost când în ograda PNL, când în cea a PSD, fiind parte a Marelui Cașcaval, dar și o pepinieră pe unde erau rotite cadrele de partid, mai ales că exista și un mare grad de securizare a informațiilor din interior, mulți dintre angajați fiind foste cadre militare, rude și clientelă politică, dat fiind că locul oferea posturi călduțe, bine plătite și, mai ales, multe.

Mecanismul era unul simplu și se baza pe creșterea naturală și enormă a numărului de pasageri tranzitați, care, prin taxele încasate, asigurau un buget pe măsură.

La început, politica generală era ca nimic de la stat să nu facă profit, astfel că nici Aeroportul nu a făcut, evident. Când nu mai existau cheltuieli, apăreau congrese prin străinătate și alte manifestări unde neapărat trebuia să meargă directorul și secretara sa și tot așa.

Cum statul subteran numea tot el și schimba directorii în funcție de interese și scheme de promovare, chestiune prezentată de Newsweek România, din care rezultă că orice șut în fund este destinat ocupării unei funcții superioare. Nicolae Stoica a ajuns Director General al Autorității Aeronautice Române după un directorat cu multe probleme, iar Bogdan Mândrescu a ajuns secretar de stat în Ministerul Transporturilor, responsabil de aviația civilă. Sunt două astfel de exemple.

Judecând însă prin prisma contractelor de management încheiate și bine secretizate, rezultă că bonusurile de 2% din profitul obținut și nu din cifra de afaceri, atenție, sunt Marele Cașcaval pe aviație. Pentru că, la un profit net de 789.742.544 lei pe anul 2025 și declarat ca fiind record all time al Aeroportului Otopeni, bonusul lui Mândrescu de 2%, dacă se respectă cutuma, ar fi de exact 15.794.850,88 RON, adică aproximativ 3.005.451,70 euro!

Rezultă, deci, că se păstrează rotația cadrelor, indiferent de culoarea politică, când este vorba de Marele Cașcaval și de aici și îndârjirea de fațadă în schimbarea guvernului și demararea alegerilor anticipate.

 

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: CorectNews

marți, 11 august 2026

Marele cașcaval și șobolanii din cămară

 


Nimeni nu poate să îmi spună că sunt fan Bolojan și susținător PSD, dar nu reușesc să înțeleg cum oare și-au dat demisia din Guvern toți pesediștii, iar Bolojan, deși i-a înlocuit pe toți, nu i-a schimbat și pe cei puși la marele cașcaval.

Când spun marele cașcaval, mă refer acum la funcțiile ce, la prima vedere, par a fi salarizate conform unei scheme legale și îndeobște folosite în mai toate aranjamentele Monstruoasei Coaliții PSD+PNL+USR+UDMR.

Și acum, că tot este vară și mergem în concedii cu avionul, murind de cald în Aeroportul Otopeni, m-am aplecat un pic asupra acestui caz.

În general, Aeroportul Otopeni a fost când în ograda PNL, când în cea a PSD, fiind parte a Marelui Cașcaval, dar și o pepinieră pe unde erau rotite cadrele de partid, mai ales că exista și un mare grad de securizare a informațiilor din interior, mulți dintre angajați fiind foste cadre militare, rude și clientelă politică, dat fiind că locul oferea posturi călduțe, bine plătite și, mai ales, multe.

Mecanismul era unul simplu și se baza pe creșterea naturală și enormă a numărului de pasageri tranzitați, care, prin taxele încasate, asigurau un buget pe măsură.

La început, politica generală era ca nimic de la stat să nu facă profit, astfel că nici Aeroportul nu a făcut, evident. Când nu mai existau cheltuieli, apăreau congrese prin străinătate și alte manifestări unde neapărat trebuia să meargă directorul și secretara sa și tot așa.

Cum statul subteran numea tot el și schimba directorii în funcție de interese și scheme de promovare, chestiune prezentată de Newsweek România, din care rezultă că orice șut în fund este destinat ocupării unei funcții superioare. Nicolae Stoica a ajuns Director General al Autorității Aeronautice Române după un directorat cu multe probleme, iar Bogdan Mândrescu a ajuns secretar de stat în Ministerul Transporturilor, responsabil de aviația civilă. Sunt două astfel de exemple.

Judecând însă prin prisma contractelor de management încheiate și bine secretizate, rezultă că bonusurile de 2% din profitul obținut și nu din cifra de afaceri, atenție, sunt Marele Cașcaval pe aviație. Pentru că, la un profit net de 789.742.544 lei pe anul 2025 și declarat ca fiind record all time al Aeroportului Otopeni, bonusul lui Mândrescu de 2%, dacă se respectă cutuma, ar fi de exact 15.794.850,88 RON, adică aproximativ 3.005.451,70 euro!

Rezultă, deci, că se păstrează rotația cadrelor, indiferent de culoarea politică, când este vorba de Marele Cașcaval și de aici și îndârjirea de fațadă în schimbarea guvernului și demararea alegerilor anticipate.

 

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: CorectNews

miercuri, 5 august 2026

Cum am ajuns din exportatori de energie, importatori de neputință


Există o întrebare pe care nimeni nu pare dispus să o pună. Cum este posibil ca o țară care producea energie pentru o industrie uriașă să aibă astăzi emoții în privința propriului consum, deși industria energofagă a fost în mare parte desființată?

Unde s-a rupt lanțul? Nu, răspunsul nu este că România a rămas fără resurse. Încă avem gaze natural și hidrocentrale. Avem energia nucleară de la Cernavodă. Avem vânt, soare și unul dintre cele mai diversificate mixuri energetice din Europa. Suntem însă vulnerabili.

Înainte de 1990 exista un sistem energetic integrat. Nu era perfect. Era produsul unei economii centralizate, cu toate limitele și rigiditățile ei. Avea însă o logică pe care astăzi am pierdut-o.

Minele alimentau termocentralele. Conductele alimentau rafinăriile și centralele pe gaze. Rețelele electrice deserveau marile platforme industriale. Petrolul, gazele, cărbunele, energia electrică și transportul lor făceau parte din aceeași arhitectură strategică. Statul gândea sistemul ca pe un organism viu.

După 1990 am confundat reforma cu dezmembrarea. În loc să modernizăm ceea ce era depășit, am demolat. În loc să reconstruim, am improvizat. În locul unei strategii naționale, am avut, de prea multe ori, strategii de mandat.

Ani la rând s-au închis mine, termocentrale, rafinării, combinate petrochimice și platforme industriale. Unele trebuiau restructurate, fără îndoială. Altele deveniseră nerentabile. Dar fiecare închidere ar fi trebuit urmată de o investiție nouă, de o capacitate modernă, de o alternativă.

Prea des, alternativa a rămas doar pe hârtie.

Au urmat privatizări care au avut rezultate foarte diferite. Unele au salvat companii și au adus investiții. Altele au rămas asociate, în percepția publică, cu lipsa de transparență, cu promisiuni neonorate, cu active strategice înstrăinate fără beneficii proporționale pentru stat și cu dispariția unor capacități industriale. În prea multe cazuri, interesul pe termen lung al României a părut subordonat intereselor de moment.

Între timp, consumul industrial s-a prăbușit. Siderurgia, petrochimia, metalurgia și industria chimică nu mai consumă nici pe departe energia de altădată. Și atunci apare întrebarea firească: dacă avem un consum mai mic, de ce avem mai multe probleme?

Pentru că energia nu înseamnă doar cantitate. Înseamnă continuitate. Astăzi, o parte importantă a producției vine din surse regenerabile. Este un pas necesar și firesc. Dar soarele nu strălucește la comandă. Vântul nu bate după programul de consum.În orice sistem modern, această variabilitate trebuie compensată.

Cu ce? Cu centrale flexibile. Cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Cu baterii de mare capacitate. Cu rețele inteligente. Cu investiții făcute la timp.

Nu se pot construi sute de megawați în eolian și fotovoltaic fără construirea, în același timp, a infrastructurii care să le susțină. Nu se poate produce un excedent de energie la prânz care să fie folosit automat seara. Energia electrică nu se depozitează în fire. Ea trebuie consumată pe loc sau stocată în instalații speciale, iar România are încă prea puține asemenea capacități.

La fel de grav este că s-a pierdut viziunea integrată asupra întregului sector energetic. Petrolul merge într-o direcție – gazele în alta. Energia electrică și ea în altă direcție. Transportul prin conducte are propriile priorități. Rețelele electrice altele.

Fiecare companie își urmărește propriile obiective, fiecare minister își prezintă propriile planuri, fiecare guvern își rescrie propriile priorități. Din păcate, prea mulți ani România a înlocuit planificarea strategică cu improvizația administrativă. A tolerat întârzieri, proiecte abandonate, investiții amânate și decizii contradictorii. Iar acolo unde lipsa de competență s-a întâlnit cu interese private sau cu suspiciuni persistente de corupție, nota de plată a fost achitată de cetățeni și de economie. O națiune care nu mai controlează coerent modul în care își produce, își transportă, își stochează și își valorifică energia riscă să descopere, prea târziu, că nu lipsa viziunii este o problemă mai gravă decât lipsa resurselor.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: CorectNews

joi, 2 iulie 2026

Autorul și complicele

Cine e autorul? Ilie Bolojan, care tocmai a blocat un guvern PSD, sau Nicușor Dan, care upgradează criza, refuzând să recunoască statutul constituțional al partidului AUR? Sunt aceleași două personaje centrale care au inițiat și, respectiv, au beneficiat de lovitura de stat din decembrie 2024.

Se joacă un teatru absurd. Ilie Bolojan, care a fost numit premier de Nicușor Dan, beneficiarul anulării nedemocratice a alegerilor, s-a răzgândit din mers și a încălcat din nou angajamentul – de astă dată chiar unul esențial – refuză să mai susțină, cum se angajase, prezumtivul guvern Grindeanu și deschide astfel drumul către anticipate. Iar Nicușor Dan joacă rolul polițistului bun și se burzuluiește la premierul al cărui interimat tocmai s-a expirat. Se deschide astfel, cel puțin teoretic, calea anticipatelor parlamentare. Dar și la acest capitol avem parte de un circ în toată regula.

Președintele UDMR, o asociație etnică erijată în partid, omniprezentă în toate guvernările, a susținut zilele trecute că, în mod inevitabil, criza profundă ne va aduce la anticipate. Tot el, în scurt timp, s-a răzgândit și a lansat teza conform căreia, întrucât articolul 89 din Constituție nu este formulat în termeni imperativi, Nicușor Dan va tergiversa cât se poate de mult o decizie și în niciun caz nu va dizolva Parlamentul, întrucât alegerile anticipate ar da în mod categoric câștig de cauză partidului AUR, ștampilat încă în țară și, în consecință, și în UE drept partid extremist. În dispută intervine prompt și Anca Alexandrescu, care, la rândul ei, susține, în linii mari, scenariul prezentat de liderul UDMR. Celebra jurnalistă specializată în analize politice ne garantează că nu vor avea loc anticipate. Dar i se pune o talpă.

Sau o frână, ca să mă exprim mai elegant. Autorul este Toni Neacșu, un excepțional jurist, specialist, între altele, și în drept constituțional, care o vreme a fost membru CSM, iar acum e avocat. Acesta întoarce pe toate părțile articolul 89 din Constituție, analizează și precedentele care au avut loc, fără a fi condus însă la alegeri anticipate, și prezintă o versiune nouă, plasând bomba cu ceas la mijlocul terenului. În opinia sa, chiar dacă prevederile constituționale sunt evazive și nu imperative, chiar dacă, după căderea succesivă a două guverne, președintele poate – dar nu e obligat – să dizolve Parlamentul și, chiar în ipoteza în care ar face-o, nu sunt prevăzute termene precise, totuși ajunge el la concluzia că anticipatele sunt posibile și necesare și, ca urmare, pot fi bine mersi luate în calcul.

Și uite așa, una peste alta, rezultatul, cel puțin pentru moment, este că România se scufundă într-o criză politică care poate deveni ireversibilă. Cine e principalul tartore? Ilie Bolojan sau Nicușor Dan? Sau este o crimă colectivă?

 

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: CorectNews

marți, 23 iunie 2026

Cum va fi decontat al treilea eșec politic?

Cu alte cuvinte, cine plătește? Cine plătește pe lângă populația și antreprenoriatul unui stat confruntat cu mai multe crize majore și care este în prag de disoluție? Un stat care nu mai are anticorpii necesari pentru a supraviețui. Cine răspunde și cum, dincolo de enormele costuri ale prostiei politice suportate de un întreg popor?

Putem spune, desigur, fără teama de a greși, că responsabilă este clasa politică, incapabilă să guverneze. Dar, cum există o răspundere generală, există și una aplicată persoanelor. În această ordine de idei, vinovatul vinovaților este președintele numit, Nicușor Dan. Acesta a nominalizat până în prezent, într-un mod irațional și într-un interval foarte scurt, trei guverne. Guvernul Ilie Bolojan, care a supraviețuit inclusiv o vreme în prelungiri și încă mai supraviețuiește și care a produs atât de multe traume, încât, pe bună dreptate, începem să ne întrebăm dacă acestea nu reprezintă o tentativă deliberată de a submina pe multiple planuri România. Atribuțiile constituționale îi permiteau și chiar îl obligau pe Nicușor Dan să intervină, să medieze între cele patru puteri fundamentale ale statului, dacă includem și presa, și, desigur, între partidele politice, pentru a identifica cele mai bune soluții și a corecta lucrurile din mers. Nu a făcut-o și, din această perspectivă, este nu numai responsabil, ci și principalul vinovat.

Apoi, perseverând într-o greșeală fatală, același Nicușor Dan a mai nominalizat doi candidați de premier, le-a binecuvântat programul politic prezentat și echipa cu care intenționau să se prezinte la Palatul Victoria: Guvernul Tomac și Guvernul Veștea. După retragerea pe ultima sută de metri a prezumtivului Guvern Tomac, am făcut afirmația pe care mi-o mențin, că principalul vinovat nu este acesta, ci mentorul său, Nicușor Dan, care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să răspundă. A perseverat însă în greșeală. L-a nominalizat pe Veștea peste capul PNL și, declanșând un conflict abrupt între instituția prezidențială și acest partid, împingându-l în final pe Ilie Bolojan să instituie o veritabilă dictatură în PNL printr-o lovitură politică. Adrian Veștea a avut cu 44 de voturi mai puțin în Parlament decât ar fi fost necesare. A căzut și acest proiect al lui Nicușor Dan. În mod spectaculos. Mai are însă o încercare. Una singură.

Va trebui, în următoarele două-trei zile, să nominalizeze un nou lider politic pentru un nou proiect de guvern. O va face. Va persevera în greșeală. Și s-ar putea să împingă statul român către anticipate.

Nicușor Dan și mulți alții dintre decidenții politici suferă de orbul găinii. Nu vor da înțeleagă nici în ruptul capului că, la origine, cauza tuturor relelor este ruptura catastrofală dintre aritmetica electorală și cea parlamentară. Și, în plus, sau poate tocmai din acest motiv, demonizează partidul AUR, acuzându-l în mod iresponsabil în fel și chip și refuzând cu obstinație să îl ia în calcul atunci când încearcă să încropească un proiect politic guvernamental. Este o greșeală fatală! Pentru noi toți.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Correct News

luni, 15 iunie 2026

Guvernul Nicușor Dan 3

Într-un secret absolut, cu patru zile în urma anunțului oficial de ieri, Nicușor Dan l-a anunțat pe Adrian Veștea că îl va investi cu formarea guvernului numărul 3. Eugen Tomac nu a știut nimic, la fel nici liderul de partid al lui Veștea, respectiv Ilie Bolojan, și tot nimic nu au aflat nici ceilalți șefi de partide parlamentare. De la teza unui premier, vezi Doamne, tehnocrat și a unui guvern de tehnocrați, negociat în cele patru zile de taină, la pachet cu un program de guvernare, s-a ajuns la un candidat politic de premier, precum și la un guvern ipotetic, alcătuit din reprezentanți ai partidelor. O adevărată lovitură de teatru!

Dacă cineva mai căuta un motiv întemeiat pentru suspendarea din funcție a președintelui numit, Nicușor Dan, iată că acesta l-a servit pe tavă, încălcând flagrant articolul 103 din Constituția României, care îl obligă pe șeful statului să organizeze consultări cu reprezentanții tuturor partidelor parlamentare înainte de desemnarea unui candidat de premier. Dacă cineva din PNL caută un motiv pentru a-l exclude din partid, nu la prima, ci la a doua strigare, cum e statutar, pe Adrian Veștea, acesta este servit pe tavă prin faptul că liderul liberal nu a solicitat și nu a primit acordul partidului pentru a accepta ieri dimineață, în timpul slujbei de duminică, desemnarea. De tot hazul, dar în același timp și în mod scandalos, este faptul că nici Eugen Tomac nu a fost informat, astfel încât a fost pus în situația să negocieze în orb și în mod total inutil atât un program de guvernare, cât și o listă a prezumtivului executiv. Ar fi de tot râsul dacă România nu ar fi în situația în care a fost adusă de guvernele anterioare și, într-o măsură decisivă, de Guvernul Ilie Bolojan. Dar ce urmează?

Mai întâi să vedem ce nu urmează. Eugen Tomac, în plin avânt spre Palatul Victoria, a fost luat prin surprindere și forțat să demisioneze după ce garantase că nu o va face și că se va prezenta cu șanse de succes în Parlamentul României. Nu este un simplu detaliu. Faptul că a demisionat și nu a fost refuzat de Parlament are drept consecință disponibilitatea constituțională a lui Nicușor Dan de a mai face o nominalizare, al patrulea premier al său, înainte de a fi pus în situația de a declanșa, conform Legii Fundamentale, alegeri anticipate.

Toți liderii partidelor politice parlamentare au fost luați prin surprindere și prinși pe picior greșit, de tot râsul fiind, din acest punct de vedere, încă președintele PNL, Ilie Bolojan. Și, fiindcă am amintit de acest partid, care a încetat de mult să mai fie liberal și cu adevărat conservator, lipindu-și pe frunte în mod stupid eticheta că este „pro-european” și „pro-occidental”, mă grăbesc să anticipez, asumându-mi întreaga răspundere, că formațiunea politică fie îl va debarca rapid pe Ilie Bolojan, atât din poziția de președinte al partidului, cât și din cea de președinte al Senatului, fie se va scinda. Astăzi va ieși cu scântei în staff-ul restrâns al partidului, iar atunci când va fi convocată conducerea lărgită, în tentativa de a-l elimina pe Adrian Veștea, vom asista la un cutremur care ar putea conduce fie la schimbarea întregii conduceri, fie la scindarea partidului. În timp ce România se confruntă, spre uimirea întregii lumi civilizate, cu patru crize suprapuse, economico-financiară, socială, politică și geopolitică, conducătorul de facto joacă bambilici, iar liderii partidelor politice sunt orbiți de orgolii și de antipatii reciproce. Adrian Veștea are indiscutabil șanse mai mari de a obține voturile necesare, dar eu unul cel puțin presupun că nu își va putea investi echipa și nici nu va obține aprobarea pentru cel de-al patrulea program de guvernare, despre care, în paranteză fie spus, conform declarațiilor sale, va fi identic cu dezastruosul program al lui Ilie Bolojan. Așa că se va ajunge la următoarea propunere de premier, iar abia ulterior, în ipoteza în care aceasta va fi respinsă de Parlament, o ipoteză pe care eu unul o pun sub semnul întrebării, vor putea fi declanșate alegeri anticipate și ne-am putea întoarce, în fine, la opțiunile reale ale cetățenilor. Așa cum ar fi democratic să se întâmple.

 

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: CorrectNews

sâmbătă, 13 iunie 2026

Anticipatele – iluzie sau sperietoare?


Un sistem democratic funcțional menține întotdeauna o diferență mică, acceptabilă, între opțiunile reale ale cetățenilor și structura parlamentară. Dacă diferența devine abruptă, atunci societatea devine periculos de instabilă. Și, implicit, statul respectiv. Consecința este că se poate ajunge fie la anarhie, fie la dictatură. Acesta este prețul ignorării cetățenilor.

Ne aflăm într-un asemenea scenariu. Din multiple motive pe care nu mai are rost să le dezvolt aici, clasa politică, în ansamblul ei, și, în special, Parlamentul s-au îndepărtat abrupt, ostentativ chiar, de cetățenii care i-au dat susținere. Această situație extrem de periculoasă, care poate conduce accelerat la colaps, nu poate fi soluționată altfel decât printr-o punere, fie ea și relativă, în acord a opțiunilor cetățenilor cu structura celei mai importante puteri în stat, care este Parlamentul. Impasul extrem de periculos în care ne găsim și care are toate șansele să se prelungească prin neomologarea propunerii eronate, nerealiste și partizane de premier pe care a făcut-o Nicușor Dan, în persoana lui Eugen Tomac, nu va putea fi altfel soluționat decât fie prin declanșarea anarhiei, fie prin alegeri anticipate.

Dar sunt posibile, realist vorbind, alegerile anticipate pe care, iată, le invocă nu numai reprezentanții AUR, ci și cei ai altor partide care se autointitulează în mod eronat pro-europene și pro-occidentale? Pentru a se ajunge în această situație, a doua propunere de premier a președintelui numit, Nicușor Dan, ar trebui să cadă în Parlament, ceea ce l-ar obliga pe acesta, conform Constituției, să dizolve Parlamentul și să declanșeze alegeri anticipate. Pentru a se întâmpla acest lucru, primul pas este să nu se strângă 233 de voturi în favoarea ipoteticului guvern. În momentul de cumpănă în care fiecare deputat și fiecare senator va vota, opțiunea va fi determinată nu de interesul național, ci de interesul personal. Conform cercetărilor de piață, rezultă, fără niciun dubiu, că singurul partid care, în urma anticipatelor, ar putea avea mai mulți senatori și deputați aleși este AUR. În aceeași ordine de idei, este cât se poate de probabil că UDMR nici nu va câștiga, nici nu va avea de pierdut altceva decât banii cheltuiți în noile alegeri. PSD ar putea spera cel mult la un scor ceva mai slab, dar nu dezastruos, în raport cu numărul actual de parlamentari. Toate celelalte formațiuni politice, în frunte cu PNL, au însă de pierdut, nu numai în ceea ce privește cheltuielile presupuse de alegeri, dar și în privința numărului de parlamentari de care vor mai beneficia și, respectiv, a consistenței sinecurilor. Pierde în cea mai mare măsură USR, iar PACE și SOS vor rămâne în afara Parlamentului. Ca să nu mai vorbim de neafiliați. Este de presupus că toți aceștia vor vota al doilea guvern, indiferent din cine va fi alcătuit el și indiferent cât de abrupt va trage țara în jos. La prima strigare este vorba de 175 de deputați și senatori.

Să luăm însă în calcul ceea ce este insuficient pentru declanșarea anticipatelor. Mai trebuie să luăm în calcul și o serie întreagă de situații individuale ale unor parlamentari ai PSD, AUR și chiar UDMR. Sunt senatori și deputați care, pe parcursul acestei legislaturi, dintr-un motiv sau altul, au intrat în conflicte cu autoritățile politice din conducerea centrală a formațiunii politice sau cu cele locale. Sau au intrat în bătaia tunurilor de presă. Sau sunt cercetați de procurori. Și știu cu certitudine că nu se vor mai regăsi pe liste. Aceștia au interesul ca alegerile anticipate să nu se declanșeze. În consecință și în concluzie, numărul celor care vor vota noul guvern, indiferent din cine va fi format acesta și indiferent de programul politic avansat, va reprezenta o masă critică care va înclina balanța în sensul validării guvernului, evitându-se astfel alegerile anticipate. Un stat democratic însă nu poate supraviețui dacă populația nu are posibilitatea de a se pronunța și de a schimba balanța de putere de câte ori este necesar. Ca urmare, colapsul economic, social și politic extrem de periculos ne va conduce fie către o dictatură, fie către anarhie. Căreia unii îi vor spune revoluție.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Correct News



joi, 21 mai 2026

Nicușor Dan aleargă după voturi Jolly Joker

 

Încercând să se transforme în președinte jucător și punând talpă partidului AUR, Nicușor Dan aleargă cu limba scoasă după voturile Jolly Joker. A programat o nouă rundă de întâlniri, de astă dată cu senatori și deputați independenți sau din grupări politice obscure, pentru a le sonda intențiile și vulnerabilitățile în vederea dirijării votului lor în direcția dorită.

La interval de circa două săptămâni de când am lansat scenariul utilizării voturilor de tip Jolly Joker, într-o tentativă lăudabilă de a contura o majoritate peste capul celor trei blocuri de partide, președintele numit a chemat la consultări toate firimiturile din Parlament, în speranța că va reuși să facă din ele un cocoloș electoral. Astfel, se va întâlni azi cu grupul parlamentar „Uniți pentru România”, cu grupul parlamentar „PACE”, precum și cu parlamentarii neafiliați. În dialogul pe care îl va purta cu aceștia, va încerca să afle către ce parte a spectrului politic înclină și, cu certitudine, va face eforturi de a-i dirija în direcția dorită. Așa cum se conturează în prezent intențiile celor trei blocuri politice, PSD și alții, PNL și alții, precum și AUR, fără alții, Nicușor Dan ar putea fi comod desemnând, prin excluderea AUR de la masa majorității, fie PSD, fie PNL, prin nominalizarea unui candidat de premier care, așa cum sunt zarurile aruncate, nu ar întruni voturile necesare, urmând ca la cea de-a doua încercare, indiferent cine va fi „alesul”, să aștepte liniștit votul pozitiv al parlamentarilor de toate culorile, care vor fi speriați de perspectiva de a-și pierde mandatele printr-un al doilea refuz. Refuzând să stea în expectativă și optând pentru un rol mult mai activ, Nicușor Dan încearcă, începând de astăzi, să intre în pielea unui președinte jucător.

Este interesant de văzut dacă va reuși. Pentru a-și asigura un succes garantat, el ar trebui să negocieze netransparent o serie întreagă de avantaje pentru acești „independenți”, transformându-i literalmente, sub aspectul intenției de vot, în Jolly Jokeri. Ceea ce înseamnă, pe românește spus, că va trebui să pună presiune pe ei, oferindu-le, după caz, în numele liberalilor sau în numele PSD, o serie întreagă de avantaje și, concomitent, fluturându-le în fața ochilor spectrul irelevanței.

Este de așteptat ca, după această rundă de consultări, să organizeze negocieri cu cele două blocuri politice așa-zis „pro-occidentale”, conduse de PSD și, respectiv, PNL, și să desemneze un candidat de premier care să beneficieze în final, prin excluderea AUR, de voturile necesare pentru a forma un nou guvern. Un guvern de supraviețuire. De conjunctură. Un guvern pe termen scurt. Deși este evident că UDMR va alege oricare dintre cele două alianțe în funcție de conjunctură, este evident, în circumstanțele date, că o majoritate în Parlament, fie ea și efemeră, nu poate fi obținută altfel decât utilizând voturile Jolly Joker. Devenind însă președinte jucător, Nicușor Dan își asumă uriașul risc politic al unui eșec.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Correct News

marți, 19 mai 2026

Cine va lua pot-ul cel mai mare?


În analiza de ieri m-am referit la rațiunea și la șansa unui guvern de reconciliere națională. Astăzi, voi încerca să evaluez cine pierde și cine câștigă, ca efect al deciziei pe care trebuie să o ia, mai devreme sau mai târziu, Nicușor Dan. Toată demonstrația, întreg exercițiul de logică se va concentra asupra poziției pe care urmează să o adopte George Simion.

Pentru prima dată, Nicușor Dan nu mai ignoră spiritul și litera Constituției, nu-i mai cheamă pe liderii partidelor la simple taclale numite consultări neoficiale, nu mai face împreună cu aceștia jocuri de gleznă, ci organizează, începând chiar de la ora 9 dimineața, consultări în toată regula, la capătul cărora ar putea desemna un candidat de premier. Dacă nu cumva și această decizie va fi amânată.

Președintele numit a făcut în mod repetat două enunțuri esențiale. Primul se referă la așa-numitele „partide occidentale”, singurele îndreptățite, în opinia sa, să guverneze România în perioada următoare. Întrucât nu a renunțat la această afirmație și nici măcar nu a nuanțat-o, eu unul presupun că AUR este invitat la consultări, începând de la ora 10, după intervalul de timp rezervat PSD-ului, doar în mod formal, doar pentru ca personajul aflat la figurat în capul mesei de la Cotroceni să poată bifa toate partidele parlamentare, sugerând că și-a făcut datoria. Din punctul său de vedere însă, prezența AUR în următorul guvern este exclusă. Al doilea enunț făcut de Nicușor Dan nu reprezintă altceva decât o imposibilitate logică. Președintele numit afirmă că va încredința privilegiul de a forma viitorul guvern acelui partid și, respectiv, acelei persoane care demonstrează că poate strânge o majoritate parlamentară.

Cele două afirmații, deși se vor complementare, se bat în realitate cap în cap. Cum Dumnezeu ar putea fi creată o majoritate prin excluderea celui de-al doilea partid, AUR, ca pondere în Parlament? Chiar dacă cineva ar încerca să construiască, utilizându-și întreaga fantezie, o majoritate scremută fără AUR, aceasta ar fi extrem de efemeră și ar oferi mai multă instabilitate decât stabilitate. Să analizăm însă „problema AUR” nu din perspectiva președintelui numit, ci din cea a intereselor vizate de George Simion. Indiferent de poziția lipsită de echivoc, dar extrem de riscantă, adoptată de Nicușor Dan, interesul AUR nu este de a intra la guvernare, încercând să cârpească ceea ce partidele așa-zis „occidentale” au destrămat. Interesul AUR este să rămână în opoziție, să-și consolideze credibilitatea în rândul populației, să absoarbă cât mai mult electorat și, pe măsură ce noua coaliție va derapa, să-și poată organiza așa cum trebuie filialele locale. Ceea ce nu înseamnă însă că AUR nu poate juca un rol important în formarea viitorului guvern.

Afirmația de mai sus este aparent paradoxală. Cum ar putea AUR să joace un rol dacă refuză să intre la guvernare în aceeași măsură în care și președintele refuză să-l implice? Ieri am susținut o teză pe care o mențin și azi, și anume că singura soluție cât de cât viabilă, și nu pentru mult timp, este un guvern de reconciliere națională. Am explicat de ce este necesară o asemenea formulă și care sunt precedentele cele mai importante de asemenea guverne care au gestionat statele în perioade de răscruce. Există o modalitate prin care se poate ajunge la un guvern de reconciliere națională, fără AUR, dar care să poată aduna în Parlament numărul necesar de voturi pentru a putea funcționa în jurul unui premier mai degrabă tehnocrat decât politic. Totul depinde de acceptul AUR. De acordul în Parlament dat de acest partid, al cărui președinte a declarat că nu va vota și nu va susține un guvern din care AUR nu face parte. Dacă va fi identificată persoana potrivită pentru a aduna o echipă a noului executiv și a elabora un program de guvernare care să fie și pe placul suveraniștilor, presupun că AUR, deși va rămâne în opoziție, îi va da verde la votul în Parlament noului guvern. Un guvern care, afirmam și în ultimul editorial pe această temă și afirm și acum, poate scoate România din șanț, dar nu va avea o durată prea lungă, generând poate declanșarea alegerilor anticipate.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Correct News

joi, 14 mai 2026

În capcana „polițistului bun”

Ilie Bolojan s-a dovedit atât de rău ca șef al administrației centrale a statului, încât, în comparație cu el, pentru cine cade în această capcană, Nicușor Dan face figura „polițistului bun”. De aici, din această fractură mentală, eroarea se propagă cu repeziciune pe măsură ce, aparent, cel puțin, cele două personaje au intrat într-un conflict surd, în care fanii fiecărei părți exagerează calitățile și defectele celor două personaje politice. Dar să ne trezim! Nu avem, din păcate, la vârful statului, un „polițist bun”. Avem și acolo tot un „polițist rău”, la fel ca la Palatul Victoria.

Iluzia în care au căzut mulți comentatori și observatori ai vieții politice este pe cât de falsă, pe atât de periculoasă. Fanii lui Ilie Bolojan, aflați la vedere, ca și fanii acestuia din lumea umbrelor, susțin că, în realitate, acesta este un personaj pozitiv, care a demarat o reformă profundă și extrem de necesară în România, că, acționând astfel, ar fi deranjat atât structurile birocratice, cât și cele de tip mafiot, iar cei care au acționat pentru succesul moțiunii de cenzură au fost puternic manipulați și, în consecință, au greșit, principala consecință fiind faptul că reforma generată de acest lider urmează să fie blocată, cu pierderi considerabile. Din acest motiv, partizanii lui Ilie Bolojan, dintre care cei mai mulți sunt manipulați, iar alții, puțini la număr, dar deosebit de eficienți, sunt cei care manipulează, insinuează din ce în ce mai insistent următorul scenariu: pentru salvarea României, din ghearele crizei dezlănțuite, din starea de recesiune oficială, este indispensabil ca marele reformator, Ilie Bolojan, să rămână la butoanele Palatului Victoria, în ciuda moțiunii de cenzură aprobate de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Cum ar putea să se ajungă la acest rezultat, în condițiile în care, în prezent, acesta conduce un guvern castrat, în care și libertatea sa de mișcare, sub aspectul atribuțiilor pe care le poate exercita, este profund amputată? Ar fi necesar ca, în urma așa-ziselor consultări de la Cotroceni, președintele numit, Nicușor Dan, să facă o primă nominalizare a unui premier care să fie respinsă în Parlament. Nu este prea complicat. În condițiile în care, până una alta, cu excepția USR în raport cu PNL și UDMR în raport cu toate părțile, toți ceilalți, toate celelalte forțe existente în Parlament, refuză să facă o alianță unii cu alții, pe modelul poziției intransigente adoptate de AUR în raport cu PSD și de PSD în raport cu AUR. Astfel încât partizanii din umbră și de la vedere ai lui Ilie Bolojan mizează pe faptul că niciuna dintre formulele promovate de președintele numit nu va fi adjudecată de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor. Ceea ce înseamnă că va fi necesară o nouă nominalizare, ultima permisă de Constituție. Dacă nici această nominalizare, pe care urmează să o facă Nicușor Dan, nu va trece, atunci Parlamentul se dizolvă și, conform Constituției, trebuie organizate alegeri anticipate. Dizolvarea funcționează însă ca o adevărată sabie a lui Damocles deasupra capului celor mai mulți dintre parlamentari, care riscă nu numai să rămână fără pensie, dar și să nu mai intre în Parlament, dacă analizăm lucid rezultatele cercetărilor de piață. Și atunci, pentru a nu se ajunge în această situație, oricare va fi cea de-a doua nominalizare, ea va trece, chiar dacă cel de-al doilea nominalizat va fi, prin forțarea Constituției, Ilie Bolojan. Și, în orice variantă, există și posibilitatea ca acesta, cu atribuțiile amputate cu tot, să intre în prelungiri la Palatul Victoria, până în toamnă, interval de timp în care, după modelul recentei ordonanțe de urgență, cu totul și cu totul ilegale, va încerca și în viitor să favorizeze cele mai importante companii ale statelor europene, în detrimentul companiilor românești. Maurul își va face datoria, după care el va putea să moară. Partizanii la vedere ai lui Ilie Bolojan sunt câțiva ciraci de la vârful PNL, câțiva baroni locali și o serie întreagă de jurnaliști, discret, dar bine plătiți. Partizanii săi din umbră sunt unii reprezentanți ai serviciilor secrete, din țară și din străinătate, precum și unii vectori ai multinaționalelor, susținuți în mod constant de ambasadele, în special europene, de la București.

Această perspectivă sumbră creează o contrareacție cât se poate de nesănătoasă, prin care o serie de gesturi și enunțuri prezidențiale sunt percepute ca reprezentând o despărțire radicală de Ilie Bolojan în plan intern, iar în plan extern, o apropiere de administrația Trump, aflată în război comercial cu Uniunea Europeană și în război politic cu unii dintre liderii acesteia. Se creează astfel aparența că Nicușor Dan, prin luările sale de poziție, deși merge pe sârmă, devine cel mai important factor de echilibru într-un stat din ce în ce mai greu de controlat. Adică, pentru unii, loviți de amnezie, care uită sau se fac că uită cum a ajuns acesta să fie uns președinte la Cotroceni, ce angajamente pe care și le-a asumat au rămas neonorate, ce minciuni a lansat pe piață, de ce bâlbe s-a făcut vinovat, Nicușor Dan este din ce în ce mai mult perceput ca „polițistul bun”, în timp ce Ilie Bolojan este „polițistul rău”. Și procesul se inversează până la detaliu în ceea ce îl privește pe premierul care se cramponează de scaunul care nu mai are decât două picioare.

 Această fractură logică, extrem de gravă, cu multiple efecte în planul percepțiilor publice, se află la baza celei mai periculoase diversiuni a acestor zile.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Correct News