Se afișează postările cu eticheta USR Plus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta USR Plus. Afișați toate postările

vineri, 29 aprilie 2022

Dan Ivan, USR PLUS: Transmit un omagiu eroilor

 


Data de 29 aprilie este și va rămâne o zi specială pentru veteranii de război care au luptat pentru binele și liniștea întregii omeniri și au servit patria, sub drapelul țării.

În județul Maramureș mai trăiesc doar 9 veterani de război.

”Cu scopul de a aminti și contemporanilor acestora de sacrificiile făcute de poporul român pentru făurirea unui stat național unitar, suveran și independent, transmit un omagiu eroilor care încă se află printre noi, dar și în memoria celor care se odihnesc în veșnicie”, – a spus Dan Ivan, senator USR PLUS Maramureș.

sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Protest – Consilierii USR PLUS Baia Mare boicotează ședința Consiliului Local

Boicotul este o formă validă de protest. Din acest motiv, grupul consilierilor locali USR Baia Mare a hotărât să boicoteze ședința propusă pe repede înainte de către primarul Cătălin Cherecheș – se arată într-un comunicat al USR PLUS Baia Mare.

Este o bătaie de joc la adresa băimărenilor, dar și la adresa celorlalți consilieri. Ședința extraordinară convocată de către primar le pune mai puțin de 24 de ore la dispoziție consilierilor pentru a putea studia punctele de pe ordinea de zi. Nu este prima oară când primarul încearcă să mascheze incompetența administrației locale prin astfel de manevre.

Horia Buhan, consilier local USR PLUS Baia Mare: “A devenit un obicei al actualei administrații ca atunci când sunt proiecte „sensibile” pe ordinea de zi să fie invocată urgența și să se trimită foarte târziu documentele de fundamentare, cu nici 24 de ore înaintea ședinței. Este o practică pe care o consider sfidătoare și nesănătoasă. Am atras atenția în repetate rânduri că ea trebuie să înceteze, dar fără rezultat. Actualul primar trebuie să înțeleagă că mandatul l-am primit de la băimăreni, prin urmare obligații am doar față de cei pe care-i reprezint, iar dorința mea este să să o fac cât mai bine. De aceea vreau să particip la dezbateri informat.”

Printre proiectele propuse pe ordinea de zi amintim, printre altele:

–  acordarea unui titlu de cetățean de onoare,

– prelungirea termenului de închiriere pentru niște spații deținute de primărie,

– modificarea hotărârii de CL prin care Municipiul Baia Mare a aprobat contractarea unui împrumut intern.

În total vorbim despre 8 proiecte pe ordinea de zi, câteva dintre ele neavând o importanță care să necesite convocarea unei ședințe extroardinare. În plus, proiectele care ar avea o importanță mai mare sunt băgate pe repede înainte cu intenția de a nu-i lăsa pe consilieri să se pregătească pentru a dezbate proiectele așa cum ar fi necesar.

Ca atare, consilierii locali USR Baia Mare au luat decizia de a nu participa la ședința extraordinară convocată în data de 21 ianuarie, deoarece incompetența administrației locale vine la pachet cu bătaia de joc la adresa băimărenilor și a celorlalți consilieri locali.

 

Text: comunicat USR PLUS Baia Mare 

marți, 7 septembrie 2021

USR PLUS Baia Mare: Băimărenii solicită cheltuirea cu chibzuință a banilor publici


 Deși ne apropiem iminent de valul patru, iar orașul nostru se confruntă cu datorii foarte mari, Primăria Municipiului Baia Mare propune un buget de 3.2 milioane de lei pentru Sărbătoarea Castanelor din acest an.

Consilierii USR PLUS Baia Mare cunosc dificultățile financiare prin care trece orașul Baia Mare, așa că i-au invitat pe băimăreni să participe, printr-un chestionar online, la stabilirea priorităților și nevoilor pe care le are comunitatea băimăreană, exprimându-și opiniile față de organizarea Sărbătorii Castanelor, bugetul acestui eveniment și să propună obiective sau domenii în care puteau fi investiți suma respectivă.

Băimărenii care au răspuns își doresc o încetare a risipirii de bani publici, atâta timp cât orașul nostru se împrumută frecvent de la bănci. În plus, concetățenii noștri vor o sărbătoare care să devină sustenabilă, deoarece ea generează cheltuieli mai mari decât veniturile și o organizare a evenimentului din timp, nu cu 2-3 săptămâni înainte și cu bugete stabilite din pix.

O altă problemă care se ivește atunci când vorbim de Sărbătoarea Castanelor este conservarea și salvarea speciilor de castani comestibili din zona Băii Mari. Aceasta este o etapă urgentă având în vedere că numele care consacrat sărbătoarea Băii Mari nu va mai avea curând nicio semnificație pentru cetățeni, castanele oferite de către comercianți fiind castane de import.

Băimărenii solicită cheltuirea cu chibzuință a banilor publici și investirea lor în proiecte, atât mari, cât și mici, care să aibă un impact direct în creșterea calității vieții în Municipiul Baia Mare, iar aceste lucruri vor fi transmise de consilierii locali USR PLUS Baia Mare în ședința extraordinară de azi.

Printre proiectele în care băimărenii ar considera mai oportună cheltuirea celor 3.2 mil. lei putem enumera: renovarea școlilor, reabilitarea drumurilor, programe de tineret, renovarea bazelor sportive, vestitul ștrand, parcări, parc industrial, HUB IT sau un centru de inovare, piste de biciclete, burse mai mari și mai multe pentru elevii băimăreni, locuințe pentru tineri, creșe, sistem supraveghere video pentru siguranța publică, managementul deșeurilor, etc etc

USR PLUS Baia Mare

joi, 19 august 2021

USR PLUS Baia Mare – Continuăm să ne vedem cu băimărenii în stradă

 


Miercuri, 18 august, consilierii USR PLUS Baia Mare, Bogdan Hodorogea, Leontin Pop și Sorin Ilieș, au participat la o întâlnire în stradă cu băimărenii revoltați de construcția blocurilor între case.

Pentru a stopa fenomenul “Blocuri între case”, consilierul local Bogdan Hodorogea a înaintat în Consiliul Local un proiect de modificare HCL prin care locuințele colectivele mici pot avea maxim 4 apartamente față de 14 cât permit reglementările actuale.

Consilierii locali USR PLUS au atras mereu atenția că orașul are nevoie de un Plan Urbanistic General care să fie finalizat în regim de urgență! Mai mult decât atât, colegii noștri au depus un amendament pentru alocarea unui buget suplimentar de 1,9 milioane de lei destinat finalizării PUG-ului.

Bogdan Hodorogea: “Executivul primăriei a pus preț pe interesele imobiliare, lăsând la o parte finalizarea planului urbanistic. Până în prezent, nu a fost utilizat niciun leu din banii votați de Consiliul Local, ceea ce denotă reaua-credință a primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.”

Cetățenii nemulțumiți de haosul din urbanismul local au strâns peste 400 de semnături și ne-au asigurat că vor sprijini demersul “Fără blocuri între case” inclusiv prin prezența fizică în fața primăriei.

                                              Birou de presă al USR PLUS BAIA MARE



Fondul disputei dintre USR PLUS şi UDMR

 

Adevărata dispută din coaliţia de guvernare nu este pe beţia lui Florin Cîţu, nici datoria lui neplătită de 600 de dolari. Marea dispută nu este nici măcar pe desfiinţarea SIIJ sau pe banii de la Sănătate şi Transporturi. Aventurile premierului din tinereţe sunt ca un bob de piper sau o sămânţă de ardei iute pe o halcă de carne. UDMR, care în general nu se amestecă în scandalurile din interiorul partidelor din coaliţia din care face parte, în mod curios de data aceasta şi-a luat sarcina de a calma spiritele aprinse din cauza aventurilor tânărului Cîţu în Statele Unite.

Întrebarea esenţială este ce interes are UDMR ca guvernarea actuală să meargă mai departe?

Pe termen lung, UDMR, mereu la limita pragului electoral, are în vedere posibilitatea rămânerii în afara parlamentului la viitoarele alegeri. Acest lucru ar fi o catastrofă pentru comunele, oraşele, municipiile, judeţele controlate de aleşii locali UDMR.

Pe de altă parte, o viitoare majoritate parlamentară ar putea fi asigurată de PSD şi AUR, fără UDMR. O formaţiune ca UDMR nu-şi vede rostul în opoziţie, fiindu-i indiferent cu cine intră la guvernare.

Acesta ar fi un prim aspect. Al doilea motiv pentru care UDMR îl susţine pe premierul Cîţu aflat în dificultate este vastul program PNDL. Este vorba de 50 de miliarde de lei. Adică de 10 miliarde de euro.

Acest fond, gestionat foarte electoral de Liviu Dragnea, merge direct către fiecare administraţie publică în parte. Sigur că pe criterii politice.

De ce USR PLUS cere desfiinţarea PNDL? Pentru că electoratul său este aproape exclusiv urban. Aşadar, cele zece miliarde de euro sunt împărţite între primarii PNL şi UDMR. Mai primesc ceva resturi şi primarii PSD. Când la guvernare este PSD, grosul PNDL merge către primăriile PSD.

Se ştie că într-o campanie electorală rolul cel mai important îl au primarii. Ilie Bolojan ca primar a obţinut peste două treimi din voturile bihorenilor. Primarii de comune sunt cei mai buni agenţi electorali. Prestaţia lor în favoarea unui partid este motivată de banii pe care-i primeşte fără efort prin PNDL de la guvern.

USR PLUS vrea desfiinţarea acestui rezervor de voturi numit PNDL. Pe de altă parte, nimeni nu poate nega realitatea, anume că datorită acestui fond se pot dezvolta localităţile rurale. Oraşele, municipiile pot accesa şi alte proiecte, nu şi comunele.

Repartizarea banilor din PNDL se face prin Ministerul Dezvoltării Rurale şi Administraţiei Publice. Acest minister, în urma negocierilor, i-a revenit UDMR. Este normal ca ministrul Cseke Attila să susţină acest program vital pentru localităţi. Alocările se fac prin ordin de ministru. Din această cauză useriştii, care au foarte puţini primari, de comune aproape deloc, spun că alocările se fac prin pixul lui Dragnea. :i au dreptate.

USR PLUS mai acuză faptul că nu există o transparenţă a modului cum sunt alocate şi consumate sumele. „Transparenţa” se vede în campaniile electorale când primarul în funcţie poate arăta că a făcut ceva pentru comună şi astfel este reales.

Harta alocărilor se colorează în funcţie de partidele care sunt la guvernare. Dacă USR PLUS ar cere desfiinţarea acestui fond când se află în opoziţie ar fi de înţeles. Dar cere acest lucru din poziţia de partid aflat la guvernare. Cum poate funcţiona o coaliţie din moment ce sunt diferenţe de viziune atât de mari? Greu, spre imposibil.

Nu-i vorbă, că şi USR PLUS îşi are propria metodă de a ajunge la banii publici. De exemplu prin PNRR, plan derulat prin Ministerul Fondurilor Europene condus de Cristian Ghinea. :i în cazul PNRR, la fel ca la PNDL, sunt exact acelaşi tip de suspiciuni că fondurile vor fi distribuite netransparent.

Cele mai mari fonduri, după cum se vede, sunt gestionate prin ministere conduse de UDMR şi USR PLUS. La ultima formaţiune mai trebuie adăugate Transporturile, Sănătatea, Economia, ministere bănoase, în jurul cărora poate înflori o clientelă politică.

PNL, ca principal partid de guvernământ, a cam rămas cu fala. Pe bună dreptate Ludovic Orban poate fi acuzat, şi chiar este acuzat de colegi, că a negociat prost repartizarea ministerelor.

Florin Cîţu a şi anunţat deja că după alegerile din PNL se va face o nouă împărţire a ministerelor. Abia atunci va izbucni adevăratul scandal în coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR. Până atunci, aceste dispute par o simplă joacă între copii.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

miercuri, 28 iulie 2021

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI EDUCAŢIEI, DL. SORIN CÎMPEANU

 


Împreună cu colegii senatori și deputați din comisiile parlamentare de învățământ, am trimis o scrisoare deschisă către Președintele României, Klaus Iohannis, și Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în care cerem stoparea numirilor politice în învățământul românesc.

SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate domnule Președinte,
Stimate domnule Ministru al Educației,
Am aflat cu dezamăgire de cererea de reexaminare înaintată Parlamentului privind legea de modificare și completare a Legii educației naționale 1/2011 pentru descentralizarea și depolitizarea funcțiilor de director interimar din cadrul unităților școlare. Propunerea noastră legislativă venea într-un moment esențial pentru Educația din România, atât din perspectiva unei soluții normative curajoase care să răspundă prompt provocării vacantărilor tuturor funcțiilor de director din luna august a.c., cât și în ceea ce privește implementarea concretă a obiectivelor pe care se întemeiază programul de guvernare asumat de coaliția de guvernare, dar și proiectul România Educată.
Ne adresăm domniilor voastre, în calitate de profesori care pun interesele Educației dincolo de interesele politice. Miza propunerii legislative a fost una clară, în acord cu obiectivele de guvernare asumate împreună: descentralizarea deciziei la nivelul unităților școlare în ceea ce privește desemnarea directorilor interimari. Libertatea de decizie, de alegere a managementului unității școlare trebuie să aparțină comunității școlare - cea responsabilă de interesul superior al elevilor și al profesorilor, în fața intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învățământ. Mai mult, domnule Președinte, domnule Ministru, în repetate rânduri ați afirmat public faptul că politizarea sistemului de învățământ trebuie să înceteze. Or, ce garanții oferiți pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii școlari generali în luna august?
Pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispozițiilor constituționale. Însă acest fapt nu poate reprezenta un acord din partea noastră, în calitate de inițiatori și susținători ai propunerii legislative, asupra motivelor invocate în documentul antemenționat. Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carențe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanță de urgență a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere și fără să reclame o urgență, a distorsionat și a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize și consultări.
Domnule Președinte, vă solicităm convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanță parlamentară pentru reexaminarea inițiativei legislative, având în vedere urgența cu care ne confruntăm.
Totodată, vă reamintim de declarația dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: “Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcții de conducere și atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenție cum se respectă principiul meritocrației în aceste chestiuni”. Nepromulgarea acestei legi vă va face responsabil de schimbările de directori de școli din luna august, pe care le suspectăm ca fiind profund politizate, ținând cont de declarația dumneavoastră din 5 decembrie 2018: “Iar dacă acum intri într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune.”
Domnule Ministru, așteptăm de câteva luni calendarul final și metodologia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director, însă amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze și mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate. În contextul de față, până la reexaminarea legii și a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteți inspectorilor școlari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleași persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepția celor care solicită expres, în scris, dorința de a fi eliberați din funcție. În acest fel vom feri sistemul de învățământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbați nejustificat de către inspectorii școlari generali.
În calitate de parlamentari preocupați de Educație și de reprezentarea intereselor legitime ale cetățenilor, vă rugăm să nu uitați că dincolo de interese politice sau de pretexte juridice artificiale, generațiile copiilor noștri, profesorii și părinții nu mai au răbdare, iar fiecare zi de întârziere în luarea unor măsuri corecte și ferme va șubrezi încrederea cu care am fost cu toții învestiți.
Semnatari: senator Ștefan Pălărie, senator Irineu Darău, senator Cosmin Poteraș, deputat Brian Cristian, deputat Andrei Miftode, deputat Cristian Paul Ichim, deputat Daniel Toda, deputat Filip Havarneanu.

O victorie a USR PLUS


Fără îndoială,  prin trecerea în patrimoniul UNESCO a oricărui obiectiv istoric cu potenţial turistic este o mare realizare. Roşia Montană nu este nici Luvru, nici Vaticanul, nici măcar Palatul Peleş, dar reprezintă un crâmpei de istorie. Este adevărat că foarte îndepărtat în timp, dar cu perseverenţă, cu o promovare susţinută, poate deveni un punct de atracţie care să depăşească graniţele României.

Nu  ştiu dacă cei care au făcut dosarul au avut în vedere valoarea istirică a sitului sau au reacţionat politic la proiectul de exploatare a aurului din burta muntelui. Înclinăm, totuşi, să credem că a primat refuzul de a lăsa o firmă străină să scoată profit de pe urma exploatării miniere. Nici firma, Gold Corporation, nu are o imagine imaculată. Dimpotrivă, este foarte controversată datorită unor inginerii finaciare pe care le-au făcut în altă parte.

Ca orice altă mare afacere, şi în spatele proiectului Roşia Montană sunt multe interese. În primul rând sunt interese de ordin economic.

Dacă patronatul Roşia Montană cere despăgubiri de aproximativ cinci miliarde de dolari ne putem imagina ce afaceri de miliarde se pierd prin includerea sitului în patrimoniul UNESCO.

Unde sunt interese economice mari se înţelege că sunt şi interese politice la cel mai înalt nivel. Încă din timpul guvernului Cioloş, din 2017, USR s-a plasat în prima linie a susţinătorilor conservării patrimoniului istoric şi cultural de la Roşia Montană. S-au organizat proteste, s-a ieşit în stradă, s-a făcut mult tam-tam pe marginea acestui subiect.

USR PLUS a cerut imperios introducerea în programul de guvernare a trecerii în patrimoniul UNESCO a sitului arheologic şi a întregii  zone. Scopul este la vedere. USR PLUS câştigă capital electoral dintr-o zonă puţin frecventată şi exploatată de partidele politice, a ecologiştilor. Nu sunt mulţi ecologişti în România, dar sunt foarte vocali şi pregătiţi de luptă pentru o idee, pentru un scop nobil.

Aşadar, includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO este o mare victorie a USR PLUS. În special Dan Barna, secondat discret de Dacian Cioloş, au instistat, au adus argumente, poate au şi şantajat PNL cu ieşirea de la guvernare, iar până la urmă au dat lovitura.

Foarte posibil ca decizia luată de UNESCO să aibă un impact internaţional. Este la modă lupta împotriva poluării, iar câteva partide, printre care şi USR PLUS, s-au remarcat prin organizarea de acţiuni civice de foarte mare popularitate.

Roşia Montană va aduce semnificative puncte electorale USR PLUS, dar mai cu seamă lui Dan Barna, foarte activ în ultima perioadă.

  Pentru moment campania din PNL a trecut în plan secundar. De altfel Ludovic Orban a sesizat popularitatea subiectului şi a salutat introducerea în patrimoniul internaţional UNESCO.

Florin Cîţu  pare să fi fost luat prin surprindere. Dacă va urma un proces răsunător cel ce va răspunde este premierul.  Responsabilitatea financiară cade în sarcina actualului guvern. USR PLUS şi-a făcut jocul, iar PNL va plăti poliţa eventualelor pierderi, în cazul în care compania Gold Corporation va câştiga procesul prin care cere despăgubiri de cinci miliarde de dolari.

Ca întotdeuna, există două faţete ale aceleaşi realităţi. În cazul Roşia Montana este vorba despre o prezumtivă victorie şi o prezumtivă pierdere. Pe de o parte este conservată zona, pe de altă parte se pierd locuri de muncă, se iroseşte o bogăţie naturală care nu va fi exploatată. Ce se pierde şi ce se câştigă pe termen scurt? Ce se câştigă şi ce se pierde pe termen lung? Sunt întrebări la care nu se poate da un răspuns tranşant. Deocamdată s-a câştigat o victorie de către un partid politic. Ce va urma nu ştim.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş 

miercuri, 21 iulie 2021

USR PLUS nu acceptă amanetarea viitorului băimărenilor prin împrumutul nejustificat de 100 milioane de lei

 


În cadrul ședinței Consiliului Local Baia Mare de azi, 21 iulie, viitorul municipiului reședință de județ a fost amanetat până în 2042 în schimbul sumei de 100 de milioane de lei.

Ordinea de zi a ședinței a cuprins un proiect de hotărâre inițiat de primarul Cătălin Cherecheș pentru aprobarea cererii unui credit de 100 milioane de lei.

În ciuda opoziției consilierilor locali USR PLUS ( Bogdan Hodorogea, Horia Buhan, Claudiu Pop și Leontin Pop), cererea de împrumut a fost aprobată. Așa s-a ajuns în situația în care băimărenii vor plăti datorii timp de încă 20 de ani.

Conform unor calcule făcute din pix și a unor planuri desenate în biroul primarului Cherecheș, valoarea totală a investițiilor în obiectivele către care se vor duce banii din împrumutul solicitat depășește suma de 347 de milioane de lei (cu tot cu TVA).

Știm că 100 de milioane de lei vor veni din creditul aprobat de loialii consilieri locali. Ceea ce nu cunoaștem sunt sursele care vor genera suma de 247 de milioane de lei necesară pentru modernizarea obiectivelor propuse de primarul Cătălin Cherecheș.

Pornind de la această incertitudine și lipsă de informații generată de primăria Baia Mare, consilierii locali USR PLUS atrag atenția asupra faptului că vistieria orașului e aproape goală, creditorii amenință cu procese, iar cetățenii nu se grăbesc să plătească taxe și impozite într-un oraș care a încremenit în timp sub conducerea actualului primar.

Consilierii locali USR PLUS Baia Mare au votat împotriva aprobării contractării împrumutului intern de 100 milioane de lei. Motivele sunt clare: lipsa de transparență, incompetența dovedită a primăriei de a implementa proiecte de anvergură și convingerea că Baia Mare nu are capacitate de rambursare.

Pentru a dovedi faptul că primarul Cătălin Cherecheș nu gestionează corect creditele cerute în interesul băimărenilor, conducerea USR PLUS Baia Mare va trimite în perioada următoare mai multe cereri 544 prin care va solicita informații despre modul în care s-au cheltuit banii din împrumuturile vechi.

Informațiile obținute vor fi date publicității, iar locuitorii din Baia Mare vor afla cum a gestionat primăria creditele uriașe luate în ultimii ani. Promisiunile de investiții și de dezvoltare s-au repetat în fiecare an, orașul a bătut pasul pe loc și suntem convinși că acest lucru se va întâmpla și în cazul noului împrumut luat de Cătălin Cherecheș.

USR PLUS BAIA MARE

joi, 1 iulie 2021

USR PLUS, în căutarea de soluţii salvatoare

 


Alegerile locale parţiale, organizate recent în 31 de localităţi, au readus în actualitate alegerile locale în două tururi. USR PLUS, zice Dan Barna, s-a clasat peste tot pe locul doi. Dacă alegerile ar fi fost în două tururi, continuă el, USR PLUS ar fi avut şansa să câştige câteva primării.

Prin urmare, USR PLUS cere ca din toamnă să se rediscute problema alegerilor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene în cadrul coaliţiei.

În programele electorale mai multe partide şi-au propus acest lucru. Dan Barna atrage atenţia PNL că acest lucru a fost inclus de PNL în programul de guvernare.

Trei partide optează pentru alegerile într-un singur tur: PSD, PNL şi UDMR. Cele două partide mari îşi împart ţara aproape în două, iar UDMR domină în localităţile şi judeţele în care ponderea populaţiei maghiare este de peste 30-35%.

Fiind o situaţie confortabilă pentru cele trei partide se înţelege că la un vot în parlament, cu toată aparenţa de democraţie, nu se va reveni la două tururi.

În ce fel ar putea useriştii forţa PNL-ul să voteze modificarea legii alegerilor locale? Doar prin şantaj. Prin ieşirea de la guvernare a USR PLUS s-ar crea cu adevărat o criză politică. PNL, ca de altfel şi PSD, au jurat că nu vor guverna niciodată împreună. Un guvern PNL minoritar este de neconceput. PSD-ul de acum nu mai este PSD-ul care a susţinut guvernul minoritar Călin Popescu Tăriceanu în urmă cu 15 ani. Nu poate fi trecut cu vederea nici eşecul „marii coaliţii” PDL-PSD din anul 2009. Experimentul unei uniuni social-liberale, de asemenea a eşuat prin spargerea USL la mijlocul unei guvernări fără prea multe rezultate remarcabile, în ciuda votului masiv primit de la populaţie.

În fond poate că este vorba despre un eşec al democraţiei reprezentative. În sensul că populaţia votează o dată la patru ani oferindu-le puterea unui partid. Adică poporul este stăpân o singură zi din patru ani, în ziua alegerilor. Imediat după alegeri predă întreaga putere de decizie în mâna unui om în cazul primarilor şi preşedintelui ţării, şi unor partide când este vorba despre alegeri parlamentare.

Sunt destul de mulţi teoreticieni care demonstrează că nu există democraţie autentică în nicio ţară din lume.

Dar iată că alt mod de a conduce nu s-a inventat. În mod paradoxal, scrie Walter Pippman, dacă ar conduce toţi cei ce votează, aceştia şi-ar urmări propriile interese la fel ca politicienii. Acelaşi Lippman a vorbit primul despre un „război rece” care se instalează nu numai între ţări, ci şi între cel ales şi alegători. După festinul din ziua alegerilor urmează o răceală care continuă până la următoarele alegeri de peste patru ani.

Preocuparea USR PLUS de a introduce votul în două tururi pentru primari nu înseamnă, aşadar, mai multă democraţie. Şi nici siguranţa că un primar sau preşedinte de consiliu judeţean ales din al doilea tur este mai bun decât unul dintr-un singur tur. Ambele formule sunt numai în avantajul partidelor, nu al alegătorilor. Dar alegerea din două tururi lasă impresia de alegeri cu un grad mai mare de democraţie.

Punerea sub semnul întrebării a însăşi esenţei alegerilor democratice este din ce în ce mai aprigă. Formaţiunile anti-sistem se nasc în special în vreme de crize profunde. Semnele crizei de conştiinţă, apărută în timpul pandemiei, deja se văd. Partidul preşedintelui Macron, ca şi partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen, nu s-au clasat pe primul loc în primul tur, dar nici turul doi nu le-a adus nicio victorie. La aceste rezultate ar trebui să reflecteze Dan Barna şi partidele de nişă, în general. Deci alegerile în două tururi nu asigură în sine victoria unor candidaţi USR PLUS.

Absenteismul tot mai pronunţat, duminică doar 34,5% din alegătorii francezi s-au prezentat la vot, este un semnal de neîncredere în sistemul democratic, sistem care după alegeri oferă întreaga putere partidelor.

Tot Franţa oferă încă un exemplu pentru partidele mici: cu un tur sau două câştigătoare sunt tot partidele tradiţionale. Cum ar veni la noi, PSD şi PNL.

Partide parlamentare precum USR PLUS, iar mai nou şi AUR, sunt condamnate la locul doi sau trei la toate alegerile locale de primari şi preşedinţi de consilii judeţene, indiferent de sistemul electoral. Asta-i soarta partidelor mici peste tot în lume. Singura lor salvare este să se agaţe de câte un partid mare şi să obţină prin negocieri cât mai mult.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

joi, 29 aprilie 2021

Un prezent complicat, un viitor nesigur


 USR PLUS continuă să uimească. După scandalul din guvern, după disputele de la Iaşi, iată că şi primăria generală a Capitalei este pusă într-o situaţie dificilă: consilierii USR PLUS nu au votat bugetul prezentat de Nicuşor Dan.

Primarul general, fondatorul mişcării care a dat naştere USR-ului nu înţelege cum gândesc foştii lui subordonaţi. Nu înţelege ce vor consilierii USR PLUS. Nu înţelege cum viceprimarul său votează împotriva bugetului.

Situaţia trebuie privită din unghiuri diferite.

S-ar putea ca primarul general să nu aibă dreptate. Poate că a abuzat de poziţia lui şi a creionat un buget pe care l-a gândit el singur. Nu ar fi singurul primar din ţară care face exact ce vrea el, pentru ca apoi având majoritatea în consiliu să se voteze bugetul pe care îl vrea el, nu consilierii aleşi pe listele de partid.

Bucureştiul are cel mai mare buget dintre toate administraţiile locale. Depăşeşte bugetul celor mai mari ministere.

Capitala este un fel de stat în stat. Sumele manevrate sunt de ordinul miliardelor de euro. Ce se face cu aceşti bani, unde sunt direcţionaţi? În multe cazuri, singurul care ştie este primarul.

Nicuşor Dan nu este primul primar general al Capitalei care are probleme cu propriul partid.

Gabriela Firea a fost într-un conflict declarat cu PSD, cu Liviu Dragnea, cu toate guvernele PSD. Dar se pare că niciodată nu a avut probleme cu consilierii generali.

Nicuşor Dan a fost unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai fostelor administraţii bucureştene. El şi-a clădit notorietatea, apoi o formaţiune politică speculând greşelile foştilor primari generali. Are încă zeci de procese pe rol.

A stopat zeci de proiecte. Este omul care a salvat clădiri istorice, parcuri, atacând proiectele de construcţii de tipul” blocuri printre case”. Acum nu este vorba despre aşa ceva. Este vorba doar despre modul cum sunt repartizate sumele pentru investiţii, este vorba despre cheltuielile de personal, de reprezentare etc.

Prin umare nimeni nu se poate pronunţa în privinţa corectitudinii primarului general sau a consilierilor locali USR PLUS. Aici, dincolo de bani, este o problemă strict politică.

USR PLUS îşi construieşte din mers o ideologie şi un mod de a face politică. Useriştii profită de situaţia complicată de pe scena politică şi economică pentru a-şi croi un viitor politic.

Dacă ar fi să căutăm modele ar trebui să mergem adânc în istorie, în mişcările studenţeşti din mai 1968. Tinerii anilor 1968 au deschis zăgazurile închistate de care au beneficiat şi conservatorii lui Charles de Gaulle.

Atunci, pe străzile Parisului puteau fi văzute două tabere fluturând steagul naţional, unii ridicând în aer pumnul, alţii cele două degete care semnificau semnul victoriei.

Acum, dacă ar fi să iasă taberele pe stradă, ar fi cel puţin trei-patru. Doar două sunt cunoscute şi se pare că ambele ar ridica în aer pumnul, nu semnul victoriei.

USR PLUS are o problemă cu el însuşi. Înţelegem că deja este un singur partid, nu o alianţă. În al doilea rând are o problemă cu AUR, care i-a furat strada. În al treilea rând are o problemă cu PNL.

Unde se încadrează conflictul cu Nicuşor Dan? Actualul primar general a fost susţinut de PNL. Lovind în Nicuşor Dan, USR PLUS ţinteşte PNL.
Dacă nu este aşa, înseamnă că primarul general, la fel ca mulţi alţi primari din ţară, suferă de un egoism feroce.

Altfel spus, face numai ce vrea el. Cred că USR PLUS trebuie judecat după fiecare caz, sau scandal, în parte. De exemplu la Iaşi intrând în conflict cu USR PLUS, s-a dovedit că primarul Chirică nu avea dreptate. Este posibil să fie primul primar arestat din acest mandat.

Parteneri de guvernare de nevoie, teoretic având multe puncte comune, practica politică deosebeşte radical USR PLUS de PNL. Este un adevăr ce nu se poate contesta.

Dacă liberalii vor să arate că România este pe mâini bune, că are acum greutăţi, dar le va depăşi şi românii vor avea un viitor sigur, USR PLUS dimpotrivă, prin tot ce face vrea să transmită populaţiei că nu este în regulă ce se întâmplă, că prezentul este nesigur, iar atâta vreme cât PNL va deţine funcţia de premier şi cele mai importante funcţii din stat şi administraţiile locale, există riscul ca şi viitorul să fie nesigur şi complicat.

Autor: Dumitru Păcurar

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

luni, 19 aprilie 2021

Încă o zi decisivă!

 
Săptămâna începe în forţă. USR PLUS, deja un singur partid, va cere demisia premierului Cîţu. PNL o ţine una şi bună că primul ministru are dreptul de a demite orice ministru fără să ceară acordul partidului din care acesta face parte. Îi permite legea, însă USR PLUS invocă protocolul încheiat la constituirea coaliţiei de guvernare. Cine va ceda? În niciun caz PNL nu-şi poate permite să-i ceară premierului Cîţu să-şi dea demisia. Asta ar însemna căderea guvernului.

Nu este vorba despre pandemie. Niciun partid nu ar accepta umilinţa de a-şi demite premierul pentru că acesta a demis un ministru.

Dar un partid poate ieşi de la guvernare dacă se simte lezat în amorul propriu solidarizându-se cu ministrul demis. S-a mai întâmplat.

PSD a părăsit guvernul când premierul Boc l-a demis pe ministrul Dan Nica. Întregul partid s-a solidarizat cu cel demis şi a trecut în opoziţie.

Alte vremuri, alt tip de relaţii. Ce are de câştigat şi ce are de pierdut USR?

După cum deja a lăsat să se înţeleagă, Dan Barna nu exclude candidatura lui la preşedinţie.

Din poziţia de opozant, Dan Barna poate trage cu toate tunurile în toată lumea. În primul rând în PNL, pentru că se înţelege că va avea un candidat prezidenţial care se adresează, ca USR PLUS, unui electorat de dreapta.

Se câştigă în felul acesta capital electoral? Nu prea. Evident că Dan Barna va continua să atace PSD, care rămâne adversarul natural al partidului său. Nu trebuie ignorat nici AUR, la rândul lui acesta pregătindu-şi propriul candidat prezidenţial. Punând faţă-n faţă cele două variante, rămânerea la guvernare sau ieşirea de la guvernare, este simplu de observat că USR nu are mare lucru de făcut în opoziţie. Aşadar, este de aşteptat să rămână la guvernare. Dar nu oricum. Va pune condiţii. De fapt o singură condiţie este în discuţie: premierul să nu mai poată demite un ministru USR-PLUS fără acordul partidului.

Situaţia este deja complicată pentru că la sfârşitul săptămânii un alt ministru, al Transporturilor, l-a atacat pe primul ministru urât de tot.

Ludovic Orban a intervenit, spunând că un ministru care-şi atacă şeful trebuie să-şi facă bagajele. :i a mai spus ceva liderul PNL. Că USR-PLUS nu are experienţă la guvernare.

Cu alte cuvinte, că nu este copt, că este imatur politic.

S-ar părea că aşa şi este. Useriştii vin din zone în care disciplina era facultativă. Mulţi dintre ei sunt ONG-işti, sunt foşti consilieri, angajaţi sau voluntari, au avut sau au firme proprii.

Oamenii aceştia nu sunt făcuţi să asculte ordine. Cred că ştiu destul de mult pentru a fi lăsaţi în pace.

Aşa a procedat şi Vlad Voiculescu. Probabil aşa procedează şi Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Poate şi alţii.

Despre PDSR se spunea că este un partid administrativ. Adică era format din oameni care au lucrat în adminstraţie. Venerabilul Ion Diaconescu invidia partidul lui Ion Iliescu pentru disciplina de partid exemplară. PN|CD s-a comportat cam ca USR-PLUS. Fiecare ministru se credea atât de important încât lucra de capul lui. Atât de indepenţi şi liberi s-au considerat încât şi-au făcut partidul praf.

Urmează USR PLUS aceeaşi cale? La un moment dat va veni o vreme când Dan Barna va dori să schimbe un ministru. La rândul lui va fi obligat să supună propunerea la vot, în partid.

Cine impune reguli atât de restrictive, până la urmă cade victimă propriilor reguli. Democraţia are şi ea limitele ei. Libertatea prost înţeleasă se transformă în libertinaj. Este posibil ca USR-PLUS să fi trecut graniţele libertăţii şi să fi ajuns fără să ştie în tărâmul libertinajului?

Nu vrem să recurgem la ultimele sondaje de opinie, probabil inexacte, dar dacă nu face un efort de a fi mai serios, USR-PLUS riscă să fie depăşit de AUR.


Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

marți, 12 ianuarie 2021

Comandoul USR – PLUS: dementa distrugerii!


 Nimeni normal la cap nu poate considera bombardamentele, cutremurele, tsunamiurile calea firească spre reconstrucţie. Nici cohorte de demenţi puşi pe demolat totul în jur nu pot fi considerate reformatoare, slujind binele semenilor.

În marea lor majoritate, exponenţii USR – PLUS par loviţi de strechea dobitoacelor. Au sticliri minerale în priviri şi pe feţe rictusuri de posedaţi fascinaţi de apocalipsă. Cât despre discursul lor: plat, rece, inchizitorial, opac la contraargumente, instigator.

Să desfiinţăm TVR, să desfiinţăm SIIJ, să sabotăm BOR”! Asta e tot ce ei ne-au putut propune până acum. Pentru că nu sunt în stare să construiască ceva. Pentru că nu au construit niciodată nimic.  Prin tărtăcuţă le umblă exclusiv idei utopice şi impulsuri revanşarde, care nu au nevoie de proiecte ci doar de umori. Băieţii ăştia furioşi funcţionează ca nişte buldozere oarbe, setate pe pilot automat.

Partea bună a venirii lor la putere este că se va accelera dispariţia lor. Partea rea e că, atât cât vor guverna, toate pagubele vor cădea în cârca noastră.

Cu un ideolog precum Andrei Caramitru, cu un justiţiar precum Stelian Ion, cu un reformator al trecutului precum Vlad Voiculescu trebuie să ne aşteptăm la multe reprezentaţii pe viu de demenţă administrativă şi nu numai.

Aceste spectacole oferite în numele guvernării “de dreapta” vor avea, evident,  şi partea lor de joc de lumini şi de comic involuntar. Pentru că primii pe care îi vom admira perpelindu-se pe jăraticul gândit pentru ciumaţii roşii vor fi galbenii peneliştii şi crepuscularul lor far de la Cotroceni.

Aproape că mă apucă mila de Klaus Werner Iohannis. Nu şi-o fi dat seama sau nu a avut încotro?

Sursa: https://www.conteledesaintgermain.ro/

duminică, 20 decembrie 2020

Cristian Moisoiu: „Ce afaceri au păstorit aceste lipitori?”

 
Apropo de așa zisul libertarianism de la USRPlus. Mai, fraților, grupurile de lobby ale democraților și republicanilor americani au în spate miliardari, giganți de pe Wall Street si Silicon Valley, giganți petrolieri, industrie farma și militară. Oamenii pe care coloșii ăștia ii susțin în funcții cheie din Congres sau Administrație sunt milionari, au făcut afaceri toată viața.

Deci, voi, cei care cântați partitura libertariană în România, vă lăsați pe mâna unor amatori? Ce afaceri au păstorit aceste lipitori? Niște proiecte cu statul român sau cu fonduri europene? Cine sunt libertarienii români, câtă vreme capitalul românesc este o brumă, o picătură într-un ocean? Ăia care au fost pârliți de un matematician mai zurliu, pentru că nu erau în stare nici să își tină un portofoliu de acțiuni pe speze proprii? Sau poate parveniții din familiile care au devalizat statul român în crunții ani ’90? Sau poate Cioloș o fi libertarianul care a lucrat tot timpul la stat? Eu nu aș semna nici polița de asigurări cu alde Cioloș. Care sunt marii afaceriști din USR Plus ce pot rezista pe o piață, nu zic globală, nici europeană, dar românească, să fi condus afaceri profitabile și să fi reușit să rupă gura târgului? Nexam. Ce experiență de piață? Câțiva spălăței școliți pe afară sau cu ceva stagii prin corporații de unde cred ei că au deprins lecția capitalismului ca să o reproducă în administrația publică din România?
Statul nu este o corporație, nu se poate guverna după reguli corporatiste, nu are aceleași obiective ca o corporație. Statul are menirea de a oferi soluții acolo unde piața liberă nu oferă, are menirea de a respecta niște drepturi pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei care au bani să și le acopere din buzunarele proprii. Dar, dincolo de asta, care este marea reușită a acestor băieți și fete? Ce au realizat ei în piața liberă, ca să justifice să ne cânte măcar piesa lor preferată?
De ce aș face ca român asta? De ce aș preda sănătatea, educația, resursele minerale, afacerile și toate celelalte pe mâna unor ageamii?
Orice întreprinzător român ar fi el, s-ar lăsa pe mâna acestor interpuși, știind că nu au experiență de afaceri, că au fost puși pe ștatele de plată ale unor corporații multinaționale cărora li se rupe de capitalul românesc, ba dimpotrivă, vin să ucidă concurența? De ce ar dori cineva o astfel de guvernare?

vineri, 13 noiembrie 2020

”O Românie fără hoție”, dar construită pe minciună?


 E o lozincă pe care o văd pe numeroase bannere și pancarte, pe străzi: ”O Române fără hoție”. Cred că toți românii cinstiți sunt de acord cu aceasta, deși obstinația cu care o formațiune politică o folosește mă face să mă gândesc serios mereu la zicalele poporului român. Viața și experiența mea de istoric m-au învățat că proverbele populare sunt adevărate. La ”O Române fără hoție” s-ar potrivi zicala ”Hoțul strigă hoțul”? Trecutul istoric m-a educat că, în general, cei care strigă hoții, ca o obsesie, sunt în general cei mai mare hoți? În general, numeroși frustrați că nu sunt bogați și nu au mai mulți bani sau bogății și cei care văd doar ”paiul din ochii altora și nu bârna” din ochiul lor strigă din toți rărunchii: hoții, nu neapărat că vor o lume mai cinstită, ci din invidie că nu pot fura ei sau nu sunt mai bogați. Sunt destule cazuri, când unii dintre cei care ieșeau la proteste pentru justiție erau mai apoi arestați pentru evaziune sau furtișaguri. Așa că, pe mine, propaganda și ideologia, cu ”hoții altora, dar nu ne vedem bine de hoții noștri” nu mă mai impresionează. Toți vrem o lume corectă și cinstită în societate și politică, practici de bună purtare etică și totuși de la un partid, care clamează pe toate gardurile ”România fără hoți”, avem în primire un mare mincinos, care este tot un fel de hoție. Dar de data aceasta minciuna publică este mai de loc sancționată de presa și sociatatea civilă cu epoleți. Dacă era vorba de alt partid, deontologii și presa țipau pe toate ulițele media din toți rărunchii. Doi profesori universitari din Bucureşti, Ciprian Dobre, care este prodecan la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, respectiv Traian Rebedea, de la Universitatea Politehnica Bucureşti, îl acuză pe noul primar al Braşovului că şi-a falsificat CV-ul, scrie Newsbv.ro. Informaţia referitoare la CV-ul lui Coliban apare, de altfel, şi pe Wikipedia, iar edilul a recunoscut ulterior că şi-a „editat” informaţiile. „Vai de România fără hoţie – pentru că este o hoţie să minţi că ai o diplomă. Dl. Coliban, aproape 20 de ani aţi minţit că sunteţi absolvent al A&C. Acum ştergeţi repede urmele. Mă întreb dacă un om care minte de 17+ ani este un om nou, care va aduce schimbare reală în România. Şi oare mai este întreg la cap sau este un om frustrat, dacă a trebuit să mintă atâta timp? Vă daţi seama că poate acum află toate rudele şi cunoştinţele sale adevărul”, a scris pe Facebook Traian Rebedea.Primarul Coliban şi-a modificat declaraţia precizând că nu are licenţă. „A minţit ca să fie votat şi a făcut fals în declaraţii oficiale pe senat.ro. Sper să se sesiseze şi Parchetul, să verifice dacă nu e cumva fapt penal. Eu chiar nu cred că toţi politicienii sunt hoţi sau corupţi. Mentalitatea asta a noastră că toti sunt hoţi peste tot strică mult. Aşa zic şi plagiatorii, şi cei care îşi fac treaba de mântuială, este foarte facil să justifici orice prin «toţi fac asta»”, a mai comentat Rebedea pe Facebook. Şi prodecanul de Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Ciprian Dobre, confirmă informaţiile apărute despre primarul brașovea. El a precizat că noul edil al Braşovului nu doar că nu a absolvit, cu sau fără licenţă facultatea, ci a fost şi exmatriculat. „Nu îl cunosc şi nu am nimic cu el. Dar cum să spui că eşti absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din UPB, dar, de fapt, să figurezi că ai fost exmatriculat şi nu ai susţinut licenţa?”, s-a întrebat retoric Dobre. „Domnul Allen Coliban a început în anul 1998 studiile, le-a întrerupt de mai multe ori, iar în anul 2009, în anul 5 de facultate, a fost, în final, exmatriculat cu decizia UPB nr. 177 din 19.03.2009, din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final. El, după 2005, nu a mai cerut să refacă. UBP îi incurajează pe studenţi şi nu îi exmatriculează imediat, pentru că se porneşte de la ideea că poate totuşi se întorc la studii. Doar că, în cazul domnului Coliban, din 2005 până în 2009 nu a mai dat vreun semn”, a explicat Dobre pentru „Adevărul”.

Edilul braşovean a încercat să explice situaţia pe pagina de internet colibanprimar.ro şi recunoaşte că a editat ulterior informaţiile. Pe bună dreptate, scriitorul Stelian Tănase s-a revoltat sancționând ferm minciuna și cerând demisia edilului brașovean. În orice țară civlilizată din lume un mincinos în documente publice și în CV și-ar fi dat demisia și ar fi sancționat de parchet. La noi șeful de partid al primarului Brașovului tace? Mă rog este ca în Caragiale ”hoții noștri sunt mai cinstiți decât hoții lor”? Observ că minciuna face reforma morală a noii generații de politicieni. Pare că România nu mai are nicio șansă să aibă politicieni cinstiți în fruntea comunităților. Țara noastră se cufundă într-un marasm moral, iar reformatorii în politică nu se mai numesc hoți, ci mincinoși? Cu minciuna se poate defila în fruntea administrației locale? Aceasta e evoluția politică a noii generații reformiste: de la hoție la minciună? Pe mincinoși nu-i mai vede nici justiția, nici presa deontoloagă și și nici ofițerașii pensionați la 44 de ani. Nu vă mai faceți idoli ciopliți din politicieni.

Ionuț Țene