Se afișează postările cu eticheta scrisoare deschisa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrisoare deschisa. Afișați toate postările

miercuri, 12 august 2026

SCRISOARE DESCHISĂ

 

CĂTRE
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI TÂRGU LĂPUȘ
În atenția Domnului Primar a Consilierilor Locali,
a Serviciului Urbanism

SOLICITARE
privind includerea unor personalități reprezentative pentru istoria, cultura și dezvoltarea Țării Lăpușului în lista propunerilor pentru atribuirea unor denumiri de străzi din orașul Târgu Lăpuș
Stimate Domnule Primar,
Stimați Domni Consilieri Locali,
Asociația de Cultură ASTRA LĂPUȘEANĂ, în calitate de continuatoare a tradiției culturale astriste în Țara Lăpușului, vă adresează respectuoasa solicitare de a include în lista personalităților ale căror nume urmează să fie atribuite unor străzi, alei sau altor spații publice din orașul Târgu Lăpuș numele unor personalități care au avut o contribuție esențială la dezvoltarea culturală, educațională, spirituală, economică și civică a acestui ținut.
I. MOTIVAȚIA ISTORICĂ
Țara Lăpușului are o istorie culturală de o profundă originalitate, iar în această istorie ASTRA ocupă un loc fundamental.
ASTRA reprezintă una dintre cele mai vechi și mai importante forme de organizare culturală și civică cu tradiție istorică în Țara Lăpușului. Activitatea Despărțământului ASTRA Lăpuș și a oamenilor care l-au animat nu s-a limitat la promovarea culturii în sens restrâns, ci s-a desfășurat concret în direcția modernizării, dezvoltării și progresului întregului ținut.
Astriștii lăpușeni au înființat și susținut școli, biblioteci, coruri și așezăminte culturale, au organizat expoziții și au valorificat patrimoniul etnografic, au creat forme de solidaritate economică prin bănci populare, bănci de ajutor reciproc și cooperative, au promovat educația și spiritul civic și au contribuit la afirmarea identității culturale și naționale a comunităților.
Prin urmare, istoria ASTRA Lăpușeană este, în bună măsură, istoria unei opere colective de construcție a comunității lăpușene moderne.
Considerăm că această contribuție trebuie să fie vizibilă și în spațiul public al orașului Târgu Lăpuș. Atribuirea unor denumiri de străzi nu reprezintă doar o modalitate de orientare administrativă, ci și o formă de memorie publică și de educație istorică.
În acest spirit, propunem, într-o primă etapă, următoarele nume:
II. PERSONALITĂȚI PROPUSE
1. MITROPOLITUL ANDREI ȘAGUNA (1808–1873)
Personalitate fundamentală a culturii românești transilvănene, Andrei Șaguna este inițiatorul și primul președinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, constituită la Sibiu în anul 1861.
Prin ASTRA, Andrei Șaguna a pus bazele uneia dintre cele mai importante instituții de emancipare culturală, educațională și civică a românilor din Transilvania.
Influența acestei mari construcții culturale s-a extins în timp prin despărțăminte și agenții locale, ajungând și în Țara Lăpușului.
Propunerea numelui Andrei Șaguna pentru o stradă din Târgu Lăpuș ar reprezenta recunoașterea celui care a inițiat marea mișcare culturală din care avea să se dezvolte și tradiția ASTRA Lăpușeană.
2. AVOCATUL GAVRIL BUZURA
Primul președinte al Despărțământului ASTRA Lăpuș
Avocatul Gavril Buzura ocupă un loc de primă importanță în istoria ASTRA din Țara Lăpușului, fiind primul președinte al Despărțământului ASTRA Lăpuș.
Prin activitatea sa, el aparține generației care a transformat idealul astrist într-o organizare culturală concretă, destinată dezvoltării comunităților din acest ținut.
O contribuție deosebită a lui Gavril Buzura a fost preocuparea pentru valorificarea patrimoniului etnografic al Țării Lăpușului. A organizat o expoziție etnografică și a oferit Muzeului ASTRA din Sibiu un important fond documentar alcătuit din 100 de fotografii reprezentând Țara Lăpușului.
Prin această activitate, el a contribuit la conservarea și promovarea imaginii culturale a ținutului dincolo de limitele sale geografice.
Considerăm că Gavril Buzura merită să fie înscris în memoria publică a orașului ca primul conducător al Despărțământului ASTRA Lăpuș și ca promotor al patrimoniului etnografic lăpușean.
3. PREOTUL NICOLAE GHERMAN (1877–1959)
Ctitor al Mănăstirii Rohia, educator și unul dintre primii astriști ai Despărțământului ASTRA Lăpuș
Preotul Nicolae Gherman este una dintre personalitățile fundamentale ale istoriei moderne a Țării Lăpușului.
Paroh al Rohiei timp de aproximativ patru decenii, el a desfășurat o activitate care a depășit cu mult cadrul pastoral, contribuind la dezvoltarea învățământului, culturii, vieții economice și solidarității comunitare.
A organizat primul cor bisericesc din Rohia, a contribuit la înființarea și dezvoltarea școlilor, a întemeiat prima bibliotecă populară din localitate, a participat la înființarea băncii populare „Lăpușana”, a cooperativei „Comoara” și a Casei Naționale.
La 22 noiembrie 1918 a fost desemnat delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, participând la actul istoric al Unirii.
Nicolae Gherman s-a numărat printre primii astriști ai Despărțământului ASTRA Lăpuș. În anul 1923, el a constituit la Rohia o agenție/filială ASTRA, organizând în cadrul acesteia și o bibliotecă populară.
Prin această inițiativă, alături de acțiunile similare desfășurate în alte localități ale Țării Lăpușului, spiritul ASTRA a fost transformat într-o rețea culturală activă, apropiată de comunitățile rurale.
Începând din anul 1923, Nicolae Gherman a întemeiat și a construit Mănăstirea Rohia, care avea să devină unul dintre cele mai importante repere spirituale și culturale ale Maramureșului.
Pentru întreaga sa operă, Nicolae Gherman poate fi considerat un adevărat constructor de comunitate, iar numele său merită să fie înscris în spațiul public al orașului Târgu Lăpuș.
4. ARHIEPISCOPUL IUSTINIAN CHIRA (1921–2016)
Personalitate teologică, spirituală și culturală legată de Rohia
Arhiepiscopul Iustinian Chira reprezintă una dintre personalitățile spirituale și culturale majore ale Maramureșului și una dintre figurile profund legate de istoria Mănăstirii Rohia.
Născut în 1921 și trecut la cele veșnice în 2016, Iustinian Chira a intrat în obștea Mănăstirii Rohia în 1941, devenind ulterior, la o vârstă foarte tânără, stareț al mănăstirii.
Prin activitatea sa de lungă durată, a fost un continuator și amplificator al operei spirituale și culturale de la Rohia, contribuind decisiv la consolidarea prestigiului mănăstirii ca reper spiritual și cultural.
Personalitate teologică, duhovnicească și cărturărească, Iustinian Chira a susținut cultura, educația și dialogul intelectual, iar legătura sa cu Rohia și cu Maramureșul îl recomandă pentru memoria publică a orașului Târgu Lăpuș.
5. ÎNVĂȚĂTORUL EMERIT PRECUP ROMAN
Propunem, de asemenea, numele învățătorului emerit Precup Roman, reprezentant al acelei generații de dascăli pentru care școala a reprezentat principalul instrument de formare intelectuală, morală și civică a comunității.
Prin activitatea sa didactică și prin contribuția la formarea generațiilor de elevi, Precup Roman aparține patrimoniului educațional al Țării Lăpușului.
Onorarea sa prin atribuirea unei denumiri stradale ar constitui o recunoaștere a rolului pe care dascălii l-au avut în modernizarea și culturalizarea comunităților lăpușene.
III. PROPUNEREA DE RECUPERARE A MEMORIEI PREȘEDINȚILOR ASTRA LĂPUȘ
Solicităm, totodată, ca în perspectiva dezvoltării nomenclatorului stradal al orașului să fie analizată și posibilitatea includerii, în mod succesiv, a numelor celorlalți președinți ai Despărțământului ASTRA Lăpuș din perioada de început și până la întreruperea activității ASTRA prin instaurarea regimului comunist.
Acești oameni au reprezentat elita culturală, intelectuală și civică a Țării Lăpușului și au contribuit la transformarea idealurilor ASTRA în acțiuni concrete de dezvoltare a comunităților.
Între inițiativele astriștilor s-au numărat:
dezvoltarea școlilor și a educației;
înființarea și susținerea bibliotecilor populare;
organizarea de coruri și activități culturale;
documentarea și valorificarea patrimoniului etnografic;
organizarea de expoziții;
constituirea unor bănci populare și forme de ajutor reciproc;
înființarea cooperativelor;
dezvoltarea instituțiilor comunitare;
cultivarea spiritului civic și a solidarității;
afirmarea identității culturale și naționale a Țării Lăpușului.
Aceste activități demonstrează că ASTRA a fost, în Țara Lăpușului, mai mult decât o asociație culturală: a fost un factor concret de modernizare și progres al întregului ținut.
IV. CONSIDERAȚII FINALE
Considerăm că orașul Târgu Lăpuș are nu numai dreptul, ci și responsabilitatea de a-și face vizibilă propria memorie istorică.
În spațiul public al unui oraș nu trebuie să fie prezente doar nume cunoscute la nivel național, ci și acele personalități care au contribuit efectiv la nașterea, dezvoltarea și modernizarea comunității locale.
Andrei Șaguna reprezintă începutul marii tradiții ASTRA. Gavril Buzura reprezintă începuturile organizării Despărțământului ASTRA Lăpuș. Nicolae Gherman reprezintă legătura dintre cultură, educație, solidaritate comunitară, afirmare națională și Rohia. Iustinian Chira reprezintă continuarea și amplificarea dimensiunii spirituale și culturale a Rohiei. Precup Roman reprezintă generația dascălilor care au contribuit prin școală la formarea comunității.
Împreună, aceste nume conturează o istorie a construcției culturale, morale și civice a Țării Lăpușului.
În consecință, vă solicităm respectuos:
includerea numelor de mai sus în lista personalităților propuse pentru atribuirea unor denumiri de străzi din orașul Târgu Lăpuș;
analizarea, în aceeași perspectivă, a numelor celorlalți președinți ai Despărțământului ASTRA Lăpuș din perioada istorică de început până la instaurarea regimului comunist;
identificarea, documentarea și, după caz, valorificarea în nomenclatorul stradal a altor personalități care au contribuit la dezvoltarea culturală, educațională, economică și civică a Țării Lăpușului.
Considerăm că o comunitate care își cunoaște și își onorează constructorii își afirmă propria identitate și transmite generațiilor viitoare conștiința valorii propriului trecut.

Cu deosebită considerație,

Prof. dr. Valeria Bilț
Președinte
Asociația de Cultură ASTRA LĂPUȘEANĂ
Târgu Lăpuș

joi, 9 aprilie 2026

Pe bune! Dacă felcerul din USR se desparte de Nicușor, încep să fiu alături de președinte!


Unul dintre cei mai vechi USR-iști își ia adio de la fondatorul partidului, actualul președinte Nicușor Dan! Vorbim de Emanuel Ungureanu, om de bază în USR de la fondare partidului, parlamentar în acest moment.

Emanuel Ungureanu îi trimite o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, fiind nemulțumit de ultimele numiri din justiție, scrisoare în care se desparte de alegerile președintelui.

 Scrisoarea lui Emanuel Ungureanu:

„Nicușor Dan ești un coșmar!

Nicușor, am urmărit aseară, uluit, conferința de presă, în care, te-ai străduit, în stilul tău încâlcit, să ne explici de ce ai pus toți oamenii agreați de SRI în fruntea parchetelor.

Nu cred, Nicușor, că ai luat decizii cu mintea ta, ai ascultat de generalul Ionescu de la SRI și de alți tablagii de pe lângă tine, din păcate.

Am colaborat cu oameni din servicii, ca protector al unor copii cu afecțiuni grave, în anchete importante împotriva unor rețele de traficanți de organe din România, medici corupți care au delapidat și instituții medicale.

Am lucrat excelent, ca civil (cacofonie permisă la un felcer), cu oameni inteligenți și integri din instituțiile de forță, de la ei am aflat cât de putred este SRI, la vârf.

Tu ai încredere în conducerea militară a SRI, Nicușor, de aceea nu te interesează să numești un civil, liber de epoleți, la fruntea serviciului, care te-a păcălit că te ascultă.

E corect când ai spus Nicușor și te cred, nu PSD a făcut numirile la cele mai importante unități de parchet, așa este, PSD este cel mai controlat partid de către Securistan, ei doar au fost intermediarii, executanții voinței Serviciilor.

Nicușor, noi, cei din USR, nu te-am ales președinte din dragoste, ci din disperarea că România ajunge pe mâna extremiștilor, sprijiniți, tocmai, de partea întunecată a Serviciilor.

Nu știu dacă ți-ai dat seama, până ieri, dar USR nu este, nu a fost și nu va fi pentru tine, ce a fost PNL pentru Iohannis!!!

Noi, useriștii, detestăm sincer Securistanul, tu nu, ne despărțim aici.

Nicușor, mă tem că vei avea un singur mandat de președinte și vei ajunge să fii mai detestat, de partea reformistă a societății, chiar și decât Iohannis, ceea ce, nu e ușor...

Nicușor, SRI a făcut și desfăcut guverne în ultimii 35 de ani, ei au coordonat scoaterea USR de la guvernare pe vremea lui Câțu și apoi, la una dintre vilele SRI, sub supravegherea lui Hellvig, fostul șef SRI, au instalat guvernul Ciucă-Ciolacu.

De unde știu? Fostul ministru Vâlceanu a depus mărturie despre acele întâlniri cu Securistanul într-un reportaj Recorder.

În încheiere, Nicușor, l-ai numit pe Voineag adjunct la Parchetul General, știu, e pila generalului SRI Ionescu, omul acesta este zero barat profesional, nu a fost în stare să ia examenul pentru a ajunge procuror cu rang de Parchet de Curte de Apel, a picat examenul de două ori...

Cum poate, un olimpic autentic, cum ești tu, să numească în fruntea parchetelor niște loaze din punct de vedere profesional?

Moral, e și mai praf Voineag, a făcut o grămadă de golănii la DNA, „dosarul vaccinurilor", e doar un exemplu, poate să-ți povestească mai multe consilierul tău, Vlad Voiculescu.

Despre ce meritocrație vorbești, Nicușor Dan? Ne iei de proști?

Sunt de 10 ani deputat și membru USR, cunosc perfect acest partid condus de Dominic Fritz și de alți civili, noi nu avem epoleți pe sub haine, ca cei (!!!) din fruntea PSD sau o parte din peneliștii lui Hellvig, noi credem că SRI trebuie controlat de civili, nu invers.

Tu ce crezi, Nicușor?

Ai făcut și alegeri bune în viață, Nicușor, Mirabela Gradinaru este o femeie extraordinară, o adevărată primă doamnă a României, face lucruri minunate.

Ascultă mai degrabă de ea, decât de securiști, e un om bun cu inteligență emoțională de excepție!

M-aș bucura să particip la nunta voastră, deși, după această scrisoare, Ionescu îți va spune că nu e sănătos să-ți fiu prin preajmă, ei mă consideră incontrolabil și chiar sunt.

Domnule președinte, la sfârșitul acestei epistole sincere, vă sfătuiesc să nu faceți și ultimul joc al Securistanului, nu renunțați la Ilie Bolojan, mare parte din electoratul USR și PNL îl văd ca pe un reformist și pe dumneavoastră ca un om al Sistemului.

Trebuie să vă gândiți cum ați ajuns aici...

Eu, voi fi, negreșit, cel mai mare critic al dumneavoastră, atunci când va fi necesar, pentru că sunt un userist liber, votant al dumneavoastră, de nevoie...

 Cu respect, Emanuel Ungureanu”.

luni, 28 iulie 2025

Scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan

„Am citit cu îngrijorare apelul transmis de echipa «Graiul Maramureșului», singurul cotidian tipărit care mai există în județul nostru. Un ziar cu peste 35 de ani de istorie, care a crescut odată cu noi, care a fost acolo în fiecare dimineață cu știri corecte, povești din satele noastre, cu oameni simpli și frumoși.

Acum, din cauza unor decizii reci și cinice care ridică prețul distribuției prin Poșta Română, acest ziar riscă să dispară. Ar fi o pierdere uriașă pentru Maramureș. Pentru cei care nu au internet, pentru bătrânii de la sate care își beau cafeaua cu ziarul în față. Pentru generații întregi care au crescut cu «Graiul» pe masă. Mă voi adresa ministrului Finanțelor și premierului Ilie Bolojan și le voi cere să intervină, pentru că aici nu vorbim doar despre o firmă, ci despre identitatea unui județ, despre memoria și vocea oamenilor noștri.

«Graiul Maramureșului» e mai mult decât un ziar, este o parte din noi. Iar eu nu pot și nu vreau să fiu martor tăcut la stingerea unei astfel de lumi și mă voi implica. Pentru că mai cred în lucrurile făcute cu suflet și cu adevăr”.


GABRIEL VALER ZETEA

Președintele Consiliului Județean Maramureș


marți, 22 iulie 2025

ATENTAT LA PRESA SCRISĂ

 


În atenția prim-ministrului Ilie Bolojan

Editorii de presă scrisă din România atrag atenția că majorarea de către Poșta Română a comisionului pentru distribuirea abonamentelor la cotidiene la cel puțin 1,5 lei pentru fiecare exemplar distribuit în fiecare zi de apariție va duce la dispariția de pe piață a celei mai credibile surse de informare pentru cetățeni PRESA SCRISĂ. Practicarea unui asemenea tarif înseamnă un cost de distribuție de cel puțin 30 de lei lunar la publicațiile care apar 5 zile din 7, iar pentru cele cu 6 apariții pe săptămână prețul va fi și mai mare.

Ținem să precizăm că pe fondul dispariției rețelei de distribuție a presei prin intermediul chioșcurilor private, Poșta Română este singura care, în prezent, poate mijloci accesul publicului la presa tipărită. Or, impunerea unor tarife în mod arbitrar pentru acest domeniu atât de important pune sub semnul întrebării continuitatea apariției presei tipărite.
În prezent, pentru publicațiile tipărite-cotidiene, comisionul este de aproximativ 30% din prețul de vânzare al ziarului. Majorarea acestei taxe la 1,5 lei pentru fiecare exemplar distribuit va duce la creșterea prețului la cotidiene, ceea ce va determina, în prima fază, scăderea vânzărilor, și apoi, în mod evident, încetarea aparițiilor edițiilor tipărite. Or, acest lucru va afecta grav accesul cetățenilor la informații de interes public verificate și documentate într-o perioadă în care mediul online este asaltat de conținut fals și dezinformare. Ca dovadă în acest sens avem efectul asupra primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.
În toate societățile democratice, presa scrisă este considerată garanția informației corecte.
Produsele media locale în format tipărit sunt esențiale pentru informarea corectă și consecventă a cetățenilor, pentru bunul mers al comunităților noastre.
Datorită rolului pe care îl are în societate, peste tot în lumea civilizată, presa tipărită este sprijinită de stat prin diverse măsuri.
În România, publicațiile tipărite nu beneficiază de nicio facilitate. Apariția lor se datorează eforturilor unor echipe de jurnaliști care cred în misiunea lor nobilă și care fac eforturi disperate pentru a rezista în fața prețurilor mari la hârtia de tipar, la energie, impozite și taxe mari, dar și la multe alte obstacole.
Existența publicațiilor tipărite este o condiție necesară pentru conservarea democrației și asigurarea pluralității opiniilor.
Majorarea comisioanelor pentru distribuirea abonamentelor va însemna un aport infim la bugetul Poștei Române, dar va duce inevitabil la închiderea a zeci de redacții și dispariția a mii de locuri de muncă. Și aici vorbim de redactorii și reporterii publicațiilor tipărite, de tehnoredactorii care paginează aceste publicații, de angajații firmelor de difuzare din toată țara, precum și de salariații tipografiilor. Astfel, va înceta să existe o întreagă ramură economică, una care contribuie la bugetul țării prin impozitele aferente salariilor angajaților din acest sector, dar și prin taxele și impozitele pe care le plătesc societățile care editează aceste publicații. Totodată, Poșta Română va pierde un partener de peste 150 de ani.
Peste toate acestea, cel mai grav este faptul că va dispărea cea mai credibilă sursă de informare-presa tipărită, ceea ce înseamnă un atentat la valorile democrației. O generație întreagă care are încredere mare în presa scrisă, prin entități media ce respecta cutumele presei tradiționale – vechi de sute de ani, va fi privată de dreptul de a fi informată.
E vorba de drepturi și libertăți ale cetățeanului recâștigate cu sânge la Revoluție!
Peste tot în țările cu tradiție democratică, presa tipărită continuă să aibă tiraje considerabile și un număr destul de mare de abonați. Iar acest lucru se datorează și relației corecte dintre editorii de presă și companiile naționale de servicii poștale.
Ținând cont de toate aceste aspecte, solicităm prim-ministrului al României, ministrului Cercetării, inovării și digitalizării și directorului General al Poștei Române să nu trateze presa scrisă ca pe operatorii de energie și alte utilități și să stabilească un comision pentru abonamentul la ziar astfel încât cât mai mulți români să aibă acces la informație certă, corectă și de calitate prin intermediul cotidienelor.
Ziarul Unirea – Alba
Tribuna – Sibiu
Zi de Zi – Mureș
Mesagerul – Deva
Graiul Sălajului – Zalău
Graiul Maramureșului – Baia Mare
Szabadsag
Făclia de Cluj
Mesagerul de Sibiu
Monitorul de Mediaș
Monitorul de Cluj
Transilvania Business
Gazeta de Nord-Vest
Magazin Sălăjean
Jurnal de Caraș-Severin

vineri, 17 ianuarie 2025

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREȘEDINTELUI STATELOR UNITE ALE AMERICII

 


Domnule Președinte Donald Trump,

Vreau să vă felicit din toată inima pentru victoria zdrobitoare în alegeri, pe care ați obținut-o în noiembrie 2024. Sunt un artist român, dar și american, care a desenat 70 de coperte pentru revista The New Yorker, zeci de coperte pentru revista Time și sute de desene pentru pagina Op-Ed a cotidianului the New York Times. Am ilustrat chiar un articol pe care l-ați publicat dumneavoastră în acel ziar, despre refacerea metropolei (No Band Aid for Our City, July 29, 1989.)
Fac un apel la dumneavoastră, în numele a milioane de compatrioți care au fost opriți printr-o decizie ilegală să-și exercite votul în al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui României. Câștigătorul primului tur, cu peste doua milioane de voturi, domnul Călin Georgescu, un outsider, candidat independent, patriot si creștin a constituit o surpriza neplăcută pentru cei care conduc astăzi Romania, dar și pentru establishment-ul de la Bruxelles.
Deși inițial Curtea Constituțională a validat primul tur, în urma unor presiuni exercitate din exterior, de funcționarii care conduc Uniunea Europeană, dar și din interior de fostul și samavolnic-actualul președinte Klaus Iohannis, care și-a prelungit ilegal mandatul, judecătorii au revenit și au anulat alegerile cu totul și au decis reluarea acestora in timp ce votul se derula deja in diaspora. Un fapt fără precedent în istoria României.
Vă rog să interveniți în numele libertății, al dreptății și al respectului pentru drepturile omului. Nu trebuie decât să recomandați instituțiilor românești să respecte Constituția României, și deci să permită derularea normală a celui de al doilea tur de scrutin, deoarece nu există dovezi care să ateste că procesul electoral a fost viciat de intervenția unei puteri străine inamice.
Cu deosebit respect și încredere în ajutorul pe care îl veți acorda poporului român,
Eugen Mihăescu,
membru de onoarea al Academia Române


sâmbătă, 20 iulie 2024

Scrisoare deschisă adresată de europarlamentara Diana Iovanovici Șoșoacă Parlamentului European

„La 18 iulie 2024, în sesiunea plenară de la Strasbourg, ați demonstrat o lipsă totală de respect pentru valorile fundamentale ale democrației și libertății de exprimare. Diana Iovanovici-Șoșoacă, avocat și europarlamentar aleasă de poporul român, președinte al S.O.S. Partidul România, a fost exclusă forțat din plenul Parlamentului European pentru că a avut curajul să vorbească despre demnitatea românilor, despre libertate, dreptate și credință, după ce i s-a refuzat dreptul de a vorbi în plen, deși a cerut acesta în mod regulat, înregistrându-se în prealabil în acest sens.

Acest act de cenzură și abuz de putere este o insultă la adresa poporului român și a tuturor cetățenilor europeni care cred în valorile democrației, suveranității naționale și libertății de exprimare. Permiterea unor astfel de acțiuni să continue subminează însăși esența Uniunii Europene și valorile pe care pretindeți că le apărați.

Este inacceptabil ca aleșii poporului să fie tăiați cu forța la tăcere de simpli angajați ai Parlamentului European doar pentru că își exprimă opinii care nu sunt conforme cu liniile directoare și liniile dictatoriale ale așa-zisei elite politice.

Eurodeputații trebuie să aibă libertatea de a vorbi, de a dezbate și de a apăra interesele cetățenilor pe care îi reprezintă, fără teama de a fi cenzurați sau excluși din plen. Este un drept fundamental și o responsabilitate esențială a oricărei democrații veritabile.

În numele suveranității naționale și al demnității poporului român, facem apel la Parlamentul European:

Să înceteze imediat orice formă de cenzură și persecuție împotriva eurodeputaților care au curajul să vorbească deschis și contrar puterii.

Să garanteze dreptul tuturor deputaților europeni de a-și exprima liber opiniile în plen, fără teama de represalii.

Recunoașteți și respectați diversitatea de opinii și convingeri ale tuturor statelor membre ale UE.

România nu va îngenunchea în fața tiraniei birocratice! Nu vom permite ca vocea noastră să fie redusă la tăcere! Vom continua să ne apărăm valorile, demnitatea și credința, indiferent de obstacolele întâlnite.

Acest act de nedreptate al Parlamentului European este de neiertat! Rămânem neclintiți în credința și libertatea noastră!„


avocat  Diana Iovanovici-Șoșoacă, europarlamentar român

vineri, 1 martie 2024

SCRISOARE DESCHISĂ

 


Cerem ministrului Culturii să-și precizeze public poziția cu privire la divulgarea pe internet, de către managerul Bibliotecii Naționale, a subiectului la care Emilia Șercan lucrează.

Cele patru organizații – ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică) – au cerut de asemenea ministrului Culturii să organizeze de urgență un concurs pentru ocuparea postului de manager al BNaR: „Ministerul ar fi trebuit să organizeze un concurs de proiecte de management pentru ocuparea funcției de director, dar interimatul lui Adrian Cioroianu în fruntea Bibliotecii Naționale are deja 30 de luni fără concurs”.

    ***

Doamnă Ministru Raluca Turcan,

Redacția PressOne vă cere prin prezenta să vă precizați public poziția oficială față de conduita managerului interimar al Bibliotecii Naționale a României (BNaR), dl Adrian Cioroianu, care la 29 februarie 2024 a divulgat în mod repetat pe Facebook informații nedestinate publicității despre activitatea profesională a colegei noastre, jurnalista de investigație Emilia Șercan. Concret, este vorba de faptul că Emilia Șercan a consultat la sala de lectură a BNaR teza de doctorat secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Considerăm alarmant faptul că dl Adrian Cioroianu, care este funcționar public și conduce o instituție aflată în serviciul cetățenilor, și-a încălcat pe mai multe paliere mandatul de manager, nesocotind atât prevederi ale Codului Penal, căruia îi este supus ca persoană fizică, cât prevederi și ale Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD), asumat de BNaR, instituție cu statut de operator de date personale. În plus, dl Adrian Cioroianu a încălcat mai multe norme statuate de Codul de etică și integritate al personalului BNaR.

De 8 ani, jurnalismul pe care îl practicăm este în primul rând în serviciul public al cititorilor, iar relația noastră cu voi rămâne coloana vertebrală a tot ceea ce facem. Așa că ne-am dori să vă cunoaștem mai bine, prin intermediul unui sondaj anonim, de maxim 5 minute.

***

Redacția PressOne a luat cunoștință de declarația pe care, ca ministru al Culturii, ați dat-o astăzi, 1 martie 2024, la solicitarea Hotnews.ro: „Sunt două perspective: una de legalitate și una de corectitudine în relația cititor-director de instituție în speța aceasta. Din perspectiva legalității, o să verific dacă există o problemă de încălcare a legii, iar din perspectiva corectitudinii cred că această afirmație nu trebuia făcută în mod public de domnul Cioroianu”.

Facem o necesară precizare: Emilia Șercan a solicitat consultarea unei lucrări din patrimoniul BNaR urmând pas cu pas procedurile interne ale instituției, care însă nu presupun interacțiunea „cititor-directorul instituției”.

***

În aceste condiții, vă solicităm să vă precizați, fără echivoc, poziția față de conduita d-lui Adrian Cioroianu în spațiul public din următoarele motive:

I. Considerăm incalificabil faptul că dl Adrian Cioroianu folosește informațiile la care are acces în virtutea funcției pe care o deține – informații al căror regim este reglementat de legea penală, de cea privind protecția datelor personale și de codul de integritate al BNaR – ca și cum ar fi proprietarul acestor informații și ar avea dreptul să le facă publice după cum hotărăște.

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

II. Considerăm incalificabil faptul că, deși colega noastră i-a atras atenția – printr-un comentariu public – că fapta de divulgare de informații nepublice și nedestinate publicității intră sub incidența Codului Penal, dl Adrian Cioroianu a continuat să pună în circulație în mod repetat acele informații nedestinate publicității, inclusiv pe pagina sa personală de Facebook.

III. Considerăm nu doar incalificabil, ci și iresponsabil faptul că managerul interimar al BNaR a expus-o pe colega noastră, Emilia Șercan, transformând-o în țintă a hărțuielilor, intimidărilor și amenințărilor – în condițiile în care demersul acesteia este nu doar perfect legal, ci și legitim din perspectiva meseriei de jurnalist: consultarea tezei de doctorat a unei persoane publice care, la acest moment, deține funcția de adjunct al secretarului general NATO și care este deja inclus în sondajele de opinie privind alegerile prezidențiale din 2024.

 Spre reamintire: ca urmare a aceluiași tip de demers – analizarea unei teze de doctorat – colega noastră a fost amenințată cu moartea în 2019 într-un plan inițiat și coordonat de înalți ofițeri de Poliție, ambii condamnați prin sentință definitivă pentru infracțiunea de „incitare la șantaj”.

În 2022, colega noastră a fost ținta mai multor campanii de hărțuire, discreditare și compromitere legate de activitatea sa de jurnalist: a primit mesaje de amenințare pe email-ul profesional, în prezent investigate de procurori; a fost acuzată de un post de televiziune, într-o acțiune de defăimare, că ar fi spion rus, instanța de apel pronunțând deja o sentință în favoarea sa; și a fost ținta unei tentative de compromitere prin publicarea pe internet, la doar 40 de minute după ce a părăsit secția de Poliție, a unei probe predate organelor de anchetă și a unor fotografii personale care i-au fost sustrase.

IV. Considerăm incalificabil, iresponsabil și inacceptabil faptul că managerul interimar al BNaR a postat el însuși comentarii explicit amenințătoare la adresa colegei noastre pe propria sa pagină de Facebook. Două dintre acestea:

Adrian Cioroianu: „Dap. O duamnă care vrea să facă scandal tocmai în ideea de a atrage atenția și apoi a se lua de Geoană sau altul. Din punctul meu se vedere să se ia de cine vrea, dar să nu amestece BNaR. O face, o primește.” (29 februarie, ora 21:59).

Adrian Cioroianu: „Chiar nu mă interesează treburile ei cu oamenii politici. Dar să nu amestece BNaR, că o va lua.” (29 februarie, ora 22:31).

 V. Considerăm, în final, drept circumstanțe agravante:

Faptul că, divulgând informații nepublice și nedestinate publicității, managerul interimar al unei instituții publice a statului român a discreditat și periclitat a priori un demers legitim într-un stat de drept – verificarea CV-ului unei persoane publice, demers jurnalistic făcut în serviciul public.

Faptul că, prin conduita sa, dl Adrian Cioroianu – care reprezintă în spațiul public BNaR – a afectat grav imaginea și reputația instituției în fața cetățenilor pe care aceasta îi servește. Publicul a constatat, astfel, că datele personale pe care le furnizează instituției pot fi făcute publice după bunul plac al celor care au acces la acestea.

joi, 8 februarie 2024

ECOURILE TABEREI LITERARE „De amicitia”..., coordonator Mariana MOGA

„De amicitia”...

Sau scrisoare deschisă către Nicolae Manolescu-președintele Uniunii Scriitorilor din România
„Destrămarea intelectuală atrage destrămarea fizică. Acesta pare să fie sfârșitul lumii noastre așa cum au trăit-o și gândit-o de la Platon la Kant, de la Homer la Goethe, de la Rafael la Monet, toți iluștrii noștri înaintași, o lume pe cale să-și piardă mintea și ființa. În care valoarea, democrația, talentul, arta sunt pe cale să devină cuvinte fără sens.” Nicolae Manolescu, „Dialogul interzis” România Literară nr. 14/2023.
Domnule președinte al Uniunii Scriitorilor din România poate aveți dreptate. Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat probabil așa va fi, dar prezentul literar al societății contemporane arată că nici pe departe nu poate fi vorba de o destrămare intelectuală sau fizică... În contextul unei liberalizări pragmatice al unui segment al populației care își găsește împlinirea unui job absolut și necesar determinat de lipsa ofertei pe piața internă a muncii se poate vorbi într-adevăr despre o pierdere a exprimării corecte gramaticale, de o stagnare dramatică a vocabularului limbii române sau a îmbogățirii acestuia cu stâlceli împrumutate din lexicul altor popoare - gazdă vremelnică, despre o sărăcire a exprimării elevate, dar până în a-l copia pe Llosa Mario Vargas, ridicând la grad de ridiculizare intelectuală specia umană și mai ales cea din spațiul nostru istoric românesc secular, care se străduiește din răsputeri să creeze, să recreeze la nivelul artei lumea înconjurătoare, este un afront deliberat și iresponsabil adus celor care scriu, pictează, păstrează tradițiile populare, stilizează, organizează și susțin activități culturale și literare, istorice și folclorice etc.
În acest context creativ – căci „poezia este singura avuție care nu a fost jefuită” așa cum spunea poetul Nichita Stănescu - s-a desfășurat Tabăra Literară „De amicitia”, Olănești, 2023, condusă de scriitoarea Mariana Moga - membră UZPR.
Da, este adevărat că, poate nu toți cei prezenți sunt poeți de valoare națională, dar d-le președinte USR, cine garantează că în organizația pe care o conduceți nu s-au strecurat și unii oportuniști care nu au avut la bază criteriul valorii, ci alte considerente de natură noncreativă sau de un nivel liric mai puțin decât mediocru? Ori, tabăra de creație literară a avut toate „ingredientele” necesare pentru a pune într-o lumină adecvată realizările artistice ale participanților: concurs de poezie pe rime date, lansări de carte: Doina Bonescu - „Palpitații”, Nicu Cismaru - „Imperfectul simplu”, Nastasica Popa - „Luciri de supernove”, Viorel Birtu Pîrăianu - „Surâsul unui sărut”, antologia „Clepsidra cu sentimente” vol. 6, prezentări de cărți, reviste și ziare - realizări ale unor autori prezenți, critică literară: Maria Vaida, George Călin, Liliana Jianu, interviuri radio-televizate, vizitarea unor lăcașe de cultură – Casa Memorială „Anton Pann”, Muzeul de Artă „Casa Simian”, Muzeul de Istorie din Rm Vâlcea, conferințe autoctoriale (memorii, amintiri, studii, documentare) - Prof. dr. Maria Vaida - „Cantemir 300”, Ambasador ONU Geneva dipl. George Călin „Nichita Stănescu: Îngerul blond-Mai frumos decât umbra unei idei”.
Rolul primordial în realizarea acestei tabere (atenție!!!) literare a avut-o scriitoarea Mariana Moga, în colaborare benefică și participativă cu: prof. dr. Maria Vaida-poet și critic literar, membru USR, Filiala Cluj; Nicolaie Cismaru - poet, președintele Societății Culturale „Anton Pann” Rm. Vâlcea; bibliotecar Zenovia Zamfir - scriitoare, reprezentanta Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea. Nu au lipsit nici momentele de destindere muzicală prin realizarea unor serate dansante asigurate de cei doi interpreți: Pandele Bebe Jianu și Martin Marian sau/și alternante muzică – poezie în citirea autorilor: Doina Bonescu, Nastasica Popa, Cristinel Badea, Luminița Postolache, Viorel Birtu Pîrăianu, Ștefania Petrov, Gelu Dragoș, Costel Avramescu, George Călin, Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore, Mihaela Dana Chioariu, Nicolaie Cismaru.
De data acesta s-au înmânat mai puține diplome (nota bene!), acordându-se mai multă importanță, atenție și prioritate actului cultural în sine prin concursul de poezie și prin prezentarea volumelor lansate de autorii menționați.
Domnule Președinte USR Nicolae Manolescu, noi, scriitorii nemembri ai acestei organizații apreciem și prețuim valorile scriitoricești contemporane, dar este firesc și chiar necesar să ne organizăm în alte asociații, cenacluri și societăți culturale tocmai pentru a ni se da posibilitatea exprimării lirice, poetice, artistice și pentru a promova arta noastră prin recenzii, prezentări și referințe critice în cercuri mai puțin elitiste, pentru a ne proba talentul, valoarea, calitatea sau pentru a conștientiza nivelul la care se află fiecare în vederea evoluției pe scara exprimării poetice. Căci, unde și cine poate stabili valoarea poeților contemporani în acest arsenal vomitiv creativ? Unde și cum să ne exprimăm pentru a ni se spune clar și răspicat: ești poet ori nu ești poet! Oare nu este necesară participarea membrilor USR, secțiunea de critică literară la aceste tabere organizate pe teritoriul țării în vederea descoperiri celor care au talent? Sau așteptăm timpul să cearnă valorile prin trecerea lui implacabilă spre un viitor în care limba română „alunecă pe panta triavilității lexicale, pierzându-și decența și pudoarea” și pe care dvs., d-le președinte îl vedeți ca fiind nu doar sumbru ci și degradat?
Cine să fie vinovat că nu se mai studiază „de multe decenii” gramatica în liceele din România? Și cine să aibă o inițiativă dacă nu legislativă, cel puțin morală? Nu vi se pare că este un vid organizatoric la nivel de uniuni de creație fie ele literare, plastice, jurnalistice ori muzicale referitor la ceea ce se întâmplă pe teritoriul României din punct de vedere artistic și un haos al evidențelor societăților culturale și literare?
Sunteți de pe meleaguri vâlcene, d-le președinte... am fi fost, desigur onorați de prezența dvs. în tabăra literară „De amicitia” de la Olănești, din apropierea orașului dvs. natal, Rm. Vâlcea. V-am fi recunoscători noi, cei care am participat la această tabără literară, dacă veți manifesta în viitor un interes minimal și o preocupare adecvată în arhitectura obiectivelor dvs. literare, trimiterea în teritoriu și participarea oficială a unor membri ai secțiunilor de poezie, critică, eseistică și istorie literară, literatură pentru copii, proză etc. pentru a nu se ajunge la o atitudine de nepăsare, de resemnare sau/și de defulare în acte culturale de calitate îndoielnică.
De altfel, tabăra „De amicitia” a fost un succes memorabil! Prezența unor scriitori membri USR: Adriana Weimer, Carmen Tania Grigore, prof. dr. Maria Vaida, a jurnaliștilor UZPR-iști: Mariana Moga, George Călin, Liliana Jianu, Gelu Dragoș, Zenovia Zamfir, Pandele Jianu, Nicolaie Cismaru, a contribuit la asigurarea calitativă a actului artistic.
Mulțumiri creatorilor, iubitorilor și slujitorilor activi ai culturii și literaturii române!
Liliana Ghiță Boian Jianu
-jurnalist-

luni, 23 ianuarie 2023

„Scrisoare deschisă” dl. Claudiu PINTICAN


 „Scrisoare deschisă” - actorului Claudiu Pintican – cu recunoștință și profund respect…

De multă vreme planific să scriu câteva gânduri-rânduri despre actorul Claudiu Pintican. Zilele acestea, întâmplându-se, să fim prin Suceava, mai precis, în Fundu-Moldovei, la Salonul Internațional de Cultură și Spiritualitate „Ion Grămadă”, organizat de Societatea Culturală „Apollon”, prin reprezentant George Călin – Ambasador Cultural, Convenția O.N.U., Geneva și scriitoarea Limona Rusu, am avut bucuria, de-a fi cu acesta și cu alți scriitori din țară și din străintate, „la aceeași masă” – cum se practică a rosti. Adică, printre invitații de marcă, a fost inclusiv, actorul Claudiu Pintican. Dau înapoi (supra!) rândurile… spre aducere aminte fragmentul „câteva gânduri-rânduri”. De ce? Oare, poți cuprinde activitatea/prestația acestui actor doar în câteva gânduri? Oricât te-ai chinui să faci acest lucru nu cred că este cu putință, datorită complexității acestui mare Om de cultură, sau din cultură.
Aici, la Fundu-Moldovei, s-a pus baza acestui salon internațional – care se va înveșnici cu timpul – din mai multe motive. Unul, și cel mai important, este faptul că scriitoarea Limona Rusu – Directoarea acestui Salon – este, pe linie maternă, „scoborâtoare” din acest neam, culmea, plecat spre minunata Bucovină, tocmai din Cetatea Maramureșului! Cu toată modestia, printre invitații de marcă, am fost și eu, dar nu despre acest lucru doresc să fac rostire, ci despre actorul, omul, inegalabilul Claudiu Pintican – cel care, ne-a fascinate, cu actul/rolul său.
Claudiu Pintican – omul „scenă și scenariu”, ne-a surprins extraordinar de plăcut cu câteva poezii legate de acest eveniment, din lirica lui M. Eminescu, L. Blaga, G. Coșbuc, N. Stănescu, I. Minulescu, și mulți alții, interpretate impecabil – cu trăire și cu transmiterea acestei trăiri, de pe scenă, înspre spectatorii prezenți. Ca de fiecare dată, de-altfel! Se vede că e un actor „născut, nu făcut!”, vorba românului. Când intră actorul Claudiu Pintican în scenă – se oprește curgerea izvorului pentru a-l asculta, soarele își îndreaptă razele spre scena actorului, lumina gândului trece prin emoție și visare, muzele se adună la „o cafea cu zahăr”, luna și stelele se trezesc din somnul zilei… Poezie după poezie, pagini întregi se lasă deschise și pătrunse, se lasă citite și apoi recitate – cu patos, cu extraordinar profesionalism.
Este o încântare să participi la spectacolele regizate de acest Om – Claudiu Pintican, dar, cu siguranță îmi veți da dreptate, este mult mai mult decât un simplu Om. Nici nu știu cu cine/ce să îl asemăn, pentru a nu fi înțeles greșit… Claudiu Pintican este o poezie-enciclopedie. Are atâta poezie în inima sa, încât, fără a greși, te întrebi (și îl întrebi!), de unde atâta putere? De unde atâta energie? De unde atâta forță poetică?
Un foarte bun manager, își scrie singur scenariile pentru spectaclele din programa teatrală. Poate, alții, din același segment cultural, au oameni plătiți să facă acest lucru. Să nu fiu înțeles greșit… nu din lipsa fondurilor financiare, Claudiu Pintican, își scrie/regizează spectacolele. Dimpotrivă. Pentru a fi sigur că totul iese „foarte bine”, sau „de a extraordinar în sus”. Multă muncă stă în spatele acestuia. Responsabilitate. Obiectivitate. Pentru că spectatorului trebuie să îi da ice vrea să audă sau să asculte. Dacă așa nu se întâmplă, spectacolul riscă să se joace fără spectator. De asta am spus – responsabilitate, obiectivitate și cunoaștere. O bună cunoaștere a cadrului de desfășurare a spectacolului – istoric, etc.
Claudiu Pintican – „omul-scenă”, „omul-teatru”, omul-actor-complet”, dă tot pentru ca spectacolul să iasă impecabil. Pentru ca spectatorul să pleca acasă cu o lecție de viață învățată aici, la teatru. Plus, organizarea turneelor prin țară. Orașe prestigioase. Oameni cu sete de cultură. Este o adevărată artă să știi să îți alegi segmentul de spectator – adulți, copii, elevi, etc., și-apoi să stabilești detaliile scenetelor.
Mulțumesc, Bunului și Dreptului Dumnezeu, că mi-a dat să am așa prieteni!
Felicitări, Claudiu Pintican, pentru toată zbaterea dumitale, pentru ca totul să iasă impecabil. Cu siguranță, voi reveni și cu alte amănunte, pentru că îmi propun un serial „Claudiu Pintican – prietenul nostru. Claudiu Pintican – prietenul tuturor!”.
CLAUDIU PINTICAN – ACROSTIH
(a se citi și pe verticală)
Cerul ți-a fost muză și lumină
Liniștea stelelor te face izvor
Aroma gutuielor nu te cheamă la
Uitarea viselor, dimpotrivă,
Dăruiești tuturor dar din darul tău
Iubindu-ți aproapele ca pe tine
Urmându-ți drumul spre cuvânt prin lumină…
Prietenia culorilor de curcubeu
Inima din sufletul munților stâncoși
Neamul și istoria – datorie sacra
Te țin treaz în plinătatea cuvântului
Iar tu, crezând în adevăr și
Căutând dreptatea și lumina
Ai fost chemat – apostol acestui
Neam… apostolul neamului românesc…
Felicitări, Claudiu Pintican! Cu siguranță voi reveni!
(va urma)
Vasile Bele – Chiuzbaia, 23 ianuarie 2023
- membru U.Z.P.R., Filiala Vâlcea;
- membru L.S.R., Filiala Cluj-Napoca;
- președinte ASCIOR – Aria Maramureș;
- Asociația Scriitorilor din Maramureș.

miercuri, 28 decembrie 2022

SCRISOARE DESCHISĂ • „Nu cerem mult, un pic de decență”

 

”Uneori, viața e ciudată rău. Te pune în situații stânjenitoare, deloc plăcute, de a lua decizia de a reacționa față de injustul tratament la care, voluntar sau involuntar, ești supus. Din cauza unei probleme apărute, independent și dincolo de voința noastră (fuziunea școlilor “Cantemir” și “Ivasiuc”), în spațiul virtual și-au făcut apariția o seamă de invective la adresa profesorilor, elevilor și a tot ceea ce se întâmplă în școala noastră, ce nu pot să nu ne doară. Și-au dat cu părerea despre noi și activitatea noastră persoane care n-au intrat vreodată în contact cu noi, persoane care nu știu că un minim de respect presupune să te informezi îna­inte de a face afirmații calomnioase și profund nedrepte. N-am spus și nu vom spune vreodată despre vecinii și colegii noștri nimic defăimător, sunt oameni de bună calitate, oameni care împărtășesc aceleași principii profesionale ca noi. Există, totuși, în ultima vreme, niște alunecări (gândim noi că doar din partea părinților de la Cantemir) ce te determină să te întrebi dacă nu este prost înțeleasă curtoazia noastră. Nu suntem nici pe-atât de naivi, nici pe-atât de pasivi, încât să întoarcem de fiecare dată și celălalt obraz spre a fi pălmuiți „creștinește” de o seamă de persoane pentru care colportarea minciunii a devenit mod de a-și susține teoriile. N-om fi noi elitiști, dar rezultate bune și foarte bune am avut și vom mai avea, iar pentru cei care au intrat în contact cu noi, fie ca elevi, fie ca părinți, am fost, fără îndoială, oameni care ne-am tratat cu respect fiecare partener. N-au uitat de noi și de fiecare dată ne transmit, reverențioși, prețuirea lor. Dragi părinți ai Școlii “Cantemir”, să știți că nu împroșcând cu noroi în alții se susține un punct de vedere. Aveți suficiente argumente să o faceți fără să-i anatemizați pe ceilalți. Și, apropo, mai uitați-vă puțin peste listele anului trecut de la examenul de evaluare, s-ar putea să descoperiți că vă lipsește ceva din informația pe care o lansați în spațiul virtual. Judecăți ați emis și asupra corpului profesoral al școlii noastre și nu știm cu ce drept și nu știm sub care rațiune. Nu ne cunoașteți rezultatele și băgăm de seamă că nici nu vă obosiți să le aflați. Pentru buna dumneavoastră documentare, vă amintim doar câteva – Olimpiada de Limba română, faza națională locul II (2017-2018), Olimpiada de Limba și literatura română, faza internațională locul III (2017-2018), Științe socio-umane, faza națională – (locul IV) mențiune I (2018-2019).

Așadar, singurul lucru pe care îl așteptăm de la dumneavoastră, dragi părinți ai Școlii “Dimitrie Cantemir”, este să nu ne mai judecați și nici să nu ne amintiți, dacă nu o puteți face cu decență, în trimiterile dumneavoastră.”

 

Colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare

miercuri, 5 octombrie 2022

Scrisoare deschisă către profesori, elevi și părinți cu ocazia Zilei Internaționale a Educației – 5 octombrie 2022

 

Dragi colegi,

Ziua Internațională a Educației este o sărbătoare a națiunilor care înțeleg că sistemul de învățământ este unica poartă către emanciparea, dezvoltarea și consolidarea unui stat democratic. Fără educație nu putem reține în memoria colectivă ceea ce istoria ne scrie în destin, așa cum nici nu putem să ne imaginăm viitorul.

Este ziua voastră, dragi colegi - personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic- care împreună transformați școlile din România în a doua casă pentru milioane de copii și tineri. Voi sunteți cei care înțelegeți mai bine ca oricine că valoarea unui popor stă, înainte de orice, în calitatea oamenilor și în patrimoniul spiritual, lăsat moștenire din generații în generații. În fiecare zi, dar în mod special astăzi, ar trebui să vă simțiți mândri de tot ceea ce realizați în activitatea desfășurată alături de elevi, zi de zi.

Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi că educația din România a devenit, în sfârșit, o prioritate națională, că în curând toate problemele din sistem vor fi rezolvate, că veți avea un statut respectat, salarii motivante, condiții de lucru de ultimă generație și uși deschise către tot ceea ce înseamnă un învățământ de calitate, de top, la nivel european și mondial. Nu putem să vă oferim acest “dar” nici măcar simbolic, pentru că în România în ultimii zeci de ani ni s-a demonstrat că singurele priorități ale politicienilor sunt jocurile de culise, în interes personal sau pentru grupurile proprii de interese.

Dar, ceea ce putem să vă spunem este faptul că România oferă în continuare genii, olimpici, laureați la nivel internațional, talente ieșite din comun, tineri cu viziune, iar această realitate este posibilă doar datorită vouă, pentru că nu ați renunțat să credeți în profesia și în misiunea voastră! Sunt eforturi uriașe pe care le faceți în continuare și pentru care vă mulțumim!

Dragi elevi,

Astăzi este și ziua voastră, pentru că voi sunteți beneficiarii sistemului de educație din această țară. Voi sunteți cei care oferiți sens misiunii cadrului didactic, iar prin rezultatele pe care le obțineți ne oferiți și nouă, mentorii voștri, o parte din lauri.

Și vouă am fi vrut să vă oferim darul unui sistem educațional mai primitor, performant și modern.

Statul a eșuat și de această dată, iar noi, societatea, privim cu speranță către voi că veți alege totuși să rămâneți aici, pe pământ românesc, pentru că vreți să schimbați țara în care trăiți într-una în care nu vor mai exista școli în paragină, fără dotări, cu echipamente învechite, în care minciuna și corupția nu vor mai exista la scara aceasta, legile vor fi respectate de toată lumea, educația și sănătatea vor fi domenii de interes național, iar politica va fi făcută doar de cei care vor să guverneze în interesul poporului.

Dreptul la educație este unul fundamental cu care fiecare copil se naște și nimeni nu trebuie să îi încalce acest drept, iar noile generații de elevi ne demonstrează deja că știu cum să își ceară, dar și cum să își apere drepturile!

Vă mulțumim pentru că sunteți răbdători, pentru că nu vă pierdeți curiozitatea, pentru că știți să faceți echipă chiar și on-line cu profesorii voștrii și pentru că, orice s-ar schimba în dinamica acestei lumi, voi știți că școala vă face oameni mari!

Dragi părinți,

Fără parteneriatul cu voi, nimic din ceea ce a fost realizat în educația din România, nu ar fi fost posibil! Prin urmare, astăzi este și ziua voastră, pentru că faceți parte din această construcție!

Credem că doar prin susținerea reciprocă, prin puterea respectului, dar și a implicării reale, putem să oferim Educației de ziua ei dreptul fundamental la viață, într-o țară în care cei care fac legile ne dau deja de prea mult timp exemplul încălcării lor, nu al respectării lor. Suntem cu toții suprasaturați de declarațiile celor care sunt în vârful țării, care spun că au interesul ca școlile din România să devină unele de top, că educația este o prioritate națională, că profesorii ar trebui să fie remunerați mai bine, iar elevii sprijiniți și încurajați să facă performanță.

Încă așteptăm să vedem când acestea vor fi puse în practică.

Vă mulțumim pentru că sunteți alături de școală, indiferent de perioadele grele pe care le traversăm și că ați știut cum să faceți din educație o prioritate a familiilor voastre!

Dragi colegi, angajați ai sistemul de învățământ preuniversitar, dragi elevi și dragi părinți, România are acum nevoie mai mare ca oricând de unitate în parteneriatul pentru educație! Avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții, pentru a crește șansa fiecărui copil să crească frumos, să se dezvolte și să primească șansa la o viață mai bună!

𝘾𝙪 𝙤𝙘𝙖𝙯𝙞𝙖 𝙕𝙞𝙡𝙚𝙞 𝙄𝙣𝙩𝙚𝙧𝙣𝙖𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙚 𝙖 𝙀𝙙𝙪𝙘𝙖𝙩̦𝙞𝙚𝙞, 𝙁𝙚𝙙𝙚𝙧𝙖𝙩̦𝙞𝙖 𝙎𝙞𝙣𝙙𝙞𝙘𝙖𝙩𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙇𝙞𝙗𝙚𝙧𝙚 𝙙𝙞𝙣 𝙄̂𝙣𝙫𝙖̆𝙩̦𝙖̆𝙢𝙖̂𝙣𝙩, 𝙫𝙖̆ 𝙪𝙧𝙚𝙖𝙯𝙖̆ 𝙩𝙪𝙩𝙪𝙧𝙤𝙧 𝙇𝙖 𝙢𝙪𝙡𝙩̦𝙞 𝙖𝙣𝙞, 𝙞̂𝙣 𝙨𝙥𝙚𝙧𝙖𝙣𝙩̦𝙖 𝙘𝙖̆ 𝙫𝙤𝙢 𝙩𝙧𝙖𝙣𝙨𝙛𝙤𝙧𝙢𝙖 𝙞̂𝙢𝙥𝙧𝙚𝙪𝙣𝙖̆ 𝙨𝙞𝙨𝙩𝙚𝙢𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙞̂𝙣𝙫𝙖̆𝙩̦𝙖̆𝙢𝙖̂𝙣𝙩 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙨𝙘 𝙞̂𝙣 𝙘𝙚𝙡 𝙥𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙣𝙞-𝙡 𝙙𝙤𝙧𝙞𝙢 𝙘𝙪 𝙩𝙤𝙩̦𝙞𝙞!

Președinte FSLI,

Simion Hancescu