„Ceasul însă își învârte / forma roților prea pline / mă întreb cum o să fie / învârtirea fără mine.” (Vasile Morar /„Fără mine”)
vineri, 21 noiembrie 2025
Remember -- Vasile Morar
miercuri, 24 iulie 2024
vineri, 5 iulie 2024
IN MEMORIAM POETUL CHELINȚAN - VASILE MORAR
Motto: „Vasile
Morar ne lipsește enorm și cât voi trăi îl voi avea în inima mea!”
Prin
2006-2007, nu mai știu cu exactitate, într-o iarnă ca-n copilăriile celor
trecuți de 50 de ani, cu zăpadă multă și un ger năprasnic, m-am dus la
invitația fratelui meu, cu un jeep 4x4 de la Consiliul județean, prin
amabilitatea președintelui de atunci Mircea Man, un iubitor al culturii și
frumosului în general, la Sighetu Marmației la Festivalul Internațional de
Poezie unde poetul Ioan Dragoș a fost premiat de către editura „Echim” Sighetu
Marmației (director Echim Vancea) iar un alt premiat a fost regretatul poet
Vasile Morar din Chelința de către editura „Proema” Baia Mare (director Sandu
Peterliceanu). La punctul trei am avut șansa să stau între cei doi poeți din
Chioar-Codru. După câteva pahare pentru o mai bună socializare, Vasile Morar îl
întreabă pe fratele meu cât a primit în plicul dat pe lângă frumoasa diplomă.
Acesta, onest și sincer i-a spus suma reală (bunicică) și imediat i-a spus aceeași
întrebare lui Vasile. Acesta a dat un răspuns superb, atipic, care-l
caracteriza: „Tot așa ca tine! Dacă mă duc în târg luni la Șomcuta Mare pot
să-mi de-o junincă gestantă sau o vacă cu lapte!” Acesta era Vasile Morar!
Întâlnirile de la „Academia O.J.T.” sunt memorabile.
Imediat ce sosea la barul din „buricul târgului” cu nelipsita geantă de piele
în care ducea cele mai recente cărți ale Domniei sale, se auzea și barul se
aglomera spre satisfacția patronilor și doamnei Dorina Matei, barmana localului.
Îi plăcea să stea pe colț și ad-hoc se iniția un cenaclu! Se consuma mult vin
de calitate. Nelipsiți erau Alexandru Peterliceanu, Valer Turcu-Iorga, Valeriu
Sabău, Ștefan Jurcă ori Nicolae Scheianu. Îi plăcea politica, se implica
sufletește. Avea politicieni pe care-i venera cum ar fi Iuliu Maniu sau Corneliu
Coposu dar și alții pe care-i contesta! De fiecare dată când vorbea arunca câte
o glumă și nu te puteai supăra pe el fiindcă așa era Vasile, hâtru, vesel,
inteligent și aveai impresia că „venea cu lecțiile învățate” dar în fapt, în
spatele tuturor acestora era foarte multă lectură și cunoștințe istorice
temeinice. Era un autodidact!
Cu vreo trei luni înainte de a trece Styx-ul, aveam
oră liberă și m-am dus la poștă să ridic un pachet. În spatele meu aud o voce
inconfundabilă care mă strigă: Gelu! Gelu! Întorc ochii și era Vasile care-și
făcea niște analize la Adela Borota, cu origini din Ulmeni. Îl invit la o
cafea. A venit cu plăcere. Am stat aproape o oră împreună. Mi-a povestit
pățaniile când a intrat în Uniunea Scriitorilor într-un alt județ fiindcă la
Maramureș „locurile erau ocupate dinainte!”. Mi-a povestit despre un incident
cu Nicolae Băciuț la București, pe vremea regimului trecut și a intervenit
însuși Nicolae Breban pentru el! Era un povestitor înnăscut! Ceva în genul lui
Ion Creangă sau Petre Dulfu!
Și apropo de marele povestitor, la sfârșitul anului
școlar un „tătic” din clasa mea mă invită să-i fac o vizită. Era insistent așa
că m-am dus, în Mireșu Mare. Era abonat la „Graiul Maramureșului” și scria în
ziarul local din acea zi despre un premiu luat de Vasile Morar la un important festival de poezie. După
câteva carafe de vin din producție proprie, acesta propune să-l duc la premiant
să-l felicite și el. Nu știam ce reacție va avea Vasile, așa că am încercat să
amân vizita inopinată, dar acesta nu și nu, dorea să mergem atunci, pe loc. Cu
inima îndoită am mers totuși la Chelința mai ales că distanța era infimă, 2-3
kilometri. Vasile era acasă la „domeniu”, cum îi plăcea câteodată să zică.
Trăia și mama lui pe care o adora, iar el făcea ce știa mai bine – scria!Era un
caiet studențesc iar scrisul era caligrafic, de învățător. S-a bucurat de venirea noastră după ce i-am
spus că soția împricinatului este din Ulmeni (din păcate amândoi au murit în
floarea vârstei) și că Marius Pop zis „Piratul” (căci așa îl chema) dorea să-l
cunoască personal. Ne-a servit cu pălincă și pancove de la soția lui Filip,
băiatul cel mare. I-a făcut plăcere să audă asta. La un moment dat ne-a spus
cum dorea să se facă fermier și a crescut mai multe scroafe. În momentul în
care s-au înmulțit și nu mai avea ce să le dea să mănânce le-a dat drumul în
pădurea din apropiere. Mare i-a fost mirarea când în primăvară s-au întors mai
mulți purcei cu dungi pe spate, asemeni mistreților. Vă dați desigur seama ce
s-a întâmplat...
Am avut şansa să vină de mai multe ori la mine, la
Lucăceşti. Pe lângă multele complimente pe care i le adresa soţiei, descoperise
şi o legătură de rudenie cu familia ei, prin soţia unui unchi, originară din
Chelinţa, căsătorită în Lucăceşti. Din păcate „nănaşa” lui, Cornelica, s-a
prăpădit de tânără... Şi aşa cum ar trebui să se întâmple în viaţă, eu îi
apreciez şi iubesc pe copiii şi nepoţii lui Vasile Morar. De dragul lui, a
poetului Vasile Morar...
Ar fi multe de povestit despre Vasile Morar, dar
poate că cel mai potrivit ar fi să-i dăm cuvântul tot lui, dintr-un interviu
luat în 2018 de prietenul Nicu Scheianu: „Fără mica lor răutate, cred, cartea
rămânea singură şi nefericită, ca fetele abandonate. Le mulţumesc şi pe această
cale! De atunci: anul şi cartea! În atari condiţii, întreb: poţi să mai ai
viaţă personală? Asta nu înseamnă, Doamne apără şi păzeşte! că „Jidveiului”
i-am înfundat dopul şi doamnelor le-am zăvorât uşa… Asta tot în slujba poeziei
este, pentru descărcarea bateriilor lirice”.
Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.
vineri, 3 noiembrie 2023
VASILE MORAR – ADEVĂRATUL VASILE MORAR!
(Pentru că cineva, un profesor care nu mai putea de atâta celebritate, i-a cerut să-și schimbe numele, să nu fie …confundat cu dumnealui!!)
vineri, 20 octombrie 2023
La moartea unui Poet! Exilați în hamuri caii orbesc și mor...
„Vasile Morar este o voce aparte în lirica maramureșeană. El face versuri din orice, la fel ca bradul rășina. Poetul își folosește talentul până la refuz, fiind în stare să cânte comportamentul pisicii Suzy de la Barul OJT, dar și să emoționeze cititorul la lacrimi scriind despre soarta țăranilor ajunși robii pământului.
Ne-am apropiat după ce ne-am „duelat” de câteva ori în presa
locală pe la sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut. Până la urmă
ne-am întâlnit de mai multe ori, replicile au continuat la nivelul discuțiilor
și trebuie să spun că de fiecare dată puțin a lipsit ca să nu ne încăierăm, la
propriu”.
Rândurile astea le-am scris pe la începutul acestui mileniu.
Le-am readus în actualitate pentru a nu fi bănuit de subiectivism acum, când VASILE
MORAR, a părăsit lumea pe care a iubit-o atât de mult.
După nenumăratele „clinciuri” dintre noi, am ajuns să ne împăcăm
și să nu ne mai certăm niciodată. Un armistițiu benefic pentru amândoi. În 3
iunie 2004, la lansarea volumului „Duminici samaritene”, Vasile mi-a făcut
următoarea dedicație: „Maestrului gazetar Grigore Ciascai a cărui pană m-a
izbit în moalele capului de am văzut stele albastre. Cu admirație, Vasile
Morar”.
I-am admirat mereu talentul literar, priceperea de a face
literatură viabilă din orice, dezinvoltura dezarmantă cu care reușea să spună
lucruri vechi de când lumea pe care le prezenta cititorului sub forma unor
adevărate bijuterii.
Multe dintre poemele sale par a fi cântate într-o tavernă
medievală de către un trubadur ce și-a făcut încălzirea cu două-trei ulcele de
vin. Ele degajă marea poftă de viață, te îndeamnă să participi la spectacolul
cotidian, să nu rămâi împietrit în postura de spectator. Toată existența pare o
nesfârșită poveste în rime meșteșugite cu măiestrie.
Morar și-a construit cu migală propriul univers, o lume în care
nu s-a sfiit să introducă, aidoma marilor poeți, sâni de fecioară, jupoane,
libelule, fluturi, șerpi, prințese, ducese de iarbă, păsări, chei, iezi rumeni,
îngeri, ciori, sângeri înfloriți, melci, corbi. Totul pare aberant, ai impresia
că versurile sunt scrise uneori în batjocură pentru a biciui lenea senzației
vecină cu amorțirea.
Poezia lui e o antologie de stări fabuloase, atent înregistrată,
construită cu o perfectă știință a cuvântului. Un compozitor echilibrat, foarte
atent la sensul cuvintelor, uneori făcând dovada unei obrăznicii controlate,
dar cu rezultate bune asupra calității versului. El este unul dintre poeții
care au demonstrat că e nevoie de îndrăzneală în scris, că fără acest ingredient
nu faci nimic, un scriitor cuminte nu mai înseamnă nimic în zilele noastre.
Pentru mine Vasile Morar a fost și va rămâne un poet de valoare,
o certitudine interesantă, un autor sensibil plin de o candoare gravă, încărcat
de întrebări tulburătoare. Susțin necondiționat că avem de-a face cu una dintre
cele mai frumoase „voci” din lirica maramureșeană. Rămas bun, omule drag!
„Curg anii, răsucite cad crucile pe spate
Metalul se subție în clopot și topor,
Trec înspre sud căruțe fără roate
Și exilați în hamuri caii orbesc și mor”
(„Somnul”, din volumul „Biblioteca din Chelința”).
Autor: Grigore CIASCAI
joi, 19 octombrie 2023
Tristeți la stingerea unui vulcan liric
de Gheorghe Pârja
O veste tristă a îndoliat poezia românească de
astăzi. Poetul și jurnalistul Vasile Morar s-a retras din viața pământească în
livezile unui ținut mai îndepărtat, pentru a veghea, într-o liniște cosmică,
mersul stelelor care-i luminează poezia. Vasile s-a întâlnit, atunci când
trebuie, cu îngerul păzitor care i-a prezis o viață poetică de excepție. Iar
omul a avut inspirația de a crede cuvintele celui care locuia în partea dreaptă
a raiului. Poetul, cu picioarele pe pământ și cu spiritul printre astrele
visării, și-a făcut din acest crez sensul călătoriei prin viață. A descoperit
dulcea povară a Cuvântului.
Între o zi de plug din Chelința natală și scrierea
unui poem sunt mai multe deosebiri decât asemănări. Caii lui Vasile Morar se
mai opreau în brazdă, dar cuvintele poemului au alt mers prin labirinturile
imaginației. Caii lui au plecat spre zări nevăzute, iar cuvintele i-au stat
alături până la ultima respirare. Ne cunoșteam de mulți ani. De pe vremea când
Vasile s-a întâlnit cu îngerul lui. Am fost alături la Cenaclul Confluențe, din
București, cu care Vasile Morar a cutreierat multe așezări din țară, alături de
generația noastră. Îmi aduc aminte că într-un an, cenacliști din toată țara au
trecut pe sub poarta satului Desești. Acolo, el a fost o voce distinctă, un poet
prețuit și căutat de prieteni.
Eram la vârsta când aveam nevoie unii de alții. Să
ne cunoaștem, să ne confruntăm creațiile. Ne lustruiam din mers, dar Vasile
avea, de atunci, sclipătul cuvântului la îndemână. Apoi am adăstat pe la
întâlniri poetice la Borșa, ori Sighetul Marmației, unde am coagulat spiritele
iubitoare de vers, am săvârșit prietenii literare sincere și cu folos. Am
trecut într-un amurg de vară Someșul cu luntrea, am descusut neguri și am țesut
covoare din iarba speranței. De fiecare dată, Vasile Morar adăuga, la biografia
lui lirică, poeme curajoase, venite dintr-un izvor care nu seacă. Rar mi-a fost
dat să întâlnesc un poet cu atâta forță a creației.
A scris mult și bine. Îngerul acela inspirator îl
veghea ca o umbră. Așa, poetul a devenit singular în truda lui. Pentru mine,
poemele lui curgătoare rămân de resortul unui miracol creator. Cu timpul,
drumurile noastre au devenit mai domoale, dar comunicam aprins prin intermediul
creației. Așa în liniștea depărtării apropiate am reușit să-i decantez
universul lui liric, să fiu fericit surprins de energia scrisului său. A fost
un răscolitor de sentimente majore, nu de puține ori un revoltat. Dar a știut
să facă poezie aproape din orice. Eu cred că harul lui vine și dintr-o
sinceritate acută, din privirea lui poliedrică asupra lumii, dar și din aura
sacral-liturgică ce legăna făptura umană și cosmică dăruită poetului.
A crezut că scriitorii sunt și rămân păstrătorii
aleși ai misterului nostru de existență. Un poet de asemenea factură este o
mare izbândă într-o comunitate. Într-o literatură. El a descins din adâncimea
unei realități, dincolo de spuma aparențelor și ca un cântec de departe a
reînviat în noi sufletul transilvan. În multe poeme a atins ceasul mesianic,
vizionar, căutând cu toată ființa bucuria de a fi în lumină. Poetul Vasile
Morar rămâne modelul scriitorului truditor, om al meseriei, cufundat în
misterul Cuvântului. Așa a dezvăluit prin vers taina ascunsă a naturii, dar și
a firii umane.
Cum spunea un poet drag amândurora, cel care a trecut
vămile pustiei, poezia este foc rece, ardoare și rigoare, inimă fierbinte,
fulgerată de logos, de rațiune, bucurie în lume, înțelepciune și cutezanță,
încredere, dar mai presus de toate dragoste fără margini față de cei de
aproape. Toate acestea mustesc în creația lui. Că Vasile Morar și-a așezat
pământul căpătâi, iar femeia a pus-o pe blazon. În ultima vreme a adoptat o
atitudine mai sihastră față de lume. Dar s-a regăsit în prietenia Cuvântului, a
cărților și a menirii lui ca poet. Dar nu uit că Vasile Morar a fost, în stilul
lui, și un redutabil jurnalist.
Critica literară a fost atentă la creația lui.
Criticul literar Gheorghe Grigurcu a văzut în Vasile Morar „pe unul dintre cei
mai înzestrați exponenți ai poeziei transilvane.” Și Academia Română l-a cinstit
cu publicarea unui volum. Ne-a părăsit unul dintre stâlpii de bază ai poeziei
noastre. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Reprezentanța
Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România aduce un ultim omagiu poetului
Vasile Morar. De acum, își va purta poemele, ca pe o cruce, în spate. Adio,
distinse confrate!














.jpg)


















































