Remember -- Vasile Morar

„Ceasul însă își învârte / forma roților prea pline / mă întreb cum o să fie / învârtirea fără mine.” (Vasile Morar /„Fără mine”)

Dragă Vasile, viața este mai săracă și mohorâtă fără clocotul tău uman, poetic, ludic, literar. Dar, cei care te-au iubit, respectat, apreciat, regretându-ți plecarea grăbită din această lume, și-au adunat gândurile într-o carte, dedicată ție. Volumul „Remember Vasile Morar” a apărut la Editura „Casa Cărților” și este îngrijit de: prof.dr. Delia Muntean, informatician Flaviu Claudiu Mihali, editor și prof. Nicolae Scheianu.

Sunt prezenți în volum: prof. dr. Teodor Ardelean, Ioan Baba, Vasile Barbu, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, pr. Radu Botiș, Florica Bud, dr. Dana Buzura-Gagniuc, Elena Cărăușan, Zenovie Cârlugea, Florian Copcea, Liviu Coroiu, Gavril Ciuban, Gheorghe Dinu(R.I.P.), Titu Dinuț, Gelu Dragoș, Andrei Făt, conf. univ. dr. Terezia Filip, Ioan Vintilă Fintiș, Ananei Gagniuc, Vasile Radu Ghenceanu(R.I.P.), prof. dr. Gheorghe Grigurcu, Ioan Groșan, Lucian Gruia, Ștefan Jurcă, dr. Ioan Marchiș, Daniel Marian, Daniel Mariș, Ion M. Mihai(R.I.P.), prof. dr. Delia Muntean, Horia Muntenuș, Adela Naghiu, Milian Oros, Virginia Paraschiv, Gheorghe Pârja, Ioan P. Pop(R.I.P.), Iuliana Andreea Pop, Aurel Pop(R.I.P.), Valentina Gabriela Popescu, Constantin Preda, Mihai Posada, Puiu Răducan, Ileana Roman, Nicolae Scheianu, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, Dan Șalapa, Alex Ștefănescu(R.I.P.), Aurel Turcuș, Ioan Țiplea și desigur Lucian Perța. Câțiva, dintre cei cuprinși în această carte, sunt și ei plecați dintre noi, dar, în timpul vieții au scris despre poetul, prozatorul, publicistul Vasile Morar. „Veșnică pomenire!” poetului și omului Vasile Morar! „Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!” pe toți cei plecați dintre noi. „Veșnica lor pomenire!”.

Florica Bud

Fotografia zilei - Poetul Vasile MORAR din Ulmeni

 

Foto: Radu BOTIȘ, arhiva personală

IN MEMORIAM POETUL CHELINȚAN - VASILE MORAR

 

Motto: „Vasile Morar ne lipsește enorm și cât voi trăi îl voi avea în inima mea!”

  Prin 2006-2007, nu mai știu cu exactitate, într-o iarnă ca-n copilăriile celor trecuți de 50 de ani, cu zăpadă multă și un ger năprasnic, m-am dus la invitația fratelui meu, cu un jeep 4x4 de la Consiliul județean, prin amabilitatea președintelui de atunci Mircea Man, un iubitor al culturii și frumosului în general, la Sighetu Marmației la Festivalul Internațional de Poezie unde poetul Ioan Dragoș a fost premiat de către editura „Echim” Sighetu Marmației (director Echim Vancea) iar un alt premiat a fost regretatul poet Vasile Morar din Chelința de către editura „Proema” Baia Mare (director Sandu Peterliceanu). La punctul trei am avut șansa să stau între cei doi poeți din Chioar-Codru. După câteva pahare pentru o mai bună socializare, Vasile Morar îl întreabă pe fratele meu cât a primit în plicul dat pe lângă frumoasa diplomă. Acesta, onest și sincer i-a spus suma reală (bunicică) și imediat i-a spus aceeași întrebare lui Vasile. Acesta a dat un răspuns superb, atipic, care-l caracteriza: „Tot așa ca tine! Dacă mă duc în târg luni la Șomcuta Mare pot să-mi de-o junincă gestantă sau o vacă cu lapte!” Acesta era Vasile Morar!

Întâlnirile de la „Academia O.J.T.” sunt memorabile. Imediat ce sosea la barul din „buricul târgului” cu nelipsita geantă de piele în care ducea cele mai recente cărți ale Domniei sale, se auzea și barul se aglomera spre satisfacția patronilor și doamnei Dorina Matei, barmana localului. Îi plăcea să stea pe colț și ad-hoc se iniția un cenaclu! Se consuma mult vin de calitate. Nelipsiți erau Alexandru Peterliceanu, Valer Turcu-Iorga, Valeriu Sabău, Ștefan Jurcă ori Nicolae Scheianu. Îi plăcea politica, se implica sufletește. Avea politicieni pe care-i venera cum ar fi Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu dar și alții pe care-i contesta! De fiecare dată când vorbea arunca câte o glumă și nu te puteai supăra pe el fiindcă așa era Vasile, hâtru, vesel, inteligent și aveai impresia că „venea cu lecțiile învățate” dar în fapt, în spatele tuturor acestora era foarte multă lectură și cunoștințe istorice temeinice. Era un autodidact!

Cu vreo trei luni înainte de a trece Styx-ul, aveam oră liberă și m-am dus la poștă să ridic un pachet. În spatele meu aud o voce inconfundabilă care mă strigă: Gelu! Gelu! Întorc ochii și era Vasile care-și făcea niște analize la Adela Borota, cu origini din Ulmeni. Îl invit la o cafea. A venit cu plăcere. Am stat aproape o oră împreună. Mi-a povestit pățaniile când a intrat în Uniunea Scriitorilor într-un alt județ fiindcă la Maramureș „locurile erau ocupate dinainte!”. Mi-a povestit despre un incident cu Nicolae Băciuț la București, pe vremea regimului trecut și a intervenit însuși Nicolae Breban pentru el! Era un povestitor înnăscut! Ceva în genul lui Ion Creangă sau Petre Dulfu!

Și apropo de marele povestitor, la sfârșitul anului școlar un „tătic” din clasa mea mă invită să-i fac o vizită. Era insistent așa că m-am dus, în Mireșu Mare. Era abonat la „Graiul Maramureșului” și scria în ziarul local din acea zi despre un premiu luat de Vasile Morar  la un important festival de poezie. După câteva carafe de vin din producție proprie, acesta propune să-l duc la premiant să-l felicite și el. Nu știam ce reacție va avea Vasile, așa că am încercat să amân vizita inopinată, dar acesta nu și nu, dorea să mergem atunci, pe loc. Cu inima îndoită am mers totuși la Chelința mai ales că distanța era infimă, 2-3 kilometri. Vasile era acasă la „domeniu”, cum îi plăcea câteodată să zică. Trăia și mama lui pe care o adora, iar el făcea ce știa mai bine – scria!Era un caiet studențesc iar scrisul era caligrafic, de învățător.  S-a bucurat de venirea noastră după ce i-am spus că soția împricinatului este din Ulmeni (din păcate amândoi au murit în floarea vârstei) și că Marius Pop zis „Piratul” (căci așa îl chema) dorea să-l cunoască personal. Ne-a servit cu pălincă și pancove de la soția lui Filip, băiatul cel mare. I-a făcut plăcere să audă asta. La un moment dat ne-a spus cum dorea să se facă fermier și a crescut mai multe scroafe. În momentul în care s-au înmulțit și nu mai avea ce să le dea să mănânce le-a dat drumul în pădurea din apropiere. Mare i-a fost mirarea când în primăvară s-au întors mai mulți purcei cu dungi pe spate, asemeni mistreților. Vă dați desigur seama ce s-a întâmplat...

Am avut şansa să vină de mai multe ori la mine, la Lucăceşti. Pe lângă multele complimente pe care i le adresa soţiei, descoperise şi o legătură de rudenie cu familia ei, prin soţia unui unchi, originară din Chelinţa, căsătorită în Lucăceşti. Din păcate „nănaşa” lui, Cornelica, s-a prăpădit de tânără... Şi aşa cum ar trebui să se întâmple în viaţă, eu îi apreciez şi iubesc pe copiii şi nepoţii lui Vasile Morar. De dragul lui, a poetului Vasile Morar...

Ar fi multe de povestit despre Vasile Morar, dar poate că cel mai potrivit ar fi să-i dăm cuvântul tot lui, dintr-un interviu luat în 2018 de prietenul Nicu Scheianu: „Fără mica lor răutate, cred, cartea rămânea singură şi nefericită, ca fetele abandonate. Le mulţumesc şi pe această cale! De atunci: anul şi cartea! În atari condiţii, întreb: poţi să mai ai viaţă personală? Asta nu înseamnă, Doamne apără şi păzeşte! că „Jidveiului” i-am înfundat dopul şi doamnelor le-am zăvorât uşa… Asta tot în slujba poeziei este, pentru descărcarea bateriilor lirice”.

                                                                          Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

VASILE MORAR – ADEVĂRATUL VASILE MORAR!

(Pentru că cineva, un profesor care nu mai putea de atâta celebritate, i-a cerut să-și schimbe numele, să nu fie …confundat cu dumnealui!!)

Pe 2 noiembrie ar fi trebuit să împlinească 74 de ani de viață. Nici măcar 75! El însă a plecat la cele sfinte, în grabă, pe neștiute și pe negândite. O chestiune de destin, doar?. Dar eu cred că a fost o chestiune de DESTIN IN ROMANIA și în spitalele noastre atât urgisite si de …românești, din păcate! Pentru că a plecat de acasă pe picioarele lui, chiar dacă avea probleme cu mâna dreaptă - și s-a întors …în sicriu! Nu e o acuzație anume, ci rost de meditație și, din păcate , în indolența noastră … de sistem, sistemică, ca popor sau cum și de unde o fi venind indolența asta, nu avem timp și nici puterea și determinarea să reflectăm și să punem mâna să îndreptăm lucrurile și să (ne) facem bine! Cred că se înțelege ce vreau să spun. Cineva a greșit sau nu a fost în stare, eu așa cred! După ce i s-au pus cele două stenturi am vorbit cu el vreo 10 minute….”În ce țară trăim, măi Nicule? M-au chinuit groaznic, ca pe hoții de cai… ce specialiștii lui pește sunt ăștia? Mai trebuie să îmi facă nu știu ce operație dar nu mai pot de durere etc.” … Sunt cuvintele pe care mi le-a spus , între râs, așa cum știa el să o facă și suspin! A fost un bărbat vesel, bonom, plin de viață, exuberant uneori, un prieten și un companion minunat. Din păcate s-a dus dintre noi, și oricât sfida el moartea și nu se temea, acum doarme somnul de veci în cimitirul aflat la câțiva pași de casa lui… E trist și nu pot să îl consider mort. Nu pentru că avea atâtea planuri, ci pentru că era nevoie de el. Și eu aveam nevoie de el. Pentru mine, plecarea lui la cele vesnice e dureroasă și de neînlocuit, pentru că am fost nu numai prieteni apropiați, ci și confidenți, mai ales în ceea ce privește poezia și arta, dar și în multe dintre cele ale vieții.. Mulți vor realiza doar în timp ce mare pierdere este plecarea lui Morar la stele, pentru că el a fost nu doar un mare și irepetabil poet, ci și un spirit și o conștiință, un spirit continuator al neamului lui de țărani de pe malul Someșului care au sfințit pământul și l-au făcut să fie cu adevarat românesc, să își continue în eternitate menirea. Par cuvinte mari, dar eu așa cred. Am afirmat, într-o cronică în Nord Lietrar, poate primul, pentru că mulți i-au privit poezia cu scepticism, că Vasile Morar este un mare poet român și eu nu am dubii în privința asta, pentru că poezia sa este miezul vieții sale oneste, trăite într-un sat transilvan de pe malul drept al Someșului și expresia unei adânci și profunde trăiri umane. Cei care i-au reproșat cantitatea materiei poetice create, vor sfârși prin a o admira, ca pe o lecție de viață. Deși știu că nu mai este printre noi, îl văd doar viu și plin de viață, îl văd mereu citind și vorbind despre poezie și despre viața din poezie. Era dezamăgit de politica noastră națională tembelă și de politicienii noștri impotenți în toate și dispuși să trădeze la nesfârșit. În noaptea de luminație, luminile au luminat și locul său de veci! Eu sper ca fiii și nepoții lui să îi păstreze locul unde a trăit și a scris, cărțile și manuscrisele sale într-un muzeu! Chelința va deveni astfel un pilon spiritual și poetic de neocolit și el merită asta din plin! Fie-i veșnicia liniștită și somnul lin, deși ar fi trebuit să-i spunem ”La multi ani!”. La multi ani în veșicie, Vasile Morar!

Am sute si sute de fotografii pe care i le-am făcut prin locurile pe unde am fost împreună. Postez acum câteva dintre ele. Voi mai adăuga, poate , și altele….

Nicolae Scheianu

La moartea unui Poet! Exilați în hamuri caii orbesc și mor...

 

„Vasile Morar este o voce aparte în lirica maramureșeană. El face versuri din orice, la fel ca bradul rășina. Poetul își folosește talentul până la refuz, fiind în stare să cânte comportamentul pisicii Suzy de la Barul OJT, dar și să emoționeze cititorul la lacrimi scriind despre soarta țăranilor ajunși robii pământului.

Ne-am apropiat după ce ne-am „duelat” de câteva ori în presa locală pe la sfârșitul ultimului deceniu al secolului trecut. Până la urmă ne-am întâlnit de mai multe ori, replicile au continuat la nivelul discuțiilor și trebuie să spun că de fiecare dată puțin a lipsit ca să nu ne încăierăm, la propriu”.

Rândurile astea le-am scris pe la începutul acestui mileniu. Le-am readus în actualitate pentru a nu fi bănuit de subiectivism acum, când VASILE MORAR, a părăsit lumea pe care a iubit-o atât de mult.

După nenumăratele „clinciuri” dintre noi, am ajuns să ne împăcăm și să nu ne mai certăm niciodată. Un armistițiu benefic pentru amândoi. În 3 iunie 2004, la lansarea volumului „Duminici samaritene”, Vasile mi-a făcut următoarea dedicație: „Maestrului gazetar Grigore Ciascai a cărui pană m-a izbit în moalele capului de am văzut stele albastre. Cu admirație, Vasile Morar”.

I-am admirat mereu talentul literar, priceperea de a face literatură viabilă din orice, dezinvoltura dezarmantă cu care reușea să spună lucruri vechi de când lumea pe care le prezenta cititorului sub forma unor adevărate bijuterii.

Multe dintre poemele sale par a fi cântate într-o tavernă medievală de către un trubadur ce și-a făcut încălzirea cu două-trei ulcele de vin. Ele degajă marea poftă de viață, te îndeamnă să participi la spectacolul cotidian, să nu rămâi împietrit în postura de spectator. Toată existența pare o nesfârșită poveste în rime meșteșugite cu măiestrie.

Morar și-a construit cu migală propriul univers, o lume în care nu s-a sfiit să introducă, aidoma marilor poeți, sâni de fecioară, jupoane, libelule, fluturi, șerpi, prințese, ducese de iarbă, păsări, chei, iezi rumeni, îngeri, ciori, sângeri înfloriți, melci, corbi. Totul pare aberant, ai impresia că versurile sunt scrise uneori în batjocură pentru a biciui lenea senzației vecină cu amorțirea.

Poezia lui e o antologie de stări fabuloase, atent înregistrată, construită cu o perfectă știință a cuvântului. Un compozitor echilibrat, foarte atent la sensul cuvintelor, uneori făcând dovada unei obrăznicii controlate, dar cu rezultate bune asupra calității versului. El este unul dintre poeții care au demonstrat că e nevoie de îndrăzneală în scris, că fără acest ingredient nu faci nimic, un scriitor cuminte nu mai înseamnă nimic în zilele noastre.

Pentru mine Vasile Morar a fost și va rămâne un poet de valoare, o certitudine interesantă, un autor sensibil plin de o candoare gravă, încărcat de întrebări tulburătoare. Susțin necondiționat că avem de-a face cu una dintre cele mai frumoase „voci” din lirica maramureșeană. Rămas bun, omule drag!

„Curg anii, răsucite cad crucile pe spate

Metalul se subție în clopot și topor,

Trec înspre sud căruțe fără roate

Și exilați în hamuri caii orbesc și mor”

(„Somnul”, din volumul „Biblioteca din Chelința”).

Autor: Grigore CIASCAI

 

Tristeți la stingerea unui vulcan liric

 

                                                                          de Gheorghe Pârja

O veste tristă a îndoliat poezia românească de astăzi. Poetul și jurnalistul Vasile Morar s-a retras din viața pământească în livezile unui ținut mai îndepărtat, pentru a veghea, într-o liniște cosmică, mersul stelelor care-i luminează poezia. Vasile s-a întâlnit, atunci când trebuie, cu îngerul păzitor care i-a prezis o viață poetică de excepție. Iar omul a avut inspirația de a crede cuvintele celui care locuia în partea dreaptă a raiului. Poetul, cu picioarele pe pământ și cu spiritul printre astrele visării, și-a făcut din acest crez sensul călătoriei prin viață. A descoperit dulcea povară a Cuvântului.

Între o zi de plug din Chelința natală și scrierea unui poem sunt mai multe deosebiri decât asemănări. Caii lui Vasile Morar se mai opreau în brazdă, dar cuvintele poemului au alt mers prin labirinturile imaginației. Caii lui au plecat spre zări nevăzute, iar cuvintele i-au stat alături până la ultima respirare. Ne cunoșteam de mulți ani. De pe vremea când Vasile s-a întâlnit cu îngerul lui. Am fost alături la Cenaclul Confluențe, din București, cu care Vasile Morar a cutreierat multe așezări din țară, alături de generația noastră. Îmi aduc aminte că într-un an, cenacliști din toată țara au trecut pe sub poarta satului Desești. Acolo, el a fost o voce distinctă, un poet prețuit și căutat de prieteni.

Eram la vârsta când aveam nevoie unii de alții. Să ne cunoaștem, să ne confruntăm creațiile. Ne lustruiam din mers, dar Vasile avea, de atunci, sclipătul cuvântului la îndemână. Apoi am adăstat pe la întâlniri poetice la Borșa, ori Sighetul Marmației, unde am coagulat spiritele iubitoare de vers, am săvârșit prietenii literare sincere și cu folos. Am trecut într-un amurg de vară Someșul cu luntrea, am descusut neguri și am țesut covoare din iarba speranței. De fiecare dată, Vasile Morar adăuga, la biografia lui lirică, poeme curajoase, venite dintr-un izvor care nu seacă. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un poet cu atâta forță a creației.

A scris mult și bine. Îngerul acela inspirator îl veghea ca o umbră. Așa, poetul a devenit singular în truda lui. Pentru mine, poemele lui curgătoare rămân de resortul unui miracol creator. Cu timpul, drumurile noastre au devenit mai domoale, dar comunicam aprins prin intermediul creației. Așa în liniștea depărtării apropiate am reușit să-i decantez universul lui liric, să fiu fericit surprins de energia scrisului său. A fost un răscolitor de sentimente majore, nu de puține ori un revoltat. Dar a știut să facă poezie aproape din orice. Eu cred că harul lui vine și dintr-o sinceritate acută, din privirea lui poliedrică asupra lumii, dar și din aura sacral-liturgică ce legăna făptura umană și cosmică dăruită poetului.

A crezut că scriitorii sunt și rămân păstrătorii aleși ai misterului nostru de existență. Un poet de asemenea factură este o mare izbândă într-o comunitate. Într-o literatură. El a descins din adâncimea unei realități, dincolo de spuma aparențelor și ca un cântec de departe a reînviat în noi sufletul transilvan. În multe poeme a atins ceasul mesianic, vizionar, căutând cu toată ființa bucuria de a fi în lumină. Poetul Vasile Morar rămâne modelul scriitorului truditor, om al meseriei, cufundat în misterul Cuvântului. Așa a dezvăluit prin vers taina ascunsă a naturii, dar și a firii umane.

Cum spunea un poet drag amândurora, cel care a trecut vămile pustiei, poezia este foc rece, ardoare și rigoare, inimă fierbinte, fulgerată de logos, de rațiune, bucurie în lume, înțelepciune și cutezanță, încredere, dar mai presus de toate dragoste fără margini față de cei de aproape. Toate acestea mustesc în creația lui. Că Vasile Morar și-a așezat pământul căpătâi, iar femeia a pus-o pe blazon. În ultima vreme a adoptat o atitudine mai sihastră față de lume. Dar s-a regăsit în prietenia Cuvântului, a cărților și a menirii lui ca poet. Dar nu uit că Vasile Morar a fost, în stilul lui, și un redutabil jurnalist.

Critica literară a fost atentă la creația lui. Criticul literar Gheorghe Grigurcu a văzut în Vasile Morar „pe unul dintre cei mai înzestrați exponenți ai poeziei transilvane.” Și Academia Română l-a cinstit cu publicarea unui volum. Ne-a părăsit unul dintre stâlpii de bază ai poeziei noastre. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România aduce un ultim omagiu poetului Vasile Morar. De acum, își va purta poemele, ca pe o cruce, în spate. Adio, distinse confrate!

Drum lin printre stele, VASILE MORAR! Să-ți fie drumul presărat cu crizanteme spre Cenaclul Edenului!

 

Galerie foto: Gelu DRAGOȘ

      Chelința, 19.10.2023