Se afișează postările cu eticheta Ziua Jandarmeriei Române. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Jandarmeriei Române. Afișați toate postările

luni, 3 aprilie 2023

Ziua Jandarmeriei Române – au fost acordate recompense cadrelor militare maramureșene care s-au remarcat

 

 Jandarmeria Română sărbătoreşte astăzi, 3 aprilie 2023, 173 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”, executarea zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar la solicitarea autorităţilor.

  Cu acest prilej, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureș a avut loc un ceremonial militar – religios dedicat zilei armei, în cadrul acestui ceremonial au fost acordate recompense cadrelor militare care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a misiunilor şi atribuţiilor de serviciu și au fost înaintate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, 15 cadre militare.

În cadrul activității, domnul colonel Haiduc Mihai Dan, desemnat inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, a felicitat personalul unității pentru rezultatele deosebite obținute în procesul de pregătire precum și în cadrul misiunilor specifice executate în zona de competență și a mulțumit jandarmilor pentru modul de implicare în viața comunității.

La mulți ani, Jandarmeria Română! La mulţi ani, jandarmi maramureșeni!

Sursa: MaraMedia

sâmbătă, 4 aprilie 2020

Înaintări în grad, dar și rugăciuni de Ziua Jandarmeriei


Astăzi se împlinesc 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, însă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș nu s-au desfășurat activitățile caracteristice acestei zile, așa cum s-a sărbătorit an de an, pentru că jandarmii sunt prezenți în spațiul public pentru a executa misiuni specifice în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului.
Însă cu această ocazie, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, patru ofițeri, un maistru militar și opt subofițeri. De asemenea, preotul militar a oficiat conform prevederilor legale, o slujbă religioasă în cadrul căreia, s-a rugat pentru ca jandarmii și poporul român să treacă cu bine peste această grea încercare.
”Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar de astăzi este unul al conştientizării valorilor care ne-au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, a individualităţii Jandarmeriei şi mai ales, a rolului pe care cetăţenii ni-l cer, de 170 de ani, să îl jucăm – garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legii”, transmite conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

                                                                               IJJMM

luni, 3 aprilie 2017

Mesajul prefectului Sebastian Mihai Lupuț cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române

Au trecut 167 de ani de când jandarmii ne fac să ne simțim mai în siguranță, în numeroase situații cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. Actul de naștere al Jandarmeriei Române a fost semnat la 3 aprilie 1850 de către Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei, iar de atunci beneficiem zilnic de ajutorul pe care această armă ni-l oferă.
În calitate de prefect, am avut destule ocazii în care m-am convins de profesionalismul și dedicarea jandarmilor maramureșeni. De la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean “Pintea Viteazul” Maramureș, până la cei mai mici în grad, fiecare dintre colegii noștri a demonstrat că este un om capabil și dispus să se sacrifice pentru profesia lui. De la asigurarea pazei sediului Instituției Prefectului, zi și noapte, la păstrarea ordinii publice cu ocazia diverselor manifestații sau la paza transportului unor documente, toate au fost ocazii în care jandarmii s-au comportat exemplar. Începutul acestui an a fost mai agitat din punctul de vedere al manifestațiilor publice, însă demonstranții s-au simțit în siguranță avându-i alături pe jandarmi, care s-au dovedit corecți și empatici. Nimeni nu și-ar putea imagina o competiție sportivă cu miză importantă fără prezența jandarmilor, care, chiar dacă nu intervin întotdeuna, conferă unei adunări publice un climat de siguranță. Dar cele mai solicitante încercări prin care am trecut împreună au fost alegerile locale și parlamentare, pe care le-am organizat împreună în cursul anului trecut. Ajutorul jandarmilor a fost neprețuit, iar comportamentul lor, impecabil, fapt pentru care țin să le mulțumesc din nou.
Am constatat, cu toate ocaziile avute în ultimul an, că este o plăcere și o bucurie să colaborezi cu o instituție precum Inspectoratul de Jandarmi Județean “Pintea Viteazul” Maramureș. Alături de oameni serioși și profesioniști, orice sarcină devine mai ușoară.
M-am bucurat, de asemenea, să aflu că jandarmii maramureșeni se implică în acțiuni caritabile. Sub strictețea uniformei se ascunde un suflet, iar cazurile disperate impresionează și inimile jandarmilor. Aceștia sunt dornici să dea o mână de ajutor acolo unde se impune, iar generozitatea naște întotdeauna bucurie de ambele părți. De aceea, anul acesta Jandarmeria maramureșeană a ales să ajute copiii de la Asociația Esperando, precum și un copil de 14 ani cu probleme de sănătate, pe nume Emanuel.
După un an de muncă și de colaborare, pot să spun cu mâna pe inimă că sunt mândru să fiu coleg, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu jandarmii maramureșeni. Misiunea lor nu este ușoară, sacrificiile pe care trebuie să le facă nu sunt mici, însă răsplata vine sub forma îndeplinirii misiunilor și a recunoștinței oamenilor. Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, le adresez tututor colegilor maramureșeni de la I.J.J. “Pintea Viteazul” un călduros “La mulți ani!” și succes în toate misiunile.

Prefect,
Sebastian Mihai LUPUȚ

miercuri, 2 aprilie 2014

La mulţi ani, jandarmi maramureşeni!

Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită la 3 aprilie, îmi oferă plăcuta ocazie să transmit tuturor angajaţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “ Pintea Viteazul” Maramureş cele mai calde urări de sănătate şi realizări profesionale. Pentru Instituţia Prefectului judeţul Maramureş, pentru toţi maramuresenii, intervenţia promptă a dumneavoastră în situaţii dificile a devenit deja o obişnuinţă.
            Vă mulţumesc pentru sprijinul oferit în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi pentru susţinerea acţiunilor de prevenire desfăşurate in  cadrul C.J.S.U. Colaborarea cu instituţia dumneavoastră se bazează pe încredere deplină în profesionalismul, pregătirea excelentă şi operativitatea de care jandarmii dau dovadă.
            Vă transmit sincera apreciere şi respectul pe care le meritaţi din partea Guvernului României, a Instituţiei Prefectului  şi a tuturor maramureşenilor.
           

                                                                       Ing. Anton Rohian

                                                           Prefectul judeţului Maramureş