Gata cu golănia!

 

N-am votat cu Simion și nici cu Georgescu, dar voi avortonilor sistemului vă mai suportați?!

Trăim de 35 de ani sub presiunea sistemului mincinos, indus de pretinsa putere politică ce s-a demonstrat distructivă, azi aveți un Președinte interimar, un Prim Ministru deasemenea, din același aluat, inutil și insignifiant.

Să ne înțelegem fraților, nimeni nu poate mânca mai mult de o pâine, iar când ne rămâne un dram o dăm la câine, fără să vedem că în acest secol mai sunt și oameni ce cerșesc un miez, un colț din ea.

Vi se pare normal că mie nu. Ne pretindem creștini,ne pretindem oameni. Printre nevoiași facem jaloane.

Sistemul actual nu-i va ajuta pe nevoiași niciodată, atâta vreme cât doar votul contează.

Vă garantez și chiar vă jur că actualul sistem setat pe furt, vor continua să-i jegmănească pe români.

De unde atâtea avere, vă rog să întrebați, începând de la cel mai mic slujbaș al instituțiilor de stat.

În ce privește primarii locali, chiar vă rog să-i felicitați, cu voia voastră v-au băgăt mâna în buzunar, case într-un an ,mașini de mașini, șmecheri de șmecheri. La naiba, impozitele sunt suportate doar de slujbași poporului, șmecherii nu plătesc. Nu voi accepta niciodată și nici nu-i voi proteja în detrimentul cetățeanului cinstit, acele jeguri politice ce și-au bătut joc de electoratul lor. Personal sunt dispusă să-i demasc pe fiecare în parte și vă promit că nu voi întârzia nici o clipă.

Gata cu golănia!

Trăzni-v-ar trădătorilor de neam și țară!!!

Nelica HOTEA, avocat

Inima unui mare avocat băimărean, Constantin Pânzaru, a încet să mai bată

Cu tristeţe am aflat că a încetat din viaţă un fost mare fotbalist român ( şi băimărean ) devenit mai apoi un avocat de succes al Baroului Maramureş - CONSTANTIN PÂNZARU. S-a remarcat prin profesionalism, devotament faţă de profesie, colegi, familie şi bunătatea care i se citea pe chip şi o transpunea în fapte.

 Om de aleasă omenie, cu o înălţime de baschetbalist şi ţinută sobră în orice situaţie, avea un suflet de copil, mereu în căutarea adevărului şi sprijinirea celor neîndreptăţiţi şi neajutoraţi. 
La trecerea atât de neaşteptată în lumea drepţilor, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l aşeze în lumea drepţilor iar familiei îndurerate îi transmitem sincere condoleanţe.

Cazul Năstase: o încălcare flagrantă a jurământului de avocat!

La începutul acestei saptamani, Consiliul Baroului Bucuresti a decis ca Adrian Nastase poate sa-si pastraze statutul de avocat, in ciuda faptului ca acesta a fost condamnat pentru coruptie si a executat o pedeapsa privativa de libertate.

Avocatul Elenina Nicut vorbeste despre decizia surprinzatoare a Baroului Bucuresti intr-un interviu pentru Ziare.com in care aminteste ca "in luna aprilie a acestui an, Decanul Baroului Bucuresti, domnul Ilie Iordachescu, declara negru pe alb ca 'O infractiune de coruptie afecteaza prestigiul profesiei' ".

Consiliul Baroului Bucuresti a apreciat ca "faptele comise de fostul premier nu au afectat buna reputatie a profesiei sale".

A fost Adrian Nastase un avocat bun?! Exista mituri despre procese castigate de Nastase prin pledoarii si argumentari convingatoare?!

Am aflat ca Adrian Nastase este avocat in momentul in care s-a iscat discutia publica privind excluderea sa din Baroul Bucuresti. Altfel spus, prea multe informatii despre cariera sa de avocat nu am. In orice caz, pentru ca m-ati intrebat de mituri, cred ca aceasta cariera a fost oricum umbrita de cariera politico-infraction ala.

Adrian Nastase, greu de exclus din avocatura: E nevoie de comisie!

Conform statutului profesiei de avocat, condamnatii penali nu mai pot profesa caavocati. "In cazul in care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala si care il face nedemn de a fi avocat, potrivit legii", prevede statutul avocatilor la articolul 58. De ce credeti ca au interpretat membrii Comisiei de la Barou ca o condamnare pentru coruptie nu il face nedemn pentru profesia de avocat?

Legea (art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995) impune doua conditii cumulative in ceea ce priveste stabilirea nedemnitatii: faptul de a fi fost condamnat definitiv la pedeapsa cu inchisoarea pentru savarsirea unei infractiuni cu intentie si natura infractiunii, respectiv aceea de a aduce atingere prestigiului profesiei.

Notiunea de "prestigiu al profesiei" nu este definitiva, existand asadar posibilitatea unei aprecieri subiective. In cazul Adrian Nastase, prima conditie este in mod evident indeplinita, astfel incat cred ca s-a apreciat, in mod inexplicabil din punctul meu de vedere, ca o fapta de coruptie nu ar fi de natura a aduce atingere prestigiului profesiei.

Adrian Năstase rămâne avocat, a decis Consiliul Baroului Bucureşti

Am spus in mod inexplicabil si dat fiind faptul ca, la intrarea in profesie, toti avocatii depun in cadru solemn, in fata Consiliului Baroului, un juramant prin care jura, intre altele, sa respecte si sa apere Constitutia si legile tarii.

Or, savarsirea unei infractiuni intentionate, de orice natura, cu atat mai mult una de coruptie, constituie deja o incalcare flagranta a acestui juramant si prin urmare afecteaza prestigiul profesiei.

Cert este ca s-a creat un precedent periculos, avand in vedere ca alte doua persoane publice, Florin Costiniu si Catalin Voicu, de asemenea condamnate definitiv pentru fapte de coruptie, isi asteapta verdictul si in ceea ce priveste situatia profesionala in cadrul Baroului Bucuresti.

Monica Macovei: Amânarea excluderii lui Năstase din Barou, o ofensă pentru avocaţii care respectă legea!

Nu vad in ce masura prestigiul profesiei de avocat ar putea fi mentinut intact prin decizii de genul celei pronuntate in cazul Adrian Nastase. Interesant este faptul ca in luna aprilie a acestui an, Decanului Baroului Bucuresti, domnul Ilie Iordachescu, declara negru pe alb ca "O infractiune de coruptie afecteaza prestigiul profesiei. De regula infractiunile de coruptie constatate de catre instante prin hotarari definitive afecteaza prestigiul profesiei" . Se pare insa ca nu si-a putut impune acest puct de vedere in cadrul Consiliului Baroului.

Baroul a luat masuri si impotriva altor avocati manjiti sau implicati in fapte de coruptie? A judecat cu doua masuri in cazul Nastase sau e o conduita coerenta cu alte decizii luate anterior?

Deciziile prin care se dispun asemenea masuri nu fac obiectul publicarii, astfel incat, inclusiv noi, avocatii, nu putem lua cunostinta de ele decat prin intermediul presei, in ceea ce priveste persoanele publice.

Din presa, asadar, am aflat ca s-a dispus in cateva randuri excluderea avocatilor pe motiv ca au fost condamnati definitiv la pedeapsa cu inchisoarea, cu suspendare sau cu executare, inclusiv pentru fapte de coruptie.

Prin urmare, da, in mintea omului de rand, se poate naste impresia ca in cazul Adrian Nastase, Consiliul Baroului a judecat cu doua masuri. In masura in care ar fi existat motive puternice de mentinere a lui Adrian Nastase in profesie, apreciez ca asemenea motive ar trebui oferite publicului pentru a risipi aceasta impresie.

Ce se intampla cu aceste cazuri in alte tari? Poate un avocat acuzat si condamnat pentru coruptie sa isi pastreze dreptul de a profesa?

Dupa cum am spus mai sus, fiind vorba de decizii cu caracter individual, nu sunt aduse la cunostinta publicului decat in cazuri exceptionale, aceasta regula fiind aplicabila si in alte tari.

Legislatia franceza, de exemplu, vorbeste despre condamnari penale pentru fapte care aduc atingere onoarei, probitatii sau bunelor moravuri, de unde aceeasi marja de apreciere in cazul aplicarii sanctiunii excluderii din profesie.

De ce exista această solidaritate între conducerea Baroului şi Adrian Năstase?!

Nu stiu daca se poate vorbi chiar de o solidaritate, ci eventual de foarte multa clementa.

Se poate spune ca ce s-a intamplat cu decizia Baroului Bucuresti fata de Adrian Nastase e de fapt in spiritul meseriei de avocat, care cere ca atunci cand aperi o persoana sa obtii maximum posibil in favoarea ei uzand de tot ceea ce iti permite legea? Sau e vorba de o solidaritate intre oameni murdari, pur si simplu?

Dupa parerea mea, ceea ce s-a intamplat nu are nimic de-a face cu spiritul profesiei de avocat.

Cum explicati disputa intre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania si Baroul Bucuresti? De ce UNBR se pronunta impotriva mentinerii statutului de avocat pentru Adrian Nastase iar Baroul Bucuresti pentru?

Eu nu o vad ca pe o disputa. Presedintele UNBR are calitatea de a formula calea de atac impotriva oricarei decizii disciplinare si a inteles sa o exercite, dat fiind faptul ca prin decizia in discutie s-a creat un precedent periculos si, desigur, un val de nemultumire si neincredere, atat in randul avocatilor, cat si al oamenilor din afara profesiei.

                                                                        Strajerul - Pettrusu

Dumnezei de carton

                                     

                                                            

       de ALEC PORTASE

                                                                

Badea Gheorghe a lucrat parcela asta de pămînt de cînd se ştie, au lucrat-o şi părinţii, şi bunicii lui. Dar, odată cu întoarcerea lumii cu dosul către Dumnezeu, un valutist a mituit dregători de-a primit hîrtie de proprietate pe pămîntul lui Gheorghe, pămîntul pe care el, Gheorghe, a învăţat a merge în picioare, pe care l-a stropit cu sudoare la arat. A venit la oraş să-şi caute dreptatea, avocatul l-a dus la crîşma din colţ. În timp ce se jeluia, avocatul înfuleca pofticios din fripturi, sorbea din votca "Finlandia", comandate de Gheorghe. Pentru el n-a cerut decît un pahar de apă de la robinet. Avocatul i-a promis cîştigarea procesului, dar pentru asta i-a cerut bani cam de-o vacă. La despărţire, i-a plătit avocatului şi cel mai scump vin, o butelie, după care s-a dus la autogară. Avea de mers în celălalt capăt de judeţ. Maţele-i ghiorăiau de foame. Într-o vreme, a primit citaţia, care, ca trasă la xerox, i-a mai venit de multe ori, în vreo şase ani. Din ultima hîrtie Gheorghe a citit că pămîntul lui de la tătuca şi de la bunicu’ şi de la străbunicu’ nu mai este al lui, ci al valutistului. Cînd a venit executorul să-l pună în posesie pe hoţul ce i-a furat pămîntul cu ajutorul notarului, avocatului plătit de el, de Gheorghe, şi cu ajutorul de final al judecătorului, atunci a pus mîna pe coasă...

Într-o Românie în care reforma în Justiţie se tooot face de mai bine de două decenii, motiv pentru care sîntem puşi la colţ de cancelariile Europei, vedem tot mai des la televizor magistraţi încătuşaţi şi ne plictisim de aceste imagini, ca de ştirile de la ora cinci. Luna şi magistratul încătuşat ce defilează prin faţa cameramanilor. Faptul că se arestează judecători corupţi nu înseamnă că avem o justiţie pusă la punct, ci ne face să ne întrebăm cîţi hoţi neprinşi avem în Justiţie pe care-i credem negustori cinstiţi. Şi se întîmplă această hemoragie de înaltă corupţie chiar în rîndul unor slujbaşi ai statului plătiţi regeşte, tocmai pentru a nu fi tentaţi de şpagă, cărora li

s-a făcut statut de independenţi şi inamovibili, au fost transformaţi în Dumnezei.  Dumnezeii de carton care-s prinşi luînd şpagă de la indivizi gen Ilie Puşcărie sau Dinel, de cele mai multe ori, sînt scăpaţi de colegii lor judecători, iar dacă fac puşcărie, nu se spînzură nici unul de ruşine, ci ies la pensie grasă de la stat, o pensie cît primesc douăzeci de pensionari amărăşteni. Dar s-a prins şi procurorul prim-ministru de faptul că avem prea mulţi judecători mituiţi de derbedei îmbogăţiţi şi, iată, anunţă măsuri: este în pregătire "un proiect de lege prin care se vor anula pensiile de serviciu ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie".

O palidă încercare de înlăturare a corupţiei din justiţie, care nu-i va da pămîntul înapoi lui badea Gheorghe şi care nu-l va scoate de la puşcăria la care tot Dumnezeii de carton l-au condamnat chiar înainte de-a pune mîna pe coasă, atunci cînd i-au furat pămîntul în complicitate cu valutistul.

GLUMA ZILEI

Într-o zi, un avocat de succes dar cam afemeiat, bagă pe o tipa în dormitorul personal din vila-i luxoasă; o dezbracă şi se pregăteşte să facă dragoste cu ea, dar mai întâi o întreabă preventiv:

- Auzi dragă, dar tu câţi ani ai ?!

-13 ani.

-Aoleuuu!! Strânge-ţi repede hainele şi fugi!

Se uită asta urât la el:

-Doamne, nu ştiam că eşti aşa de superstiţios...

ÎNGERUL PĂZITOR!

 Lipsa de experienţă pe ogorul literaturii şi inhibiţia aferentă privează omenirea de minunate poveşti. Poveşti de viaţă. Poveşti de dragoste. Poveşti cu Dumnezeu. Poveşti. Prea puţini suntem cei care ne luăm inima în dinţi pentru a le prezenta publicului. Critica este adesea prea vehementă şi îi opreşte pe foarte mulţi să se exprime.   Chiar dacă nu au pretenţia că sunt scriitori.

                                            Eu adun de mulţi ani poveştile Oarţei de Sus şi ale Ţării Codrului. Unele sunt foarte vechi. Altele se derulează sub ochii mei, mă uluiesc şi mă obligă să le scot la lumină. Sunt mult prea frumoase şi se pot include între acelea  care au “adăpat” sufletele oamenilor de-a lungul timpului. Cea de faţă este o simbioză între real şi ireal, între lumea văzută şi cea nevăzută, între iubire şi pedeapsă. Povestea este în plină desfăşurare  şi continuarea mi-e imposibil să o intuiesc. Finalul ei nu-l voi apuca de bună seamă.

                                            Încurcate şi neînţelese sunt căile Domnului !

                                            În primăvara acestui an Dumnezeu mi-a trimis un gând bun. De fiecare dată când mergeam la liturghie primul sentiment, după ce mă aşezam la locul meu pentru a mă ruga,  era unul de scârbă. Banca era murdară. Un strat gros şi negru de murdărie o acoperise în jumătatea de veac de când servea în biserică. Curatorilor aşa li se părea normal şi rugăminţile de a o curăţa au rămas fără ecou.  Mânecile de la cămaşa mea se înnegreau şi primeam o stare de silă. Mare mi-a fost surpriza şi bucuria când senatorul care ne reprezenta în parlamentul ţării  ne-a dăruit bănci noi. Miroseau a răşină de brad şi îmi dădeau o stare de bine. M-am gândit atunci că trebuie să intervin şi să le protejez. Să le tapiţez. Să pot beneficia până la capătul zilelor mele de această stare de bine.

                                            Cum pe mine banii nu m-au scos niciodată din casă trebuia să găsesc o soluţie şi gândul cel bun a venit iarăşi. Mi-am zis să apelez la foştii mei elevi stabiliţi în Baia Mare. Mai ales că unii dintre ei aveau deja o stare materială bună, dar deprinderea faptelor creştineşti nu o căpătaseră încă.  Primul nume care mi-a venit în minte pentru această “temă de casă” a fost Vasile , un copil aproape  de  inima  mea.

                                            Ca un dascăl care şi-a iubit meseria  am avut permanent dorinţa de a urmări viaţa şi cariera foştilor mei elevi. Reuşitele lor au fost şi ale mele, iar eşecurile mă dureau şi pe mine. Şi mă dor şi astăzi.

                                            Vasile era un băiat de inteligenţă medie, cu memorie bună şi curios din fire, calităţi care i-au fost suficiente pentru a reuşi  şi a putea evolua pe o traiectorie de succes. Îi lipseau însă armele necesare pentru a se putea apăra de marile tentaţii ale oraşului. Nici părinţii şi nici noi, dascălii,  nu-l pregătisem pentru acest război. Părinţii lui au fost oameni simpli, iar mama a trecut în lumea cealaltă la o vârstă nedreaptă. Mulţi dintre foştii mei elevi   au pierdut războiul respectiv. Mi-am asumat mereu aceste eşecuri, dar sincer să fiu nu ştiam ce aveam să fac pentru ei. Pe de altă parte conştiinţa îmi spune şi acum că ar fi trebuit să fac ceva.

                                            După câţiva ani de la absolvire am auzit că Vasile a devenit ofiţer de poliţie. Eram şi eu mândru. Dar linişte nu aveam. Vasile nu trecuse încă examenul cel greu. Mă gândeam la restaurante, la femeile frumoase, la plăcerile vieţii.  Băiatul  avea deja bani, era un bărbat frumos, plăcut. Lumea în care trăia era plină de capcane.

                                            Au trecut apoi alţi ani şi am auzit că eroul meu fusese înlăturat din poliţie şi că a divorţat. Viaţa îi dăduse prima palmă. Nu ştiu amănunte, nu ştiu cât a durat această perioadă. Apoi veştile bune au revenit. Calităţile native şi inteligenţa, baza de cunoştinţe generale la care am fost şi eu părtaş, şcolile absolvite,  l-au salvat din nou şi Vasile a devenit avocat sau  angajat al unei firme de avocatură.  Avea şi o nouă familie.  În acest timp l-am întâlnit şi în lumea poeţilor, o lume a elitelor intelectuale. Era mândru să se afişeze alături de poeţii cetăţii. Câteva dintre poeziile lui mi-au căzut şi mie în mână, dar nu suficiente pentru a-mi permite să-mi formez o imagine despre talentul său. Ar fi dorit, şi eu nu m-aş fi dat la o parte, să-i scoatem la lumină,  aici în satul lui natal, harul poeziei. Nu venise încă vremea.

                                            Nici după această “renaştere” nu mi s-au risipit îndoielile. Nu-l vedeam încă învingător în războiul cu el însuşi. Întâlnirile noastre îmi confirmau că nu se putea debarasa de plăcerile lumii, iar Academia O.J.T. este mai mult un bar decât un loc de cenaclu. Cu toate acestea  îmi rămăsese la suflet.

                                            Prin februarie- martie l-am invitat  să mi se alăture în proiectul de înfiinţare a Muzeului Satului Oarţa, iar răspunsul lui pozitiv şi prompt m-a bucurat. Şi apoi a urmat telefonul meu :

-    Vasile dragă, ţi-am pregătit o nouă temă de casă.

-    Vai, domnule profesor, cât mă bucur să o aud.

-    Te rog să faci o colectă pentru a aduna vreo două mii de lei de la orţenii de sus domiciliaţi în Baia Mare. Doresc să tapiţăm noile bănci din biserică. Să cauţi şi o firmă care să execute lucrarea. O să-ţi aducă  satisfacţie.

-    Domnule profesor, parcă ascult porunca unui înger. De când  aştept ocazia să fac şi eu o faptă creştinească pentru a mă mai purifica de atâtea păcate. Pentru că, recunosc, am trăit în ticăloşie prea mult timp.

-    Dragul meu, am să-ţi dau o listă de orţeni aflaţi la Baia Mare şi numerele lor de telefon. Propune-le în numele meu acest proiect, pentru că ştiu că tu eşti ruşinos şi o să-ţi vină greu să le ceri bani. Vor interpreta că doreşti doar să-i escrochezi.

-    Vă mulţumesc din suflet. Să fiţi liniştit. Am să mă mişc foarte repede. Sper ca prin această faptă să reintru în graţia Domnului Dumnezeu. De mult îi simt lipsa. Ştiţi că am fost de mic credincios, dar Satana….

                                            Au trecut doar două săptămâni de la această convorbire şi într-o bună zi mă trezesc cu Vasile şi cu o echipă de meşteri la biserică. Veniseră să se apuce de treabă.  În câteva ore interiorul casei lui Dumnezeu era cu totul altul. Curat, cochet elegant. Eu eram bucuros că mai scăpasem de o angoasă şi abia aşteptam reacţiile sătenilor. Vasile chiar mi-a depăsit aşteptările, aducând  pentru biserică şi alte daruri. Între acestea o icoană foarte frumoasă, de mari dimensiuni, pe care vroia să o instaleze pe turnul bisericii, în exterior.

                                            A venit şi patroana firmei  care a executat lucrarea. Era o femeie cu aspect comun, trecută de prima tinereţe. Am remarcat la dumneaei un corp mlădios, chiar dacă chipul nu etala o frumuseţe deosebită. A pus mâna la lucru alături de angajaţii  săi de cum a intrat în biserică şi pe loc a găsit soluţii pentru toate problemele apărute. După limbaj mi-am dat seama că este unguroaică. Apoi am aflat că o cheamă Brigitta, că este inginer şi deţine o mică firmă de mobilă.

                                            Bucuria lui Vasile era fără margini şi hotărârea de a face şi alte lucruri  pentru biserica copilăriei sale era înzecită. M-a asaltat cu proiectele de viitor. Am fost părtaş la bucuria lui şi l-am încurajat.

                                            După asemenea fapte parcă   aştepţi ca Dumnezeu să te răsplătească, bieţii oameni au asemenea speranţe, deşi răsplata este doar pe lumea cealaltă, iar căile Domnului sunt încurcate şi greu de înţeles pentru noi.

                                            A trecut cam o lună de zile şi o veste parcă m-a trăznit : Vasile s-a electrocutat şi zace ca o “legumă” pe un pat al  spitalului judeţean. Am aflat  apoi că medicii nu-i dau nici o speranţă pentru că a stat prea mult timp sub tensiunea curentului electric şi centrii  nervoşi  i-au fost lezaţi iremediabil. Parcă a căzut cerul  pe mine.Doar eu am fost cel care l-a  îndemnat la fapta pe care v-am povestit-o. Prima reactie a fost de respingere. Limita credinţei mele nu a putut depăşi niciodată bariera unor întrebări existenţiale. N-am putut accepta niciodată, de exemplu, faptul că anumiţi oameni se nasc cu boli cumplite, cu malformaţii, fără capacităţi  intelectuale. Alţii cât trăiesc pe pământ au dureri îngrozitoare. Unii nici nu pot dobândi calităţi umane. Toată viaţa lor este un calvar. De ce ? Pentru păcatul originar ? Cum să pot înţelege că Dumnezeu l-a răsplătit pe Vasile în acest fel ? Liniştea mea sufletească s-a spulberat şi eram convins că voi trăi toată viaţa cu conştiinţa vinovăţiei. Cine m-a pus să-l implic pe acest om într-un proiect personal ?

                                            Am încercat să comunic cu el, să-l caut. Singurul canal de informare pe care l-am găsit a fost sora sa,  Maricica . Mi-a spus că nu are sens să-l caut pentru că este în coma  profundă şi că nu-l pot ajuta cu nimic. Am apelat şi la un medic, consătean,  şi răspunsul lui a fost limpede. Pentru Vasile nu se mai poate face nimic. După câteva luni Maricica mi-a spus că l-au dus la Cluj Napoca într-o ultimă încercare de a-l salva. Medicii din Baia Mare erau  decişi să-l deconecteze de la aparate. Mă gândeam la înmormântare. Mă decisesem să nu particip. Ar fi fost peste puterile mele.

                                            Există în viaţa noastră şi zile extraordinare. Zile frumoase. Zile în care îngerii îţi intră în casă. Din păcate sunt atât de rare !  Pe la începutul lui noiembrie,    într-o  duminică senină de toamnă m-a cuprins o stare specială. Mă întorsesem de la biserică şi acolo căpătasem un sentiment de uşurare. Mă rugasem ca de obicei pentru ai mei, pentru familie, pentru prieteni, pentru săteni, pentru toţi. Pur şi simplu simţeam că sunt mai uşor. Şi vesel. Aveam starea aceea de bine pe care ţi-o dă faptul că toţi cei dragi sunt sănătoşi, familia fericită. Stăteam pe fotoliu şi savuram acea stare specială. Apoi aud bătăi în uşă şi un glas de femeie :

-    Domnule profesor sunteţi acasă  ?

-    Da, poftiţi înăuntru ! Apoi am rămas înmărmurit. Vizitatorii  mei erau  Brigitta şi Vasile !

                                            I-am rugat să ia loc. Eram  fără glas. Brigitta radia. Vasile avea pe faţă un zâmbet. Am sesizat  şi o undă de tristeţe în acel zâmbet, dar era zâmbetul lui.

-    Domnule profesor, am trecut pe lângă casa dumneavoastră şi o forţă necunoscută m-a oprit şi m-a îndemnat să vă caut. Parcă şi Vasile a făcut un semn. Venisem la Oarţa ca să-l vizităm pe badea Ştefan, tatăl lui Vasile şi.,.  să facem terapie. O să vă explic eu.                                                                                         Mi-am revenit cu greu, iar încetul cu încetul discuţia s-a transformat într-o adevărată spovedanie.

-    Povesteşte-mi Brigitta, trebuie să înţeleg şi eu noua minune dumnezeiască pe care o trăiesc. Şi mi-a povestit…..

                                            Accidentul lui Vasile s-a întâmplat într-o seară, târziu, pe când se întorcea de la serviciu. Poate era şi  puţin băut. Atunci l-a apucat tunsul gazonului. Iarba era umedă, iar cablul de la maşina de tuns iarba  neizolat . Câinele lui îl “ajuta” şi el la treabă şi îi plăcea tare mult să muşte cablul. Până a străpuns izolaţia şi s-a electrocutat. Din instinct Vasile a sărit să-l salveze, dar când a pus mâna pe el a căzut la pământ. Şi cablul s-a lipit de mâna lui. A trecut ceva timp până când un copil din vecini, întârziat şi el pe undeva prin oraş, l-a găsit. Medicii de la S.M.U.R.D. l-au găsit inconştient, în comă. A ajuns la terapie intensivă. Era o legumă.

-    Şi tu cum ai aflat despre accident ?

-    De la fiica  mea, care este colegă cu fetiţa lui Vasile. Întâmplător.

                                            Mi-a povestit apoi cum s-a dus la spital. A aflat cu strângere  de inimă diagnosticul şi a mai aflat  că nimeni nu-l căutase. Tatăl său este neputincios şi el, iar fratele  şi surorile erau departe de Baia Mare. Concubina lui Vasile se hotărâse să-l abandoneze. Nu mai vroia să  audă de el. Considera că nu merită. Era decisă să nu-l mai primească niciodată acasă. Tocmai când  Vasile avea cea  mai mare nevoie de ajutor. Părea evident că Dumnezeu îşi luase mâna de pe acest suflet. Ajunsese pe fundul prăpastiei. Creatorul însă avea alte planuri. Vroia doar să-l treacă prin focul purificării. Altfel nu-l putea salva.

                                            Atunci a apărut îngerul păzitor. Nimeni altul decât Brigitta.

-    Si  ce-ai făcut, draga mea ?

-     Atunci mi-a venit gândul cel bun. Vasile intrase de mult în sufletul meu şi odată intrat acolo s-a cuibărit definitiv. M-am decis să fac tot ce se putea pentru a-l salva.

                                            A continuat să se confeseze. Mi-a spus câte greutăţi a trebuit să depăşească. Avea o firmă foarte greu de condus. Criza o trăgea spre faliment, iar comenzile erau puţine. Apoi familia. Mama bolnavă. Fetiţa, viaţa ei,  căreia trebuie să-I ofere toate şansele. Chiar fostul soţ. Poartă şi grija lui. Şi peste toate ..,. Vasile.

                                            Cel mai greu a fost cu timpul. Vasile trebuia supravegheat permanent pentru că spitalele noastre, ferească Dumnezeu, nu pot acoperi asemenea nevoi. Şi Vasile a ieşit din comă.  Dumnezeu îi zidea o nouă viaţă. Dar pornea din nou de la zero. Nu putea face nimic. Trebuia hrănit, spălat, protejat. Avea nevoie de medicamente scumpe şi greu de procurat. Trebuia învăţat să umble şi să vorbească. Era nevoie de exerciţii pentru recăpătarea funcţiilor fiziologice. Şi toate necesitau timp şi răbdare. Brigitta le-a avut pe toate. Şi mai ales l-a avut pe Dumnezeu aproape. I-a dat putere şi minte şi bani. I-a dat de toate.

-    Brigitta, ce ţi-a părut mai greu în această “misie”  îngerească pe care ţi-ai asumat-o ?

-    V-am spus. Cel mai greu mi-a fost cu timpul. Trebuia să fiu alături de toţi ai mei. De mama, de fetiţă, de firmă. De toţi. În toate locurile. De multe ori în acelaşi timp. Mi-a fost greu apoi prin spitale. Am dormit pe unde am putut, pe fotolii, pe jos, pe coridoare. A trebuit de multe ori să plătesc şi aceste “locuri” de dormit.

-    De unde atâta putere ?

-    Cred că de la Dumnezeu. Parcă aşteptam să mi se întâmple aşa ceva. Să-i pot dovedi lui Vasile prin fapte cât de mult îl iubesc. Şi nimic nu m-a bucurat mai mult în viaţa mea decât progresele pe care le făcea în fiecare zi. Azi umblă din nou, aşa ca o marionetă, dar umblă. Vorbeşte stâlcit, dar vorbeşte. Îşi recapătă memoria. Iar la mine se uită ca la un înger.

                                            Din vorbă în vorbă am aflat multe despre această femeie minunată. Ca la spovedanie, mi-a răspuns la cele mai intime întrebări. Mi-a mărturisit că nu contează că ea este unguroaică, iar Vasile român. Dragostea nu tine cont de etnie. Iar cei care promovează asemenea idei sunt oamenii diavolului. Dar bârfa ?  Bârfesc doar cei  răi. Cei care n-au iubit niciodată cu adevărat.

-    Brigitta, eu cunosc cazuri asemănătoare în care au  fost salvaţi bărbaţii  de către soţiile lor, după care le-au trădat.

-    Domnule profesor, eu nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Pentru Vasile mi-aş da viaţa. O să-l iubesc cât voi trăi. Chiar dacă îi cunosc patimile. Şi apoi sunt convinsă că în noua  viaţă pe care Dumnezeu i-a dat-o va fi un alt OM. Focul purificator prin care a trecut îl va face  mai bun. Cu mine a fost bun şi tandru de cum am început să ne iubim. Şi îmi  este suficient. Dacă într-un an Vasile va evolua în sens pozitiv, şi sunt toate şansele,  va fi iarăşi cel care a fost. Mai curat însă.

                                            Apoi au plecat. Se sorbeau din priviri. Ziua mea a devenit şi mai frumoasă. Deplină. Ştiam că aceste zile sunt rare.  Zile cu îngeri păzitori.

                                            Mi-am amintit apoi de cutia Pandorei. De Speranţa. Despre faptul că  Romeo şi Julieta trăiesc şi astăzi. Iar eu am scăpat de o povară foarte grea.

                                            Cu adevărat : Încurcate  şi neînţelese sunt căile Domnului !

                                                                   Oarţa de Sus, 5 decembrie 2012

                                                                           prof.Traian Rus

                                           

                                               

Vei înţelege?

Când te-am văzut de prima oară,
Ceva din mine mi s-a rupt.
A fost atunci întaia dată
Când am dorit să te sărut.
 
Eram copil neastâmpărat, timid dar şi urât,
Erai Luceafăr dintre stele,
Şi poate te-am iubit, nu ca oricine şi oricând,
Ci ca în Paradis.

Îmi pare rău că nu pricepi,
A pieptului meu coarde,
Că ceea ce eşti pentru mine,
Nicicând şi unde, nu v-a doarme.

Că totul s-a născut din veci,
Şi-n veci o să mai fie,
Dar ce a fost între noi doi,
V-a mai putea să-nvie?

Nu-ţi cer nimic şi nici nu vreau,
Să-mi dai ce n-aş pricepe,
Dar tot ce fac pentru noi doi
Puteau-ar fi înţelese?


                                        Vasile Mureşan (Oarţa de Sus)

La mulţi ani Octavian Cioltea !

Prima dată l-am văzut pe procurorul Octavian Cioltea la Şcoala din Lucăceşti. Eram în clasele mici. S-a organizat într-o sală de clasă o şedinţă publică cu cetăţenii localităţilor Dăneştii Chioarului şi Lucăceşti.Venise cu organele de miliţie pentru anchetarea unui caz de viol săvârşit în Dăneşti, iar eu am avut privilegiul să mă uit, (fiind “fecior de brigadir”) în sală până la începerea dezbaterii, a şedinţei propriu-zise şi anunţarea verdictului. L-am remarcat din prima. Se vedea că este un om inteligent, avea nişte ochi iscoditori şi pentru că ştia cât de mult cântăresc vorbele lui. Prin 1990 ne-am intersectat în Baia Mare, dânsul cel mai în vogue procuror, eu în calitate de executor judecătoresc. De cele mai multe ori ne întâlneam la “Vinclu” la Attila Geiger. Era sufletul mesei unde servea ceva. De obicei îi făcea plăcere să stea la taclale cu fotbaliştii din “Generaţia Mateianu”, dar şi cu colegi, chiar şi avocaţi. Ştiu că a anchetat cazul avionului prăbuşit la Ilba. De fapt, i se repartizau cele mai dificile cazuri, toţi ştiind că “Tavi Cioltea” este “tobă de carte”, că ştie Codul penal pe de rost, în spiritul şi litera lui, că nu este influenţabil şi mai presus de toate foarte corect. Mai avea şi are o calitate foarte importantă : are frică de Dumnezeu ! Un om care întotdeauna şi în orice împrejurare spune lucrurilor pe nume.

Am aflat că după 1990 a trecut în avocatură şi că Domnia sa şi în această nouă calitate are succes. Oameni necăjiţi sau nedreptăţiţi îi bat la uşă cu speranţe pentru a încerca să îi ajute acest OM de omenie, de loc din Satu Nou de Sus.Este, alături de dr. Gheorghe Hidegcuti cetăţean de onoare al acestei localităţi pentru care a făcut mult bine. Consătenii dânsului o spun.

Prin 1994 a înfiinţat F.C. Prietenia, o echipă care îndrăznesc eu să spun, e mai cunoscută astăzi şi decât F.C. Universitar Baia Mare ! M-a invitat prin 1993, înainte de a înfiinţa echipa cu acte în regulă, la un meci de fotbal. Din păcate nu am mers iar regretul meu persistă şi azi. Revin la Octavian Cioltea, el este sufletul echipei de fotbal F.C. Prietenia (sugestiv nume), membru fondator, este dacă vreţi starea de spirit care face ca cele 25 de rotiţe ale echipei să se învârtă fără să scârţâie. Este un adevărat şi autentic lider, exact ce ne lipseşte în momentul de faţă atât în politică cât şi în sport. La începutul lui ianuarie anul acesta, Adunarea Generală (toţi membrii prezenţi) la ales preşedintele de onoare, (pe viaţă !) a F.C. Prietenia, lucru ce spune mult despre personalitatea acestuia.

Lui Tavi Cioltea i se spune de către coechipieri şi “Bunicu”(doar datorită părului alb) iar la restaurantul lui “La Bunicu” se mănâncă cea mai bună ciorbă de burtă din oraş, nemaisocotind amabilitatea şi profesionalismul personalului.

Mă alătur şi eu adevăraţilor prieteni ai Domniei sale şi îi doresc “Bunicului” Tavi Cioltea multă sănătate la cei 62 de ani împliniţi, succese pe toate planurile, multe jocuri cu F.C. Prietenia şi… să se întoarcă cu bine din Belek, Antalya (Turcia) unde se află acum cu echipa în cantonament.

LA MULŢI ANI, OCTAVIAN CIOLTEA !

Gelu DRAGOŞ