Se afișează postările cu eticheta bacalaureat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bacalaureat. Afișați toate postările

marți, 30 iunie 2026

Proba scrisă la MATEMATICĂ s-a amânat pentru mâine, 3 iulie 2026




 Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată inițial pentru mâine, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat, precizează oficialii Ministerului Educației. 

GDL

miercuri, 28 iunie 2023

100 de candidați au absentat în Maramureș la proba scrisă la limba și literatura română la bacalaureat

 

Luni, 26 iunie, candidații înscriși la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, au susținut proba scrisă la limba și literatura română.

În județul Maramureș s-au înscris la această probă 3088 de candidați. Dintre aceștia, 2988 au fost prezenți și 100 au absentat.

Nu s-au înregistrat cazuri de candidați eliminați în niciunul dintre cele 13 centre de examen din județ.

Proba obligatorie a profilului va fi susținută astăzi, 27 iunie.

Subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă sunt publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

1. recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

3. obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

marți, 21 iunie 2022

BACALAUREAT 2022

 


Pentru proba scrisă obligatorie a profilului (matematică sau istorie, în funcție de profil), din cadrul examenului național de bacalaureat, desfășurată astăzi, în județul Maramureș au fost înscriși 3044 de absolvenți (2826 din promoția curentă și 218 din promoțiile anterioare). Dintre aceștia, s-au prezentat 2924 de candidați, 119 au absentat, iar un candidat a fost eliminat.

La nivel național s-a înregistrat o rată de participare de 97,1%. Nu s-au prezentat 3.472 de candidaţi, iar 38 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceştia din urmă nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului. Subiectele şi baremul de evaluare au fost publicate pe site-ul subiecte.edu.ro, conform procedurii, la ora 15:00.

Următoarea probă (proba la alegere a profilului şi a specializării  va avea loc miercuri, 22 iunie, în timp ce ultima probă din această sesiune, la limba şi literatura maternă, este programată joi, 23 iunie.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie. Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele vor fi publicate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul poate fi apelat gratuit în intervalul 20 – 23 iunie, între orele 8:00 – 16:00.

                                                                                                       GDL

 

joi, 31 martie 2022

În această săptămână au avut loc simulările la examenul de bacalaureat, ISJ Maramureș a monitorizat derularea

 


În această săptămână au avut loc simulările pentru examenul național de bacalaureat pentru elevii claselor a Xii-a și a XIII-a seral, frecvență redusă.

Pentru data de 28 martie a fost programată și susținută proba scrisă la limba și literatura română. În data de 29 martie a fost proba obligatorie a profilului, în 30 martie, proba la alegere a specializării, iar în 31 martie proba scrisă la limba și literatura maternă, iar în 14 aprilie se vor afișa rezultatele.

Prin inspectorii școlari, ISJ Maramureș a monitorizat derularea acestui examen, inspectorii școlari au fost prezenți în unitățile de învățământ în care s-a organizate susținerea probelor.

”A fost important ca elevii să se obișnuiască, atât cu modul de organizare, cât și cu subiectele,” – a declarat Ligia Duruș, inspector școlar la ISJ Maramureș.

A fost permis accesul ca la orice examen, conform metodologiei specifice examenele au început la ora 9:00, iar accesul în săli a fost permis până la ora 8:30. Elevii nu au avut acces în sală cu bagaje, cu telefoane sau orice altă sursă de informare.

” Lucrul acesta, sperăm să-i ajute să se pregătească în mod corespunzător și la probele de examen propriu zis, de asemenea subiectele au fost elaborate în mod similar cu cele care vor fi date la examenul propriu zis și au fost afișate pe site-ul ministerului baremele specifice și lucrul acesta îi v-a ajuta pe elevi să vadă unde mai au de lucrat, de pregătit din punct de vedere al materiei, în așa fel ca rezultatele lor să fie cât mai bun”, – adăugat Ligia Duruș.

Simulările pentru Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a vor începe în 4 aprilie cu proba scrisă la limba și literatura română, în 5 aprilie la matematică, în 6 aprilie pentru limba și literatura maternă, urmând, ca în 14 aprilie să se afișeze rezultatele.

Toate rezultatele obținute de elevi, vor fi discutate mai întâi în comisiile de catedră, apoi se vor discuta cu elevii și părinții acestor elevi în așa fel, încât în perioada rămasă până la examenele din vară, elevii să poată să-și îmbunătățească pregătirea și să poată obține rezultate cât mai bune.

Sursa: MaraMedia

luni, 16 august 2021

103 candidați din Maramureș au lipsit de la prima probă a examenului de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021


 La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021, la proba de limba și literatura română au fost prezenți 326 candidați (75,99% din totalul candidaților înscriși). Proba s-a desfășurat astăzi, 16 august, în 4 centre din județul Maramureș. Dintre cei înscriși nu au participat 103 candidați.

Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Marți, 17 august va avea loc proba obligatorie a profilului, în 18 august 2021 proba la alegere a profilului și specializării, în 19 august 2021 proba la limba și literatura maternă, între 23-31 august vor avea loc evaluarea competențelor lingvistice și digitale.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș




S-a dat startul la bacalaureatul de toamnă


Astăzi, 16 august, începe cea de a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat. Cei 1.000 de candidaţii maramureşeni se vor prezenta în cele patru centre de examen stabilite la: Colegiul Naţional Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmaţiei, Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Vişeu de Sus, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare, respectiv Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare.

Potrivit calendarului, astăzi are loc proba scrisă la Limba şi literatura română. Pentru aceasta s-au înscris 428 de candidaţi. Mâine, 17 august, este planificată Proba obligatorie a profilului la care sunt aşteptaţi 776 de candidaţi înscrişi. Miercuri, 18 august, în centrele de examen, se va desfăşura Proba la alegere a profilului şi specializării pentru care s-au înscris 690 de candidaţi. În 19 august, la proba scrisă la Limba şi literatura maternă, sunt aşteptaţi patru candidaţi. Bacalaureatul de toamnă va continua cu evaluarea competenţelor. În 23 şi 24 august, vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română, în 25 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 26 şi 27 august – evaluarea competenţelor digitale, iar în 30 şi 31 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Primele rezultate se vor afişa în 31 august, până la ora 12. În aceeaşi zi, în intervalul orar 12-18, se vor depune contestaţiile. Rezolvarea contestaţiilor, între 1 şi 3 septembrie. Rezultate finale, în 3 septembrie 2021.

                                                                                             GDL



sâmbătă, 20 martie 2021

Simulare Evaluare Națională și Bacalaureat 2021. Examenele, reprogramate în localitățile aflate în carantină


 Simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2021 vor putea fi reprogramate în localitățile aflate în carantină până la încetarea măsurii, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Având în vedere recentele evoluții epidemiologice, cu multe localități aflate în carantină, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației a completat Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020-2021.

„Astfel, elevii înmatriculati în unitățile de învățământ din localitățile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depășit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susține simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situație, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor școlare”, a anunțat, vineri, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

De asemenea, pentru asigurarea protecției sanitare, unitățile de învățământ vor putea decide, în funcție de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naționale, activitatea celorlalte clase să se desfășoare online, indiferent de scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor valabil în zilele respective.

Cîmpeanu a precizat că ordinul de ministru se va publica în cursul zilei de vineri în Monitorul Oficial. 


Sursa  digi24.ro

sâmbătă, 12 mai 2018

DIGI24: Ziaristul Cristian Tudor POESCU spune că numai românii cu bacalaureatul luat ar trebui să aibă drept de vot

Propun ca, odată cu dreptul de vot la 18 ani, fiecare cetățean să mai aibă o obligație: să-și ia bacalaureatul. Dacă nu-l prezintă, nu e nicio problemă. Rămâne cetățean cu aceleași drepturi, dar nu votează”, a declarat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu. El a explicat că bacalaureatul ar trebui să certifice nu numai cunoștințele unui cetățean, ci și maturitatea lui. CTP a insistat că această propunere nu înseamnă o negare a votului universal, ci doar o responsabilizare mai mare la vot. Declarațiile au fost făcute într-o discuție pe tema proiectului de țară pe care ar trebui să-l aibă România de-acum încolo.
„Începand de la anul, aceste trei date esenţiale din istoria fostelor proiecte viitoare ale României (legate de semnificația zilei de 10 mai) se vor completa cu încă una, vor fi patru: va fi data urcării pe tron a lui Liviu Dragnea sub numele, m-am gândit eu, de Liv Jong I, adică întemeietor de dinastie. Tot un fel de Ziua Regalității și asta, nu? Pentru că tocmai astăzi, guvernul Dăncilă a aprobat proiectul de lege prin care dl. Dragnea trasează proiectul dvs de viitor, pe care mi-l cereți mie, pentru anul 2040. Până în 2040 știm ce avem de făcut. Toate guvernele care vin de-acum înainte, indiferent de ce votează cetățenii, poate doresc un guvern de extremă-stângă, poate doresc unul de extremă-dreaptă, nu știu, dar nu mai contează, avem proiectul de viitor. Ăl face dl. Dragnea, care este Șeful – de-aia spun că se urcă pe tron – este şeful Preşedinţiei, șeful Băncii Naționale, şeful Academiei Române. Toate aceste instituții și multe altele i se subordonează preşedintelui Camerei Deputaților. Cum este și firesc, nu? Dl. Dragnea ca deputat este ales de niște zeci de mii de cetățeni, preşedintele României este ales de 6 milioane de cetățeni, dar i se subordonează în această comisie parlamentară pentru eternitate, pentru că ne-am oprit la 2040, dar, v-am spus e un întemeietor de dinastie”, a comentat sarcastic Cristian Tudor Popescu.
„Așa crede dl. Dragnea, așa cred cei aleși de popor și acesta este proiectul de țară. Nu știu dacă mai are rost să ne imaginăm ceva. Face dl. Dragnea pentru noi”, a adăugat CTP.
E o țară democratică România? se întreabă jurnalistul și continuă: ce este aceea democrație? Dictează poporul în țara asta?
„Cu siguranță, cei mai mulți se gândesc, atunci când se rostește proiect de viitor, cei mai mulți se gândesc la autostrăzi, turism, școli, clădiri. Nu se gândesc la oameni. Singurul proiect care ar putea fi luat în considerare acum pentru România – altfel toate celelalte proiecte: să ne ocupăm de turism, să facem autostrăzi, să facem aici întreprinderi de lohn de manufactură de țesături, oricare astfel de proiect este sortit eşecului, e chiar ridicol, câtă vreme nu facem un proiect în legătură cu oamenii din această ţară”, e de părere Cristian Tudor Popescu.
În context, CTP a amintit de Karl Marx, despre care spune că a fost un „gânditor de o anvergură extraordinară, un diagnostician de geniu al capitalismului, dar un medic curant groaznic, pentru că soluțiile propuse pentru bolile capitalismului s-au dovedit mai rele decât bolile. A încălcat principiul fundamental: mai întâi să nu faci rău. Dar diagnosticele lui Marx sunt de geniu. Sunt multe lucruri de reținut de la Marx. Unul spune așa: existența socială determină conștiința, nu conștiința determină existența. Această frază a lui Marx se aplică poporului român. Vorbim de România modernă, de după 1866 și până în zilele noastre i se aplică această zicere a lui Marx”, a precizat CTP.

luni, 19 martie 2018

Profesorii vor sa boicoteze simularea examenelor de Bacalaureat

Profesorii se pregatesc sa boicoteze simularea examenelor de Bacalaureat, programata sa aiba loc incepand de luni, 19 martie. Membrii de sindicat din peste 1.100 de unitati de invatamant sunt nemultumiti de faptul ca nu au fost rezolvate problemele salariale discutate in ultima vreme cu reprezentantii Guvernului, dar si de comasarile unitatilor de invatamant sau concedierile ce ar urma sa apara in urmatoarea perioada.
"Suntem pregatiti sa boicotam simularea examenelor de Bacalaureat", spun profesorii, nemultumiti de nivelul salarii dar si de situatia generala a invatamantului romanesc.


 FSLI, Federatia Sindicatelor Libere din invatamant, a anuntat inca de acum ceva vreme ca "in urma consultarilor, membrii de sindicat au cerut si boicotarea simularii examenului national de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018".

Principalele revendicari sunt:

- solutionarea problemei privind reincadrarea personalului didactic dupa intrarea in vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice;

- majorarea salariala de la data de 1 martie 2018 sa nu fie conditionata de comasari de unitati de invatamant, disponibilizari de personal si de taieri ale unor drepturi salariale legale;

- cresterea costului standard per elev/prescolar pentru cheltuielile materiale, astfel incat parintii sa nu mai fie nevoiti sa aduca bani de acasa pentru dotarea claselor; rezolvarea modului de calcul al sporurilor si indemnizatiilor care li se cuvin salariatilor din sistemul educational;

- rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, avand in vedere ca aceasta categorie socio – profesionala are coeficienti de ierarhizare situati in patrimea inferioara;

- modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de munca, a categoriilor de personal, marimea concreta a sporurilor pentru conditii de munca, precum si conditiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupationala "INVATAMANT", aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin continutul sau, discrimineaza personalul nedidactic din invatamant, caruia nu i se aplica; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani inainte de implinirea varstei standard de pensionare, fara diminuarea cuantumului pensiei.

Simularea examenelor de Bacalaureat, pentru clasele a XI-a si a XII-a, debuteaza luni, 19 martie, cu proba de Limba si Literatura Romana. Pe 20 martie are loc simularea pentru Limba si Literatua Materna, iar pe 21 martie va fi proba obligatorie a profilului.

In 22 martie este programata proba la alegere a profilului si specializarii, exclusiv pentru elevii clasei a XII.

Rezultatele vor fi anuntate pe 30 martie. Acestea vor fi analizate la nivelul fiecarei unitati de invatamant prin discutii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, sedinte cu parintii, precum si la nivelul consiliului profesoral in vederea adoptarii unor masuri adecvate fiecarei situatii in parte, scopul fiind imbunatatirea performantelor scolare.

Notele obtinute nu se contesta si nu se trec in catalog. Totusi, in situatiile exceptionale in care sunt elevi care doresc consemnarea notelor in catalog, acestia vor depune o cerere scrisa in acest sens.

Simulare examene Bacalaureat 2018

  • 19 martie: Limba si literatura romana - proba E) a) - clasele a XI-a si a XII-a

  • 20 martie: Limba si literatura materna - proba E) b) - clasele a XI-a si a XII-a

  • 21 martie: proba obligatorie a profilului - proba E) c) - clasele a XI-a si a XII-a

  • 22 martie: proba la alegere a profilului si specializarii - proba E) d) - exclusiv elevii clasei a XII - a

  • 30 martie: comunicarea rezultatelor


Autor: Ion Andreea

Sursa: PortalÎnvatamant

marți, 5 decembrie 2017

Ministrul Educatiei Liviu Marian Pop: "Structura Bacalaureatului si perioada de sustinere trebuie regandite"

Structura examenului de Bacalaureat si perioada de sustinere a acestuia trebuie regandite, sustine ministrul Educatiei Nationale, Liviu Pop. De asemenea, consilierea si orientarea scolara trebuie imbunatatite sau chiar implementate acolo unde lipsesc.
Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, Liviu Pop prezinta o statistica a absolventilor de liceu si a celor care au promovat Bacalaureatul, care nu este deloc imbucuratoare.
 "Datele statistice indica urmatoarele: in anul scolar 2014-2015 am avut 191.447 absolventi ai invatamantului liceal; dintre acestia 154.420 (80.66% dintre ei) s-au prezentat la examenul de Bacalaureat, iar 110.742 (57.84%) au promovat acest examen. In anul scolar 2015-2016 am avut 151.504 absolventi ai invatamantului liceal; dintre acestia 122.306 (80.73% dintre ei) s-au prezentat la examenul de Bacalaureat, iar 89.852 (59.31%) au promovat acest examen. In anul scolar 2016-2017 am avut 152.526 absolventi ai invatamantului liceal; dintre acestia 122.990 (80.64%dintre ei) s-au prezentat la examenul de Bacalaureat, iar 94.384 (61.88%) au promovat", scrie ministrul Educatiei.
 Tot referitor la Bacalaureat, acesta precizeaza ca in ultimii trei ani, 495.477 de elevi au finalizat liceul si 294.978 au promovat examenul maturitatii. Din acest motiv, ministrul declara ca trebuie actionat, afirmand ca deja a gandit un set de "masuri necesare si suficiente".
"Politicile publice ale Ministerului Educatiei implementate prin programul de guvernare trebuie sa reduca acest procent sub 1,5% in urmatorii 3 ani. Avem un set de masuri necesare si suficiente care vor duce la indeplinirea acestui obiectiv. Dar, in egala masura, depinde de fiecare dintre noi, parinti, elevi, profesori, societate civila, partide politice (la guvernare sau in opozitie), mass-media, etc cat de mult ne dorim si cat facem pentru cresterea calitatii educatiei in Romania", a spus ministrul.

Autor: Laura Galescu

Sursa: PortalInvatamant

duminică, 20 august 2017

Bacalaureat 2017. Sesiunea a doua a bacalaureatului începe azi cu proba scrisă la Limba română

 Aproape 40.000 de absolvenţi de liceu intră luni, 21 august, în febra examenului de Bacalaureat, așa-zisa sesiunea de toamnă. Este ultima lor şansă, dacă vor să urmeze din octombrie o facultate. 
A doua sesiune de Bacalaureat vine cu cu o noutate: candidaţii vor susţine prima dată probele scrise, înaintea celor orale.
Ministerul Educaţiei anunţă că pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare.
În prima sesiune a bacalaureatului au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi.
Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.
SUCCES !


                                                                          C.L.

luni, 26 iunie 2017

Subiectul din acest an la BACALAUREAT, Limba şi Literatura Română - 26 iunie 2017



Miercuri, pe 28 iunie, absolventiii clasei a XII-a vor sustine proba obligatorie in functie de profilul pe care l-au studiat in timpul anilor de liceu. Concret, cei de la Profilul Uman vor fi evaluati la Istorie, iar cei de la Real la Matematica. Practic, la Matematica vor da Bac-ul atat cei de la profilul Mate-info, cat si cei de la stiintele naturii, Tehnologic, si Pedagogic. Dar variantele au nivele de dificultate diferite: cele mai grele subiecte le vor primi cei de la specializarea Mate-info, iar cele mai usoare absolventii Profilului Pedagogic.

vineri, 9 iunie 2017

Greva profesorilor – Vor fi afectate Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională ?!


 Greva profesorilor - vor fi afectate Bacalaureatul si Evaluarea Nationala?Profesorii se pregatesc de greva! Sindicatele din Invatamant strang semnaturi pentru a declasa greva generala, in urma amanarii majoriarilor salariale pentru anul 2018. Ce se va intampla, insa, cu Bacalaureatul si Evaluarea Nationala, programate in luna iunie? "Profesorii au venit cu propunerea de a face greva, noi nu facem decat sa dam ascultare doleantelor lor. Vom strange semnaturi in perioada 6-9 iunie, iar vineri vom anunta daca vom declansa actiunea sau nu", anunta sindicalistii din invatamant.
Amanarea majorarilor salariale din Invatamant pentru anul 2018, dar si recentele declaratii ale presedintele Senatului, i-au facut pe profesori sa se pregateasca de greva.
 Sindicatele din Invatamant au inceput strangerea de semnaturi pentru declansarea unei grevei ce ar urma sa aiba loc chiar in timpul desfasurarari a examenului de Bacalaureat, care a inceput pe 6 iunie si va continua pana pe 30 iunie, si a Evaluarii Nationale, programata intre 19 si 22 iunie.
 „Oamenii nu mai au incredere ca aceasta lege se va mai aplica”, a explicat presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu. Sindicalistii spun ca vor anunta vineri, 9 iunie daca au strans numarul necesar de semnaturi pentru declansarea grevei.
 „Profesorii au venit cu propunerea de a face greva, noi nu facem decat sa dam ascultare doleantelor lor. Vom strange semnaturi in perioada  6-9 iunie, iar vineri vom anunta daca vom declansa actiunea sau nu“ a adaugat Hancescu.
Si Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti s-a pronuntat in favoarea declansarii grevei. „Suntem solidari cu revendicarile sindicatelor din invatamant si ne exprimam speranta ca se vor gasi solutii, astfel incat revendicarile personalului din invatamant sa fie satisfacute de guvernanti si sa nu afecteze desfasurarea normala a examenelor nationale“.
 Cadrele didactice sunt nemultumite de amanarea aplicarii Legii salarizarii unitare, in cazul lor, majorarile salariale promise urmand sa fie aplicate in doua etape: de la 1 ianuarie si de la 1 martie 2018. Initial, majorarile salariale trebuiau sa intre in vigoare de la 1 iulie 2017.

                                                                    Autor: portalInvatamant.ro


duminică, 12 martie 2017

SFATURI PENTRU SIMULAREA LA EVALUAREA NATIONALA SI BACALAUREAT - MATEMATICA SI LIMBA ROMANA

Luni, 13 martie, incepe Simularea pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat. Toate salile vor avea camere video iar subiectele vor veni in plicuri sigilate. "Atentie la interpretarea textelor literare, nu uitati ca la Limba Romana s-a schimbat abordarea", ii sfatuiesc profesorii pe elevi. "Folositi la maximum cele 2 ore, revizuiti rezultatele si scrieti citet", este un alt sfat de care elevii trebuie sa tina cont.
Simularea pentru Evaluarea Nationala pentru elevii claselor a VIII-a si simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a si a XII-a vor incepe luni cu proba scrisa la limba si literatura romana. 
 Pe 13 martie sunt programate proba scrisa la limba si literatura romana pentru elevii claselor a VIII-a care sustin simularea evaluarii nationale, cat si pentru cei din clasele a XI-a si a XII-a care sustin simularea examenului de bacalaureat.
 Elevii apartinand minoritatilor nationale vor da pe 14 martie proba la limba si literatura materna atat pentru simularea evaluarii nationale, cat si pentru simularea bacalaureatului.
 Pe 16 martie vor avea loc proba scrisa la matematica pentru simularea evaluarii nationale si proba scrisa obligatorie a profilului pentru bacalaureat. 
 Pe 17 martie va avea loc proba la alegere a profilului si specializarii, care va fi sustinuta numai de elevii claselor a XII-a.
 Potrivit calendarului, toate rezultatele vor fi afisate pe 31 martie.
Elevii claselor a VIII-a vor sustine simularea la limba si literatura romana, matematica si limba si literatura materna. Elevii claselor a XI-a vor sustine simularea bacalaureatului la limba si literatura romana, matematica, istorie si limba materna. Elevii din clasele a XII-a vor fi verificati la limba si literatura romana, limba si literatura materna, pentru elevii apartinand minoritatilor nationale, si probe la alegere din matematica, istorie, fizica, chimie, biologie, informatica, geografie, logica, argumentare si comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.
 Rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecarei unitati de invatamant si discutate individual cu acestia.
 La final vor avea loc discutii la nivelul clasei, sedinte cu parintii, precum si la nivelul consiliului profesoral, in vederea adoptarii unor masuri pentru imbunatatirea performantelor scolare.
 Examenul incepe la ora 09:00. Plicuri sigilate si camere video in sala
 Probele simularilor incep la ora 9.00, moment in care se deschid, in fiecare sala, plicurile sigilate care contin subiectele unice. Accesul elevilor este permis in clase pana la ora 8.30. 
 Elevii clasei a VIII-a vor avea la dispozitie doua ore pentru redactarea lucrarii scrise, incepand din momentul in care s-a incheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat, in timp ce liceenii vor avea la dispozitie trei ore pentru rezolvarea subiectelor de la simularea examenului de Bacalaureat. 
 „Fiecare sala in care se va desfasura examenul este dotata cu camera video functionala”, a explicat purtatorul de cuvant al Inspectoratului scolar al municipiului Bucuresti, stefania Manea. 
 Subiecte noi la clasa a IX-a pentru Limba Romana
 Cea mai mare provocare la simularile de anul acesta o au de infruntat elevii de clasa a XI-a, care vor sustine simularea probei scrise la Limba si Literatura Romana a examenului de Bacalaureat dupa o noua structura a subiectelor, urmand ca, din 2018, examenul national sa fie sustinut dupa noul model. 
 Noile subiecte sunt axate pe partea de interpretare a textului, elevii avand de rezolvat mai putine intrebari tehnice, in sensul ca dispar intrebarile legate de ortografie, iar numarul minim de cuvinte in care trebuie sa se incadreze eseul scade si el, de la 600 la 400.   
 Concret, Subiectul de tip I, comun tuturor filierelor, profilurilor si specializarilor, are ca suport un text nonliterar, la prima vedere si este alcatuit din doi itemi:  o intrebare alcatuita din cinci sarcini de lucru a cate patru puncte fiecare, care urmareste intelegerea textului, si o cerinta de tip eseu, avand sase repere. 
 Subiectul de tip II (comun si el tuturor profilelor) are ca suport un text literar la prima vedere, care vizeaza interpretarea si/sau comentarea unui text integral sau a unui fragment de text. Aici, elevului ii este solicitata prezentarea semnificatiilor unui text, in 50 de cuvinte, evidentiind doua trasaturi ale unui curent literar.  
 Subiectul de tip III,  diferentiat in functie de filiera, profiluri si specializari, consta in elaborarea unui eseu structurat si vizeaza aspecte de analiza tematica, structurala, stilistica a operelor literare studiate ce apartin autorilor canonici, curentelor culturale/literare, perioadelor, speciilor literare si/sau a tipurilor de texte mentionate in programa de Bacalaureat. 
 Limba Romana - "Atentie la interpretarea textelor literare"
 Pentru proba la Limba si Literatura Romana de la Evaluarea Nationala, elevii claselor a VIII-a ar trebui sa repete definitiile, trasaturile si genurile literare, considera profesorii de Limba si Literatura Romana, iar in timpul rezolvarii subiectelor sa fie foarte atenti la modul in care interpreteaza textele literare. 
 „Sa fie atenti la cum interpreteaza textele literare, astfel incat sa poata demonstra ca au inteles mesajul. La compunerea libera sa citeasca atent indicatiile care sunt oferite odata cu cerinta, sa aiba reperele spatio-temporale, daca li se cere compunere narativa, sa urmareasca acea cronologie a evenimentelor pe care le construiesc. La descriere, sa detalieze cu rabdare toate imaginile artistice prin care isi construiesc descrierea, iar la compunerile reflexive sa nuanteze sentimentele, opiniile pe care le formuleaza”, recomanda profesoara de Limba si Literatura Romana Ruxandra Achim de la Colegiul National I.L.Caragiale.  
 Avand in vedere ca la clasa a XI-a este o noua structura de subiecte, profesoara ii sfatuieste pe elevi sa ofere mare atentie in cerintelor si sa renunte la cliseele cu care erau obisnuiti, astfel incat sa se adapteze subiectelor. „De asemenea as recomanda o mare atentie la studiile de caz care au fost parcurse in clasa XI-a si sa nu uite ca abordarea aceasta a textelor literare si nonliterare nu este doar o reprezentare a unor continuturi stiintifice, ci si expresia unei ancorari in fenomenele care caracterizeaza societatea romaneasca din perioada in care au studiat ei, adica incepand cu formarea limbii romane, trecand prin dimensiunea religioasa a existentei, trecand prin formarea constiintei istorice ajungand pana la modernizarea societatii romanesti in secolul al IX-lea”, a subliniat profesoara. 
 In ceea ce priveste elevii din ultimul an de liceu, profesoara ii indeamna sa revada partea de proza, iar in timpul redactarii lucrarii sa isi organizeze bine raspunsurile pentru ca evaluatorii se asteapta la o mai mare maturitate din partea lor. 
 „Mare atentie la organizarea raspunsurilor, pentru ca la clasa a XII-a ne asteptam deja si la mai multa maturitate in abordarea subiectelor. La clasa a XII-a, mare parte din materie este destul de proaspata, pentru ca poezia interbelica a fost reluata in clasa XII-a dupa ce a fost studiata si in clasele a X-a si a XI-a. Probabil la proza ar trebui sa revina, pentru ca romanele fac mai mult obiectul programei de clasa a-X-a si, unele, de clasa XI-a, dar cred ca a fost timp destul ca materia sa se aseze astfel incat copiii sa poata opera cu aceasta informatie”, a mai spus Ruxandra Achim. 
 Nu in ultimul rand, potrivit profesoarei, elevii ar trebui sa citeasca cu atentie textele propuse, pentru ca o buna intelegere a textului are ca efect si o scriere buna despre textul nonliterar sau literar.
 
 
 
Matematica - "Folositi cele 2 ore. Refaceti calculele. Recapitulati in weekend"
 Directorul Colegiului National „Spriu Haret”, profesorul Alexandru Constantinescu, ii indeamna atat pe elevii claselor a VIII-a, cat si pe cei de liceu sa recapituleze formulele in timpul ramas pana la simularea de la Matematica, iar  in timpul testarilor sa fie atenti la calcule si sa nu paraseasca salile de examen mai devreme de timpul pus la dispozitie. 
 Mai mult, considera profesorul de Matematica, elevii nu ar trebui sa se blocheze intr-o problema, daca aceasta le creeaza dificultati si sa revina dupa ce s-au detasat de ea. 
 „Sa speculeze toate cele doua, respectiv trei ore, sa verifice calculele, dar si rezulatele. Sa scrie citet, matematic, ca sa nu enerveze profesorul corector si sa isi ofere ragaz de doua –trei minute sa isi odihneasca mintea, daca se simt obositi. Sa se gandeasca la altceva, sa se detaseze, pentru ca, daca se incapataneaza sa stea pe o problema care ii incurca - ar putea sa nu mai poata continua. De asemenea, ar putea sa treaca la un alt exercitiu daca unul nu le iese si sa revina la final sau intr-un alt moment”, ii indeamna cadrul didactic pe elevi.  
 
Calendar simulare Evaluare Nationala clasa a VIII-a si Bacalaureat 2017
 
13 martie 2017
 – Limba si literatura romana – proba scrisa (clasa a VIII-a)
 – proba E)a) (bacalaureat) – proba scrisa – Limba si literatura romana
 
14 martie 2017
 – Limba si literatura materna – proba scrisa (clasa a VIII-a)
 – proba E)b) (bacalaureat) – proba scrisa – Limba si literatura materna
 
16 martie 2017
 – Matematica – proba scrisa (clasa a VIII-a)
 – proba E)c) (bacalaureat) – proba scrisa – Proba obligatorie a profilului
 
17 martie 2017
 – Simularea probei E)d) (bacalaureat) – proba scrisa –
 – Proba la alegere a profilului si specializarii (numai pentru elevii clasei a XII-a)
 
31 martie 2017
– Afisarea rezultatelor  
                                                             Autor: Ana-Maria Tudor

vineri, 10 februarie 2017

ÎNCEPE SIMULAREA PENTRU BACALAUREAT SI EVALUAREA NATIONALA 2017. MODELE DE SUBIECTE

Elevii sunt in vacanta in aceste zile, insa dupa ce vor reveni la scoala se vor pregati pentru Simularea de Bacalaureat 2017 si Evaluarea Nationala 2017. Pe 13 martie vor fi primele examene, la Limba Romana, acestea urmand sa continue pe 14, 15 si 17 martie. Rezultatele se vor afisa pe 31 martie. Aveti mai jos Calendarul Simularii pentru Bacalaureat si Evaluarea Nationala 2017, impreuna cu modele de subiecte.

Elevii de clasa a VIII-a si cei ai claselor a XI-a si a XII-a vor sustine, in perioada 13 – 17 martie, simularea Evaluarii Nationale si a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Rezultatele urmeaza sa fie afisate in data de 31 martie. De asemenea, la fel ca in anii trecuti, notele obtinute nu vor fi trecute in catalog, rezultatele fiind doar discutate la nivelul fiecarei institutii de invatamant, pe baza acestora urmand a fi luate masuri pentru imbunatatirea performantei scolare.

Pe 13 martie, sunt programate atat proba scrisa la Limba si Literatura Romana pentru elevii claselor a VIII-a care sustin simularea Evaluarii Nationale, cat si pentru cei din clasele a XI-a si a XII-a care sustin simularea examenului de Bacalaureat 2017.

Elevii apartinand minoritatilor nationale vor da pe 14 martie proba la Limba si Literatura materna atat pentru simularea Evaluarii Nationale, cat si pentru simularea Bacalaureatului.

Pe 15 martie vor avea loc proba scrisa la matematica pentru simularea Evaluarii Nationale si proba scrisa obligatorie a profilului pentru Bacalaureat.

Totodata, pe 17 martie va avea loc proba la alegere a profilului si specializarii care va fi sustinuta numai de elevii claselor a XII-a.


Potrivit calendarului, toate rezultatele se vor afisa pe 31 martie.

Modele de Subiecte
 
 
 
Calendar simulare Evaluare Nationala clasa a VIII-a si Bacalaureat 2017:
 
13 martie 2017
 – Limba si literatura romana – proba scrisa (clasa a VIII-a)
 – proba E)a) (bacalaureat) – proba scrisa – Limba si literatura romana
14 martie 2017
 – Limba si literatura materna – proba scrisa (clasa a VIII-a)
 – proba E)b) (bacalaureat) – proba scrisa – Limba si literatura materna
15 martie 2017
 – Matematica – proba scrisa (clasa a VIII-a)
 – proba E)c) (bacalaureat) – proba scrisa – Proba obligatorie a profilului
17 martie 2017
 – Simularea probei E)d) (bacalaureat) – proba scrisa –
 – Proba la alegere a profilului si specializarii (numai pentru elevii clasei a XII-a)
31 martie 2017
– Afisarea rezultatelor

                                                           Autor: portalInvatamant.ro

miercuri, 20 iulie 2016

66,7% rata de promovabilitate la BACALAUREAT în Maramureş

              
La nivelul judeţului Maramureş rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat 2016 este de 66,7%. După cum arată statisticile acesta este cel mai mare procent din ultimii cinci ani.
În Maramureş s-au înregistrat 1.023 de contestaţii, dintre care 396 la limba şi literatură română, 120 la matematică, 131 la istorie, 81 la geografie, 72 la anatomie şi lista continuă. Acestea urmează să fie rezolvate până sâmbătă când se vor afişa rezultatele finale.

                                                                    
                                                                           C.L.

joi, 27 august 2015

Bacalaureat, sesiunea a doua

Peste 36.000 de absolvenți de clasa a XII-a susțin vineri proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat.
Potrivit Ministerului Educației, testele scrise din sesiunea august — septembrie a Bacalaureatului se încheie vineri cu proba la alegere a profilului și specializării, pentru susținerea căreia s-au înscris 36.657 de elevi.
Disciplinele pentru care elevii au putut opta sunt biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică și argumentare, psihologie și sociologie.
Prima afișare a rezultatelor este programată marți, 1 septembrie, până la ora 16,00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16,00 — 20,00. Soluționarea contestațiilor se va efectua în zilele de 2 și 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.Sursa  AGERPRES

joi, 20 august 2015

„Perle” la Bacalaureat 2015

* După titlu, poezia „Zdreanţă” părea să fie despre o curvă, dar este despre un câine care punea botul la ouă.
 * Ştefan Augustin Doi Naşi a scris „Mistreţul cu dinţi de argint” în care la sfârşit el moare, dar porcu scapă.
 * În „Luceafărul” poetul arată cât de proastă e femeia, care refuză un super gagiu nemuritor şi rece pentru un ospătar muritor şi cald.
 * Baltagul e un fel de topor cu care babele îşi căutau soţii.
 * O ştiu pe Nichita, nu ştiam că o cheamă şi Stănescu… Probabil că între cafteli mai scrie poezii.
 * Poezia patriotică este cea în care ne arătăm dragostea de ţară şi ura faţă de duşmani. De aceea maneaua este poezie patriotică.
 * Mihai Eminescu a fost poet doar cât a trăit. În rest, nu ştiu ce meserie avea.
 * Îl socotea mâna lui dreaptă, adică voia să zică că avea o mână stângă şi două mâini drepte.
 * Domnul George Bacovia spune în poezie că tot din jurul lui era de plumb, chiar şi mortul.
 * Poezia „Moromeţii” a apărut de două ori în viaţa poetului Marinel Preda. Are 17 personaje „Moromeţii”, dar cel mai tare e nea Ilie.
 * Gheorghe Bacovia a scris cele mai mari poeme ale literaturii române: luceafărul şi Mircea cel Bătrîn.
 * Ion se iubea cu Florica noaptea, pentru că ziua era prea cald.

vineri, 14 august 2015

Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului începe luni, 17 august 2015

Sesiunea august - septembrie a bacalaureatului începe luni, la examen fiind înscriși aproximativ 55.000 de candidați.
Luni și marți, 17-15 august,  sunt programate probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B.
Examenul continuă marți și miercuri cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, iar pe 20—21 august este evaluarea competențelor digitale — proba D.
Probele scrise încep pe 24 august cu proba la limba și literatura română — proba E a). Pe 25 august este proba scrisă de limbă și literatură maternă — proba E b).
Examenul scris continuă cu proba obligatorie a profilului — proba E c) pe 26 august și cu proba la alegere a profilului și specializării — proba E d) pe 28 august.
Candidații vor afla rezultatele pe 31 august, până la ora 12,00, și vor putea depune contestații în aceeași zi,, între orele 12,00 și 16,00.
Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 1 și 2 septembrie iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.
La sesiunea august — septembrie 2015 a examenului de bacalaureat s-au înscris aproximativ 55.000 de candidați, potrivit unei centralizări a MECS.
66,41% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie — iulie.


      AGERPRES/AS — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Florin Marin

vineri, 31 iulie 2015

BACALAUREAT – Maramuresul conduce in topul negativ al liceelor cu promovabilitate zero. Cinci licee din judet n-au avut niciun candidat promovat !!!

Cu toate ca Maramuresul este lider in ceea ce priveste absolventii de Bacalaureat care au promovat cu nota maxima, este lider si intr-un clasament negativ: judetul cu cele mai multe unitati de invatamant cu promovabilitate zero. Astfel, nu mai putin de cinci licee din judet nu au avut niciun candidat promovat la „examenul maturitatii” din acest an.
„In urma sustinerii sustinerii examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, un numar de cinci licee au promovabilitatea zero. Acestea sunt: Liceul Tehnologic Ocna Sugatag, Liceul Tehnologic Octavian Goga Rozavlea, Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte, Liceul Tehnologic Repedea si Liceul Tehnologic Viseu de Sus”, a precizat Camelia Bogdan, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures.
Rezultatele dezastruoase obtinute la aceste unitati de invatamant i-au determinat pe inspectorii scolari sa ia primele masuri. Astfel, de la toamna, la trei dintre cele cinci licee nu vor mai fi decat clase cu profil tehnologic. De altfel, in cele trei scoli astfel de rezultate nu sunt o noutate.
„Pentru Liceul Tehnologic Repedea, Liceul Tehnologic Ocna Sugatag si Viseu de Sus nu s-au mai aprobat clase pentru invatamantul liceal ci doar pentru invatamantul profesional in anul scolar 2015 – 2016, aceste aspecte fiind discutate si hotarate inca din luna decembrie a anului 2014. Unul dintre indicatorii care au stat la baza acestei decizii a fost tocmai promovabilitatea la Bacalaureat in anul precedent, care a fost la fel”, a mai spus inspectorul.
Intrebati care ar fi motivatia pentru care nici elevii si nici dascalii nu obtin rezultate, inspectorii ridica din umeri.
„Factorii probabil ca sunt diversi. Pe de o parte eu cred ca exista o categorie de copii care nu-si permit sa vina la liceele de prestigiu si raman la aceste licee, dar venind din gimnaziu cu rezultate dezastruoase nici in liceu nu reusesc sa recupereze si atunci asa s-ar justifica promovabilitatea zero”, a mai spus purtatorul de cuvant.
Este greu de crezut ca la sesiunea de toamna a bacalaureatului, cea care va incepe in scurt timp procentul de promovabilitate va suferi modificari. Cu toate acestea se mai pot intampla si minuni. Preluare http://www.emaramures.ro/Stiri/116611/BACALAUREAT-Maramuresul-conduce-in-topul-negativ-al-liceelor-cu-promovabilitate-zero-Cinci-licee-din-judet-n-au-avut-niciun-candidat-promovat-


                                                                                Ana POP