Se afișează postările cu eticheta 2021. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2021. Afișați toate postările

marți, 15 octombrie 2024

CARMEN PINTE, GÂND ÎNFLORIT, Editura Inspirescu, București, 2021

Pe Carmen Pinte am cunoscut-o la manifestările cultural-artistice din cadrul Taberei literare organizată de poetul Vasile Bele în localitatea Izvoarele din Maramureș. Recitalul domniei sale în tabără a stârnit interesul și aprecierea celorlalți autori prezenți la tabăra„ Oprește-mă, la tine, Maramureș, Oprește-mă, în tine, anotimp.”

Cartea pe care am primit-o cu această ocazie  mi-a adus în față o suită de poeme care transmit cititorului sentimente colorate într-un cerc de cuvinte care pot alcătui un tablou cu tentă optimistă:

„Mi-e gândul înflorit și-n jur e pace,

Tristețea-și toarce somnul sub zăpezi,

Lumina mea pe umerii tăi zace,

Izvor de vise scaldă ochii verzi...

Mi-e liniște în gândul înflorit,

Pe cerul nopții visul s-a ivit.”

(Gând înflorit)

Coperta cărții de poezii „Gând înflorit” e o poveste cum alta nu mai este, e un amalgam de simțiri sufletești ascunse sub fruntea plină de gînduri acoperite de mâna ce se sprijină pe castelul copilăriei din povești. Un trandafir stă de strajă copacului care face legătura cerului cu pământul; acest copac se înalță până dincolo de nori, până dincolo de zare, ducând cu el un nou început, iubirea, suflet arzând, pulbere de stele, emoții de azi și de ieri pe cerul unui „gând înflorit”, ferestrele și turnurile castelului sunt trepte spre lumină.

„Printre crengi scânteie stele,

Farmec dând cărării strâmte

Scuturând dorinți rebele,

Visele îmi par pierdute.”

(Raza lunii)

„Din pulbere de stele,/ Zâmbesc visele mele,/

 În umbre curcubee,/ Pe căile lactee,

Iubirea s-a întrupat,/ Pe cer înmiresmat

Iubire am zămislit/ Noi doi ne-am regăsit.”

(Din pulbere de stele)

Dorul – acel sentiment românesc inconfundabil, în care se împletește iubirea cu supărarea e prezent în poezia Mi-e dor:

Mi-e dor de oameni înțelepți,/ De oameni blânzi, de oameni drepți,

Cinstiți, frumoși, de omenie,/ Românii toți, legați de-o glie.

Să înfruntăm tot ce e rău,/ Neobosiți, prezenți la greu,

Să dăruim clipă de clipă,/ Creștini să fim, să n-avem frică!”

Crezul artistic și-l exprimă în poezia Eu sunt:

„Fără de urmă început sau sfârșit.../ M-am oprit lângă umbra ta, Ană,

M-ai întrebat atunci cine sunt-/ O nălucă, o iluzie, o fata morgana.

Liniștea e apăsătoare când/ M-ai întrebat de mă doare rana

Ți-am răspuns răspicat ce sunt: O nălucă, o iluzie, o fata morgană.”

Poeta Carmen Pinte a primit darurile dumnezeiești-iubirea, iertarea, lumina -pentru care aduce un cuvânt de mulțumire: „Am primit dumnezeirea-/ Așa este mântuirea/ Să ne iubim și să ne iertăm,/Cu toții să ne închinăm.”(Am primit)

Drumul spre fericire e deschis cu cheia iubirii:

„Iubirea e zâmbetul lumii/ În mii de culori și miresme

Ce-și lasă amprenta naturii/ În ochii iubitei alese...

Iubirea este speranța/ Leagăn de dor visător

Alină mult suferința/ Când toate visele mor.”    (Iubirea)

Evocarea copilăriei fericite rămasă-n amintire peste ani:

„Copilărie ești frumoasă/ Luna pe cer zâmbind sfioasă,

De-i vremea tristă ori târzie,/ Te scriu cu dor, ești poezie.

Copilărie, îmi ești vis,/ Floarea cea albă de cais,

Lumina unui cer cu stele,/ Ești bucuria vieții mele.

Dă-mi, Doamne, anii înapoi,/Copilăria scursă prin zăvoi,

Să scriem azi un legământ,/ Iubire pe acest pământ.”(Copilărie)

Câteva versuri din poezia închinată poetului nepereche Mihai Eminescu:

„Ești acel înger al iubirii,/ Un farmec tandru al luminii,

Scrisorile cu rouă scrise,/ Cu gânduri rătăcite-n vise...

Ai fost și vei rămâne veșnic,/O flacără ce arde-n sfeșnic,

Luceafărul strălucitor,/ Aievea dor nemuritor!” (Dor nemuritor)

Fiind originară din Petroșani, autoarea Carmen Pinte se simte parte din istoria mediului, a minerilor și a mineritului evocând munca lor plină de sacrificii. Orașul eroilor ortaci care și-au petrecut multe ore prin galerii ca truditori din adâncuri, în mine, sub pământ, acolo unde nu se vedea cerul cel albastru:

„Din pământ ei scot cu greu/ Cărbune sau minereu

Cu sudoarea lor pe frunte,/ Sunt ortaci ai lumii crunte.

Copiii rămași acasă/ Așteaptă pâinea pe masă

Cu sudoarea lor pe frunte/ Abatajele să înfrunte!” (Bun noroc și noroc bun)

-iar Imnul minerilor vine să aducă încă o dată un omagiu acestor muncitori:

„În mină Dumnezeu cu noi/ Afară chinuri și nevoi

Deasupra noastră n-avem cer/ C-așa e viața de miner.”

Închei cu versurile autoarei care par a fi o prelungire a imaginii de pe copertă:

„Clipele mele îmi sunt fermecate./ Am doruri castele cu turnuri de vânt,

Pe tâmpla fierbinte par încătușate,/ Seară de seară bântui cu-al meu gând.”

(Clipe fermecate)

M-am bucurat la fiecare poezie citită, am călătorit prin anotimpuri de vis și iluzii, ajutată fiind de gândurile luminoase ale scriitoarei.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM

 

 

 

 

duminică, 1 ianuarie 2023

Bogdan Alexandru Duca: 2020, 2021, 2022, 2023…



În anul 2020 am avut o reacție dementă globală: o dictatură sanitară absurdă, irațională, dar invocând la fiecare pas ”știința”, a fost transformată în medicamentul preventiv pentru o viroză mai puternică.

În anul 2021, una din marile escrocherii ale istoriei, a ”vaccinurilor”, a tras linia la pandemie. Tunuri de sute de miliarde de euro au fost date pentru a face un vaccin care de la doza a doua în sus este tocmai bun ca să fie nevoie să faci și doza a treia, care doză a treia nu te protejează deplin decât dacă o faci pe a patra.

În 2022, pandemia a fost ”închisă” (deși majoritatea am făcut și continuăm să facem viroze puternice- din care ne revenim uneori după luni de zile- eu sunt încă răgușit și cu accese violente de tuse după 2 luni de la viroză).

În același timp, o ”pandemie” a ”morților subite” a lovit întreaga lume și, ca o coincidență, chiar pe campionii. dozelor multiple de vaccin băgate în venă. Oricum, pare să prefere pe campionii ipohondriei din anii 2020 și 2021, care și-au distrus sistemul imunitar și sănătatea cu singurul scop de a își proteja viețile.

Dar 2022 ne-a mai adus încă o frică: războiul.

Exact ca în scena biblică a călăreților apocalipsei, după Boală a venit Războiul. Dar ca și în cazul pandemiei de Covid, ce nu poate fi comparată cu vreuna din pandemiile serioase ce au lovit umanitatea în istorie, nici acest război nu poate fi comparat cu războaiele de altădată.

Un război banal, care se purta din 2014, când regimul naționalist de la Kiev a început confruntările cu forțele separatiste din Donbas, a devenit, mediatic, ”marele eveniment”.

Și nu orice ”mare eveniment” ci un soi de ciocnire între forțele Vestului ”civilizat” și ”democratic” cu Estul ”tiranic” și ”barbar”.

În fapt, dincolo de propagandă, există un adevăr: Ucraina a devenit tabla de șah pe care se desfășoară războiul Vestului împotriva Federației Ruse.

Nu mai e niciun secret faptul că SUA și NATO susțin cu toate resursele regimul de la Kiev cu singurul scop de a măcina cât pot de mult puterea Rusiei.

Armata ucraineană și mai ales trupele neonaziste din așa numitele ”gărzi naționale” ucrainene au fost antrenate și sunt antrenate de țările NATO. Primesc arme, primesc muniție, primesc tehnică militară, primesc informații militare, primesc alimente, primesc resurse și bani din statele NATO.

Întreaga Ucraină este în momentul de față o țară cu facturile plătite de către SUA și NATO. De fapt nu mai este o țară, ci expresia voinței NATO de a înfrânge Rusia.

 Însă cu toate acestea, retorica propagandei NATO, retorică care încă prinde, este de-a dreptul fascinantă în stupizenia și cinismul ei.

Potrivit acestei retorici propagandistice, Vestul luptă pentru pace și pentru că își dorește pacea, alimentează mașina de război ucraineană până nu va mai rămâne niciun ucrainean în picioare…

Mai mult decât atât, apelând la stupizenia naturală a maselor, propaganda face uitat faptul că nu Rusia ci Vestul a purtat războaie, a invadat țări, a răsturnat regimuri, pentru a își apăra interesele.

Curios, societatea românească s-a descoperit foarte pacifistă și îngrozită că e posibil un război în Ucraina, parcă ignorând cu desăvârșire faptul că, doar în ultimii 21 de ani, armata română (da, chiar ea) a fost în războaie de invadare, de ocupare, de intimidare, de impunere a unor ideologii prin diverse state și regiuni ale lumii.

Oripilați de invadatorii ruși din Ucraina, românii au uitat de invadatorii români din Afganistan, Irak, Sahel, de faptul că bugetul de stat a plătit salarii nesimțite și acum plătește pensii nesimțite de ”veterani” unor mercenari criminali care, sub steagul României și al NATO, au oprimat popoare.

E drept, dubla măsură este o caracteristică comună a întâlnirii prostimii cu propaganda…

Însă e bine să aducem aminte, măcar așa, de ”amuzament” istoric, că armata română a fost mai implicată în ultimii 20 de ani în războaie, decât a fost ….armata rusă.

Și că fiecare român a plătit și plătește din buzunarul său pentru acțiunile criminale/eroice (totul depinde de perspectiva propagandei) ale armatei române în țări care nu aveau altă vină decât că încurcau interesele geopolitice ale SUA.

Războiul din Ucraina nu e cu nimic mai spectaculos decât cel din Irak. Chiar din contra, am putea spune. Dar războiul din Ucraina va forța la sfârșitul său, schimbarea geopolitică a lumii așa cum este ea acum.

Nu voi repeta considerațiile mele cu privire la soarta deja previzibilă a României în contextul acestei schimbări. Am încredere că poporul meu de caca (de la ”canibali” și ”cameleoni”) după ce va găsi niște țapi ispășitori să îi omoare, se vor transforma în filo-ruși pasionali. A mai făcut-o în istorie și are deja un talent aparte în a se adapta.

Însă anul 2023 va fi un an lung, un an în care războiul mondial din Ucraina se va purta cu încetineala ce îl caracterizează, costând pe toți. E drept, mai ales pe ucraineni, dar….

Adevărata problemă a României este însă cancerul intern.

Pe plan intern lucrurile sunt deja într-o situație foarte stranie.

România este o țară terminată. Statul român e în pragul colapsului și doar inerția împiedică anarhia deplină.

Am văzut toți rezultatele preliminare ale recensământului. E vorba de fapt de un eșec al statului de a convinge proprii cetățeni de a mai avea încredere în el prin a își da câteva informații.

Nu e primul eșec al statului: campania de vaccinare a fost semnalul că doar o mână de oameni, și aceia ipohondri, mai au cu adevărat încredere în statul român.

Dar nici rezultatele de le avem ale recensământului nu pot să nu sperie. România se stinge și îmbătrânește. Sau, mă rog, se nepalizează. Sau vietnamizează.

Țara rămâne la limită urbană (or urbanizarea e criteriul esențial pentru civilizație din Antichitate până în zilele noastre).

La capitolul educație, pătura cu educație universitară (și aia cu plagiaturile și standardele foarte scăzute) este una fragilă. Doar 16% absolvenți de studii superioare în România, arată faptul că resursele intelectuale ale țării sunt epuizate.

Nimeni nu mai are încredere în nimeni.

Bisericile pierd credincioși, indiferent de confesiune. Singura Biserică care câștigă credincioși este tocmai cea mai nonconformistă și anti-ierarhică: cultul penticostal.

Numărul ateilor și agnosticilor a crescut de aproape 4 ori în zece ani….

De altfel vedem peste tot că toți românii așteaptă să se întâmple ceva. Poate o schimbare de sus, radicală, poate o revoluție, poate o lovitură de stat, poate ….orice. Dar toți simțim că am ajuns într-o fundătură și că toată societatea se descurcă inert.

Poate la anul, poate peste încă un an, cel mult doi, ceva se va întâmpla. De ce? Pentru că pur și simplu nu mai poate merge așa.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Sursa: https://bogdanduca.org/

duminică, 11 decembrie 2022

SORINA MIHAELA BOTIȘ, Mântuirea universală și personală, Napoca Star, 2021

 

Motto: „Pentru cel care este creștin, idealul este să se mântuiască, să dorească mântuirea. Adică eliberarea de rău, de întuneric, de ură,  de tot ceea ce este rău cu adevărat. Să se elibereze și să intre în lumină, în lumina lui Dumnezeu. Pentru aceasta trăim noi oamenii, pentru această mântuire”.  (Păr. Sofian Boghiu)

În prefața cărții scrisă de preot stavrofor Radu Botiș se pornește de la premisa că: „ Acceptând că întreg Universul este o lumină, dar o lumină dependentă de o lumină supremă, deci o lumină creată în relație cu o existență, care e lumina necreată și creatoare avem o șansă primordială și apare  nevoia de mântuire a omenirii din robia răului, mântuire  care a fost simțită de toate popoarele.” Miturile și legendele multor popoare din antichitatea păgână exprimă în diferite forme nădejdea într-un Răscumpărător. Dumnezeu n-a dorit moartea cea veșnică a omului, căci nu de aceea L-a creat pe om. Pentru aceasta, în nemărginita Sa bunătate și iubire de oameni Dumnezeu a găsit, prin înțelepciunea Sa, mijlocul cel mai bun al izbăvirii de rău, hotărând astfel întruparea Fiului pentru mântuirea lumii ( Efeseni2, 4-5).

Întruparea Fiului pe pământ a fost concepută și hotărâtă de către Dumnezeu, din eternitate- întrucât EL fiind mai presus de timp, știa că omul va cădea. În Sfânta Scriptură  această hotărâre referitoare la mântuirea omului se numește „Taină a voii Sale după bunăvoința Sa”, precum mai înainte a hotărât întru Sine, Taina cea din veac ascunsă în Dumnezeu. Lucrarea mântuitoare a  lui Iisus Hristos  se identifică cu creștinismul, aceasta nefiind altceva decât o religie a iertării, împăcării, a întoarcerii fiului risipitor în brațele părintești și a salvării omului din păcatul strămoșesc. Prin jertfa Sa pe cruce a adus înpăcarea omului cu Dumnezeu. În actul  mântuirii cea mai mare poruncă este:„ Iubește pe Dumnezeu, iubește pe aproapele ca pe tine însuți” și mântuirea este în același timp și restaurarea omului căzut din drepturile de fiu al lui Dumnezeu, scoaterea din iad și așezarea lui în Împărăția lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament la început, cuvântul „mântuire” avea sensul metaforic „libertate fără limite” înțelegându-se ca fiind eliberarea de boală, necaz sau dușmani iar cuvintele de „Dumnezeu” și „Mântuitor” erau identice.

În introducere se relevă faptul că:

„ Mântuirea a fost adusă de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin întruparea, moartea și Învierea Sa. El este Dumnezeu adevărat și Om adevărat și a arătat în persoana Sa, iubirea lui Dumnezeu Tatăl „făcându-se ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.”( Filipeni 2,8 ). Biserica ne învață, pe temeiul Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții că Iisus Hristos este Dumnezeu-Om, adică Dumnezeu adevărat și Om adevărat, întru toate asemenea nouă afară de păcat; este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu.” Numindu-se pe Sine Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, ...având aceeași putere ca și Tatăl din ceruri.

Natura omenească a fost luată din Fecioara Maria și este întru totul asemenea naturii noastre afară de păcat. Iisus Hristos este om adevărat dar și Dumnezeu adevărat cu însușiri dumnezeiești și omenești în același timp. Omul nu se poate mântui prin propriile sale puteri, fără ajutor divin este absolut imposibilă mântuirea, jertfa supremă s-a făcut pentru noi oamenii; azi prin Euharistie se perpetuează „amintirea” faptului că Hristos S-a întrupat, S-a jertfit și a înviat în Euharistie, numai așa putem muri și învia și noi împreună cu El-devenind părtași vieții veșnice.

Dna. profesoară de religie Sorina Botiș împărtășește de zeci de ani  cunoștințe religioase învățăceilor săi formându-le deprinderi de comportament moral creștin iar prin această carte împrăștie raze ale cunoașterii legilor moralei creștin-ortodoxe explicând pe înțelesul tuturor problema mântuirii prin harul lui Dumnezeu. Prin comunicarea cuvintelor dumnezeiești din Sfânta Scriptură profesorul de religie completează și întărește aspectele pozitive ale educației familiale modelând personalitatea elevului.

Mântuirea obiectivă, adusă de Iisus Hristos și însușită subiectiv, de fiecare credincios prin credință și fapte bune se numește mântuire subiectivă sau personală. Mântuirea personală este lucrarea fiecărui om în parte ca membru al Bisericii lui Hristos ca să intrăm în raiul ceresc; căci dacă Dumnezeu l-a creat pe om fără voia omului, EL nu vrea să-l mântuiască fără voia și contribuția sa la lucrarea mântuirii care este o lucrare de durată și al cărui început are loc odată cu  primirea Sfintei Taine a Botezului, continuată cu educația religioasă în familie, în școală și apoi prin Biserică.

Mântuirea (ni se explică în cartea scrisă de profesoara de religie Sorina Botiș-având la bază solide documentații) înseamnă relație, o relație cu Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos, faptele lui  Iisus sunt brațe întinse asupra noastră prin care încearcă să ne elibereze în viața aceasta de păcat iar în cea viitoare de stricăciune, se confirmă prin fapte învățătura Sa, El se identifică ce ceea ce zice de aceea poate spune despre sine:  „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”( Ioan, 14,6) sau: „Eu sunt Lumina Lumii” ( Ioan 8,12), „Eu sunt ...alfa și omega...începutul și sfârșitul, cel dintâi și cel de pe urmă” ( Apocalipsa( 12,13) Hristos fiind cel mai mare profet, Profetul profeților.

Pentru încheiere voi apela la două citate despre har și iubire din cartea Sorinei Botiș Mihaela:

Harul este energie dumnezeiască necreată, distinctă de ființa divină, dar nedespărțită de aceasta, care se împărtășește oamenilor în Biserică, de către Duhul Sfânt sau de Hristos însuși în Duhul Sfânt prin Sfintele Taine spre mântuire...harul nu este obținut de noi ca plată pentru faptele noastre, ci ni se dă în mod gratuit ...sunteți îndreptați în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea  cea întru Hristos Iisus”. ( Romani 3,24 ).

Cum lucrează iubirea?

Dragostea îndelung rabdă, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură în adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.”( Corinteni 13-4-7)

Aduc felicitări autoarei acestei cărți, carte care n-ar trebui să lipsească din bibliotecile școlare.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, membru UZP, Asociația Scriitorilor Baia Mare, Maramureș

joi, 7 iulie 2022

TABĂRA LITERARĂ DE LA DUNAVĂȚU DE JOS - TULCEA, 2021 motiv de mândrie și bucurie, nu-i așa?!

 


IMPRESII, PĂRERI, GÂNDURI, EMOȚII, SENTIMENTE. TABĂRA LITERARĂ DUNAVĂȚUL DE JOS, TULCEA - 2021. TRADIȚII ȘI OBICEIURI LIPOVENEȘTI, Editura Armonii culturale, 2022, ISBN 978-606-746-911-0, 226 p., înspre cititori, sau promisiune onorată. Un volum interesant ce cuprinde emoțiile trăite în Tabăra literară de la Dunavăț. Fără vreo pretenție în ceea ce privește includerea în volum (nici măcar cea alfabetică), iată-i pe semnatarii scriitori, (în fapt, cosemnatari): Olga Văduva (Grigorov), Ionica Bandrabur (BC), Violeta Bobocea (BZ), Mioara Baciu (GL), Magda Băcescu (B), Angela Dumbravă (TL),  Lăcrămioara Elefteriu (TL), Dumitru Tălvescu (HD), Daniela și Virgil Muși (B), Dumitru Grădinaru (Roman), Vasilica Mitrea (CT), Roxelana Radu (BZ), Maria Bem (PH), Ana Mihail (CT), Limona Rusu  (SV), Daniela Vîlceanu  (MH), Zenovia Zamfir (VL), Liliana Badea Cârstea (DB), Camelia Soare Manea (PH), Petru T. Grădinaru (VS), Aura Dan (B), Elena Spătaru (BC), Virginia  Borșan Blagovici (GL), Lăcrămioara Teodorescu (VN), Mircea Marcel Petcu (TL), Ionel Dumitru (GL), Gabriel Constantin (TL) și subsemnatul-autor, Vasile Bele (MM).

Impresii. Poezie. Explozie de bucurie. Emoții. Prietenie. Bucurie. Ce-mi place cel mai mult? Ideea că acest volum nu are o prefață, ci am ales, drept argument, recenzia cărții/volumului LA PORȚILE DELTEI (2019). ANTOLOGIE DE POEZIE INTERNAȚIONALĂ TABĂRA DE VARĂ ,,GRAI ROMÂNESC", DUNAVĂȚUL DE JOS, TL - 2019, întâiul volum cu impresii despre această minunată tabără literară, organizată de poeta Olga Văduva (Grigorov). Volumul din 2019 a fost conceput de către Ionica Bandrabur și Violeta Bobocea - două scriitoare din elita literaturii. Felicitări alese pentru munca depusă! Iată, roadele ostenelii. Merită toată lauda! Și ce frumos ar fi dacă tabăra ar avea consemnate în volum, fiecare an. Dacă nu greșesc, anul 2022 este anul cu numărul VI (iertare, nașa Olga, dacă greșesc!).

Felicitări, Olga Văduva pentru efortul și truda organizării acestei tabere! Ești un om extraordinar.

Închei rostind următorul lucru - acest volum, 2021, vă fi lansat în cadrul Taberei literare - Dunavăț 2022. Doamne ajută!

                                                                                          VASILE BELE

miercuri, 1 iunie 2022

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021

 


Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021, alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Gabriel Coșoveanu, Andrea H. Hedeș, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon și Răzvan Voncu (membri), a stabilit luni, 30 mai 2022, laureații Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru apariții editoriale din anul 2021:
  • Cartea de poezie
Horia Bădescu – Dinaintea ta merge tăcerea, Ed. Școala Ardeleană

  • Cartea de proză
Kocsis Francisko – Atelierul de pipe și tutun, Ed. Cartea Românească
  • Cartea de critică, eseu şi istorie literară
Vasile Popovici – Punctul sensibil – De la Eminescu la Mircea
Cărtărescu, Ed. Cartier
  • Cartea de teatru
Dinu Grigorescu – Teatru românesc contemporan, Ed. Academiei Române
  • Cartea de debut (ex aequo)
Bogdan Alecu – Cetatea, Ed. Niculescu și Ana Herța – De nerostit, Ed. Limes
  • Cartea pentru copii şi tineret (ex aequo)
Corina Anton – Divina Comedie povestită pentru copii, Ed. Humanitas și Ștefan Mitroi – Poveștile cerului, poveștile pământului, Ed. RAO
  • Cartea de traduceri din literatura universală (ex aequo) Jana Balacciu Matei – Confiteor – de Jaumé Cabré (traducere din limba catalană), Ed. Pandora și Marina Vazaca – Memorii de dincolo de mormînt, vol. I-II – de Chateaubriand (traducere din limba franceză), Ed. Vremea
  • Premiul Special Ovidiu Pecican – Românii și Europa mediană/ Contribuții la tipologia culturală a Europei, Ed. Polirom și Andrei Oișteanu – Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților, Ed. Polirom
PREMIUL NAȚIONAL, acordat de către Juriu, fără nominalizări: Mircea Mihăieș
Comisia pentru Minorităţi, compusă din: Markó Béla (președinte), Octavia Nedelcu, Karácsonyi Zsolt, Ivan Kovaci, Dagmar Maria Anoca (membri), a stabilit Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru literatură în limba maternă și literatura în limbile minorităților naționale:
Literatura în limba maternă Scriitori / Cărţi în limba maghiară:
Kiraly Ștefan (pseudonim: Káli István): Klastrom utca kettő Titlul în limba română: Strada Claustrului doi (proză) Editura Prae Kiadó – Budapesta, Mentor Könyvek, Târgu-Mureș, 2021
Literatura în limbile minorităților naționale Scriitori / Cărţi în limba sârbă:
Slavomir Gvozdenovici: Гроница Севера Titlul în limba română: Febra Nordului (poezie) Editura Agora, Novi Sad, 2019
Debut / Literatura în limbile minorităților naționale Scriitori / Cărţi în limba maghiară: • György Alida: Hármasszabály Titlul în limba română: Regula de trei (nuvele) Editura Fiatal Írók Szövetsége, Budapesta, 2021
În cadrul Galei s-au mai acordat Premiile ARIEL (Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare) - pentru cea mai bună revistă literară: DISCOBOLUL (Cornel Nistea); - pentru cea mai bună carte (ex aequo): 1. Aproape totul despre Virgil Ierunca, Ed. Cartea Românească, acordat doamnei Alexandra Florina Mănescu; 2. De mâine suntem pământ fierbinte, Ed. Paralela 45, acordat domnului Andrei Novac.
În cadrul Galei Premiilor U.S.R. a fost acordată Diploma de Excelență domnului Ion Cepoi, pentru contribuția prețioasă și consecventă la promovarea literaturii române contemporane.

USR

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Premiile Ligii Scriitorilor pentru cărțile apărute în anul 2021

 


Liga Scriitorilor premiază an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție au fost luate în considerare cărțile sosite pe adresa conducerii naționale a LSR pentru jurizare până la 28 ianuarie 2022 reprezentând 227 cărți, făcându-se câte trei selecții pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite cărțile câștigătoare.

Cele 227 de titluri de cărți și reviste selectate au apărut sub siglele unui număr de 213 de edituri din 13 orașe din țară, chiar în condițiile precare de izolare, sau poate tocmai de aceea, unii scriitori au fost prolifici, au scris și au publicat și în anul 2021 lucrări reprezentative.

Ținând cont de faptul că aceste cărți au fost scrise în interiorul Limbii Române, premiile s-au acordat exclusiv pe baza criteriului valoric, indiferent de apartenența la vreo organizație profesională a autorilor. Liga Scriitorilor, militând consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea literară, a adoptat acest principiu încă de la înființare, în 2006, prin Statut.

Juriul, format din scriitorii Iulian Patca ( președintele juriului), Ionuț Țene, Gavril Moisas, Voichița Pălăcean Vereș și Ion Constatinescu, reunit în ședința din 26 ianuarie 2022, a hotărât premierea celor mai bune cărți apărute în anul editorial 2021, astfel:

1-Premiul național pentru Opera Omnia

ION CONSTANTINESCU, poet, prozator, epigramist, jurnalist, ctitor de reviste.

2-Premiul pentru cartea de poezie ( din 67 de nominalizări)

MIRCEA DORIN ISTRATE:”Jertfelnicul Ardeal “

Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021. Autorul este din Târgu Mureș, județul Mureș. Pentru admirabila reușită de a restitui extraordinarea vitalitate a poeziei patriotice și a spiritului national, cu virtuți literare de necontestat, într-o vreme de declin al valorilor și de ignorare a ceea ce ne definește ca neam.

EUGEN BURGHELEA: “Rime brumării “

Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021. Autorul este din București.

Pentru ineditul dialog romantic și intimist cu poezia, ca iubită serafică, dar și cu sine însuși, într-un ritual lyric marcat de sacralitate.

DOREL NEAMȚU: “Albastrele iubiri “

Editura Diacostampet, Petroșani, 2021.

Autorul este din Petroșani, județul Hunedoara.

Pentru universal lui lyric atotcuprinzător și totuși unitary, cu inflexiuni modern și tradiționale care iau forma unor exprimări metaforice de profunzime.

3-Premiul pentru “Cartea de proză “ (roman - din 19 nominalizări)

NICOLAE SUCIU:”Didactica Nova “

Editura Limes, Florești-Cluj, 2021.

Autorul este din Dumbrăveni, județul Sibiu.

Pentru trilogia românescă desfășurată pe 435 de pagini memorabile, frescă multiculturală complex a unei comunități citadine și liceale ardelene din zilele noastre, cu o fauna pitorească din jungle imprevizibilă a democrației noastre originale.

4-Premiul pentru “Cartea de proză scurtă- din 17 nominalizări.“

ANA-CRISTINA POPESCU: “Cercul”

Editura Info RapArt, Galați, 2021.

Autoarea este din Caransebeș, județul Caraș-Severin.

Pentru farmecul povestirii și firescul cu care crează situații complexe și personaje verosimile, pe care le abordează cu empatie și credibilitate.

5-Premiul pentru “Cartea de satiră și umor-din 11 nominalizări

HOREA GANA:”GANAGRAME “

Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021.

Autorul este din Arad, județul Arad.

Pentru noblețea și farmecul epigramei, scrisă cu talent în mod elevat, în care umorul succulent și satira acidă sunt mărci inconfundabile ale autorului, în lupta sa cu morile de vânt.

6-Premiul pentru “Cartea de critică, eseu și istorie literară-din 14 nominalizări“

ELENA CĂPĂȚÂNĂ: “Depinde de noi “

Editura Alchimia Cuvântului, Mogoșoaia, județul Ilfov.

Autoarea este din București.

Pentru implicarea cu talent în promovarea unor eseuri de calitate, adevărate lecții tulburătoare de viață, pe teme fundamentale ale condiției umane.

7- Premiul pentru “Cartea de memorialistică și spiritualitate- din 9 nominalizări“

GHEORGHE GIURGIU: “Tablete pentru neuitare. “

Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2021.

Autorul este din Dej, județul Cluj.

Pentru cele aproape 400 de pagini de radiografie culturală, de eseuri, jurnale, cronici și proză scurtă umoristică, cu fapte de viață representative din ultimile cinci decenii și cu o documentare literară fără cusur.

8-Premiul pentru “Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționale. Din 10 nominalizări.“

MUGUREL PUȘCAȘ:” Rușii Munți, file de monografie. “

Editura Princeps Multimedia, Iași, 2021.

Autorul este din Reghin, județul Mureș.

Pentru remarcabilul travaliu de cercetător împătimit de istoria unei comunități rurale, căreia îi face o prezentare empatică și complex în doar…562 de “file de monografie. “

9- Premiul pentru “Cartea de antologie și de cultură a valorilor literare.Din 13 nominalizări“

LILIANA MOLDOVAN: “Orizonturi mureșene. “

Editura Ecou transilvan, Cluj-Napoca, 2021.

Autoarea este din Târgu Mureș, județul Mureș

Pentru calitatea demersului critic în a relief în medalioane literare opera unor conrați și altruismul cu care promovează valorile culturale.

10-Premiul pentru “Cartea de debut. Din 8 nominalizări.“

DAN NEICUȚESCU: “Tinerețe abandonată “

Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021.

Autorul este resident în SUA.

Pentru perseverența cu care promovează o poezie meditative, ușor nostalgică, în stil classic și în manieră cu totul personal, pe teme existențiale și ale relațiilor interumane.

11- Premiul pentru “Cartea de publicistică literară Din 12 nominalăzări.

ANDREI CALICEA: “Oricine la vârsta de 19 ani dorește viață. “

Editura Orhei, R.Moldova.

Autorul este din Orhei, R.Moldova.

Pentru calitatea și ineditul informațiilor documentare cuprinse în 810 pagini, referitoare la calvarul unui oraș martir din anii 1940-1941, cu o impresionantă ilustrație grafică și imagini pentru veșnică pomenire și neuitare.

12- Premiul “Cartea pentru copii.- Din 8 nominalizări “

MARIANA CRISTINA POPAN: “Anotimpurile copilăriei. “

Editura Armonii culturale, Slobozia, 2021.

Autoarea este din Baia Mare, județul Maramureș.

Pentru dezinvoltura cu care scrie versuri interactive pentru copii, cu dragoste și farmec, prin oferte generoase și provocatoare pentru toate vârstele.

13- Premiul pentru “Cartea-jurnal de călătorie.Din 9 nominalizări.“

MARINELA BELU-CAPȘA: “India-dincolo de timp “

Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2021.

Autoarea este din Rm.Vâlcea.

Pentru capacitatea de a releva farmecul călătoriei și introspecției interculturale, frumusețea narării cu care construiește punți trainice între lumi atât de diferite și totuși complementare.

14- Premiul pentru”Publicații literare periodice. Din 30 nominalizări.“

Revista “Bucureștiul literar și artistic”( Director Coman Șova, redactor șef Florentin Popescu)

Pentru promovarea literaturii autentice.

Revista BOGDANIA. Director Ionel N.Marin.

Pentru promovarea tinerelor talente.

Revista RITMURI BRAȘOVENE-Director fondator Viorica Popescu

Pentru calitatea exprimată în formă și conținut, dar și pentru consecvența cu care promovează valorile literare și culturale.

Revista ARENA LITERARĂ- Director R.N.Carpen, redactor șef Aureliu Goci.

Pentru deschiderea paginilor tinerilor autori.

15-Premiul “Laudatio “ al Ligii Scriitorilor din România.

DORINA CATARIG: ”Floare de nu-mă-uita “(Roman )

Editura George Coșbuc, Bistrița, 2021.

Autoarea este din Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud.

Pentru modul în care ne spune o poveste de dragoste în conexiune cu relațiile complexe interumane.

16-Premiul special al Ligii Scriitorilor din România.

MILENARIUM – Dicționar enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea.Volumul I. Coordonator Gheorghe A. Stroia.

Pentru proiectul de mare anvergură internațională de promovarea scriitorilor români de pretutindeni.

Sursa: NapocaNews

 

marți, 14 decembrie 2021

Invitaţie. Crăciun în Maramureş, Ediţia a XIII-a, 18 decembrie 2021

 


Cea de a XIII-a ediție a evenimentului ”Crăciun în Maramureș”, va avea loc sâmbătă, 18 decembrie începând cu ora 10:00 la Muzeul Satului.

Gazde: Băsești, Fărcașa, Cavnic, Mireșu Mare, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Bistra, Petrova și Vișeu de Sus. Acestea sunt unitățile administrativ-teritoriale care au răspuns invitației de a reda tradițiile și obiceiurile zonelor pe care le reprezintă.
GDL

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Concursul de fotografie „Lectura în zeci de ipostaze”, ediţia a XII-a, 2021


 În perioada 15-25 Noiembrie 2021 Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda organizează concursul şi expoziţia de fotografii cu tema „Lectura în zeci de ipostaze”, ediţia a XII-a, eveniment care va marca în acest an 65 de ani de la înființarea Asociației Artiștilor Fotografi din România, ținând cont de faptul că Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 1657/28 noiembrie 1956 privitor la autorizarea funcționării Asociației Artiștilor Fotografi în țara noastră.

Concursul de fotografie „Lectura în zeci de ipostaze”, ediţia a XII-a, 2021Concursul se adresează elevilor de gimnaziu şi tinerilor liceeni. Participanţii trebuie să fie utilizatori ai bibliotecii, cei care nu sunt se pot înscrie gratuit cu această ocazie, în funcţie de vârstă, la sediul oricărei secţii a bibliotecii: secţia pentru adulţi, Piața Republicii nr. 52 sau la secţia pentru copii a Filialei Oprişani, Str. Tineretului nr. 6 (fostul internat la Liceului Teoretic ”Liviu Rebreanu” Turda).

Dragi elevi, vă invităm să participanţi cu una sau mai multe fotografii format A4, listate pe hârtie fotografică, care surprind o ipostază de lectură (fotografie în biblioteca publică sau școlară, în fața bibliotecii personale, citire, răsfoire, alegere sau cumpărare de carte). Lucrările trebuie să fie originale, nu copiate sau prelucrate de pe site-uri din reţeaua Internet. Fotografiile participante la concurs se vor depune, împreună cu datele personale ale autorilor: nume, prenume, clasa, școala/ liceul, la sediul central al bibliotecii, Str. Republicii nr. 52, până în data de 25 Noiembrie 2021. Pe verso-ul fotografiei participanții sunt rugaţi să scrie un text legat de lectură.

Cele mai reușite fotografii vor fi premiate cu cărţi și diplome, vor fi expuse în holul sediului central al instituției şi vor fi postate pe site-ul și pe pagina de Facebook a bibliotecii. Lista premianţilor va fi promovată în mass-media și va fi postată pe site-ul și pe pagina Facebook a bibliotecii.

Sursa: NapocaNews

vineri, 19 noiembrie 2021

ACTIVITATE CULTURALĂ LA SEDIUL ANCMRR, din M. A. I.


Lansarea Revistei trimestriale, de cultură, tradiție și atitudine civică, "Mărturii Maramureșene" , nr. 8-9, toamnă-iarnă 2021.
Autor scriitorul Radu BOTIȘ.

📖📖
❗📍📍
✅În 18 noiembrie 2021, la sediul ANCMRR din M. A. I. - Filiala "Pintea Viteazu" Maramureș, a avut loc lansarea Revistei de cultură, tradiție și atitudine civică, ”Mărturii maramureșene”, cu nr. 8-9, autor scriitorul și membrul Asociației noastre preot Radu BOTIȘ.

✅Evenimentul a fost moderat de prim vice-președintele asociației, gen. de brig. (rtg) Ion Pop și s-a desfășurat cu respectarea normelor privind protecția anti Covid-19.

Referitor la conținutul revistei și despre autor, au vorbit scriitorii: col. (rtg) Gavril Babiciu, Carmena Băințan, Pas.(r) Vasile Bele, Aurelia Oancă și Nelu Danci.

Au mai luat cuvântul: col. (r) Ioan Marchiș și lt. col. (r) Liviu Pârjol, care a scris în revistă, un articol complex despre vizita unor membri ai Asociației noastre în Republica Ucraina, la Kiev, din luna iulie 2021.
👏👏Autorului revistei i s-au adus felicitări și urări de a continua să scrie cât mai multe astfel de reviste.👏👏

Credit foto Pas. (r) Adrian Birtoc.