Singura soluție!

Ieri, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, mă uitam la bucuria oamenilor, la chipurile luminoase.

Erau de la copii abia botezați – a treia generație de membri ai comunității din nucleul inițial, copiii copiilor noștri – până la bătrâne de peste 80 de ani. De obicei vine la slujbă și medicul psihiatru Galina Răduleanu, basarabeancă, fostă deținută politic (patru ani de detenție la Braşov, Uranus, Jilava, Arad şi Oradea), fiica preotului patriot Boris Răduleanu (condamnat de bolșevici la 10 ani de pușcărie), care a împlinit anul acesta 91 de ani și se ține mai bine decât mulți din generația noastră. Vine la biserică cu tramvaiul de departe, uneori pe o vreme imposibilă (călduri mari sau frig) și stă aproape toată slujba în picioare, ceea ce ne cam umilește pe toți cei care ne mai plângem că ne este greu. Nu mai vorbesc de cei care găsesc să facă orice altceva în sfânta Duminică, numai să dea două ore pentru Dumnezeu care și-a făcut altar de jertfă din Cruce, nu catadicsesc.

Dar să vă spun gândul ce mi-a venit după ce s-a terminat împărtășania cu Sfântul Trup și scumpul Sânge al Mântuitorului. A fost prea puternic și de aceea îl mărturisesc public.

Suntem precum înainte de Potop, când lui Noe Dumnezeu i-a poruncit să-și facă arca în care să salveze familia și viețuitoarele Pământului.

Lumea era atât de stricată, încât Domnul a luat decizia radicală de a aduce un diluviu prin care să facă un nou început Creației Sale.

Îmbâcsiți în păcate, cei din jur îl batjocoreau pe Noe, care făcea voia lui Dumnezeu și construia acea ciudățenie inutilă, acțiune de neînțeles pentru cei din cetate.

Am avut o revelație cum că acea barcă de salvare a Creației este Biserica acum.

Comparația dintre o corabie și biserică este veche. Ce am văzut acum era concretețea, similitudinea situațiilor.

Trăim vremuri pe care nu am fi crezut vreodată să vină. Eu, cel puțin, nu m-am gândit nicio clipă în 1990 că vom ajunge aici, ca ideologia comunistă să fie înlocuită cu una care să facă din sodomie un standard la care nu numai că ar trebui să se supună societatea, dar să fie construit un nou limbaj care să-l înlocuiască pe cel „vechi”, să fie redefinită noțiunea de Familie, mai mult, chiar și aceea biologică, de sex (masculin sau feminin).

Stranietatea nu atinge doar aceste aspecte, dar vedem cum ideologia sexo-marxistă se deversează imund în școli și grădinițe, în cărțile pentru copii, în cultura de mase (cinematografia mustește de „eroi” pederaști, care înlocuiesc modelele ideale de tip muncitorul sau colhoznica din filmele anilor ’50), a pătruns în teatru, în artele plastice șamd. Presa globalistă a devenit un focar permanent de manipulare, iar marea majoritate a oamenilor politici, în tot cazul cei promovați la vârful puterii, sunt niște biete marionete acefale și decrepite.

„Biserica ESTE Arca, în ea vă veți salva”, auzeam în minte foarte limpede când stăteam în strană și mă bucuram de oameni.

Ca și atunci, cei care spun că nu poate fi salvare în alt chip sunt luați în râs. În cel mai bun caz, spiritele subțiri îi tratează condescendent pe cei care cred „într-o forță supranaturală”.

Și totuși, condițiile sunt izbitor de asemănătoare.

Chiar vorbeam zilele trecute cu un Părinte pe această temă: câtă răbdare să mai aibă Dumnezeu când vede mlaștina în care s-a transformat sufletul omului astăzi? Chiar și în Biserică, suntem departe de Hristos și am schimbat inclusiv rugăciunea domnească, Tatăl nostru, „facă-se voia Ta” a devenit „facă-se voia mea”. Adică fugim de Cruce. Lumea creștină, mai ales în „Occidentul Colectiv”, este pulverizată. Oamenii i-au făcut loc de muncă diavolului pe tot pământul.

Revenind la ce am auzit atât de limpede: nimeni nu va răzbi în vremurile ce vin dacă nu se va urca în Arca Domnului, în Biserica Sa.

Va fi singurul loc în care vom putea să ne păstrăm sufletele. Orice alt substitut omenesc nu va putea să ne facă să răzbatem în tulburările ce sunt și ce vor veni. Doamne, nu ne lăsa!

 

Iulian Capsali

Sfat creștinesc

 

Lucruri pe care să le faci duminică de duminică la biserică:

- să ajungi la timp; - nu evita oamenii; - participă la liturghie, nu fi spectator; - ascultă predica cu atenție; - nu utiliza telefonul mobil; - fii atent la rugăciunile liturgice.

Vom asista la prima demolare a unei biserici de după 1990 cu Vergil Chițac în rol de Elena Ceaușescu?!

 

Deși am auzit de cazul bisericii de la Constanța de mai demult, nu l-am luat în serios: nu mi-a trecut niciodată prin cap că nu s-ar putea găsi înțelegere pentru rezolvarea, pe cale amiabilă, a diferendului.

Totuși, mi-am zis, suntem într-o eră a libertății, a înțelegerii și nu în ultimul rând, a tehnologiei, nu? Nu mai avem dogmatismul de stat din perioada comunistă.

Eh, se pare că primarul Constanței, contraamiralul Vergil Chițac, ține să demonstreze tuturor că este mai rigid decât regimul comunist.

Pentru cine nu știe, biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța a fost construită fără autorizație acum 10 ani, iar instanța a dat dreptate Primăriei. Ceea ce m-a șocat în acest caz este lipsa oricărei înțelegeri, precum și stilul de membru al CC al PCR pe care l-a folosit primarul Vergil Chițac.

Deși Arhiepiscopia este de-acord să mute biserica, ceea ce ar reprezenta o soluție echitabilă pentru toată lumea, Vergil Chițac ține neapărat s-o demoleze. Din scrisoarea pe care i-a adresat-o ÎPS Teodosie răzbate un dispreț profund față de Biserica Ortodoxă și față de Arhiepiscopul Tomisului.

Tonul nu este altul decât un al unui colector de taxe, care vine cu un ultimatum către „prostime”. Nici măcar formula de adresare – care nu ține de politețe, ci de obligație! – de față de un arhiepiscop nu a fost respectată.

Chițac are tupeul să-i ceară Arhiepiscopului Tomisului să accepte demolarea ca să participe „la efortul de modernizare a orașului nostru”.

Apoi, contraamiralul îl „invită” pe ÎPS Teodosie să folosească „în mod creativ resursele existente ale Arhiepiscopiei”.

În timp ce cere asta, Chițac dă dovadă de primitivism și zero creativitate. Un primar modern ar fi folosit tehnologia și creativitatea să mute biserica, astfel încât să nu sufere nici comunitatea de credință și să obțină și satisfacție urbanistică.

În schimb, Chițac alege să se comporte precum tovarășa Elena Ceaușescu, în decembrie 1989. Informată că Armata nu poate trage în demonstranții de la Timișoara, pentru că aceștia s-au adăpostit pe treptele și în Catedrala Ortodoxă, „Tovarășa” a ordonat: „Trageți cu tunul, terminați odată cu ea!”.

Până și regimul Ceaușescu a reușit, cu tehnica rudimentară – păi nu? – de-atunci, să translateze biserici, ba chiar și blocuri. Liberalul Chițac, în anul de grație 2022, nu este în stare.Nu vrea el. Toate problemele urbanistice ale Constanței – prin care trec anual – se vor rezolva dacă se dărâmă biserica asta!

Am căutat să văd dacă mai există un asemenea caz după 1990, în România. Nu am găsit. În schimb am găsit un caz în Bosnia, acolo unde o biserică ortodoxă construită pe terenul ce a aparținut unor musulmani, a fost demolată la cererea acestora. Domnul Chițac nu este musulman, dar este în război cu Biserica.

Păcat. Ultimii doi demolatori de biserici n-au sfârșit bine.

 

Autor: Mihai Șomănescu

 P.S. Urâtă tăcerea formatorilor de opinie, a teologilor de catifea, în privința acestui caz. Probabil se bucură de răul ÎPS Teodosie. Poți fi sau nu de acord cu el, dar aici nu e vorba despre o persoană, ci despre biserica pe care pretind că o apără.

Biserica, Școala și Armata

de Gheorghe Parja
 Cu puțină vreme în urmă, scriam despre o carte de excepție, unică în felul ei, „Constantin Lucaciu – o figură istorică necunoscută” (Editurile Solstițiu și Școala Ardeleană, 2021), rod al unei temeinice documentări și elaborări datorate jurnalistei Adriana Zaharia, istoric, doctorand, cu o lucrare despre dr. Vasile Lucaciu. Eroul cărții Adrianei Zaharia, Constantin Lucaciu, este fratele Leului de la Șișești, un personaj al istoriei, care, alături de Vasile Lucaciu, s-a implicat profund în țesătura evenimentelor care au pregătit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Autoarea recompune profilul unui personaj istoric, cercetând presa românească și cea maghiară, unde a descoperit articole, opinii, atacuri la adresa incomodului preot, rezultând o lucrare obiectivă, rece, credibilă. Cum afirma și scriitorul Dumitru Păcuraru, Constantin Lucaciu nu era nici pe departe un personaj secundar, ci a fost un subtil organizator, un adevărat instigator, activ și inventiv, care a pregătit terenul pentru reuniuni, întruniri populare, ce pregăteau Unirea Transilvaniei cu România.

În partea a doua a cărții amintite mai sus am citit un studiu remarcabil, semnat de Constantin Lucaciu, cu titlul „Biserica, Școala și Armata”, fiind „una dintre cele mai profunde, oneste analize ce s-a scris vreodată în limba română despre cele trei instituții care fundamentează un stat și o națiune”. Lucrarea a apărut în anul 1915, într-un București crispat și prins în febra războiului, dar nu a fost reeditată niciodată până acum. Poate și moartea prematură a autorului, 1920, a făcut ca acest studiu profund să fie dat uitării. Dar Adriana Zaharia are harul și tenacitatea de a trezi istoria din adormire. În cazul de față i-a reușit de minune. Cei trei piloni fundamentali ai unei societăți, analizați de preotul Constantin Lucaciu, depun mărturie despre atmosfera agitată, revoltată, uneori chibzuită întru reușită, a românilor din spațiul românesc, cu precădere a celor din Transilvania.
Dezvoltă și argumentează faptul că în volbura istoriei elementul de rezistență și continuitate este credința. Pentru susținerea vieții unui popor, și mai ales a vieții unui stat național, scrie autorul, sunt trei factori principali: Biserica, Școala și Armata. Studiul vedea lumina tiparului când focul și tunetul îngrozitor al tunurilor și vaietul înfiorător al milioanelor de muribunzi umpleau văzduhul, începuse războiul, iar poporul român se afla rupt și sfâșiat în multe bucăți. Capitolul despre Biserică dovedește că autorul este un bun cunoscător al istoriei Transilvaniei, dar și a celorlalte provincii românești. Scrie Constantin Lucaciu: „Când din toate laturile am fost strânși cu ușa, când era să cădem sub greutățile loviturilor dușmănoase, când eram slăbiți și descurajați, Biserica ne-a întărit, Biserica ne-a mângâiat, în Biserica sfintei și strămoșeștii noastre credințe ne-am recules și am dus mai departe lupta pentru existență și pentru a ne crea un viitor meritat și de care vrednic s-a arătat a fi poporul român.”
În buna tradiție a Școlii Ardelene, autorul scrie: „Credința poporului român derivă de la Roma, de unde derivă și românitatea noastră”, dar având o distinsă cultură și o înțelegere reală a fenomenului religios el abordează „ortodoxismul românesc – unit și neunit – ca un tot unitar, făcând oneste, dar profunde judecăți de valoare asupra celor <două aripi ale bisericii naționale românești> fără patimă ori complexe.” Este și o elevată analiză a confesiunilor din Transilvania și implicarea politicului în învrăjbirea unora dintre ele, dovedind o bună percepere a organizării sufletești a poporului român. Conchide că a fost „grea și grozavă năvala străinilor asupra Bisericii române din Transilvania, au slăbit-o, au jefuit-o, dar n-au cucerit-o.” Privește cu interes și peste Prut, în Basarabia răpită de ruși, unde Biserica românească era robită Bisericii pravoslavnice a moscovitului și se afla într-o stare dureroasă, chiar în agonie de moarte. Nimic nu mai e „românesc acolo, nici spiritul, nici limba, nici clerul, nici administrația, numai poporul, bietul creștin moldovean.” Mi se pare un text profund, cu rezonanță până în ziua de astăzi. Cum este și capitolul referitor la Școală. Dacă scopul și menirea Bisericii este sfânt și fericitor cel al Școlii este unic luminător. Autorul face o istorie a instituțiilor de învățământ românesc din Transilvania, ajungând și în părțile Maramureșului, amintind Preparandia din Marmația, sub direcțiunea inimosului Ion Bușița. Vorbește despre sistemul de guvernare și opresiune la care era supus învățământul românesc din Transilvania.
Constantin Lucaciu aduce un elogiu începuturilor școlii din mănăstiri, care nu erau numai locuri de rugăciune, ci și „focare de inteligență și cultură științifică.” Este revoltat de felul în care se preda istoria în școli, alumnii români învățând că „România a fost vasală Ungariei și că regii lor au stăpânit tot pământul până la Marea Neagră și gurile Dunării.” Și despre alte umilințe mai vorbește autorul nostru. Dar are în vedere și izbânzile școlii, câștigate cu tenacitate și credință în limba română. Analizând istoria Armatei, se referă la armata României libere, dezvoltarea ei fericită fiind respectată de prieteni și temută de dușmani. Închei cu acest text vizionar. Era în anul 1915: „Ceasul se apropie, întreg trecutul nostru ne vorbește prin glorioasele-i și prin dureroasele-i amintiri. Școala ne-a aprins făclia conștiinței călăuzitoare, Bisericile se deschid pentru binecuvântarea și pentru prăznuirea zilei mari, iar mândra noastră Armată, pregătită ca niciodată, așteaptă doar ca goarna să sune semnalul celei mai minunate dintre sărbători. O, sfântă Românie, ce mare și glorioasă te prevăd!”
Și a venit 1 Decembrie 1918. Adică Marea Unire a tuturor românilor. Textul se poate citi având în oglindă realitatea de astăzi despre Biserică, Școală și Armată.

Grafică. "Biserica tinereţii mele" - Prof. limba română Stela Melania TRIF, Şcoala Gimnazială Mireşu Mare

Datele pe care Biserica Ortodoxă nu le poate contesta. După 26 de ani iese la iveală adevărul

După Revoluţie, statul a susţinut alocarea de sume generoase pentru construcţia şi repararea lăcaşurilor de cult, politicienii încercând să nu deranjeze bisericile mai ales în an electoral. Chiar dacă pentru acest an, Secretariatul de stat pentru culte nu are prevăzute în buget fonduri la acest capitol, aproape 100 de milioane de lei merg totuşi către biserici prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, prin programul Companiei Naţionale de Investiţii. În 2015, Bisericile au primit aproape 177 de milioane de lei, iar în 2014 - 148 de milioane. Bugetul alocat pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult s-a ridicat la 35 milioane lei în 2013, 64.264 milioane lei în 2012, 84.785 milioane lei în 2011, 82.703 milioane lei în 2010,  105.259 milioane lei în 2009 şi 266.664 milioane lei în 2008.

Ce s-a întâmplat cu aceşti bani? Datele furnizate de Secretariatul de stat pentru culte sunt oficiale şi relevă o realitate care nu mai poate fi contestată.

Vezi aici datele pe care Biserica Ortodoxă nu le poate contesta. După 26 de ani iese la iveală adevărul

BISERICA ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ

                                                                                                     30 iulie 2015

 

 Saptamina trecuta am scris despre copii ca victime ale revolutiei sexuale. Astazi scriem despre o alta victima: Biserica. A trecut doar o luna de la dezinstitutionalizarea familiei in America pe 26 iunie, iar evenimentele care s-au petrecut de atunci incoace puncteaza noua tinta a miscarii homosexuale - Biserica. Consecintele deciziei Tribunalului Suprem SUA sunt multe si nefaste, deoarece, odata ce autoritatea suprema a statului instituie o definitie a casatoriei si familiei care contrazice definitia Bisericii, cele doua perspective intra in conflict. Secularismul impune astfel Bisericii o dilema fara precedent. Se va conforma ea noii definitii, ori definitiilor care vor urma, de exemplu poligamia ori casatoriile de grup, ori se va opune? Poate ea sa se opuna, si daca da care vor fi consecintele?

Marea dilema a universitatilor crestine

Dupa 26 iunie mass media a scris extensiv despre dilema cu care se confrunta universitatile crestine americane. Detaliile sunt extrem de ingrijoratoare, iar comentatorii pun la indoiala chiar viitorul lor. Vreme de secole, universitatile crestine americane au impus studentilor coduri stricte de conduita morala care defineau comportamentul dezirabil si cel imoral. In lista comportamentelor imorale erau incluse si relatiile sexuale din afara casatoriei, inclusiv cele intre persoane de acelasi sex. Dilema deci este evidenta - odata ce tribunalele declara sodomia un drept al omului, universitatile crestine nu mai pot impune studentilor un cod de conduita morala care sa o interzica. Un exemplu recent e Cedarville University, o universitate crestina din Ohio care impune studentilor un angajament special, numit "commitment to purity", prin care studentii se angajaza sa triasca moral in anii studentiei. Crezul Universitatii specifica ca relatiile sexuale sunt moarale doar in casatorie, iar casatoria e definita ca "uniunea intre un barbat si o femeie". Universitatea interzice studentilor relatiile sexuale interzise de Biblie cit si promovarea ori propaganda pentru homosexualitate. Daca pina acuma Universitatea avea camine doar pentru cuplurile casatorite, este posibil ca legea ori tribunalele sa o oblige sa furnizeze camine studentesti si pentru persoanele "casatorite" cu persoane de acelasi sex.

 Situatia Universitatii Cedarville insa nu este unica. Universitatea face parte din Consiliul Universitatilor si Colegiilor Crestine, o asociatie care cuprinde 121 de colegii si universitati. Toate adera la un cod de conduita morala similar cu al Universitatii Cedarville. Din cauza presiunilor  din afara, insa, unele universitatii deja au cedat. Universitatea Hope College din Michigan a anuntat recent ca va acorda aceleasi beneficii cuplurilor homosexuale casatorite care sunt acordate cuplurilor heterosexuale. Un colegiu menonit a facut la fel, iar Universitatea Baylor din Texas si-a revizuit codul de conduita morala si a eliminat relatiile homosexuale din lista comportamentelor interzise. Universitatile care inca se opun se confrunta cu probleme extrem de neplacute inclusiv amenintati cu suspendarea acreditarii, iar din partea autoritatilor cu suspendarea asistentei financiare. Unele colegii crestine primesc milioane de dolari anual din partea statului, iar eliminarea subventiilor ar putea avea un impact dezastruos. Cedarville University, de exemplu, primeste anual 25 de milioane de dolari din partea guvernului. Alte universitati sunt constranse sa refuze asistenta financiara pentru a-si mentine independenta si valorile. Un exemplu e Patrick Henry College din Virginia care se specializeaza in educatia universitara a studentilor care au fost educati la domiciliu.

 Gordon College e un alt colegiu crestin, in Massachusetts, despre care am scris des anul trecut si acesta in buletinul informativ AFR de marti. Anul trecut bordul de acreditare al colegiilor si universitatilor din Massachusetts i-a cerut sa-si revizuiasca codul de conduita morala sa elimine interdictia relatiilor homosexuale. In martie anul acesta colegiul a anuntat ca nu o va face si ca isi mentine pozitiile biblice privind homosexualitatea.  Represaliile au urmat imediat. Orasul Salem unde se afla colegiul, a anulat un contract al municipalitatii cu colegiul. Atacurile presei la adresa colegiilor crestine care interzic homosexualitatea sunt crunte. In 2013 presa a fost fara mila impotriva unui colegiu crestin din Nebraska (Grace University) si Carolina de Sud (Erskine College) care au expulzat ori criticat public citiva studenti homosexuali care faceau agitatie homosexuala in campusurile universitare. Dezbateri similare si la fel de furtunoase privind homosexualitatea au avut loc anul acesta si la prestigiosul colegiu crestin Wheaton College din Chicago. [Recomandam articolul lui Emma Green: Gay Rights May Come at the Cost of Religious Freedom, publicat in The Atlantic in iulie: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2015/07/legal-rights-lgbt-discrimination-religious-freedom-claims/399278/]

Trinity Western University

Orice discutie privind presecutia universitatilor crestine trebuie sa mentioneze si cazul cu totul strigator la cer a lui Trinity Western University din Vancouver, Columbia Britanica despre care am scris deseori de-a lungul anilor. Aceasta universitate e cea mai prestigioasa universitate crestina din Canada. Si ea are un cod de conduita morala care interzice relatiile sexuale imorale, inclusiv pe cele homosexuale. In ani recenti Universitatea a fost data in judecata pentru a i se retrage acreditarea din acest motiv. Lucrurile au evoluat cit se poate de ingrijorator anul acesta. In 2014 Universitatea a solicitat acreditare in Ontario dar cererea i-a fost respinsa din cauza pozitiilor ei biblice privind homosexualitatea. Universitatea a dat bordul de acreditare in instanta, dar a pierdut. Mai devreme in iulie un tribunal din Ontario a emis o decizie critica la adresa universitatii acuzind-o de discriminare.

 Dar exista si alte consecinte la fel de ingrijoratoare cauzate de legalizarea casatoriilor homosexuale. De acum inainte, daca bisericile isi vor inchiria cladirile pentru nunti, vor trebui sa le inchirieze si pentru nuntile homosexuale. Homosexualilor li s-a acordat un drept constitutional la sodomie si casatorii homosexuale. Asta inseamna aceleasi beneficii si privilegii pentru ei de care s-au bucurat pina acuma familiile si casatoriile traditionale. Consecinte similare se vor produce si privind adoptiilor copiilor. Odata transformate in drept constitutional, casatoriile homosexuale vor impune serviciilor crestine de adoptii sa permita adoptiile copiilor de catre homosexuali. O alta consecinta, pina acuma putin previzibila dar la fel de radicala, sunt asigurarile. Unele companii de asigurari americane deja au anuntat ca nu vor asigura bisericile care nu fac casatorii homosexuale din cauza posibilitatii ca ele vor fi date in judecata. O alta consecinta va afecta asistentii sociali.  Multi dintre ei sunt afiliati cu organizatii religioase si isi fac lucrarea din convingeri morale si religioase. Ginditi-va, de exemplu, la calugari ori calugarite. Chiar si Maica Terasa, daca ar fi in viata, ar fi afectata de legalizarea casatoriilor homosexuale. Ea si maicutele care ingrijesc copiii in orfelinate ar putea fi constranse sa permita homosexualilor sa adopte micutii crescuti ori ingrijiti de ele. Daca unii dintre cei care cititi aceste rinduri inca sunteti spectici, va invitam sa continuati sa cititi cu atentie. Asistentii sociali catolici din America, de exemplu, fac parte dintr-o asociatie de acreditare numita Asociatia Nationala a Asistentilor Sociali (National Association of Social Workers). Asociatia are un cod specific de conduita numit Codul eticii si al valorilor ("Code of Ethics and Values"). Recent codul a fost revizuit si interzice asistentilor sociali sa diferentieze intre casatoriile traditionale si cele homosexuale. Dilema e mare pentru crestinii care se implica in munca de caritate. Revizuirea codului declara viziunea crestina a familiei lipsita de etica. In final, asta inseamna ca asistentilor sociali crestini li se va permite sa hraneasca doar trupul saracilor dar nu si sufletele lor.

 Probabil, insa, ca cea mai ingrijoratoare consecinta a legalizarii casatoriilor homosexuale este campania, inceputa dupa 26 iunie, de a suprima scutirile de taxe de care beneficiaza bisericile americane de foarte multi ani. Campania a fost demarata de un grup de profesori de drept, si daca reuseste consecintele vor fi devastatoare. Anual grupurile religioase nonprofit americane investesc 13 miliarde de dolari in proiecte internationale. Ati cititi corect - 13 miliarde de dolari. Din sumele acestea  beneficiaza saracii tarilor subdezvoltate, femeile insarcinate, bolnavii, grupurile marginalizate, refugiatii, sinistratii, victimele razboaielor de pretutindeni, orfanii. Milioane din acesti dolari sunt investite si in Romania in diverse proiecte caritabile. Sumele acestea finanteaza scoli, clinici, orfelinate, universitati, spitale, retele de caritate, servicii de consiliere,  si institute teologice in toata lumea. Daca aceste sume vor fi taxate, este evident ca implicatiile vor fi cit se poate de nefavorabile.

 O stire cu totul socanta, insa, a fost publicata pe 29 iulie de Catholic News Agency. Recent liderii miscarii homosexuale din America s-au intrunit la San Francisco si au decis sa lanseze actiuni judecatoresti pentru eliminarea din legile Americii a tuturor clauzelor care protejaza religia, biserica, si crestinii de actiunile judecatoresti instituite de homosexuali. Un exemplu sunt legile care permit pastorilor si preotilor sa refuze sa faca casatorii homosexuale ori bisericilor sa nu isi inchirieze cladirile pentru nuntile homosexuale. Sase fundatii mari ale Americii deja au donat grupurilor homosexuale 4.8 milioane de dolari pentru lansarea de astfel de actiuni judecatoresti. [Detalii aici: http://www.catholicnewsagency.com/news/lgbt-grant-maker-wants-to-win-religious-liberty-fight-within-three-years-96064/]

 Bisericile sunt asadar prinse ca intr-un cleste. Autonomia bisericii este subminata si ignorata. Statul foloseste politica sociala seculara sa directioneze Biserica, cea mai veche, onorabila si puternica institutie care contra-balanseaza statul, intr-o directie dorita de stat, dar in una care e in conflict cu Biblia si traditia crestina. Unii vor spune ca aceste exemple nu sunt relevante pentru Romania. Cei care afirma asta, insa, se insala. Uniunea Europeana constrange tot mai mult, prin institutiile ei, tarile membre sa se conformeze unei viziuni seculare a societatii, inclusiv institutionalizarea revolutiei sexuale in tarile membre. Asta se vede in rezolutiile care sunt periodic adoptate in Parlamentul European ori Consiliul Europei. Un efect similar il au deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. De aproape 20 de ani CEDO e obsedata cu drepturile homosexualilor. In majoritatea cazurilor care au implicat drepturile homosexualilor si libertatea religioasa, CEDO a dat dreptate homosexualilor, subminind astfel libertatea religioasa si punind drepturile homosexualilor deasupra libertatii religioase si a intereselor legitime ale Bisericii. Si in Romania sunt universitati crestine. Daca CEDO va declara existenta in intregul spatiu european al unui drept la casatorii homosexuale, care va fi reactia universitatilor noastre crestine? Care va fi impactul acestor decizii asupra codului de conduita morala pe care aceste universitatii le-au adoptat? Vor fi date aceste universitati in instanta, inchise ori li se va suspenda acreditarea?

Oliari v. Italia

Luna aceasta CEDO a facut un pas si mai extrem in directia aceasta. Dupa ce ani la rindul a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale, pe 21 iulie a emis o decizie care impune Italiei sa adopte legislatii privind parteneriatele civile intre persoane de acelasi sex. [Decizia judecatoreasca poate fi citita aici:http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-156265#] Cazul Oliari v. Italia este o decizie puerila. Decizia se aseamana mai mult cu un studiu statistic privind situatia la zi a casatoriilor si uniunilor homosexuale in Europa si America. Ii lipseste acel rationament jurisprudential care deosebeste o decizie judecatoreasca de un comentariu jurnalistic. In opinia noastra rationamentul propus de CEDO este apa de ploaie. Este un diktat al unei institutii europene care pe zi ce trece isi pierde legitimitatea si se transforma intr-o asociatie de intelectuali radicali obsedati de sexualitatea perversa a inceputului de Mileniu III. Italia a anuntat ca va face recurs la Marea Camera a lui CEDO. [AFR va recomanda: Recomandam un articol scris pe acest subiect de Andreea Popescu, avocat roman international din Starsbourg. Andreea lucreaza la prestigiosul institut crestin European Center for Law and Justice: http://inliniedreapta.net/oliari-si-altii-c-italia-cedo-impune-italiei-sa-instituie-parteneriatele-civile-pentru-cuplurile-de-acelasi-sex-urmatorul-pas-e-casatoria/] Oliari dovedeste cit de neputinciosi suntem noi in fata acestor institutii suprastatale care nu dau socoteala nimanui pentru deciziile lor ori cit de bizare ar fi ele. Biserica si liderii nostri spirituali ar trebui sa fie preocupati de aceste evenimente.

Exista si vesti bune!

Exista insa si vesti bune. Te asteptai ca dupa legalizarea casatoriilor homosexuale procentul americanilor care agreaza cu ele sa fi crescut peste noapte si vertiginos. Dar asta nu s-a intimplat. Spre surprinderea tuturor, in doar o saptamina dupa legalizarea lor procentul americanilor care agreaza cu casatoriilor homosexuale a scazut de la 48% in ianuarie la 42% la inceputul lui iulie. Explicatia suprinde dar da lectii. In prima duminica dupa legalizarea casatoriilor homosexuale pastorii si preotii Americii au propovaduit impotriva sodomiei si a casatoriilor homosexuale. Mesajele lor au avut impact in rindurile enoriasilor iar rezultatul se simte deja in sondajele de opinie. Lectia deci e simpla - cind crestinii primesc invatatura buna si o pun in practica, rezultatele sunt pozitive si reale. [Detalii privind sondajele de opinie pot fi citite aici: http://www.nationalreview.com/corner/421443/obergefell-same-sex-marriage-poll-reduced-support]

 Dar exista si alte vesti bune. Luna aceasta cetateni din doua tari europene au lansat proiecte constitutionale de protejare a casatoriei crestine. In Elvetia cetatenii au strans suficiente sematuri pentru un referend constitutional care sa defineasca casatoria crestina in Constitutia Elvetiei. La fel in Finlanda unde anul trecut Parlamentul a legalizat casatoriile homosexuale. Ca raspuns, cetatenii au strans semnaturi suficiente pentru tinerea unui referend national de abrogare a legii.

 Iar daca unele tribunale o iau razna, exista si exceptii, Tribunalul Suprem al Statului Texas fiind unul dintre ele. Luna aceasta a emis o decizie care impune primariei orasului Houston, al patrulea oras ca marime din America, sa permita cetatenilor sa voteze intr-un referend de abrogare a unei ordonante municipale care extinde privilegii de nediscriminare transsexualilor. Cazul acesta trebuie nu doar cunoscut dar si facut cunoscut altora. In 2014 consiliul municipal din Houston a adoptat o ordonanta de nediscriminare impotriva transsexualilor. Bisericile orasului au lansat un proiect de abrogare a ordonantei in conformitate cu legea. Cu toate ca aveau nevoie de 17.000 de semnaturi valabile, bisericile au obtinut peste 55.000, din care au inaintat primariei 35.000 de semnaturi valabile. Oficialitatile primariei au validat semnaturile si au pregatit referendul. Primarul orasului, insa, o lesbiana "casatorita" cu o alta femeie, a invalidat un numar aditional de semnaturi, reducind numarul semnaturilor valabile la mai putin de cele 17.000 necesare. Bisericile au dat orasul Houston in instanta. Pe parcursul procesului, primaria orasului a incercat sa sechestreze predicile si schitele de predici ale unor pastori proeminenti din oras in care discutau subiectul homosexualitatii. Indrazneala primariei a socat cetatenii si intreaga America. E, insa, o indrazneala care denota obraznicie si razbunare, asemenea practici fiind cunoscute doar sub regimurile comuniste. In final, pe 24 iulie, Tribunalul Supreme al Statului Texas a impus autoritatilor municipale sa permita referendul care e programat pentru noiembrie.

                                    ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

                                         Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti

                                         Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

                                                     www.alianta-familiilor.ro

                                                 office@alianta-familiilor.ro

Cum trebuie să ne îmbrăcăm corect când intrăm în biserică?!

Atunci când intri în biserică ţi se spune că trebuie să-ţi dai şapca sau clopul dacă eşti bărbat şi să îţi pui baticul, dacă eşti femeie. Regulile sunt şi mai stricte dacă vorbim de o mănăstire, iar fusta mini nu este acceptată sub nici o formă. Pentru că Sfânta Scriptură aminteşte cum se îmbracă un creştin adevărat:

"De aceea, Sf. Pavel spune că este ruşine să se tundă o femeie , pentru că în felul acesta s-ar fi asemănat cu prostituatele timpului. Acest lucru chiar începuse să se creadă despre unele femei creştine, întrucât seara ele mergeau cu capul descoperit la Cina Domnului numită „agapă”, iar pentru păgâni, o masă comună care se numea „agape-iubire” şi la care femeile mergeau cu capul descoperit, era perceput ca o orgie ridicată la nivel de cult, un fel de „prostituţie sacră”, practicată deseori la romani. Dacă pentru antici a vorbi cu capul descoperit era semn că vorbeşti fără a ascunde ceva, de aici şi vorba «a spune adevărul gol-goluţ», pentru creştini descoperirea capului însemna deschiderea faţă de Dumnezeu sincer, fără viclenie. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că descoperirea capului simbolizează mintea care, în vremea rugăciunii, trebuie să fie locuită de Logos, de Cuvântul lui Dumnezeu".

Cu toate acestea, Biserica contemporană nu poate să dea o femeie afară din Casa Domnului dacă nu are capul acoperit. Totul ţine de înţelepciunea preotului care poate să-i explice unei enoriaşe cum este mai bine. Până la urmă biserica contemporană mai are o problemă, să-i determine prin preoţi ca prin faptele lor să-i aducă pe enoriaşi la Sfânta liturghie!

                                                                          dr. Iulian Coza

O prorocire împlinită

Biserica noua. "Minunea"care aduce oamenii inapoi

La varsta de zece ani, unui copil din Ardeal, marele Arsenie Boca i-a prezis ca va ajunge calugar si ca va face o manastire. Prezicerea s-a implinit. Monahul David a inaltat o biserica la Sadinca, un sat parasit de langa Sibiu, iar harul lui intoarce oamenii inapoi. Minune dumnezeiasca

Acum vreo 35 de ani, satul sibian Sadinca a disparut. Pur si simplu. Oamenii si-au desfacut casele, le-au pus in carute sau in masini si-au plecat. Era un sat bogat, cu magazine, camin cultural, scoala cu multi copii, biserica, traditii si, mai presus de toate, un pamant grozav de roditor. Iar viile Sadincai, sadite cu migala pe terasele nisipoase ale dealurilor, erau cele mai scumpe si mai nobile din Transilvania.
O taina, disparitia asta... S-a vorbit de Ceausescu, de comasarea satelor indepartate obligate sa-si lase vatra, bisericile si mortii din cimitir, si sa se mute la "centru", in comune. Totusi, nici un sat nu dispare asa, peste noapte, ca si cand n-ar fi fost. Dar oamenii au plecat, unul dupa altul.

Au luat totul. Chiar gardurile si bolovanii din temeliile caselor. Au lasat doar chenarele de piatra ale portilor, paznice la pustiu, cu numele si anii incrustate in ele. Asa arata astazi Sadinca: ca un larg cimitir, intre dealuri enorme, golase, avand in loc de cruci portile de odinioara ale curtilor. Doar patru batrani au mai ramas in sat, din care doi vaduvi. Si trei case neruinate. Intr-un tarziu, cand i-am intalnit, am aflat de la ei care a fost adevaratul motiv al parasirii asezarii. "De fapt, cam de cand cu biserica", au zis. Biserica se stricase iar fostul preot fusese silit de comunisti sa paraseasca satul, in anul 1974. De aceea au plecat sadincenii. Fara magazine, camin, chiar si fara scoala puteau trai. Nu puteau trai insa fara Dumnezeu.

"Calugare, ma arzi!"

Avea 11 ani, il chema Dan Stoica si se afla la manastirea din Sambata de Sus, intre o mie de crestini ingenuncheati in jurul marelui duhovnic Arsenie Boca. Nu mai fusese niciodata intr-o manastire.

Din satul de alta data au mai ramas numai portile

Nu stia nimic despre preoti, despre randuielile bisericii. Se uita la calugarul acela inalt, din mijlocul multimii, nu-si putea lua ochii de la el si i se parea ca prezenta lui trece de conturul hainelor, ca imprastie in jur "un fel de lumina". Parintele Arsenie Boca binecuvanta pe cap toti oamenii ingenuncheati. Cand a trecut prin dreptul lui l-a ocolit. Atunci, in acele clipe, copilul a avut o pornire aproape neomeneasca. A simtit ca parca "nu mai putea trai" fara binecuvantarea aceea. A tras spre el mana parintelui Arsenie si si-a asezat-o pe cap. A tinut mana aceea strans, cu amandoua palmele, pe crestetul capului sau aspru, tuns chilug, de copil de la tara. Si azi are in minte secventa asta, moment cu moment. Fiecare intonatie a spuselor parintelui. Marele Arsenie si-a lasat capul pe spate, a inchis ochii si a spus: "Calugare, ma arzi!". Toata multimea a incremenit. Avea inca palma pe capul copilului. "Tu vei fi calugar, te vei numi David si vei sta sus, intr-un varf de munte. Iti vei cauta multa vreme calea prin alte locuri, dar pana la urma vei veni sa ridici o manastire tot aici, in Ardeal, aproape de casa..." Cuvintele acelea i-au ramas baiatului infipte in suflet. Si le-a amintit mai ales mai tarziu, cand toata faptura lui incepuse sa fie cuprinsa de-un dor de pace si de liniste. Nu-i placea lumea, cu vorbele si maruntisurile ei. Era retras, voia sa nu vorbeasca, sa nu auda. Mergea tot timpul la manastire si la 16 ani devenise deja monah. A stat multa vreme in preajma parintelui Arsenie.

Parintele David cel mult iubit

I-a fost dintre cei mai apropiati ucenici. A fost partas la multe prorociri acolo, la Sambata de Sus, rostite de marele duhovnic. Oameni carora parintele Arsenie le spunea numele si necazurile, desi-i vedea pentru prima data, intrand pe poarta manastirii. Insusi tatal lui Dan s-a numarat printre acestia, un alcoolic violent, care-si pierduse credinta. Arsenie Boca a spus simplu: "Intr-o luna nu va mai bea". Dupa o luna de zile, tatal Ion a intors paharul pe masa si n-a mai baut nici o picatura de alcool pana astazi.
Dan se nascuse in tinutul Fagarasului, nu departe de Sadinca. De la Sambata a fost trimis la manastirea Caldarusani, la seminarul monahal, ca sa invete carte. Apoi prin alte manastiri. A parasit Ardealul. Si-a cautat linistea prin lume. Dorul lui de liniste. Si mereu i-au rasunat in minte, ca ecourile unui clopot de catedrala, vorbele parintelui Arsenie: "Dar vei veni sa faci o manastire tot aici, aproape de casa...".

Insinguratii

Privesc Sadinca de pe un deal inalt. Podisul Transilvaniei - involburare de coame plesuve si matahaloase, ca niste munti de pe luna. Jos, la capatul drumului, se intrevad cateva petice de pamant si niste ziduri de case, printre crengile unui palc de copaci. Si totusi, acest loc, cu doar patru locuitori, apare si azi pe harta, ca un sat in toata regula. Ca toate celelalte sate sibiene din jur - Slimnic, Mandra, Loamnes, Hagieni, Alamor, Hasag - asezari puternice si bogate, fiecare cu peste o mie de suflete. Parca nici cartografii n-au putut crede ca o asemenea asezare poate disparea asa grabnic... Sunt impreuna cu Maria Greavu, primarita din Loamnes, o femeie napraznica si raspunzatoare de sapte sate, una din cele mai mari comune din Transilvania. Imi arata de-o parte si de alta a ulitelor pustii: "aici era casa mare, dincolo casa, mai la deal inca vreo sapte casi de gospodari...". Are in minte exact satul de odinioara. Ridica peste tot in jur, cu puterea privirii, acoperisuri si ziduri nevazute. De ce au plecat? Primarita stie multe cazuri in care oamenii tocmai isi sfintisera bucurosi casa cea noua, iar dupa doar cateva luni, s-au apucat sa o strice, sa o desfaca pana la temelie si sa porneasca inspre alte locuri. "Era totul bine. 80 de gospodarii, familii trainice, multe dintre ele si cu opt-zece copii. Si chiar cand o fost satul mai instarit, mai bine pus la punct, tocmai atunci or trebuit sa plece", zice. Privim amandoi dealurile goale, acoperite altadata cu vii nobile.

Sipos Gheorghe

Ating inscriptiile portilor parasite. Cele mai multe indica anii `74-'76, adica tocmai acei ani tragici ai disparitiei satului. Presimt, totusi, in glasul femeii primar, un sambure de speranta. "Stiti de ce si-au lasat portile asa? Le-au lasat ca un semn, ca sa aiba unde sa se intoarca, intr-un tarziu..."
E sambata, iar in sat nu e nici un om. Nimeni cu care sa poti vorbi. Cele trei case sunt zavorate. Batranii au plecat la Sibiu, la inmormantarea unui fost vecin, pe nume Soaita, care a fost gasit in casa de la oras, dupa 30 de zile de la moarte. Era un om credincios, respectat. Tata a doi copii. Mort asa, fara nici o boala. Sau poate de boala instrainarii. Aproape nici unul dintre sadincenii plecati nu s-a obisnuit cu orasul. Foarte multi au murit asa. Singuri, instrainati. Gasiti in casa, la multa vreme dupa obstescul sfarsit. Vad si biserica din pricina careia au plecat oamenii. Darapanata, pe jumatate prabusita, nimeni nu mai are curajul sa intre in ea, caci intreaga zidire poate cadea in orice clipa. Acoperisul, peretii, totul. In spatele acestei ruine mai este insa o biserica. Zvelta, frumoasa, nou-nouta. Dar despre ea, primarita imi zice c-ar fi mai bine sa vorbesc a doua zi, la Liturghie, cu... "calugarul".

Miracolul

Un calugar? Un preot aici?

De ce nu mi-a spus pana acum? Pricep abia acum tonul de speranta din glasul primaritei. Da, in Sadinca se inalta un schit, care va deveni manastire. Se petrece un miracol: desi calugarul a venit nu de mult, a facut biserica anul trecut, in doar patru luni de zile, din temelie pana-n varf, numai cu banii credinciosilor de rand, si fara sa le ceara niciodata nimic. Pentru Maria Greavu, preotul acesta inseamna atat de mult, incat aproape i-e teama sa vorbeasca despre dansul. Sunt lucruri tainice, greu de impartasit. Zice ca ar trebui sa-l cunosc mai intai, sa-l vad slujind. Inca de la primele slujbe, a adunat o multime de credinciosi. Il cauta din toata tara. "Lumea spune despre el ca face minuni. S-au intamplat multe aici, in ultimul timp. Am vazut si eu multe. E-o vatra veche, un cimitir intreg ingropat in dealurile astea, oameni care au fost ucisi de tunurile austro-ungarilor, ca niste martiri. Se spune ca pamantul are asa, un fel de har, la fel ca si preotul. Eu spun doar ce-am vazut cu ochii mei. Era o copila, de 4 ani, paralizata total. Toata lumea stie cazul asta. Parintii erau de aici, dar plecasera de mult in Germania - chiar si doctorii nemti ziceau ca fetita nu mai are nici o vindecare. S-au intors in sat. Au mers de cateva ori la calugar. Eu insami am vazut-o intr-o seara, cand iesea din casuta lui, impreuna cu parintii. Parintele n-o tinea, numai o atingea asa, pe umeri, din spate, iar copila mergea cu pasi inceti si nesiguri, si parintii plangeau. Va spun, este un parinte deosebit. Te vindeca fiindca iti da speranta, bucurie de a trai. Asa cred ca se explica. Numele lui? David! Parintele David."

Implinirea profetiei

La varsta de 19 ani, cand a fost tuns in calugarie, i s-a schimbat numele din Dan in David.

Daca s-a intors Dumnezeu, se intorc si satenii

De la Caldarusani s-a dus la Draganescu, a slujit in biserica pictata vreme de 15 ani de parintele Arsenie Boca, in locul unde marele duhovnic fusese exilat de comunisti, cu interdictia de a mai predica si sluji. Apoi la Cozia. Apoi a fost trimis pe piscurile Builei, la manastirea Patrunsa. O manastire langa cer. A stat acolo multi ani, staret peste 37 de calugari zavorati in tacere si alti sihastri, traitori in pustia padurilor dimprejur. Dincolo de munte era Ardealul, dar el nu se gandea la asta. Nu venise inca sorocul ca profetia parintelui Arsenie sa se implineasca. Acolo, la Patrunsa, incepusera sa-l caute tot mai multi oameni, pentru rugaciunile si sfaturile sale duhovnicesti. Faima ii crestea, desi el nu dorea asta. In 1994 a fost chemat cu ascultare la Sibiu, de catre insusi Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala. I se dadea rangul de ieromonah, si chilie cu tot confortul, la catedrala mitropolitana. Dar parintele David nu dorea asta. Dorul de liniste il mistuia. Trei ani au trecut pana cand a avut curajul sa-i vorbeasca Inaltului Antonie, sa-i spuna ca el nu mai poate trai asa. Era prea multa zarva in jurul lui, la Sibiu, erau seminaristii, zarva tineretului, problemele administrative, mult prea lumesti... Mitropolitul a zis bine. I-a dat binecuvantare sa se duca undeva, in gazda, dar tot in Sibiu, caci avea mare nevoie de dansul. Parintele David si-a gasit o casuta, langa o biserica mai retrasa, "Biserica dintre brazi", dincolo de podul Cibinului, acolo si-a facut canonul si pravila calugareasca, ca un sihastru in mijlocul orasului. Abia dupa mult timp si-a vazut vecinii. Puiu lu' Soaita a lu' Lenea a lu' Ganta si sotia lui, Valerica Soaita. Cand i-a cunoscut a ramas uimit. Erau niste oameni de-o curatenie sufleteasca cum nu mai intalnise. Credinciosi, linistiti, buni. Nimeriti in orasul acela, parca dintr-o alta lume. Alaturi de ei, a iesit din tacere. Incepea sa-si gaseasca pacea, bucuria de a trai printre semeni. Intr-o zi, vecinii i-au spus: "Parinte, sa vii odata sa vezi cat de frumos e in satul de unde venim noi. Sa vezi cata liniste, cata pace...". A mers. Iar cand a ajuns in Sadinca - chiar din primele clipe - a simtit in pamanturile acelea ceva. O mare suferinta, dar si o mare sfintenie. O putere, ce poate deveni facatoare de minuni. A inteles in acea zi binecuvantata ca asta e "locul de unde nu va mai pleca niciodata". Si ca el "are datoria" sa faca acolo o manastire. A cerut binecuvantarea mitropolitului Antonie Plamadeala si a primit-o. Dar Inaltul Antonie i-a spus asa: "Te duci in satul acela ca un om de rand, ca sa fii sigur, in inima ta, ca este locul pe care il cauti, loc pentru o sfanta manastire. Trebuie sa inveti firea oamenilor, sa vezi daca poti fi unul de-al lor. Traiesti ca un mirean, te porti ca un mirean. Iti iei reverenda si o pui undeva, la loc ascuns, ca sa n-o afle nimeni. Iti faci pravila, canonul, dar haina calugareasca n-o imbraci, pana cand va veni vremea si iti voi zice...". El a facut ascultare. Patru ani de zile incheiati a stat in Sadinca, fara sa stie nimeni ca e preot. Nici primarita Maria nu a stiut. Absolut nimeni, pana in ziua in care primii credinciosi de prin tara i-au aflat "ascunzisul"...
A fost gazduit intr-una din putinele casute neruinate. A crescut doi miei cu lapte, din biberon, a sapat un petec de gradina in fata casei. De acolo s-a hranit. Erau mai multi batrani atunci in sat. L-au pretuit ca vecin, la fel de mult ca pe un preot. Unii au murit, precum tanti Tomuta Anica, nenea Ioan Munteanu, zis Pastina, vechiul cantor si clopotar al bisericii, sau tanti Roala, care se temea la inceput ca parintele o fi vreun hot oplosit pe aici, apoi si-a cerut iertare plangand doar pentru gand. Altii mai traiesc. Sanea Letitia, zisa Tita. Milu, un batran amarat, vaduv de 3 zile. Dar mai ales Maria Cipos, careia parintele ii spune si astazi "Mama Marioara", pentru ca l-a ocrotit si l-a ajutat, ca si cum ar fi fost din sangele ei. Prin intelepciune, ea este astazi un fel de capetenie nevazuta a asezarii. Singura din sat care nu traieste singura, ci cu barbatul ei Gheorghe, pe jumatate paralizat. Cei doi sunt chiar fericiti impreuna. Multumiti de viata lor de pana acum. Sunt primii oameni care s-au intors. Au fost si ei plecati la Sibiu, au avut casa mare, cu gradina si priveliste frumoasa, dar n-au rezistat. S-au intors acasa, "la casuta lor".

Maria Cipos

E duminica, e soare. Desi slujba nu a inceput, satul e deja plin de oameni. Masini multe, in fata bisericii. Simti freamat prin curti, indaratul zidurilor paraginite. "Casuta" Marioarei e de fapt adevarata gospodarie, cea mai instarita dintre toate. Porumb mult, lemne de foc, porci, oi, vaca, cal. Trei catelandri o pazesc. Iar zidurile casei sunt roz. Mama Marioara are acum 79 de ani, un chip alb si luminos si-un zambet larg, elegant, cu gropite, ca de femeie tanara. A fost cea dintai care l-a vazut venind in sat pe parintele David. "Parca am simtit asa, nu stiu cum, inca de la inceput, ca ii un om ales. In ziua aia, aveam acasa un nepotel de la baiat, care o venit la mine strigand: "Bunico, eu ma duc sa vedem ca cine-i omu' ala care-o venit!". Zic: "Mai, copile, vezi-ti de treaba, stai potolit!...". Da' el tot s-o dus. O luat o cana cu trei capsuni - doua pentru strainu' ala, una pentru el. Trece un timp si vine, tot bucuros: "Bunico, il cheama Dan! I-am dat capsuni si m-o invatat cum sa spun in engleza si franceza si-o spus ca o sa ma invete sa vorbesc bine engleza si franceza!...". Asa s-o-ntamplat. Un om ales. Ne-o ajutat, o muncit pentru noi toti, o venit de cate ori am avut nevoie. Iar noi nu stiam ca ii preot mare, hirotonit de mana de episcop si staret, ucenicu' lu' parintele Arsenie Boca. Abia dupa patru ani, o venit aici o credincioasa din Sighet. Nu uit ziua aia. Era o femeie rusinoasa, se uita numa' in gios cand vorbea. O zis ca ea-l cauta pe parintele David. Am zis ca nu-i nici un parinte David in sat. Da' atuncea, nu stiu cum... parca am simtit! Si-i zic femeii: "Hai cu mine". Cand o iesit parintele din casa si-o vazut-o!... Oi, oi! Parca o inmarmurit. Imediat dupa aceea o venit la mine acasa sa-mi zica sa-l iert ca nu mi-o spus, ca n-o avut voie, c-asa-i ascultarea la calugari. Da' eu tare m-am bucurat s-aud asa lucru. Mai tarziu, am aflat ca oameni multi l-o cautat din manastire-n manastire, peste tot. Oamenii care veneau la Patrunsa sau in alte locuri pe unde-o fost parintele. L-o cautat multi, din toata tara. Va spun, am avut noroc bun cu parintele asta. Maaare noroc!... Daca nu aparea el, murea satu' nost'. Stiti cine vine acuma la schit? O sa vedeti: jumate din oamenii de la slujba is tot sadincenii aia vechi. Se intorc si plang. Lucreaza pamantu', vor sa-si faca casile la loc. Vin verile si stau aicea, ingramaditi, cate-o familie intreaga, intr-o camera, si merg la slujbe, la parintele, si li-i bine. Si zic ca daca ar fi fost atuncea asa un preot, ei n-ar fi plecat in ruptu' capului, orice-ar fi zis Ceausescu. Da, se reface satu nost'. Se reface Sadinca noastra, saraca... Ii mai cunoscuta acuma decat inainte, cu toti strainii astia care vin. Multi se mira ca ce-i atrage pe oameni aici, de vin gramada din toata tara. Cum o putut face biserica asta asa repede, fara sa ceara la nimeni nici un ban? Va spun eu: ii atrage haru' lui mare. Haru'! Asta ii. Toti care-or venit aici o data or venit dupa aceea mereu."

"Nu bun, sfant ii!"

Avea dreptate primarita: ulitele satului sunt astazi pline de oameni, de voci, de culori. Peste doua sute de oameni sunt in biserica, nici n-au incaput toti. Impietriti, drepti, cu privirile umezite. Parca nici nu respira. Se uita doar intr-un singur loc, ca hipnotizati, spre parintele din fata catapetesmei. Il vad, in sfarsit. Ma apropii. Un preot scund si subtire ca un flacau, cu ochii largi, intunecati, scanteietori. Ai putea usor sa spui ca are 25-30 de ani... Nu neaparat dupa chip, de altminteri foarte intinerit, cat dupa gratia tuturor gesturilor si pasilor, dupa lumina care ii incendiaza privirea in anumite momente, dupa o nestavilita vioiciune a spiritului ce vine dinauntru. Da, parintele David slujeste cu bucurie.

Biserica reinviata

Chiar si atunci cand citeste cu glas incetisor din Scriptura, vorbele lui capata o amploare speciala, se decupeaza din mijlocul murmurelor, prind forta, prind miez. Sunt aici multi sadinceni de altadata. Mama Marioara mi-i arata pe rand, cu o simpla impingere a barbiei: "Si asta e... Si asta e...". Oamenii se intorc spre mine si ma privesc zambind, cu ingaduinta, facandu-mi loc sa trec, tot mai departe, spre altar. Nu sunt mustratori cu strainii care dau buzna si nu cunosc toata randuiala slujbei, sunt doar bucurosi pentru ei insisi, ca au venit. Cand le intreb pe cateva batrane daca e bun parintele, isi pun repezit o palma pe inima: "Vai de mine si de mine!... Nu bun, sfant ii!... Daca nu era parintele, de mult se-alegea praful de satul asta".
Dupa slujba, in biserica va fi o cununie. Vorbesc afara cu mirele, Nicolae Lomnesan, barbat spatos, c-o floare alba la buzunarul costumului parca mult prea stramt. Fiu de sadincean, plecat atunci, in anii `70. "Eu is cioban. Am cinci sute de oi. Acuma stau in Rusi, satu' de peste deal. Ciobania nu prea mai merge azi, da' mie nu-mi trebuie nimic de la nimeni. Daca eu mai tin oile astea si ma chinui cu ele, daca n-am plecat la oras sau in Italia sau in alta parte, ii si pentru ca s-o facut schitu' aici. Ii ceva!... Nu stiu cum sa va stiu zice... Toate necazurile, toate problemele trec cand vii la parintele asta. Iesi din biserica alt om. Linistit, bucuros. Pe nevasta mea, Silvia, o s-o fac bacita si-o s-o tin aicea, in casa mea. Si o sa fie bine. De aia am venit sa ne cununam la Sadinca. Sunt multe biserici peste tot. Da' nu stiu... Aici ne simtim, cum se zice, cel mai aproape de Dumnezeu. Si satu' asta o sa se refaca. Sigur! Sigur se reface. Vin oameni tot mai multi, isi fac casi, se reface pamantu'. Va spun eu, sa ma credeti pe cuvant c-asa ii: de cand o venit parintele David, chiar si pamantu' ii mai roditor in Sadinca..." Venisem aici ca sa gasesc un sat parasit, ca multe altele din Romania. Am gasit insa un sat care a murit si renaste.

Parintele Arsenie, azi

Parintele David isi incheie povestea. Cu greu l-am convins sa-mi vorbeasca despre viata sa, mai ales despre acele episoade cu parintele Arsenie Boca. Cand venea vorba de acest invatator al sau, absolut de fiecare data, el isi domolea glasul, pana la soapta, zicand: "Dar despre asta nu-i bine... Nu-i bine sa...". Si lasa propozitia neincheiata.
Casuta parintelui David e plina de flori si icoane. Printre ele, pe un perete, vad si o fotografie a duhovnicului, facuta la batranete. Ucenicul are convingerea ca puterile acestui parinte nu s-au sfarsit odata cu moartea sa. Ca el continua sa faca minuni si dincolo de disparitia trupeasca. De aceea ii ia adesea pe sadinceni si-i duce in excursii, in pelerinaje, "pe urmele" parintelui Arsenie. Saptamana trecuta au fost la Sambata, acum trei saptamani la Prislop.

"Acolo, la Prislop, mi-am dat eu seama de forta incredibila a acestui mare preot, chiar si dupa moarte. S-a petrecut intocmai asa: o copila de 4 ani, cu familia, venise la mormantul de la Prislop al parintelui Boca. Nu putea merge pe picioruse. Era paralizata total. Stateau toti ingenuncheati in jurul mormantului, cu fruntile lipite de pamant. Se rugau fierbinte, toti cu ochii inchisi. Si, deodata, ce vad? Vad copilasul cum se ridica dintre ei, in picioare. Satea asa, cumva speriata, nevenindu-i sa creada ca este adevarat. Pe urma a inceput sa sara intr-un picior, de parca vroia sa se dezmorteasca, sa-si tina cumva echilibrul. Pe urma a facut cativa pasi. Atunci si-au ridicat si parintii fruntile din pamant si-au vazut-o... Va spun! Ce bucurie poate fi mai mare? Ce fericire mai mare, decat sa fii vindecat prin puterea inimii si a rugaciunii? Ma uitam la fetita aia si parca ma vedeam pe mine. Tot asa am invatat sa "merg" si eu prin lume, ajutat de parintele Arsenie. Mai intai sontac, intr-un picior, apoi in doua. E acelasi lucru."
Masa din chilia parintelui David e ca un altar. Incarcata de icoane, carti, candele, crucifixuri. Aici s-a rugat in anii cat a fost singur, imbracand uneori in secret rasa calugareasca, peste hainele cele lumesti. Doar atunci cand i se facea dor si inchidea cu cheia usa de la casa si-si inchipuia ca se roaga intr-o biserica adevarata. Si-a taiat parul, si-a taiat barba. A invatat sa traiasca simplu, ca om de-al locului si a fost, intr-adevar, "unul dintre ei".
Si mereu ii cerea lui Dumnezeu sa-i dea un semn, sa-i spuna in vreun fel, cumva, daca asta este cu adevarat "locul lui". Pe data de 14 septembrie 2006, chiar atunci cand episcopul rostea rugaciunea de sfintire a temeliei bisericii, chiar in clipa aceea, deasupra Sadincai a aparut o cruce. Oamenii si-au ridicat privirile. Au vazut-o, unii au si fotografiat-o. Nu s-a destramat pana la sfarsitul slujbei. O vad si eu acum, in poze. Se intampla chiar in ziua marii sarbatori a Inaltarii Sfintei Cruci. Si deasupra Sadincai era o cruce, dar o cruce de nori, mare, alba, cu doua brate drepte si subtiri, intinzandu-se pe cerul albastru.

• Bogdan Lupescu

Literatura aforistică – pe cale de dispariție în viața satului

 Unii le spun ,,vorbe din bătrâni”, alţii ,,aşa se zice pe la noi” sau ,,aşa se vorbeşte pe aici”. Specialiştii le-au adunat, cercetat, studiat şi clasificat numindu-le proverbe şi zicători. Personal, aş mai adăuga acestor definiţii, încă ceva – vorbe de înţelepciune sau (fără a greşi) vorbe cu înţelepciune. Luate pe ansamblu, toate fac parte din patrimoniul nostru cultural, tradiţional.

Ele trebuie cercetate, clasificate, ordonate şi ,,înapoi la lume date!”. Valoarea lor, este fără de margini, eternă aş adăuga. Şi, mai trebuie recunoscut, că ele l-au ajutat pe omul tradiţional să-şi ordoneze viaţa, să o trăiască mai cumpătat, armonios, dar şi, să urască păcatul – lucrul neplăcut lui Dumnezeu.

Rodul unei gândiri de secole, acestea au menirea de-a regla şi reglementa viaţa omului – ca individ, dar şi  viaţa omului  privită şi înţeleasă ca o colectivitate. Luate ca un tot, dar şi analizate ca specie literară, putem spune fără a greşi că toate acestea sunt oglinda şi speranţa unui neam, a unui popor.

Apariţia sau crearea lor, se poate defini, prin experienţa de ansamblu şi ,,de-o viaţă” a colectivităţii, a unui popor, a unui neam, a unei naţii. Şi, mai trebuie făcută următoarea remarcă – în fiecare neam, la fiecare popor, aceste ,,vorbe înţelepte” sau proverbe sau zicători, sau ,,vorbe din bătrâni”, sunt întâlnite şi apreciate. Chiar aş propune un studiu, sau o cercetare, amplă, în paralel, a acestora, pe câteva grupuri de popoare. Analizate, cercetate, apreciate aşa cum sunt împământenite la fiecare popor.

Propun, în cele ce urmează, o scurtă istorie-sinteză a ceea ce a însemnat, în timp proverbul sau zicătoarea. Extrase din vatra satului, din experienţa vieţii personale, din experienţa vieţii de familie sau din experienţa luată ca grup sau colectivitate, au fost şi sunt prezente în vorbirea de zi cu zi, mascând şi demascând importanţa creaţiei şi expresivitatea, de o rară şi bogată frumuseţe.

Până şi operele marilor scriitori conţin proverbe şi zicători. Amintesc de un Anton Pann sau Iuliu Zane. Dar operele lui Creangă, Sadoveanu sau Coşbuc, le-aţi citit? Desigur, nu mă contraziceţi! Dar, şi cel care a creat ,,Masa tăcerii”, ori ,,Coloana infinitului”, Constantin Brâncuşi, susţinea că ,,dacă ar fi un cercetător al moralei şi ar trebui să alcătuiască un cod etic, l-ar construi numai pe bază de proverbe şi zicători”.

Nu voi face referinţă la vechimea acestei specii literare, pentru că ar fi foarte greu de-a o stabili. Chiar şi anticul Aristotel vorbea despre ele ca despre nişte ,,rămăşiţe ale unei filozofii foarte vechi”. Vorbind despre Aristotel, nedrept ar fi dacă nu aş aminti de înţeleptul Herodot, cel care le definea ,,învăţături înţelepte moştenite din vechime ca glas al zeilor şi al înţelepţilor”. Homer la definea ,,cuvinte înaripate” sau ,,epea pteoroenta”.

Apărute în vorbirea zilnică, aproape neobservate, nu au putut trece nici de cartea de referinţă a spiritualităţii – Biblia. Chiar şi aici, în această carte, sunt amintite! Citiţi Panciatantra sau Kalevala şi-o să-mi daţi dreptate, că ce scriu eu, aici, este purul adevăr. Erasmus din Rotterdam le definea ca fiind ,,cele dintâi ştiinţe ale umanităţii”.

Spuneţi-mi un aspect din viaţă, care să nu fie scos în evidenţă de aceste proverbe sau zicători! Unele, considerate scurte anecdote, altele, concluzii ale unei povestiri, toate îşi au rădăcina în textul laic sau religios, introducându-ne, fără putere de tăgadă, într-un frumos univers uman, căci ei sunt promotorii, dar şi performerii, acestui gen din literatură.

Vorbeam, două fraze mai sus, de aspectele vieţii luate şi cântărite de trăitorul satului arhaic. Cu acceptul dumneavoastră, haideţi să punctăm doar câteva. Ce ziceţi de cinste, prietenie sau sinceritate. Exemplele ar fi cu sacul, dar vă las pe dumneavoastră să le clasificaţi. Nu acesta-mi este, în această clipă, scopul. De cumpătare sau generozitate, ce ziceţi? Sunt oglindite cele două aspecte, în proverbe şi zicători? Sigur că da! Adunate la un loc nu oglindesc lupta dintre bine şi rău? Întocmai ca în basm! Cu toată sinceritatea, răspunsul este doar unul singur: ba da!

Minciuna şi mincinosul, lenea şi leneşul, prostul şi prostia – iată caracterul omului, pus la îndoială, prin înţelepciunile poporului. Dar şi figura sau portretul omului tradiţional. Însuşi  Galen, le definea ,,vorbe puţine, cu un conţinut mare!”.

Toate te invită la o viaţă pozitivă, la o gândire şi un comportament pozitiv. Pot fi cuprinse într-un îndreptar (că şi aşa suntem în epoca îndreptarelor!), dar, de această dată, îndreptarul ar fi de ordin etic sau moral.

Încercările vieţii, necazurile sau supărările trăitorilor, dar şi bucuriile lor, sunt concentrate în aceste ,,vorbe din bătrâni”, îndemnându-te – uneori cu ştiinţă, alteori, fără – la o viaţă sănătoasă, integră. La o viaţă verticală!

Verticalitatea vorbelor a supărat dar a şi corectat omul tradiţional, obligându-l, fie şi moral, în faţa întregii comunităţi sau societăţi tradiţionale, să fie un exemplu demn de toată lauda.

Totul are legătură permanentă cu lumescul – cu viaţa de zi cu zi, cu noi şi cu cei din jurul nostru - dar şi cu evenimentele, oricare ar fi ele, din vatra satului tradiţional. Poftiţi, deci, la lectură!

Atâta ştie şi aiesta, cât o uitat alţii!

Adevărul supără în veci!

Am scăpat de dracu şi-am dat de mă-sa!

Adună în tinereţe, să ai la bătrâneţe!

Ajunge o botă la un car de oale!

Azi pe bani şi mâine gratis!

Acuma tace ca prostul!

Acuma l-aş lăsa eu, dar nu mă lasă el pe mine!

Acuma l-o prins la prune!

Aşteptându-mi binele, mi se ciuntă zilel!. 

Bate şi ţi se va deschide!

Buturuga mică îmburdă carul mare!

Broasca mică, deschide gura mare!

Bătucite-s cărările dorului!

Bine faci, bine găseşti!

Bătrâneţe haine grele!

Bota are două capete! 

Capul aplecat nicio sabie nu-l taie!

Capul plecat nu-i tăiat de sabie!

Calul de pomană nu se cotă (caută de la vb. a căuta)  în gură!

Cât ai adunat vara, atâta îi avea iarna!

Cărarea-i tot cărare!

Cine se joacă cu focul se arde!

Cine n-are un  om bătrân la casă, să-şi cumpere!

Ce ai adunat în tinereţe aceia ai la bătrâneţe!

Ce cauţi, aceia afli!

Caută şi vei găsi!

Cel dintâi a fi la urmă, cel de pe urmă a fi întâi!

Cum îl mai rabdă pământul?

Calul bătrân cunoaşte multe drumuri!

Ce-i frumos şi la Dumnezeu îi place!

Ce-i mândru place şi lui Dumnezeu!

Ce-i în guşă-i şi-n căpuşă!

Ce-i prea mult, îi mult!

Cine-mparte, parte-şi face!

Cine şede între două scaune, pică între ele!

Cine nu deschide ochii, deschide punga!

Cine poate, cioante (oase) roade!

Cine râde la urmă, râde mai bine!

Câinele ce latră, nu muşcă!

Cinstea nu-i de vânzare!

Ce semeni aceia aduni!

Cinstea, cinste aşteaptă!

Când ţi-a fi foame, îi mânca şi răbdări prăjite!

Cu o floare  nu se face primăvară.!

Datoria n-o mănâncă lupii!

De vrei să ai la bătrâneţe, adună în tinereţe!

Doamne, amaru-i, ca oţetul!

De-i cota (de la vb. a căuta) îi afla!

Doamne, proastă-i dragostea asta!

Din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină!

Dumnezeu nu bate cu bota!

Doarme ca porcu-n cucuruz! 

Fă-te prieten cu dracul, până treci puntea!

Face haz de necaz!

Fă bine şi aşteaptă rău!

Frumuseţea-i trecătoare!

Frate, nefrate, dar brânza-i pe bani!

Fii deştept cinci minute!

Gura păcătosului adevăr vorbeşte!

Gura lumii o astupă doar pământul!

Hoţul în veci te-a face hoţ, şi curva, curvă!

Iarba rea nu piere!

I-o pus Dumnezeu mâna-n cap!

Intră ca-n brânză!

Ieşi rău din părău, că-i mai rău fără de rău!

Îi aşa ca vremea!

Întinde aţa să nu se rupă!

Întotdeauna omul beat spune adevărul!

Întotdeauna adevărul a supărat omul!

Îndrugă verzi şi uscate!

Îi mînca dacă ţi-a fi foame!

Îi mînca răbdări prăjite!

Îi mai grea osânda ca păcatul!

Lasă-l nu-l lăuda atâta că se-ntrece!

La tine acasă-i, la tine acasă!

L-o dat de pomană!

L-o prins pe Dumnezeu de-un picior!

La plăcinte, înainte!

Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!

Mulţi viteji, după război!

Moarte n-are leac!

Moarte nu iartă pe nimeni!

Mintea prostului îi hodinită!

Mai bine un lucru bun, decât zece rele!

Masa nu are hotar niciodată!

Nu-i ruşine a fi sărac!

Nu te lăuda pe tine, lasă-l pe altul să te laude!

Nu alege, că-i culege!

Nu-l lăuda că-i cresc coarne!

Nu-i pădure fără uscături şi om fără de vină!

Nu-i soare fără umbră!

Nu-i suiş fără scoborâş!

Nu-i om fără năcaz!

Nu te juca cu focul, că ti-i arde!

Oriunde-i merge, tot nu-i ca la tine acasă!

Orice-ai face, nu-i ca la mine în sat!

O trecut ca prin urechile acului!

O tunat şi i-o adunat!

O mână se spală pe alta!

O dat de dracu!

O întrecut măsura!

O fugit de dracu şi-o dat de mama lui!

Pisica cu clopoţei n-a prinde şoareci niciodată!

Pară mălăiaţă, în gură la nătăfleaţă!

Peştile de la cap să-mpute!

Pofta vine mâncând!

Poţi lua guba după ce trece ploaia!

Prunc bun şi babă frumoasă!

Rău noroc a avut!

Râs cu plâns, baligă de mânz!

Râde ca prostul!

Roata, roată merge! 

Se-ntrece, de cât l-o lăudat!

Scoate buruiana cu tot cu rădăcină!

Sărăcia te învaţă!

Stă şi să uită ca mâţa-n călundar!

Să te ferească Dumnezeu!

Să umflă-n pene ca un păun!

Să vede de la o poştă!

Stă ca pe ace!

Sămălaşul de-acasă, nu-i ca-n târg!

Și-aiesta-i ca vremea!

Și cocoşul cântă  mai tare la mine-n sat!

Ști-l norocul lui!

Șefu-i şef şi-n şanţ!

Și cioara o zis că are puii cei mai frumoşi!

Tot tu-i plăti!

Tace şi face!

Taci şi rabdă!

Toată lumea are-un neam, numai eu pe nime n-am!

Toamna să numără bobocii! 

Ține sacul până-ţi dă purcelul!

Vorba multă, mult aduce!

Vasul rău n-are pierire!

Vai de casa unde-s mulţi stăpâni!

Vai de stâna unde să bagă lupu!

Văzut-ai drac mort şi raţă înecată?

Unde mănânca doi, poate mânca şi-al treilea!

Un necaz nu vine niciodată singur!

Uită-te unde dai şi vezi unde a crăpa!

Un vecin de-aproape îi mai bun decât un frate din străinătate!

Un rău nu vine niciodată singur!

Unde ai văzut prunc cuminte şi babă frumoasă?

Umblă ca pe ace!

Zice verzi şi uscate!

Ziua bună de dimineaţă să cunoaşte!

                                                                           VASILE BELE