Nu-i pace sub măslini…

Un fenomen nemaiîntîlnit, însoţit de valuri seismice (peste 100 în ultimele 2 săptămîni), ţine într-o atmosferă de film horror localitatea Izvoarele, din judeţul Galaţi. Zgomotele subterane misterioase şi mişcările solului au semănat panică în rîndul celor 1.000 de locuitori. Şcoala, biserica şi casele s-au fisurat, mişcările seismice intensificîndu-se îndeosebi noaptea. Parcă fierbe pămîntul, ca şi cum ceva ar vrea să iasă la suprafaţă şi nu poate, apoi se retrage cu zgomote înfiorătoare. Un anume lichid duce la ridicarea solului, dînd naştere unor crăpături uriaşe. După eliberarea energiei, acesta revine la loc. Sătenii afirmă că din pămînt se aud bubuituri, urmate de un soi de cutremure pe verticală – scurte, dar foarte puternice. De spaimă, mulţi localnici se gîndesc să-şi abandoneze casele. Nu poate fi vorba de un fenomen natural, aşa afirmă premierul şi specialiştii. E, mai degrabă, gunoiul de sub preşul firmei care eludează normele tehnologice ale exploatărilor din zonă. Specialistul în tehnologii neconvenţionale, Emil Străinu, afirmă că „mişcările tectonice au fost provocate de mîna omului, prin activităţi ilegale de foraj, care nu au respectat normele de protecţie a mediului“. Bazîndu-se pe cazuistica la nivel planetar şi pe cunoştinţele sale, expertul susţine că ar fi vorba „cel mai probabil, de o eroare umană“.

E regretabil că autorităţile ignoră teroarea la care sînt supuşi localnicii şi declară cinic că, deocamdată, nu a fost pusă în pericol nici o viaţă. Peste tot, corupţia şi hoţia sînt imuabile! Legi şi aprobări speciale, croite pe comandă, schimbate la fel de des ca lenjeria de pat,  au distrus România, siturile naturale, culturile, iată că şi satele! De ajutor a fost ideologia antiromânească a mercenarilor, care-i tratează pe români ca fiind instrumente ale ingineriei  lor financiare. Cînd un singur individ dă cu România din bară în bară, ca şi cum aceasta ar fi singura lui  vocaţie, cînd nu vrea să facă decît apologia unui sistem financiar odios, care a băgat în mormînt, în sărăcie şi cu capul în sac milioane de români împrumutaţi, e clar că nu mai poate fi tolerat în această înaltă funcţie de stat. Cartonaşul galben pentru manipulare şi dezinformare primit de Mugur Isărescu de la USL e un fel de: potoleşte-te, băiatul tatii, că te bat! Nu te mai comporta urît cu clienţii băncilor (ei ţin sistemul bancar viu) ca şi cum ar fi negri pe plantaţiile tale de viţă-de-vie! Numai un naiv poate crede că el a transpirat pentru interesele ţării! În ecuaţia sa cu multe necunoscute a contat prosperitatea bancherilor şi a altor instituţii financiare străine. Dacă nu-i aşa, atunci să ne explice: cum a fost posibilă apariţia jocurilor financiare piramidale, a fondurilor de investiţii frauduloase şi a miliardarilor de carton, într-o ţară aflată în tranziţie prelungită şi în criză? Cum au fost devalizate unele bănci şi aduse în faliment, în favoarea unei clientele politice şi a speculanţilor din clanurile de tip mafiot? Dacă i se pare că e aspru criticat şi nu suportă, deja ieşim din schema democratică. Foarte toxic mediul financiar şi investiţional de la noi! Seamănă tot mai mult cu unul infracţional, pe unde se învîrt spre profit marile corporaţii şi înălţimile lor, politicienii! Guvernatorul BNR a refuzat în repetate rînduri să reglementeze funcţionarea instituţiilor financiare de stat şi private, iar din acest punct de vedere poate fi considerat complice la tot ce s-a derulat în sistemul bancar şi nonbancar din ţară. Nu sînt extremistă, vreau legalitate, demnitate şi dreptate pentru toţi românii. Grav este că nici o instituţie de stat abilitată în controlul băncilor nu a sesizat Justiţia cu privire la abuzurile financiare practicate de cele peste 40 de bănci prezente pe teritoriul României, cu arsenalul lor de escrocherii. Oare contractele de credit ale clientelei politice au acelaşi volum uriaş de clauze abuzive precum cele ale românului de rînd? Guvernatorul a supervizat şi asistat extracţia de profituri nemeritate de la clienţii oprimaţi prin creşterea nejustificată a cursului leu-dolar-euro şi prin clauzele abuzive, strecurate discret în contractele de credit. Ocupat constant cu mîngîierea băncilor pe cap, guvernatorul se preface că nu mai poate dormi liniştit de grija  deponenţilor, dar ar trebui deranjat mai des, ca să-şi aducă aminte că el este în slujba B.N.R., iar B.N.R. în slujba României, nu viceversa. Nu băncile au nevoie de protecţie! Este ca şi cum ai proteja un violator, victima fiind de vină că a apărut în calea lui. Cît tupeu să declare public că abuzul băncilor e legal!

De la genocidul financiar trecem la jubilarea Chinei şi la marele îngheţ, situat foarte aproape de America. Era de aşteptat! Şi-a spus cuvîntul investirea trilioanelor de dolari în înarmare şi declanşarea de războaie de cucerire pentru poftele oligarhilor din industria armamentului. China, cel mai mare şi serios competitor al Americii, a deschis zona comercială liberă Shanghai, o platformă industrială de 29 kilometri pătraţi, fără restricţii asupra investiţiilor străine şi cu un sistem birocratic redus, cel mai important experiment economic al Chinei din ultimii 30 de ani. Barack Obama se loveşte la cap de propriile ziduri, iar Vladimir Putin, pentru rolul jucat în criza din Siria, este propus de ruşi la Premiul Nobel pentru Pace. Conform vechilor uzanţe premiul se oferă celor care  promovează sau aduc pacea în lume. În locul lui Putin, aş refuza, din moment ce şi Obama-cuceritorul, iubitorul de război şi jaf (Afganistan, Libia, Iran, Siria etc.) s-a trezit cu Nobelul în traistă, exact în momentul cînd suplimentase efectivul militar american în Afganistan.

De la rechinii internaţionali, înapoi la un rechin autohton, prins de curînd în plasă. Procurorii au pus sechestru pe averea fostului ministru Adriean Videanu, „acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale“. Potrivit unui comunicat de presă emis de D.I.I.C.O.T., „s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, pînă la concurenţa sumei de 277.000.000 de lei“, dar şi mai multe imobile, unul la Snagov, trei în Bucureşti şi unul în staţiunea Mamaia. Doar sechestru? E prea frumos! Cercetaţi-i conturile de afară! Nu-i atît de naiv ca să umble cu banii la vedere. În ţară îşi ţine mărunţişul. Restul din cutiile de valori de la bănci din Elveţia, Austria sau Insulele Cayman e secret de stat! Odihnească-se lîngă Gigi-europarlamentarul, în atelierul de creaţie de la Jilava! Acolo îşi poate scrie în voie memoriile, mă rog, aventurile şi escrocheriile. E la modă printre politicienii puşcăriabili. Precis de după gratii se va naşte scriitorul secolului!

                                                   MARIA DIANA POPESCU, Stuttgart

DEUTSCHE WELLE: România, o pată de ruşine pe harta Europei

La Bucureşti continuă cronica marilor neadecvări ale puterii USL-iste la democraţie, stat de drept, separarea puterilor, justiţie independentă. În consecinţă, imaginea externă a României se resimte în continuare grav.

Mai nou, Consiliul Europei s-a văzut nevoit să reacţioneze faţă de noua lovitură grea aplicată justiţiei de mai marii USL-işti. În reacţie la „legea super-imunităţii parlamentare”, după cum se poate intitula amendamentul adoptat în această săptămână de majoritatea USL-istă din forul legislativ, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjörn Jagland şi-a manifestat preocuparea. Liderul organizaţiei create de vesteuropeni după cel de-al doilea război mondial pentru ca să vegheze la menţinerea democraţiei, la respectarea libertăţilor cetăţeneşti şi a drepturilor fundamentale ale omului, le-a cerut experţilor săi juridici să examineze amendamentul adoptat la Bucureşti. „Sunt alarmat că schimbarea operată ar putea merge prea departe în protejarea parlamentarilor urmăriţi penal”, a spus el textual.

Avem de -a face aici, evident, cu o formulă diplomatică. În fapt, tentativele parlamentarilor de şterge limitele puterii legislative şi graniţa care-o desparte de puterea judecătorească sunt flagrante. Cum flagrante sunt şi încercările lor de a se face stăpâni peste justiţie, de a-şi supune procurorii, de a-i tutela pe judecători şi de a strâmba actul de justiţie.

Aceste încercări sunt cu atât mai revoltătoare, cu cât corupţia la nivel înalt în România face ravagii nu de azi de ieri. Iar în parlament şi guvern se lăfăiesc şi se ascund de braţul justiţiei zeci de penali, de demnitari corupţi, sau prezumtiv corupţi, cu condamnări penale definitive, sau cercetaţi şi daţi în urmărire pe motive cât se poate de întemeiate.

Că majoritatea zdrobitoare a USL nu i-a trimis la plimbare pe corupţii din rândurile ei, că n-a ales drumul epurării lor de candidaţi incompatibili s-au incapabili să reziste unor minime criterii de integritate, aşa cum a încercat măcar să facă, în PDL, comisia Monicăi Macovei, se ştie.

Dar această opţiune nu obliga, teoretic, formaţiunile promovate de Antena 3 să dea curs politicii impuse de penali şi să amendeze în Parlament reglementările în vigoare spre a produce legea superimunităţii parlamentarilor.

Dar, deputatul penal este, prin definiţie, inventiv. El ştie bine cum trebuie manipulată o instituţie democratică. De pildă instituţia imunităţii parlamentare. De ea a fost şi e nevoie NU pentru ca să-i apărăm pe hoţi, mituitori şi mituiţi, într-un cuvânt pe mafioţi, de braţul legii. Ea ne trebuie limitat, doar pentru ca reprezentanţii poporului, cei aleşi liber şi în cunoştinţă de cauză de către popor, să nu-şi vadă opiniile cenzurate dacă nu fac parte din grupările aflate la putere, ci sunt în opoziţie.

Dar lucrurile stau aşa numai într-o democraţie autentică. Şi într-un stat de drept demn de acest titlu. Dar cum e într-o ţară în care i se oferă deputăţia unui condamnat definitiv ca Verginel Gireadă? Sau un portofoliu de ministru unor inşi precum Relu Fenechiu, cel despre care se afirmă că a luat transformatoare vechi de trei decenii spre a le vinde statului la preţ de piese noi?

De câtă credibilitate se mai bucură oare un astfel de parlament şi de guvern, sau ţara care are parte de asemenea instituţii, aflate la cheremul postului tv patronat efectiv sau din umbră de un fost turnător al securităţii ceauşiste?

E foarte posibil ca PSD să fi reuşit să suprime din noua reglementare varii prevederi voiculescian - antonesciene care să fi fost încă şi mai flagrante în privinţa protejării de justiţie a parlamentarilor penali. Dar rezultatul efortului PSD-ist e departe de ce-ar trebui să fie.

Se aude că săptămâna viitoare Preşedintele Camerei Deputaţilor, Zgonea, se va întâlni cu secretarul general al Consiliului Europei. Zgonea ceruse anterior Consiliului Europei să nu difuzeze un comunicat de presă pe tema imunităţii.

Tăcerea presei e de aur pentru orice regim certat cu democraţia, cu libertatea, cu justiţia independentă şi nepolitizată sau cu măsurile anticorupţie. La fel şi tăcerea experţilor competenţi şi autentici, în stare să alarmeze opinia publică internă şi internaţională.

În genere, cum se întâmplă adesea în situaţiile în care lupii ajung paznici la stână şi nu se jenează să mai sfâşie din oile în mod iresponsabil încredinţate lor, vina li se atribuie mesagerilor ştirilor rele. Adică tocmai presei. Şi experţilor pe care-i citează.

Pe moment, mai-marii de la Bucureşti se războiesc cu agenţia Reuters. Şi cu Monica Macovei. Care, deşi e cea mai credibilă voce a României, în străinătate, şi a făcut mai mult decât oricare alt om politic român în afară de Traian Băsescu pentru o justiţie românească independentă şi pentru integrarea ţării în UE a fost calificată, culmea, drept „trepăduş” de către liderul PNL Antonescu. În cazul său e vorba, nota bene, de un politician care s-a distins în trecut prin talentul ieşit din comun de a dormi, de a chiuli din parlament şi de a se răţoi la personalităţi reale şi demnitari respectaţi de o lume întreagă, precum şi de a se afişa în postura unuia care se trage de şireturi cu Angela Merkel.

În opinia liderilor USL-işti, agenţia Reuters ar fi fost prea critică. Sau, altfel spus, ar fi „deformat adevărul”, după cum a afirmat textual Zgonea, susţinut de premierul plagiator Ponta. Ceauşescu rezolvase problema presei internaţionale în modul cel mai simplu şi mai convenabil. Dictatorul interzisese corespondenţilor de presă străini să mai pună piciorul pe teritoriul României. E atât de simplu să te lipseşti de ei!

Chiar, ce nevoie să mai fie de agenţii de presă străine? În fond, naţiunea dispune de un TVR proaspăt restructurat pe criterii USL-iste, cu ziarişti îndepărtaţi de bună seamă din motive politice, precum Feri Predescu, de la Constanţa. Sub bagheta magică a penalilor din USL din plin reprezentanţi atât în parlamentul supraponderal al ţării, cât şi în obezul său guvern, România redevine în viteză mare ce-a fost sub Ceauşescu: o pată de ruşine pe harta Europei.

În plus, ţara mai posedă şi guvernul paralel de la Antena 3, o televiziune de ştiri aflată la cheremul unui dat în judecată precum „Felix”, a cărei obedienţă, ca „Minister al Adevărului”, este notorie şi nu mai presupune de mult nevoia vreunor recomandări speciale…

La bârfă cu trecutul

AMR-ul in scadere; mai sunt câteva zile până când vom susţine un alt, dar sigur nu  ultim, examen de maturitate socială. Raţiunea care ar trebui să ne influenţeze opţiunea politică dă semne mari de oboseală în faţa reevaluarii sentimentelor de frustrare de ultima ora. Ratiunea insotita de discernamant, intelepciune si o doza sporita de simt analitic poate induce sentimentul placut al credintei ca ne-am pregatit bine, ca alegerea noastra de acum, indiferent ce va rezulta in urma numaraturii simple de DA şi NU, ne va desparti definitiv de cultul murdar al furtului naţional, deseori al propriei căciuli. Fara a partizana făţiş cu una sau cealaltă decizie, care ni se cere oarecum forţat de conjunctură, încerc să opun natural puterea de creaţie a unei naţiuni cu obiceiul vulgar de a avea făra a produce chiar daca este prezumat corect. In fond, realitatea care ne scoate ochii, absolut democratic, a fost surprinsa de reactia de aparare a omului simplu lipsit de alternativa: nu reuşim să producem noi cât furaţi voi! Perceptia dintre noi si voi este abil speculată de presă, rareori dezinteresată  material, dorinţa de rating fiind absurd de exploatată, de politicul autohton care este reprezentativ de origine proletara cu identificare imediata în „ielita” prezentă, de justitia dreptului cel mai drept stabilit legislativ original si in ultimul rând de societatea debusolată care nu poate tinde către apreciere decât în tandem cu un vector de forţă politică asumat democratic.Confuzia masivă dintre cei care produc şi cei care fură nu poate fi clarificată legal din lipsa de instrumente sociale, juridice plus lipsa etalonului standard, d.p.d.v. civic şi moral, care nu poate fi înţelegător sau uman la orice iniţiativă politică: standard pur si simplu. Decizia de a ne desprinde de trecutul recent al democratiei hoţului cinstit, în care economia este administrată la nivel de bugetari, în care educaţia este prolifică numai prin numărul de posesori de diplome particulare,  în care sectorul sănătăţii este  bugetofag şi trebuie să dispară sau să renască în clinici private, în care societatea a fost educată să priveasca în sus şi să aştepte pomana puterii, este veridică şi stă în puterea noastră de a alege daca albim hoţul sau îl aşezăm la locul pe care-l merită, neprezumat de umanitarism şi înţelegere. Trecutul este cinstit cu noi cum la fel poate fi şi viitorul; condiţia elementară este că între DA sau NU să nu se strecoare nici o influenţă înţelegătoare pentru ce a fost: contează numai ce va fi iar standardul de civilizaţie al viitorului există deja şi poate fi plagiat cu concursul proprietarilor europeni.

                                                                                      

                                                                                     de nolticus

Lacheii puciştilor s-au dezlănţuit împotriva mea!

În seara zilei de 17 iulie 2012 am fost sunat de Viorel Necula, redactorul şef al revistei Mioriţa din California, ca să mă anunţe că atât ei, cât şi alte publicaţii româneşti din America de Nord, au primit materiale de la niscaiva lachei ai USL-ului, în care sunt acuzat – atenţie! – că nu am mâncat salam cu soia alături de truditorii României proletare şi că, drept urmare, nu am căderea morală să semăn neîncrederea printre români în ceea ce priveşte constituţionalitatea proceselor ce acuma se derulează în ţară.

            Pentru aceşti iremediabil mutilaţi din punct de vedere moral-conceptual şi pentru alţii, care au tendinţa să le calce pe urme, este necesar să fac următoarele precizări:

            1.Nu vi se pare, domnilor tovarăşi, că ar cam fi timpul să depăşiţi faza argumentelor ce fac parte din primitiva categorie a „salamului cu soia”? Constat că pentru unii ca voi, înţelepciunea marxist-leninistă este atât de înrădăcinată în minţi şi trupuri, încât vi se pare absolut firesc să vă coborâţi conştiinţa la nivelul stomacului, ba chiar să vă descotorosiţi de ea odată cu fecalele.

            Acuzaţiile împotriva mea cum că n-am mâncat salam cu soia, deci că fizic n-aş aparţine acestei ţări aflată la cheremul ticăloşilor mai vechi şi mai (ciocoii vechi şi noi ai lui Nicolae Filimon în variantă modernă), îmi stârnesc râsul prin grosolana lor netemeinicie: N-am părăsit nicicând această ţară, chiar dacă interogatoriile şi supravegherea atentă din partea fostei Securităţi se constituie în argumente îndestulătoare pentru o decizie de acest fel!

            Incapabili să descifraţi nuanţele subtile ale logicii, trebuie să vă spun că, aidoma unui bumerang, de fapt acuzaţiile se îndreaptă împotriva voastră. Căci, la urma-urmei, prin astfel de învinuiri, voi faceţi o distincţie netă între românii din interiorul graniţelor, adică cei care au obligaţia patriotică să gândească şi să acţioneze conform standardelor usl-iste stabilite de ministerul propagandistic al Antenelor, şi românii din afara graniţelor, fapt pentru care mi-aţi făcut onoarea – e drept, fără voia voastră – să mă azvârliţi într-un spaţiu al gândirii libere şi corecte, de care (recunoşteţi iarăşi fără voie) românii din ţară încă nu au parte.

            Vă dau dreptate că n-am mâncat salam cu soia nici în vremurile tenebroase din iepoca de aur şi nici în timpul mineriadelor coordonate cu zel criminal şi indignare bolşevică de către Ion Iliescu. Dar n-am mâncat nu numai pentru faptul că de felul meu sunt lacto-vegetarian, ci mai ales pentru că unuia ca mine îi era practic imposibil să-l procure înainte de Decembrie ’89, iar epoca iliesciană m-a îngreţoşat atât de mult, încât mi se părea că până şi soia are un inconfundabil iz securisto-bolşevic.

            2.Mai are cineva nas să vorbească de constituţionalitatea asaltului purtat de pucişti împotriva instituţiilor statului? Păi, domnilor mâncători de rahat, pentru care – vorba adorabilului Petre Ţuţea – democraţia este contraindicată precum este contraindicat sifilisul la cugetare, marile cotidiene ale lumii (Le Monde, Washington Post etc.) sunt apreciate ca formatoare de opinii nu pentru ştirile incerte şi acuzele colportate ba de ortacii lui Traian Băsescu, ba de adversarii lui, ci pe baza informaţiilor indubitabile furnizate de ambasade, de agenţiile internaţionale de presă şi, nu în ultimul rând, chiar de declaraţiile contradictorii ale liderilor USL.

            Pentru că cine naiba mai poate să se încreadă în bunele intenţii ale unei grupări profitoare şi, în bună parte, infracţională din Parlamentul României, devenită atotputernică prin racolarea traseiştilor cu dosare penale în regulă, când nedemnii membri ai acestei grupări conjuncturale sunt de fapt servitorii preaplecaţi ai plutocraţiei lui Dinu Patriciu, Voiculescu sau Vântu, dar de ochii lumi cochetează cu democraţia în varianta sa ochlocratică?!

            P.S. O ultimă înştiinţare pentru înverşunaţii mei adversari de opinii, morală, comportament etc.: Presimţirile voastre negre nu v-au înşelat în ceea ce mă priveşte – nu ajunge că de ani şi ani fac parte din redacţiile unor prestigioase publicaţii româneşti din străinătate, precum Curentul internaţional (apare la Detroit) sau Pagini româneşti din Noua Zeelandă (apare la Auckland), dar, cu câteva zile în urmă, Viorel Necula m-a anunţat că am fost cooptat în colectivul redacţional al revistei Mioriţa. Cu precizarea că nu pot fi vândut sau cumpărat, întrucât nu primesc nici un ban de nicăieri pentru sutele de texte pe care le public în zeci de reviste din ţară şi străinătate...

                                                                                      George PETROVAI

Editorial - POLITICA LA VÂRF

Băsescu: a semănat vânt, culege furtună

“Victor Ponta a repetat în 10 zile, ceea ce lui Traian Băsescu i-a luat opt ani să realizeze – stilul de guvernare este destul de asemănător, ” spunea recent analistul politic Christian Mititelu, citat de BBC.

Acest citat descrie perfect cele ce se întâmplă acum: o siluire a Constituției și o răfuială cu adversarii politici, văzuți ca dușmani.

În același timp însă, într-o măsură mai mare sau mai mică, după 1989, plăpânda democrație din România a fost mai tot timpul marcată de spiritul răfuielii, dar după alegerea în funcția de președinte a lui Traian Băsescu acest spirit a devenit dominant.

Înainte de 2004 guvernările au avut o anumită coerență ideologică: 1992 – 1996 PDSR (actualul PSD, condus de premierul Victor Ponta) și aliații de “stânga”, 1996 – 2000, guvernarea de “dreapta” CDR (Convenția Democrată) – PD (actualul PDL) – UDMR, iar 2000 – 2004 PSD, cu un mic sprijin din partea UDMR.

După acel an, Traian Băsescu a anihilat orice criteriu doctrinar în alianțele politice din România. Imediat după alegerea sa, a impus la guvernare coaliția PNL – PD(L) – PUR (Partidul Umanist, devenit mai apoi PC – Partidul Conservator) – UDMR, pentru ca la scurt timp după aceea să constate că PUR (aliatul electoral al PSD) era “soluția imorală”, de parcă nu tot el însuși o impusese.

În prima jumătate a lui 2005, președintele Băsescu a început să facă presiuni asupra premierului Călin Tăriceanu pentru ca acesta să demisioneze și să fie convocate alegeri anticipate în care, spera președintele, Alianța DA (PNL-PD) să obțină majoritatea absolută și să nu mai fie nevoie de “soluția imorală” pentru a guverna.

Presiunile l-au pus într-o situație delicată pe premierul Tăriceanu, subminându-i autoritatea, mai ales după 1 ianuarie 2007, când, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au dispărut și ultimele inhibiții ale clasei politice din România care și-a dat arama pe față.

Jenantele schimburi publice de replici directe sau prin interpușilor președinte -prremier prin intermediul televiziunilor au compromis imaginea liderilor de vârf și au avut ca efect aruncarea PNL și UDMR alături de PSD în aprilie 2007 la prima suspendare din funcție a lui Traian Băsescu.

Patrulaterul “toxic”

Din referendumul privind demiterea din mai 2007, soldat cu un vot de trei la unu în favoarea oponenților demiterii, nimeni n-a învățat vreo lecție: premierul Tăriceanu, deși dezavuat de electorat, a continuat să guverneze cu sprijinul PSD ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar președintele Băsescu a continuat să se comporte în public ca orice numai ca un șef de stat, presupus a fi imparțial (deoarece Constituția îi prevede un rol de mediator) și a avea o anume ținută morală.

A devenit clar că pe scena politică din România a rămas doar un patrulater “toxic” de partide: PDL (aflat sub papucul prezidențial într-o măasură așa cum FSN/FDSN/PDSR/PSD nu fusese niciodată sub papucul lui Ion Iliescu) – PSD – PNL – UDMR (personal, nu consider că PC/PUR poate fi considerat un partid politic). Aceste partide au guvernat după 2004 în combinări de patru luate câte două sau trei, indiferent de alianța precedentă sau de creiterii ideologice.

Formarea după alegerile parlamentare din 2008 a guvernului PDL – PSD a spulberat definitiv ideea că principiile ideologice mai au vreo relevanță pe scena politică românească. De altfel “convertirea” PD/PDL de la social-democrație de centru-stânga la popularism de centru-dreapta este și el un sindrom al oportunismului încurajat de Uniunea Europeană, unde marile familii politice nu se jenează uneori să se coboare la nivelul afiliaților lor din România.

După realegerea sa din 2009 (la un scor și mai strâns decât cel din 2004), Traian Băsescu a continuat neabătut în același tipic de până atunci, prin impunerea unei coaliții PDL – UDMR (care, după ce votase suspendarea în 2007, chemase la vot în favoarea candidatului PSD, Mircea Geoană, în turul II al prezidențialelor), UNPR (care-și justifică statutuul de partid politic în aceeași măsură ca și PC/PUR )și un grup de parlamentari racolați de pe la PSD și PNL).

Problema lui Traian Băsescu a fost că ceea ce electoratul era dispus să treacă cu vederea pe timpul “boom”-ului economic din perioada 2004 – 2008, când economia “duduia”, vorba premierului de la acea vreme, Tăriceanu (în mod artificial, după cum s-a dovedit, pe seama investițiilor mai degrabă speculative venite din țările UE), nu însă și când criza mondială a lovit din plin România începând cu 2009.

Și chiar dacă măsurile de austeritate luate de guvernele Boc și Ungureanu, la ordinele lui Băsescu, au fost probabil inevitabile, modul lor de anunțare, adoptare și aplicare au scos demonstranții în stradă și i-au convins pe parlamentarii oportuniști care până atunci îl sprijiniseră pe Băsescu să treacă de partea USL și apoi să sprijine suspendarea președintelui, încurajați și de votul masiv de blam anti-PDL din alegerile locale din iunie 2012.

Prieteni pierduți pe drum

Dacă președintele Băsescu vrea să dea vina pe cineva, atunci trebuie să se arate cu degetul pe sine însuși. Prin stilul său de conducere uni-personală a pierdut rapid consilierii cu nume “greu” cu care plecase la drum (Andrei Pleșu, Renate Weber), a distrus Alianța DA, a transformat PDL într-un partide de sicofanți în care Teodor Baconschi, Monica Macovei și Cristian Preda au fost marginalizați în detrimentul unor Elena Udrea, Vasile Blaga sau Silviu Prigoană și a stârnit ura adversarilor politici, ai căror lideri, Crin Antonescu și Victor Ponta, au făcut o adevărată obsesie la adresa președintelui suspendat.

Comportamentul președintelui Băsescu a fost încurajat și de atitudinea unor sprijinitori ai săi, mai ales din rândul intelectualilor publici, care par să fi devenit amnezici, atunci când l-au intronizat pe favoritul lor drept campion al cauzei de “dreapta”, uitând că el fusese acela care prim demisia sa în 1997 a dus la prăbușirea cabinetului Victor Ciorbea, tocmai când premierul de atunci se pregătea să ia măsuri de restructurare radicală a sectorului industrial, declanșând ulterior degringolada guvernării care s-a sfârșit cu dezastrul electoral din noiembrie – decembrie 2000.

De altfel, nu e singurul paradox, am amintit deja migrația PD(L) de la Partidul Socialiștilor Europeni la Partidul Popular, apoi faptul că Traian Băsescu, noul campion al anti-comunismului a beneficiat de prevederile legii 112/1995, prin care și-a cumpărat locuința naționalizată în care locuia în calitate de chiriaș al statului, precum și atacul împotriva Regelui Mihai cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, comparat nefavorabil cu Ion Antonescu, al cărui cult a fost incriminat prin Legea 107/2006, promulgată de însuși Traian Băsescu.

Dacă mai adăugăm cenzurarea sa de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru folosirea expresiei “țigancă împuțită” și atitudinea sa fluctuantă față de revendicările minorității maghiare (în funcție de utilitatea UDMR ca aliat la guvernare) avem o imagine a unui președinte Băsescu care a antagonizat aproape în permanență grupuri politice și sociale, el care trebuia să fie un președinte al tuturor cetățenilor români, polarizând societatea cum nici măcar Ion Iliescu nu reușise.

Acum, Traian Băsescu nu renunță la luptă și s-a angajat cu toată vigoarea în campania electorală pentru referendumului privind demiterea din 29 iulie.

Spre deosebire de 2007, președintele Băsescu nu mai pornește favorit. Și chiar dacă ar reuși să recupereze handicapul pe care sondajele de opinie, dar mai ales rezultatul alegerilor locale din iunie îl arată și să fie repus în funcție, nu știu ce resurse ar mai avea, decât să continue așa cum a făcut-o de opt ani, într-un stil descris folosind termeni din fotbal: el centrează, el dă cu capul, el scoate de pe linia porții. De aceea, eu cred că Traian Băsescu este un personaj tragic, descris foarte bine de versetul biblic: “Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” (Osea 8:7).

Nenorocirea e că, cel puțin pe termen scurt, alternativa este practic identică, o putere care a ridicat ranchiuna la nivel de politică de stat și continuă în același stil pe care i-l reproșează lui Traian Băsescu, chiar dacă acum la conducerea se află un cuplu de politicieni, nu unul singur ca până acum.

Dacă toate acestea s-ar petrece pe fondul unei prosperități economice, chiar relative, ca aceea din 2007 – 2008, efectele ar fi mai puțin grave. Iar dacă politicienii din România ar fi mai puțin obsedați de ei înșiși și ar privi în jur, ei ar realiza că a-ți baza întregul comportament politic doar pe atitudinea față de o anumită persoană, fie el și președintele țării, este contraproductiv, mai ales într-o țară membră a Uniunii Europene.

P.S. Glosar pentru cititorii nefamiliarizați cu scena politică din România:

PDL – Partidul Democrat Liberal, partid pro-Băsescu, urmaș al Frontului Salvării Naționale (FSN – aripa Petre Roman), ulterior Partidul Democrat (PD), iar apoi PDL.

PSD – Partidul Social Democrat, condus de premierul Victor Ponta, urmaș al FSN (aripa Ion Iliescu), ulterior Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), iar apoi PSD.

PNL – Partidul Național Liberal, condus de Crin Antonescu, actual președinte interimar al României.

UDMR – Uniunea Democrată Maghiară din România.

PC – Partidul Conservator, al cărui lider de facto este Dan Voiculescu, fost Partidul Umanist Român (PUR).

UNPR – Uniunea Națională pentru Progresul României, formată din foști PSD-iști, cooptați la guvernare în 2010 de Traian Băsescu.

                                                                       de Petru Clej (13-7-2012)

ULTIMA ORĂ! TRAIAN BĂSESCU SUSPENDAT, CRIN ANTONESCU - PREŞEDINTE INTERIMAR!

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie de Parlament, cu 256 de voturi "pentru", în condiţiile în care erau necesare 217 voturi. Împotriva suspendării preşedintelui Băsescu s-au înregistrat 114 voturi. Parlamentul propune, printr-o hotătâre care a fost aprobată de plen, ca referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să aibă loc în data de 29 iulie 2012.

USL solicită sesiune extraordinară joi şi vineri pentru SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU

USL solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, joi şi vineri, pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunţat că Birourile permanente reunite au fost convocate, miercuri, 4 iulie 2012, la ora 17,00.

El a precizat că pe ordinea de zi figurează cererea grupurilor parlamentare PSD şi PNL pentru convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 5-6 iulie, având ca subiect propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Anterior, surse parlamentare declar că Parlamentul ar putea da vineri votul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu (foto), după citirea şi dezbaterea documentului, joi, în plenul reunit, referendumul pentru demitere urmând a se organiza în cel mult două săptămâni.

Potrivit unor surse parlamentare, plenul reunit va citi şi va dezbate, joi, începând cu ora 9.00, cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, la şedinţă urmând a fi invitat şi şeful statului.

După dezbaterea cererii de suspendare, documentul va fi trimis la Curtea Constituţională, cu solicitarea ca aceasta să dea aviz în 24 de ore, astfel ca vineri plenul reunit să poată vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui.Preluare Mediafax