Jocul cu sumă nulă și joc cu sumă pozitivă în epoca Inteligenței Artificiale

                            Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

„Aritmetica sărăciei şi a bogăţiei prin jocuri de noroc, care sunt numai cu sumă nulă”,

este o „medie aritmetică dintre pierderea unora şi câștigul altora prin hazard”, care

este cu adevărat „o medie aritmetică stupidă, generată de dorința câștigului fără muncă.”

(N. Grigorie Lăcrița)

 

 Cuprins:

1. Introducere: anatomia unui concept clasic

2. Jocul cu sumă nulă în era IA: teama de pierdere a locurilor de muncă

3. Impactul fiscal și amenințarea asupra sistemului de pensii

4. Jocul cu sumă nulă în economia de consum: strategiile de scumpire mascată

5. De la „Suma nulă” la „Suma pozitivă”: calea colaborării om-mașină și efectul de sinergie

6. Concluzii și direcții strategice: salvarea contractului social

 

1. Introducere: anatomia unui concept clasic

 

În teoria jocurilor și în economie, jocul cu sumă nulă (sau  jocul cu sumă zero) reprezintă un model matematic riguros care descrie o situație de conflict pur.

Într-un astfel de scenariu, volumul resurselor sau al beneficiilor este fix.

Un joc cu sumă nulă reprezintă o situație în care câștigul unui participant este egal cu pierderea altui participant, suma totală a câștigurilor și pierderilor fiind zero.

În consecință, orice câștig obținut de un participant implică, în mod matematic și inevitabil, o pierdere de o mărime exact egală pentru partea adversă.

Suma algebrică a câștigurilor (+) și a pierderilor (-) este întotdeauna egală cu zero.

Exemplul clasic din economie: Împărțirea între mai multe companii concurente a unei piețe de desfacere saturate (în care nu mai este loc pentru toți cu desfacerea maximă). Dacă o companie își majorează procentul din vânzările totale cu 10%, ceilalți competitori pierd exact aceleași 10 procente din vânzări.

Exemplul din viața cotidiană: Jocul de noroc la table. Un jucător câștigă doar ceea ce celălalt pierde.

Tranziția acestui concept de la matematica pură la analiza impactului Inteligenței Artificiale (IA) ridică o întrebare fundamentală pentru societatea modernă: Este progresul tehnologic un generator de prosperitate generală sau acționează ca un joc de sumă nulă în care mașina câștigă doar prin deposedarea omului?

 

2. Jocul cu sumă nulă în era IA: teama de pierdere a locurilor de muncă

 

În contextul actual, conceptul de „joc cu sumă nulă” reflectă o temere societală și economică majoră: ideea că sporul de eficiență al algoritmilor se obține direct prin deposedarea omului de rolul său productiv.

În această paradigmă, economia nu mai este văzută ca un sistem de creștere colectivă, ci ca un spațiu de rivalitate directă între om și mașină.

Exemple concrete ale dinamicii de sumă nulă în IA:

Înlocuirea sarcinilor intelectuale repetitive: Spre deosebire de revoluțiile industriale anterioare, care au eliminat sau au înlocuit efortul fizic al omului, inteligența artificială generativă înlocuiește activitățile intelectuale bazate pe procesarea de date și tipare (traduceri, redactare de conținut standardizat, programare de bază, analiză financiară preliminară). Dacă un algoritm preia redactarea rapoartelor în locul a cinci economiști, câștigul de eficiență al companiei devine direct proporțional cu pierderea veniturilor celor cinci angajați disponibilizați.

Redistribuirea valorii de la muncă spre capital: Valoarea adăugată generată în economie nu mai este distribuită sub formă de salarii către angajați, ci este acumulată sub formă de profituri de către marile corporații care dețin infrastructura IA. Venitul național se deplasează masiv dinspre „factorul muncă” spre „capitalul tehnologic”, reducând baza de impozitare a veniturilor și punând presiune pe bugetul public.

Reducerea competențelor și a autonomiei umane: Pe măsură ce deciziile din recrutare, medicină sau analiză de risc sunt delegate algoritmilor, capacitatea decizională și discernământul uman se atrofiază. Câștigul de viteză și autoritate al sistemelor automate se traduce printr-o pierdere a autonomiei profesionale a angajaților, aceștia devenind simpli supraveghetori ai mașinilor.

 

3. Impactul fiscal și amenințarea asupra sistemului de pensii

 

Atunci când inteligența artificială înlocuiește munca umană fără a fi însoțită de o reformă a sistemelor fiscale, jocul cu sumă nulă se manifestă violent la nivelul bugetului de stat.

În sistemul fiscal actual, munca umană este principalul motor de colectare a veniturilor publice, prin impozitul pe venit și contribuțiile sociale (pensii, sănătate).

Consecințele directe ale automatizării asupra fiscului

Eroziunea bazei de impozitare a muncii: Când un software de IA înlocuiește 100 de angajați, statul pierde instantaneu impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale pe care aceștia le generau lună de lună.

Creșterea cheltuielilor sociale: Cei 100 de oameni disponibilizați devin asistați social sau șomeri. Astfel, în timp ce veniturile statului scad, cheltuielile cu indemnizațiile și recalificarea profesională cresc.

Transferul valorii către capital neimpozitabil: Profitul realizat de companie prin reducerea cheltuielilor cu salariile migrează către deținătorii de capital. Spre exemplu, în România, impozitarea muncii (pe salariul brut) ajunge la aproximativ 43%, în timp ce impozitarea capitalului (pe profit și pe dividende) se face cu cote începând de la 3% până la 16%. În plus, la numeroase firme, în special dintre cele mai mari, profituri sunt externalizate către jurisdicții cu fiscalitate redusă sau zero (în paradisuri fiscale), lăsând statul fără nicio pârghie de recuperare a bazei impozabile pierdute.

Pericolul major: Prăbușirea sistemului de pensii publice Sistemul public de pensii funcționează pe principiul solidarității între generații: contribuțiile plătite de salariații de astăzi finanțează pensiile celor care au ieșit din activitate. Înlocuirea masivă a oamenilor cu algoritmi de IA rupe acest echilibru fragil:

Mai puțini contribuabili, mai mulți pensionari: Numărul celor care muncesc și contribuie scade accelerat, în timp ce numărul beneficiarilor (pensionarilor) rămâne constant sau crește pe fondul îmbătrânirii demografice.

Sufocarea bugetului de stat: Deficitele fondului de pensii vor trebui acoperite prin transferuri masive de la bugetul de stat, ducând la creșterea datoriei publice sau la tăierea altor investiții esențiale (sănătate, educație, infrastructură).

Colapsul financiar al sistemului de pensii: Fără o reformă structurală, pensiile viitoare riscă să devină simple ajutoare sociale de subzistență, incapabile să asigure un trai decent.

 

4. Jocul cu sumă nulă în economia de consum: strategiile de scumpire mascată

 

Pe lângă impactul macroeconomic și fiscal, jocul cu sumă nulă se manifestă zilnic în strategiile de microeconomie și marketing prin mecanismele de modificare a produselor de larg consum.

Mecanisme concrete ale dinamicii de sumă nulă în comerț:

Diminuarea cantității la același preț: Atunci când un producător modifică volumul sau mărimea conținutului (de exemplu, reduce numărul de capsule de detergent dintr-o cutie de la 14 la 12), păstrând prețul la raft neschimbat, asistăm la fenomenul economic numit „scumpire mascată”. Câștigul producătorului, care economisește resurse la fiecare unitate vândută, este obținut direct din pierderea puterii de cumpărare a consumatorului.

Reducerea costurilor prin ambalaj: Când un producător modifică designul sau materialul ambalajului (de exemplu, înlocuiește cartonul premium cu plastic subțire sau reduce dimensiunile cutiei pentru a optimiza transportul), el își diminuează cheltuielile de producție. Deși produsul devine mai ieftin de fabricat, prețul final la raft rămâne neschimbat. Economia realizată de companie se transformă în profit pur, realizat pe seama cumpărătorului.

 

5. De la „Suma nulă” la „Suma pozitivă”:

calea colaborării om-mașină și efectul de sinergie

 

Pentru ca societatea să nu cadă în capcana unui conflict distructiv între om și tehnologie, este vitală trecerea de la scenariul de „joc cu sumă nulă” la cel de „joc cu sumă pozitivă”.

Într-un joc cu sumă pozitivă, cooperarea dintre părți face ca valoarea totală a resurselor să crească, ambele părți având de câștigat.

Diferența fundamentală dintre cele două abordări:

În jocul cu sumă nulă, în care mașina este pusă în opoziție cu omul, resursele rămân fixe. Profitul se concentrează exclusiv la deținătorii de tehnologie, iar deciziile sunt lăsate în seama algoritmilor, generând șomaj tehnologic și excludere socială.

În jocul cu sumă pozitivă, colaborarea dintre om și mașină duce la expansiune economică și la creșterea productivității muncii. Decizia finală rămâne umană, iar beneficiile sunt distribuite în întreaga societate.

Modele clasice de sumă pozitivă în societate:

În economie (Comerțul internațional liber): Două țări fac schimb de bunuri pe care fiecare le produce cel mai eficient (ex. grâu contra tehnologie). Prin acest schimb voluntar, ambele țări își sporesc bogăția. Nu câștigă una în detrimentul celeilalte, ci bogăția globală crește.

În viața cotidiană (Educația și ucenicia): Un meșter își învață ucenicul secretele meseriei. Ucenicul dobândește o calificare valoroasă, iar meșterul câștigă un ajutor de încredere care îi sporește volumul de activitate.

Aplicarea „Efectului de sinergie” în era IA

Trecerea de la un joc cu sumă nulă la unul cu sumă pozitivă în era inteligenței artificiale este posibilă doar prin activarea efectului de sinergie.

Așa cum am demonstrat într-o lucrare anterioară dedicată acestui concept[1], sinergia reprezintă situația în care efectul întregului este mai mare decât suma efectelor elementelor componente privite separat.

În relația dintre om și inteligența artificială, nu trebuie să aplicăm formula însumării „1 + 1 = 2”, ci formula sinergică „1 + 1 = 3”, sau mai mult.

Inteligența Umană, cu o valoare de1+ Inteligența Artificială, cu o valoare de 1= Sinergie Productivă, cu o valoare de 3. Acest 1 suplimentar reprezintă valoarea adăugată creată prin colaborarea dintre Inteligența Umană și Inteligența Artificială, care exista numai în stare latentă la fiecare dintre părți înainte de colaborare.”

Cum se manifestă sinergia om-mașină în practică?

Maximizarea efectelor pozitive: Omul aduce creativitatea, intuiția, discernământul etic și capacitatea de decizie, în timp ce IA aduce viteza de calcul, procesarea masivă de date și execuția de rutină. Împreună, realizează obiective pe care niciunul nu le-ar putea atinge singur.

Momentul optim și factorul timp: Sinergia nu se produce de la sine; ea necesită o „combinare optimă” la momentul potrivit. Companiile și statele care știu să integreze inteligența artificială ca un partener al forței de muncă (și nu ca un înlocuitor) vor obține un nivel maxim de competitivitate.

Evitarea sinergiei negative: Dacă tehnologia este utilizată doar pentru eliminarea angajaților, se produce o sinergie negativă la nivel social: crește șomajul, scade puterea de cumpărare a populației și se reduce baza de impozitare a statului.

Concluzie: Înțelegerea profundă a „efectului de sinergie” deschide noi perspective pentru viitor. Cine privește inteligența artificială doar ca pe un instrument de înlocuire a muncii rămâne blocat în trecut; cine o utilizează sinergic creează un joc cu sumă pozitivă în care tehnologia amplifică valoarea umană, în loc să o anuleze.

 

6. Concluzii și direcții strategice: salvarea contractului social

 

Înțelegerea profundă a mecanismelor jocului cu sumă nulă în era digitală este crucială pentru politicieni, parlamentari, economiști, legiuitori și sociologi.

Tehnologia, în sine, nu este un joc cu sumă nulă în mod natural; însă politicile publice deficitare o pot transforma, la nivelul unităților economice, al sectoarelor și chiar al întregii economii, într-un mecanism de sumă nulă.

Pentru a evita un transfer necontrolat de valoare de la factorul muncă (salariați) către capitalul deținător de tehnologie și pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a sistemului public de pensii și asigurări sociale, societatea trebuie să acționeze pe trei direcții strategice:

1. Reașezarea contractului social și a sistemului fiscal: Sistemul de pensii și protecție socială nu mai poate depinde exclusiv de impozitarea muncii fizice sau intelectuale a omului. Statul trebuie să încaseze, prin pârghii fiscale specifice, o parte din profiturile generate de IA și de automatizare, asigurând astfel redistribuirea echitabilă a resurselor și garantarea veniturilor pentru categoriile vulnerabile și pensionari [2].

2. Reglementarea etică a IA și păstrarea deciziei umane: Este imperativă instituirea unui cadru juridic care să mențină controlul decizional final în mâna omului. Delegarea totală a deciziilor către algoritmi trebuie evitată pentru a preveni marginalizarea profesională și socială a individului.

3. Adaptarea educației pentru era digitală: Sistemul educațional trebuie reformat pentru a pregăti oamenii nu să concureze cu memoria și viteza de calcul a mașinii, ci să își dezvolte creativitatea, empatia, discernământul și gândirea critică – trăsături pur umane care nu pot fi digitalizate.

 

Bibliografie

 

Von Neumann, John; Morgenstern, Oskar – Theory of Games and Economic Behavior, Princeton University Press, 1944 (Lucrarea de bază în teoria jocurilor).

Roman, Mihai – Teoria jocurilor pentru economiști. Aplicații, Editura ASE, București, 2005.

Kreps, David M. – Game Theory and Economic Modelling, Oxford University Press, 1990.

Owen, Guillermo – Teoria jocurilor, Editura Tehnică, București, 1974.

https://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=22560 ; https://www.pro-oltenia.ro/articol/efectul-de-sinergie/

---

[1] A se vedea articolul subsemnatului intitulat „Efectul de sinergie”, postat pe

https://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=22560 ; https://www.pro-oltenia.ro/articol/efectul-de-sinergie/ etc.

INCESTULÎN BIBLIE

 

Prin incest s-a făcut Adam și Eva și

tot prin incest s-a înmulțit omenirea

 

31.01.2026                                                              Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

Cuprins.

1. Noțiunea de incest

2. Degenerările generate de relaţiile incestuoase

3. Incestul dintre Adam și Eva

4. Consecințele facerii primilor oameni și a înmulțirii acestora prin incest

5. Ascultă și cealaltă parte

6. În loc de concluzii

Bibliografie

 

Rezumat. Acest articol este întocmit cu respectarea strictă aprevederilor din Biblie și are ca scop să prezinte cum oamenii, atât din prima omenire, cât și din a doua omenire,[1] au fost făcuți și s-au înmulțit numai prin incest. Părerile asupra „adevărurilor biblice” folosite în elaborarea acestui articol sunt dintre cele mai diferite, până la contradictorii, agresive și fanatice (și chiar mai mult) și aparțin fiecăruia.

 

1. Noțiunea de incest

 

Prin incest se înțeleg raporturile sexuale între rude în linie directă, respectiv între părinți și copii sau între frați și surori.

Majoritatea religiilor (mari) interzic şi condamnă căsătoria dintre rude până la gradul 8.

În majoritatea culturilor, incestul reprezintă o interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe, deoarece are implicații nedorite din punct de vedere biologic, genetic, social și religios.

 

2. Degenerările generate de relaţiile incestuoase

 

Istoria, știința și viața reală demonstrează că urmașii rezultaţi din relaţii incestuoase(în special repetate) s-au născut și se nasc oricând cu grave probleme de sănătate şi nu au fost și nu vor fi niciodată capabili să ducă o viață normală, de oameni obișnuiți.

Exemplele sunt multe[2], dintre care aici menționez numai unul dintre cele mai grave cazuri de acest gen, cel care a fost al regelui Carlos al II-lea al Spaniei (1661 – 1700), cel supranumit ,,Cel Vrăjit”.

După peste 200 de ani de mariaje incestuoase între înaintașii lui,acesta s-a născut (1) cu o limbă atât de mare, încât de-abia putea vorbi şi (2) cuo mandibulă atât de dezvoltată, încât îi era foarte greu să mestece. Era handicapat, retardat, needucat și atât de urât, încât prima lui soție s-a speriat de el. Când a murit, medicul care i-a făcut autopsia a avut impresia că are în fața ochilor cadavrul unui monstru. Însă nimic nu fusese din vina lui Carol al II-lea; toate acestea erau doar tristul rezultat al unui șir lung de căsătorii incestuoase făcute din avariție și frică – frica de a dilua puterea Casei de Habsburg.[3]

Din cauza degenerărilor,cauzate de aceste relaţii incestuoase, s-au născut tot mai mulți urmași cu probleme grave de sănătate, cudizabilităţi serioase în linia dinastică de Habsburg, ceea ce a făcut ca această dinastie să se stingă odată cu moartea lui Carlos.

 

În condițiile în care istoria, știința și viața demonstrează că urmașii rezultaţi din relaţii incestuoase(în special repetate) (1) s-au născut cu grave probleme de sănătate şi (2) că nu au fost capabili să ducă o viață normală, de oameni obișnuiți, întrebarea care se pune este următoarea: cum a fost posibil ca omenirea să se fi înmulţit:

1. În prima omenire, care a existat de la facerea omului de către Dumnezeu și până la Potop:

1.1. La început, prin incestul dintre Adam și Eva.

1.2. După Adam și Eva, prin relațiile incestuoase repetate dintre urmașii lui Adam și Eva.

2. În a doua omenire, care există de la Potop și până în zilele noastre:prin relațiile incestuoase repetate dintre urmașii celor 8 membrii ai familiei lui Noe, respectiv dintre Noe cu soţia sa şi cei trei fii ai lui Noe cu soţiile lor.

Adevărurile biblice conform cărora neamul omenesc s-a înmulţit, inițial, numai prin incest:

a) ridică numeroase și mari semne de întrebare, pe multiple planuri, în special pe plan științific și pe plan religios, și

b) îi sperie pe mulţi, ţinându-i departe de a crede în cuvântul Scripturii şi în glasul Bisericii.

 

3. Incestul dintre Adam și Eva

 

Problemaincestului dintre Adam și Eva fiind deosebit de delicată, o voi aborda subiectul din acest articol cu respectarea întocmai a consemnărilor din Biblie.

„7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7)

„18 Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.»”(Geneza 2:18)

„21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adâncpeste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei.” (Geneza 2:21)

Un somn adânc. Plănuind să-i creeze lui Adam o tovarăşă din corpul omului, Dumnezeu l-a făcut să cadă într-un somn adânc, care poate fi comparat cu starea de inconştienţă sub anestezie. Într-adevăr, operaţia chirurgicală pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Adam în timpul somnului a fost că a retras una din coastele acestuia şi a umplut locul ei cu carne.

„22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.”

Coasta lui Adam a format materialul de bază din care a fost construită tovarăşa lui.

„23 Și omul a zis: «Iată în sfârșit aceea care este os din oasele meleși carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.»”

Aceea care este os din oasele mele. Adam a recunoscut în Eva parte din propria lui fiinţă. De aici înainte, urma să o iubească ca pe propriul trup, pentru că iubind-o pe ea, el se iubea pe sine.

Deci, problema „incestului” nu începe de la Cain şi sora sa, aşa cum s-ar crede, ci porneşte chiar de la primii oameni, de la Adam şi Eva, și aceasta ca urmare a faptului că trupul Evei a fost făcut din coasta lui Adam, şi ca urmare, din punct de vedere al rudeniei de consangvinitate,[4] Adam şi Eva erau mai apropiaţi decât un frate cu o soră, sau decât un tată cu o fiică.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică legătura de sânge dintre Adam și Eva:

„A îngăduit ca sora lui Adam să-i devină acestuia soţie; sau mai bine-zis, nu sora, ci fiica sa; sau poate nici fiica lui, ci ceva mai mult, însuşi trupul lui. Iar legătura lor a stabilit-o direct de la început, ca pe o stâncă, unindu-i într-un singur întreg. De aceea nici pe femeie n-a făcut-o dintr-o natură străină lui Adam, pentru ca acesta să nu se lege cu ea ca şi cu o străină, şi nici n-a oprit căsnicia la unirea lui Adam cu Eva, ca acesta să nu se despartă, datorită unirii lui cu o singură femeie, de restul neamului omenesc.”

Deci, conform explicațiilor date de Sfântul Ioan Gură de Aur, legătura de sânge care a existat între Adam și Eva este de cel mai înalt grad de rudenie care a existat vreodată în existența neamului omenesc.

Pe perioada în care Adam și Eva au trăit în Grădina Edenului, aceștia nu au dat naștere la copii.

După ce au fost izgoniți din Grădina Edenului, Adam și Eva au născut pe Cain, pe Abel, pe Set și pe alți copii, așa după cum rezultă din următoarele versete din Biblie, Vechiul Testament, cartea Geneza.

„1 Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată și a născut pe Cain. Și a zis: «Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!»” (Geneza, capitolul 4, versetul 1)

Copiii lui Adam şi Eva nu au avut altă alegere decât să se căsătorească între ei. Dumnezeu nu a interzis căsătoria intra-familială (incestuoasă) până mult timp după aceea, practic până când au existat suficienţi oameni astfel încât acest tip de căsătorie (între membrii aceleiași familii) nu a mai fost necesar (Levitic 18:6-18).

Din relație incestuoasă dintre Adam și Eva, care este primul incest din Biblie, s-a născut primul om născut din oameni(Adam și Eva fiind făcuți de Dumnezeu),Cain, care va deveni cel dintâi criminal al lumii.

Deci, chiar de la primul incest (dintre Adam și Eva), se confirmă faptul că chiarprimulurmaș al lor, Cain, s-a născut cu grave probleme de sănătate,nefiind capabil să ducă o viață normală, de om obișnuit,ci una de criminal odios.

Cain l-a omorât pe fratele său Abel, fără ca acesta să aibă vreo vină cât de mică (a se vedea Geneza, capitolul 4, versetele 3 – 8).

Neexistând alți băieți și alte fetedecât cei rezultați din Adam și Eva, copii, nepoții sau strănepoții acestora s-au căsătorit între ei.

Din Biblia se deduce cumCain, Abel șiSets-au căsătorit cu surorile lor, iar de la aceștia încolo, căsătoriile incestuoase au continuat, dar fiind mereu în scădere (fără a dispărea complet până în zilele noastre) pe măsură ce populația lumii se înmulțea și se diversifica tot mai mult.

Pe Internet sunt mai multe site-uri în care se spune „Cain s-a căsătorit cu sora sa Calmana, Abel s-a căsătorit cu sora sa Delvora, Set s-a căsătorit cu sora sa Asvama”, dar aceste afirmații nu au nici o acoperire în textele din Biblie.

În Biblie sunt consemnate și numeroase alte inceste, dintre care voi aminti numai câteva, respectiv:

Incestul dintre Lot (personajbiblic, nepotulluiAvram)cu cele două fiice ale sale: „Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.” (Geneza 19:30-36)

Avraam (circa 2150 – 2000 î.Hr.), alesul lui Dumnezeu, s-a căsătorit cu sora sa vitregă, Sara, conform Geneza 20:12: „De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; și a ajuns să-mi fie nevastă.”

Patriarhul Iacob, îndemnat să-şi ia de femeie pe una dintre fetele unchiului său după mamă, se căsătoreşte cu Rahela, verişoara lui de gradul I.

Tot cu o verişoară de gradul I se căsătoreşte şi Esau, fratele lui Iacob.

Așa după cum am mai arătat, Dumnezeu nu a interzis căsătoria întra-familială (incestul) până mult timp, atât după facerea lui Adam și a Evei, cât și după Potop, respectiv până când au existat suficienţi oameni astfel încât acest tip de căsătorie să nu mai fi fost necesar (Levitic 18:6-18).

Dintre numeroasele incestecelebre din istorie, sunt de amintit fie și numai următoarele:

Mizerabilul Papa Alexandru al VI-lea(n. 1 ianuarie 1431 – d. 18 august 1503) a întreținut relații sexuale, pe lângă multe amante pe care le avea, și cu depravata fiică sa,Lucrezia Borgia, în timp ce aceasta mai avea relații sexuale,printre numeroși alții, și cu frații săi.

Nebunu de împărat Nero a avut relații sexuale cu depravata și criminala sa mamă, Agrippina, pe care a și omorât-o.

 

4. Consecințele facerii primilor oameni și a înmulțirii acestora prin incest

 

Așa după cum am mai arătat, știința ne spune că există urmări grave de pe urma căsătoriilor între rude.

În contextul celor de mai sus, se pune și următoare întrebare justificată: ce oameni au urmat din relațiile incestuoase dintre Adam și Eva și dintre urmașii acestora?

Răspunsul îl găsim în următoarele versete din Geneza:

„5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău

6 I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământși S-a mâhnit în inima Lui.

7 Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Geneza 6:5-7)

Au venit apele potopului pe pământ (Geneza 7:10) și a pierit orice făptură care se mișca pe pământ (Geneza 7:21), rămânând numai Noe cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. (Geneza 8:18)

„18 Fiii lui Noe erau: Sem, Ham și Iafet;” (Geneza 9:18) și din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.” (Geneza 9:19)

Deci, se poate spune că, relațiile incestuoase dintre Adam și Eva și dintre urmașii acestora au avut cele mai grave consecințe, respectiv:

1)răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău, ceea ce a făcut

2)ca Domnului să-i pară rău că a făcut pe om pe pământ, fapt pentru care

3) S-a mâhnit în inima Lui atât de tare că a șters de pe fața pământului pe omul pe care l-a făcut.

Deci, după ce Domnul i-a făcut pe oameni pe pământ prin incest, i-a pară rău că i-a făcut așa (că a greșit) și a găsit soluția de a-și repara greșeala prin a șterge (extermina) de pe fața pământului pe oamenii pe care i-a făcut prin propriile sale greşeli.

„Trebuie să punem la îndoială logica poveştii de a avea un atotştiutor şi atotputernic. Dumnezeu a creat oameni cu defecte şi apoi i-a învinovăţit pentru propriile sale greşeli.” (Gene Roddenberry)

Ce a urmat ?

A urmat o a doua omenire, cea de după Potop, făcută de Dumnezeu.

Dar cum a fost făcută această a doua omenire ?

A fost făcută să se înmulțească tot prin incest, ca și prima.

Așa după cum am mai arătat, după ce au venit apele potopului pe pământ (Geneza 7:10),a pierit orice făptură care se mișca pe pământ (Geneza 7:21), rămânândnumai familia lui Noe, respectiv Noe cu nevasta sa și cei 3 fii ai săi, cu nevestele lor (Geneza 8:18). „Fiii lui Noe erau: Sem, Ham și Iafet;” (Geneza 9:18) și din ei s-au răspândit (prin incest – s.N.G.L.) oameni peste tot pământul.” (Geneza 9:19)

Cum, după Potop, pe tot pământul rămăsese numai familia lui Noe, este ușor de înțeles că și în a doua omenire, oamenii s-au înmulțit tot prin incest (pentru că nici nu avea cum altfel),din familia lui Noe și s-au răspândit peste tot pământul.

Așa după cum am precizat și la început, acest articol este întocmit numai pe baza prevederilor din Biblie, în strictă conformitate cu acestea, și are ca scop să prezinte cum oamenii, atât din prima omenire, cât și din a doua omenire, au fost făcuți și s-au înmulțit numai prin incest.

 

5. Ascultă și cealaltă parte

 

„Audiatur et altera pars”, adică „a se asculta și cealaltă parte” reprezintă un principiu de drept fundamental, aplicat de peste 2.000 de ani în majoritatea sistemelor de justiție, inclusiv în cel românesc.

În cazul oricăror controverse, pentru a se putea stabili corect adevărul și a se trage o concluzie corectă, este obligatoriu să se asculte fiecare parte, respectiv opiniile contradictorii.

Nu se poate vorbi de o justiție corectă dacă se ascultă numai o parte, numai o opinie.

În domeniul religiei, principiul „audiatur et altera pars”, adică „a se asculta și cealaltă parte”  obligă la exprimarea și a opiniilor contradictorii, respectiv (1) atât ale celor pro-religie, (2) cât șial celor non-religioși, respectiv al celor care (2.1) trăiesc ca și când Dumnezeu nu ar exista, (2.2) nu sunt de acord cu dogmele religioase, (2.3) sunt contra religiei.

Extremele, cu fanatismele lor, unele care merg până la agresiuni dintre cele mai mari, sunt și de o parte și de alta și NU își au locul în niciunul din articolele elaborate de subsemnatul

Pentru respectarea acestui principiu fundamental, de drept și de viață,în acest material am inclus și paragraful „5. Ascultă și cealaltă parte”,în care se prezintă cele de mai jos.

Moise, întâiul autor biblic, care a trăit (în jur) între anii 1593-1473 î.Hr.: (1) a început să scrie primele 5 cărți din Vechiul Testament (Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom) în jurul anului 1513 î.Hr., şi (2) a relatat (în scrierile sale) evenimentele credinţei în Dumnezeu (în mare parte) și pe baza „tradiţiilor sfinte orale” de dinaintea sa, unele (posibil) transmise de mai multe mii de ani, din generaţie în generaţie.

Deci, dogma Vechiului Testament are la bază aceste scrieri ale lui Moise,vechi de circa 4.500 de ani.Ori, pe parcursul acestor circa 4.500 de ani, omenirea a cunoscut continuuprogresefoarte mari, în toate domeniile vieții sociale, economice, spirituale etc.

În zilele noastre, și cu atât mai mult în viitor, tot mai mulți oameni nu mai sunt de acord cu dogmele religioase conform cărora:

1) gândirea excesivă dăunează credinței;

2) oamenii cu o gândire logică, analitică și rațională nu pot ajunge la o viziune temeinică despre Dumnezeu;

3) credința trebuie trăită, nu gândită; Dumnezeu nu poate fi găsit decât în suferință etc.

Dezvoltarea permanentă și tot mai mult a gândirii logice, analitice și raționale, ca și cuceririle științifice, au făcut să se instaureze un nou ideal de umanitate și o „religie a rațiunii”, adică o abordare a religiei pe baze raționale, care schimbă perspectiva asupra rolului și naturii lui Dumnezeu.

Ca urmare, tot mai mulți oameni consideră că „trebuie pusă rațiunea și știința mai presus de dogme”, că „numai gândirea logică, analitică, rațională și bazată pe știință ne poate da certitudine la ceea ce căutăm” și, pe cale de consecință a unui asemenea mod de gândire, și abordările religiei sunt diferite, precum:

„Modul de a vedea, prin credinţă, este de a închide ochiul raţiunii.” (Benjamin Franklin).

„Cel care nu vrea să gândească e bigot,

cel care nu poate să gândească e prost,

cel care nu îndrăzneşte să gândească e sclav.” (William Drummond).

„Vrea Dumnezeu să prevină răul, dar nu poate?

Atunci nu e omnipotent.

Poate, dar nu vrea? Atunci e malefic.

Şi poate, şi vrea? Atunci de unde vine răul?

Nici nu poate, nici nu vrea?

Atunci de ce să fie numit Dumnezeu?” (Epicur).

„Dumnezeu creează oameni cu defecte şi apoi îi învinovăţește pentru propriile sale greşeli.” (Gene Roddenberry)

Mulți sunt și oamenii care, și în zilele noastre, trăiesc momente de frică, de groază, de spaimă la gândul că din nou Dumnezeu s-ar putea:

1) „să vadă că răutatea omului este mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui sunt îndreptate în fiecare zi numai spre rău,

2) să-i pară rău că a făcut pe om pe pământși Să se mâhnească în inima Luiși

3) să zică „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut”, pentru a doua oară.

Sub emoția puternică a unor asemenea temeri, unii dintre aceștia au ajuns să considere că ștergerea întregii omeni de pe fața pământului, atât prin Potopul lui Noe (care a fost), câr și prin cel de-al doilea „Potop de foc”care ar urma[5], ar fi cele mai mari genocide care au existat de când a fost făcut pământul, fapt pentru care „Dumnezeu ar trebui executat pentru crime împotriva umanităţii.” (Bryan Emmanuel Gutierrez)

Alte păreri, inclusiv ale unor personalități marcante ale istoriei, sunt la fel de radicale, dar m-am oprit numai la cele de mai sus.

Deci, părerile asupra „adevărurilor biblice”, folosite în elaborarea acestui articol, sunt dintre cele mai diferite, până la contradictorii (și chiar mai mult) și aparțin fiecăruia.

 

6. În loc de concluzii.

 

Cunoașterea fenomenului religios este o problemă de suflet, foarte importantă pentru marea majoritate a oamenilor, inclusiv pentru cei fără cunoștințe în acest domeniu, dar care consideră că trebuie să-l înţeleagă: 1) fie ca un act de cultură general, 2) fie ca o călăuză, ca un îndrumar în viaţă, 3) fie ca urmare a unor schimbări majore în viața lor, care i-au condus la noi trăiri sufletești, 4) fie că simt nevoia de apropiere faţă de Dumnezeu.

Fie și numai din acest punct de vedere, cunoașterea fenomenului religios:

1) este de interes pentru orice om, indiferent de religie, de credinţă, de concepţia despre viaţă, de puterea minţii fiecăruia;

2) îndeamnă la o profundă reflecţie asupra faptului că imperiile viitorului vor fi imperiile minţilor puternice și instruite și nu ale dogmelor.

Cei care nu vor înţelege fenomenului religios(persoane, familii, colectivităţi, popoare, naţiuni, state), în contextul actualelor realități ale vieții (și cu atât mai mult al celor care urmează), riscă să nu mai aibă un loc bun în viitor.

 

Bibliografie

 

Biblia de pe site-ul https://mybible.ro /

Nicolae Grigorie Lăcrița. Cartea „Scrieri religioase. Volumul 1. Un nou mod de abordare și de explicare a unor mistere din Biblie”, prezentată și pe https://www.librarie.net/p/488655/scrieri-religioase-volumul-1-un-nou-mod-de-abordare-si-de-explicare-a-unor-mistere-din-biblie?srsltid=AfmBOorzfUeqJ2Ij2QmjhqzAVE_9TN4JECV0eVNbRVF0xaBBJDRisdDP

Revista „Centrul de studii privind facerea lumii”. S-au înmulțit Adam şi Eva prin incest?Dan Tudorache. Adam, Eva și familia lor. https://facerealumii.ro/adam-eva-incest/        

Incestul în Biblie: https://www.secretelebibliei.com/capitolul-1/xvi-problema-incestului-in-biblie

Despre urmașii rezultaţi din relaţii incestuoase:

https://facerealumii.ro/adam-eva-incest/;

https://incredibilia.ro/carol-al-ii-lea-al-spaniei-rege-diform/; 

https://www.gotquestions.org/Romana/sotia-lui-Cain.html ;

 

---

[1]„Prima omenire” este cea care a existat de la facerea lui Adam și a Evei și până la Potop. „A doua omenire” este cea care există de la Potop și până în zilele noastre.

[2]Vezi, spre exemplu, https://facerealumii.ro/adam-eva-incest/

[3]Vezi https://incredibilia.ro/carol-al-ii-lea-al-spaniei-rege-diform/

[4]Consangvinitate. Raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă. Spre exemplu, copii împăratului Solomon, născuţi cu cele (circa) 700 de neveste şi 300 de ţiitoare (concubine) erau rude (fraţi, surori) prin consangvinitate, adică aveau acelaşi tată, dar mamele erau diferite.

[5] „Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2Petru 3:10). Cu toții observăm că asupra lumii planează pericolul unui al doilea Potop, dar acesta va fi de foc, printr-un război nuclear, în urma căruia „pământul, cu tot ce este pe el, va arde”.