Editura Transilvania. Prefaţă: Virginia Paraschiv (şi
redactor). Tehnoredactare: Bogdan Artenie. Postfaţă: Mihai Ganea • De ce nisip?
Deoarece "În nisip mi-aştern durerea/ Şi-aştept vîntul ca s-o şteargă./ În
nisip de-aştern iubirea/ Cine-n lume o s-o vadă? / Vîntul va sufla nisipul/ Şi
iubirea va fugi." În nisip se află iubirea, avînd aceeaşi soartă:
risipirea "acolo unde şi iubirea e nisip spulberat de vînt" •
"Paşi pe nisip" deoarece "Pentru mine iubirea miroase a flori de
tei/ sau a briză de mare cînd te plimbi seara/ Cînd paşii iubirii pierd pe
nisip cărarea." Adevărate definiţii care, însă, nu reuşesc să învingă
mişcătorul nisip, lăsînd loc neîncrederii: "Nimenea pe lumea asta/ Nimeni
nu mă va iubi". De fapt cine-i această doamnă Elena Dorina Halas?
"Poetă din Maramureş, una din vocile care s-a impus recent în cenaclurile
din nordul ţării". Mihai Ganea). "Paşi pe nisip" - volum de poeme
cu care a debutat.
Autodefiniţie: "Un tango melodic şi discret în aromă de
cafea"
O speranţă de deschidere spre senin. Dincolo de "sunt
ca un ciob/ dintr-un conglomerat de adevăruri şi minciuni". Dincolo de
paşii pe nisip: "am mai făcut un pas mărunt spre fericire" ea
devenind "singura stea care contează." Orînduieşte suav definiţii
poetice: Nimic nu-i mai frumos decît drumul păsărilor călătoare. Strada cu tei
cu nume de poet. Lacrimi "ochii mi-i inundă cînd am aflat că îngerul meu a
plecat". "Azi plouă şi picături/ cad repede, sătule de cer,
îndrăgostite de rîuri."
"Mă-nchin cuvintelor de mulţumire"
Ca: pace, împăcare, iertare - ca diamantul. Nu urii,
răutăţii, gîndului prost. Cuvintele compun descrierea fiinţei umane: clipă şi
eternitate, neant şi întrupare, iubire-gînd-natură-vid, furtună sau diafană
adiere, un vis frumos sau un coşmar. "Poeziile încep cînd cuvintele se
termină." Poeta clocoteşte în cuvinte şi exclamă: "Aş cumpăra
cuvinte" sau "Veniţi, cuvinte dragi, la mine!"
"Poezia Elenei Dorina Halas rezistă la testul
seriozităţii demersului poetic"
Apreciază, sensibil, Virginia Paraschiv. Şi continuă:
"Decenţa, echilibrul (...) o fac o poetă agreabilă şi plăcută pentru un
public obosit, însingurat şi trist". Ne stau la îndemînă asemenea
alcătuiri: "Fără răspuns": "Am privit cerul/ dorind să ating
norii/ sau să plutesc pe ei/ şi să veghez de-acolo de sus/ lumea tristă,
posomorîtă". Şi mai explicit, în "Floarea singurătăţii": "Nu
ştiam că floarea singurătăţii/ De-o atingi sună precum paşii care pleacă".
Poeta impresionează prin dezvăluiri despre "anotimpul amorurilor tîrzii/ a
regăsirilor pustii/ vremea despărţirilor" / "Povestea timpului
meu") • Motivul dragostei conferă fior multor creaţii ale sale:
"Uitare" ("să mă întorc la tine, oaza mea de rai!"),
"Vis" ("Aştept să mă cauţi"), "Cum să găseşti
iubirea" ("Aştepţi iubirea să te caute"/ sau, cel puţin, să te
găsească"), "Zborul gîndului" ("Ce poate fi mai minunat/
decît iubirea/ rămasă-n noi ca un altar") • Şi pentru că anotimpul a
năvălit peste noi, autoarea ne mîngîie cu speranţa crizantemei "Regina
florilor de toamnă". Şi-mi amintesc că atunci cînd am părăsit Clujul, îndrăgitul meu oraş universitar, m-au însoţit
acorduri tîrzii: Cînd ploaia înscrie tangente pe geamurile mele, omenescul
privirilor dragi îmi stăruie în minte ca un etern motiv.
ION P. POP
